Casa Dunkeld este o dinastie construită de istorici pentru a ilustra succesiunea clară a regilor Scoției din 1034 până în 1040 și din 1058 până în 1290.

Din punct de vedere genealogic, dinastia Dunkeld s-a format odată cu Duncan I al Scoției care provenea dintr-un clan agnatic diferit de predecesorul său și bunicul matern, Malcolm al II-lea al Scoției. Cu toate acestea, domnia lui Duncan, fiul lui Malcolm al III-lea al Scoției, care s-a întâmplat să aibă loc la începutul perioadei de influență puternică a Regatului Angliei, a fost văzută ca un început nou.

În timpul Casei Dunkeld, succesiunea la tronul scoțian a evoluat în primogenitură în loc de tradiția irlandeză-celtică și a tradiției picților. Dinastia Dunkeld a venit la putere într-un moment în care regatul era fragmentat, amenințările din afară creșteau și unde unele monarhii începuseră să inițieze un guvern mai centralizat.

Primul rege ale acestei noi dinastii a fost Malcolm al III-lea al Scoției, care a stabilit ca succesorul său să fie fiul lui mai mare. Aceste decizii politice au redus conflictele din interiorul familiei regale. Membrii dinastiei au consolidat unirea și independența Scoției, în ciuda mai multor ciocniri cu vechea Anglie. Căderea dinastiei Dunkeld a început în 1286, atunci când Alexandru al III-lea a murit într-un accident de călărie. Regele nu a avut fii supravietuițori ci doar o nepoată în vârstă de trei ani, Margareta, prințesă de Norvegia. Temându-se de influența lui Eric al II-lea al Norvegiei, tatăl ei și nobilii Scoțieni au apleat la ajutorul lui Eduard I al Angliei. Margareta a fost logodită cu viitorul Eduard al II-lea al Angliei însă ea a murit la scurt timp după sosirea în Scoția.

Dinastia s-a încheiat în momentul în care familiile imigrante feudale au ajuns la un nivel material aproape la fel de mare ca regii iar beneficiile sistemului feudal doreau să garanteze mai bine pozițiile lor, drepturile și proprietățile.

După încheiarea dinastiei Dunkeld, Scoția a intrat în primul război de independență împotriva Angliei.

Regii Casei Dunkeld

Duncan I al Scoției thumb|200px|thumb|right|Duncan I al Scoției

Aderarea sa la tronul Scoției este un exemplu de moștenire a tronului în linie directă. Duncan este cunoscut de obicei, datorită conexiunii sale cu Macbeth, imortalizat de William Shakespeare. În domnia sa de șase ani a făcut gafe, pierzând bătălii importante. Duncan I s-a căsătorit cu Sibylla de Northumbria. Duncan a avut trei fii: Malcolm III Canmore, Donald III Ban și Maelmaire, Conte de Atholl. Fiecare din fii săi a a devenit rege.

Pe 14 august 1040, Duncan, în fruntea unei armate între 5.000 și 10.000 de persoane a poposit la Thorfinn Burghead. Duncan a fost învins, iar „Orkneyinga Saga” ne raportează faptul că a fost omorât de proprii oameni după această bătălie. Ipoteza conform căreia el ar fi fost asasinat în castelul lui Macbeth este puțin probabilă. Duncan și-a condus țara în războaie de la nord la sud, pierzând patru bătălii: Durham, Deerness (pe mare), Thurso și Burghead. La două săptămâni de la moartea lui Duncan I, Macbeth a preluat tronul.

Macbeth

thumb|200px|thumb|left|Macbeth al Scoției

Macbeth a fost fiul Findláech-ului mac Ruaidrí, Mormaer de Moray. Despre mama lui, care nu este menționată în surse contemporane lui, se presupune că ar fi fost fiica regelui scoțian Malcolm al II-lea (Máel Coluim mac Cináeda). Acesta s-ar putea trage dintr-o nepoată a lui Malcolm, mai degrabă decât dintr-o fiică a sa.

Cel mai bătrân fiu al lui Duncan I, Malcolm III Canmore l-a omorât și el, la rândul său, pe Macbeth și a domnit între 1058 și 1093.

Lulach al Scoției

Pare să fi fost un rege slab, așa cum sugerează și porecla sa. Cu toate acestea, el a fost primul rege al Scoției căruia i s-au înregistrat detaliile de încoronare, evenimentul având loc în luna august 1057, la Scone.

Lulach a fost fiul lui Gruoch al Scoției, din prima căsătorie cu Gille Coemgáin, și fiul vitreg a lui Macbeth. După moartea lui Macbeth din 1057, urmașii regelui l-au plasat pe Lulach pe tronul Scoției. Acesta a domnit doar pentru câteva luni înainte să fie asasinat de Malcolm al III-lea.

Malcolm al III-lea al Scoției

thumb|200px|right|Margareta și Malcolm

Malcolm a devenit rege după ce l-a acuzat de trădare și l-a asasinat pe Lulach al Scotiei, lângă Huntly pe 23 aprilie 1058.

Conform raportărilor lui Orderic Vitalis, una dintre primele acțiuni ale lui Malcom ca rege a fost călătoria sa spre sud, la curtea lui Eduard Confesorul, în 1059, pentru a aranja o căsătorie cu ruda lui Eduard, Margatera, care ajunsese în Anglia după ce petrecuse câțiva ani în Ungaria. Dacă această aranjare a căsătoriei era făcută în 1059, acest lucru ducea la un eșec, fiind explicată invazia scoțienilor la Northumbria în 1061, când Lindisfarne a fost jefuit.

Malcolm s-a căsătorit cu văduva lui Thorfinn Sigurdsson, Ingibiorg, o fiică a lui Finn Arnesson. Cei doi au avut un fiu, pe Duncan al II-lea, care avea să devină rege mai târziu. Unii comentatori medievali au susținut că Duncan ar fi fost nelegitim, însă această afirmație este o propagandă pentru a submina pretențiile urmașilor din partea celei de-a doua soție a lui Malcolm.

Deși Malcolm i-a acordat sanctuar lui Tostig Godwinson atunci când a fost alungat din Northumbrians, Malcolm nu a fost direct implicat în invazia împotriva Angliei de către Harald și Tostig în 1066, care s-a încheiat cu înfrângerea și moartea lor în bătălia de la Stamford Bridge. În 1068, el a acordat azil unui grup de exilați englezi care fugeau de William de Normandia, printre care se aflau Agatha, văduva lui Eduard Confesorul, nepotul său Eduard Exilatul și copii lui, Edgar Ætheling și surorile lui, Margareta și Cristina.

În 1069 exilații s-au întors în Anglia pentru a se alătura unei revolte răspândite în nord. La sfârșitul anului 1070, Malcolm s-a căsătorit cu sora lui Edgar, Margareta de Wessex, viitoarea Sfântă Margareta a Scoției.

Donald al III-lea al Scoției

John de Fordun raportează că Donald a invadat regatul după moartea Margaretei și a asediat Edinburghul, capturându-i pe fii Margaretei. Regele Angliei, Edgar Atheling, îngrijorat pentru nepoții săi, i-a luat pe fii Margaretei și a lui Malcolm în Anglia, la curtea sa. Andrei Wyntoun susține că Donald a devenit rege și și-a alungat nepoții. Cronica anglo-saxonă înregistrează că Donald a fost ales rege și că i-a expulzat pe englezi de la curtea sa.

În luna mai 1094, nepotul lui Donald, Duncan, fiul lui Malcolm și a primei sale soții, Ingibiorg Finnsdottir, a invadat regatul în fruntea unei armate de anglo-normanzi și northumbrieni, ajutat de fratele său vitreg Edmund și de socrul său, Gospatric, Conte de Northumbria. Această invazie de succes urma să-l urce pe Duncan pe tron, însă o revoltă i-a învins și i-a obligat să se retragă. Duncan a fost ucis pe 12 noiembrie 1094 de Mael Petair. Analele Ulster spun că Duncan a fost ucis din ordinul lui Donald și a lui Edmund.

Donald a relauat puterea și probabil l-a desemnat ca moștenitor al său pe Edmund. Donald era un bărbat care se apropia de vârsta de 60 de ani, fără nici un moștenitor, ceea ce îl determină să numească unul. William de Malmesbury spune că Edmund a negociat pentru o jumătate de împărăție, sugerând că Donald i-a acordat nepotului său o porțiune pentru a guverna.

Duncan al II-lea al Scoției

stanga|miniatura|250x250px|Duncan al II-lea al Scoției În 1094, Duncan a condus o armată considerabilă, formată din cavaleri mercenari și infanterie. Mulți dintre acești soldați proveneau din Northumbria. La începutul verii aceluiași an, Duncan a condus armata într-o invazie în Scoția. Donald al III-lea și-a mobilizat proprii vasali și trupele rămase. Prima fază a războiului a avut loc în luna iunie, Duncan ieșind victorios. Donald al III-lea a fost forțat să se retragă spre nordul Scoției. Duncan al II-lea a fost încoronat rege la Scone, însă sprijinul și autoritatea sa nu s-au extind până în nord.

Prezența continuă a armatei străine a fost resimțită de către o mare parte a populației locale. Duncan al II-lea și-a petrecut cea mai mare parte a vieții sale în străinătate. În lunile din timpul domniei sale, proprietarii de terenuri și prelații s-au răsculat împotriva normanzilor. Armata străină nu s-a descurcat foarte bine în seria de revolte însă Duncan a fost capabil să mențină tronul prin negociere cu rebelii. El a fost de acord cu termenii lor, trimițând marea majoritate a susținătorilor străini înapoi la William al II-lea.

Trimiterea trupelor sale a dus la un eșec. Donald al III-lea și-a petrecut lunile care au urmat reconstruindu-și armata și sprijinul politic. În noiembrie 1094, Donald a condus armata sa în sud și s-a confruntat cu nepotul său, iar pe 12 noiembrie, Duncan al II-lea a fost atacat și ucis în luptă, murind după o domnie de șapte luni. Sursele primare sunt neclare cu privire la modul exact al decesului său. Analele Inisfallen raportează că Duncan, fiul lui Malcolm, regele de Alba, a fost ucis de Donald, fiul lui Duncan. În același timp, Donald a preluat domnia din Alba. Analele Ulster raportează că Duncan, fiul lui Malcolm, regele Scoției, a fost ucis de proprii săi frați, Donald și Edmund. Deși Duncan nu a avut frați cu acest nume, este posibil să fie vorba de Donald al III-lea și de fratele său vitreg Edmund al Scoției, deși textele de mai târziu identifică un nobil cu numele de Lael Petair de Mearns ca fiind cel care l-a ucis cu adevărat.

Edgar al Scoției

thumb|200px|thumb|right|Edgar al Scoției

Edgar și-a început domnia la începutul anului 1095, după asasinarea fratelui său vitreg Duncan al II-lea al Scoției la sfârșitul anului 1094, de către Mael Petair de Mearns, un susținător al unchiului său, Donald al III-lea al Scoției. Fratele sau mai mare Edmund a trecut de partea lui Donald, probabil în schimbul unui domeniu feudal și a recunoașterii sale ca moștenitor a lui Donald.

Edgar a primit sprijin din partea lui William al II-lea Rufus așa cum primise și Duncan înaintea sa. Cu toate acestea, regele englez era ocupat cu o revoltă condusă de Robert de Mowbray, Conte de Northumbria, care pare să fi avut suportul lui Donald și a lui Edmund. Rufus a mers într-o campanie în nordul Angliei, în timp ce Edgar a câștigat controlul celor din Lothian.

Pretențiile lui Edgar au fost susținute de frații săi, Alexandru și David, și de unchiul lor Edgar Atheling.

Alexandru I al Scoției

thumb|200px|thumb|left|Alexandru I al Scoției

La moartea lui Edgar în 1107, el a fost succesorul tronului scoțian, iar în conformitate cu instrucțiunile lui Edgar, fratelui lor, David, i s-a acordat o feudă în sudul Scoției. Edgar i-a acordat lui David terenurile fostului regat al Strathclyde sau Cumbria, iar acest lucru a fost acceptat de Alexandru și de către cumnatul lor, regele Henric I al Angliei. În 1113, probabil la instigarea lui Henric și cu sprijinul aliaților săi anglo-saxoni, David a cerut și a primit terenuri suplimentare în Lothian, lângă Tweed și Teviot. David nu a primit titlul de rege ci de prinț de Cumbrian, iar pământurile sale au rămas sub autoritatea lui Alexandru.

Alexandru a fost, la fel ca și frații săi Edgar și David, un rege pios. El a fost responsabil pentru mai multe contrucții la Scone și Inchcolm. Capelanul mamei sale, Thugot, a fost numit episcop de Saint Andrews în 1107, probabil la ordinul lui Alexandru.

David I al Scoției

thumb|200px|thumb|right|David I al Scoției