Frumușica (în trecut, Storești) este o comună în județul Botoșani, Moldova, România, formată din satele Boscoteni, Frumușica (reședința), Rădeni, Storești, Șendreni și Vlădeni-Deal.
Etimologie Numele comunei provine de la unei frumoase și harnice hangițe, numită Frumușica, care avea un han unde veneau adesea mulți domnitori ai Moldovei.
Așezare Comuna se află în sudul județului, la limita cu județul Iași, în zona de contact dintre Dealul Mare cu Câmpia Jijiei Superioare, principala cale de acces către comună fiind șoseaua europeană E58.
Demografie
Conform recensământului efectuat în 2021, populația comunei Frumușica se ridică la 5.098 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 5.657 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (92,13%), iar pentru 7,06% nu se cunoaște apartenența etnică. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (92,06%), iar pentru 7,26% nu se cunoaște apartenența confesională.
Istorie La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna purta numele de Storești, făcea parte din plasa Coșula a județului Botoșani și era formată din satele Storești și Târgu Frumușica, având 1740 de locuitori. În comună funcționa o școală, o biserică și patru mori cu apă. La acea vreme, pe teritoriul actual al comunei, era organizată în aceiași plasă și comuna Rădeni, formată din satele Bahluiul, Boscoteni, Rădeni, Schitul-Baluș, Șendreni și Vlădeni, cu 1282 de locuitori. În comună funcționau două biserici și o școală mixtă frecventată de 112 de elevi.
Anuarul Socec din 1925 consemnează comunele în plasa Hârlău a aceluiași județ. Comuna Storești (denumită de atunci, Frumușica după noua reședință), avea 2922 de locuitori (în satele Frumușica-Târgu, Storești și în cătunul Sticlăria), fiindu-i arondate de atunci și satele Schitu-Baloș, Șendreni și Vlădeni (de la comuna Rădeni), iar comuna Rădeni (care a preluat și satele fostei comune Feredeni) 3476 (în satele Boscoteni, Feredeni, Lătăi, Poiana, Prăjeni, Unsa și în cătunul Bahluiul).
În 1931, comuna Feredeni este reînființată, iar comuna Rădeni rămâne cu satul Rădeni dar și cu satele Șendreni și Vlădeni (preluate din nou de la comuna Frumușica). Comuna Frumușica era împărțită pe atunci în satele Lătăi, Prăjeni, Storești și Târgu Frumușica (sat ce va fi redenumit ulterior în Frumușica). Între timp, satele Lătăi și Prăjeni se desprind și formează comuna Prăjeni.
În 1950, comuna a fost transferată raionului Hârlău din regiunea Iași. În 1968, comuna a revenit la județul Botoșani, reînființat, preluând și satul Boscoteni (de la comuna Feredeni, desființată);
Monumente istorice În comuna Frumușica există două situri arheologice (în satele Rădeni și Vlădeni-Deal) din perioada Eneolitic, cultura Cucuteni respectiv secolul al IV-lea sau al V-lea, și așezări din sec. XV, Epoca medievală, Hallstatt respectiv Eneolitic, cultura Cucuteni. În satul Storești există ca monumente istorice de interes local Mănăstirea „Sf. Treime” Balș din secolul al XIX-lea, împreună cu biserica care poartă același hram din 1835 dar și cu un corp de chilili tot din secolul al XIX-lea. Acestea sunt clasificate ca monumente de interes local fiind incluse pe lista monumentelor istorice din județul Botoșani;
Atracții turistice Masa Tâlharului Este doar un grup de stânci dintr-o pădure. Seamănă cu un monument megalitic, calcaros, cu dale mari de piatră aşezate ciudat. Oamenii din Coșula, care au bătut de mici pădurile din zonă, spun că acum mulţi ani stâncile chiar aveau forma unei mese; Biserica „Sfântul Nicolae” Anul construirii ar fi spre sfârșitul secolului al XVIII-lea, iar ctitorul ar fi Nicolae Balș după hramul dat bisericii și după faptul că este înmormântat în pronaosul bisericii; Rezervația de Tisă de la Tudora Rezervația forestieră este protejată prin lege începând cu anul 2000. Ajunge la o altitudine de aproximativ 550 de metri și este situată în zona cunoscută sub denumirea de „Canionul Bahluiului”. Este vizitată de cei doritori de natură și prospețime, fiind un loc de o frumusețe aparte.
Politică și administrație Comuna Frumușica este administrată de un primar și un consiliu local compus din 15 consilieri. Primarul, , de la , este în funcție din . Începând cu alegerile locale din 2024, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:
Vezi și Dealul Mare - Hârlău (sit de importanță comunitară inclus în rețeaua europeană Natura 2000 în România)
Note
Frumușica