În gramatică, conform unei definiții generale, un determinant este un termen subordonat altui termen, numit „determinat” sau „regent”, în cadrul unui raport sintactic. Determinantul precizează, lămurește sau restrânge sensul regentului, altfel spus îl actualizează, contribuind la realizarea sa în propozițieConstantinescu-Dobridor 1998, articolul determinant.Grevisse și Goosse 2007, p. 737.Dubois 2002, p. 140..
În privința claselor de cuvinte pe care le cuprinde, termenul are un sens mai restrâns, unul mai larg și unul și mai largCrystal 2008, p. 140..
În primul sens, sunt determinanți cuvinte precum articolele, adjectivele pronominale și numeralele cardinale, care participă împreună cu un substantiv la formarea unui grup nominalBussmann 1998, pp. 298–299.Kalmbach 2017, pagina Le groupe nominal : définitions (Grupul nominal: definiții).. Ei pot substantiva alte părți de vorbire pentru a crea un astfel de grup, de exemplu: frumosul, cel sărac, un trei, eul, un nimic, binele, un ofConstantinescu-Dobridor 1998, articolul substantivare..
În al doilea sens, în clasa determinanților intră orice fel de atribut al substantivuluiCf. Crystal 2008, p. 140, fără numirea vreunui autor., iar în al treilea este vorba de orice parte secundară de propoziție.
Pentru Constantinescu-Dobridor 1998, care definește determinantul în sensul cel mai larg, cel exprimat printr-un substantiv, un adjectiv propriu-zis, un numeral, un pronume, un verb, un adverb sau o interjecție este concret, deoarece are drept caracteristică un conținut lexical precis. Alt tip de determinant este cel abstract, care nu are conținut lexical, ci numai sens gramatical. Astfel de determinanți sunt cei considerați în sensul cel mai restrâns.
Acest articol se referă numai la determinanții abstracți, numiți pe scurt determinanți de către autorii care nu folosesc acest termen pentru cei numiți concreți.
Determinanții sunt de obicei clasați în două categorii: hotărâți și nehotărâțiLeeman 2004, apud Grevisse și Goosse 2007, p. 738..
În fiecare limbă există determinanți abstracți, dar, în funcție de limbă, sunt diferențe în privința numărului lor, a caracteristicilor lor și a cazurilor în care se folosesc. Unele limbi mai diferă și în privința posibilității sau imposibilității de a folosi cu aceeași formă unii determinanți și ca pronume.
Specii de determinanți
Articolul
Articolul are mai multe definiții. După una dintre ele este o „parte de vorbire flexibilă cu rol de instrument gramatical, care însoțește în unele limbi substantivul și arată în ce măsură obiectul denumit de acesta este cunoscut vorbitorilor”Constantinescu-Dobridor 1998, articolul articol..
Conform altei definiții, articolul este „determinantul minimal, cuvântul care face ca substantivul să se actualizeze, să se realizeze într-o propoziție, dacă din punct de vedere al sensului nu este necesară alegerea altui determinant”Grevisse și Goosse 2007, p. 742..
După altă definiție, articolul este un cuvânt care, din punct de vedere logic, individualizează sau generalizează substantivul pe care îl însoțeșteBokor 2007, p. 247–248..
Există diferențe între unele limbi în privința speciilor de articole pe care le posedă, sau între unele gramatici a diverse limbi referitor la speciile de articole pe care le delimitează.
Articolul hotărât indică faptul că substantivul căruia îi este asociat este cunoscut de participanții la comunicare, are un grad înalt de individualizare, este precis definit, numește un anumit lucru sau o anumită ființă. Cunoașterea pe care o exprimă poate decurge din contextul verbal sau scris, ori din cunoașterea pe care vorbitorii o au despre lume în general.
Nu toate limbile posedă articol hotărât. Astfel sunt, de exemplu, limba latină și majoritatea limbilor slaveBussmann 1998, p. 89..
Articolul nehotărât exprimă despre substantivul cu care este asociat faptul că ceea ce denumește nu este cunoscut, în sensul că nu a fost încă vorba despre acesta în cursul comunicării. Mai indică și faptul că ceea ce denumește este neindividualizat în raport cu clasa din care face parte, iar articolul doar orientează atenția asupra acelui lucru sau acelei ființe, fără a le determina precisGrevisse și Goosse 2007, p. 745.Crystal 2008, p. 241..
Determinantul demonstrativ
Determinantul sau adjectivul demonstrativ determină în mod definit un substantiv, indicând în general apropierea ori depărtarea acestuia față de vorbitor (uneori și față de destinatarul comunicării) în spațiu sau în timp. Entitățile denumite de substantiv pot fi concrete (obiecte, ființe, persoane), pe care vorbitorul le arată în spațiu, dar pot fi și abstracte (nume de noțiuni, de acțiuni). În unele limbi sunt și determinanți care se referă la caracteristici calitative, cantitative sau de altă natură ale entităților denumite de substantivele determinate (vezi mai jos secțiunile În BCMS și În limba maghiară). În afară de cazul celor pe care le arată, vorbitorul indică faptul că entitățile denumite de substantive sunt cunoscute pentru că a mai fost vorba despre ele ori pentru că din diverse motive sunt prezente în mintea destinataruluiAvram 1997, p. 174.Crystal 2008, p. 135.Dubois 2002, p. 134..
Există diferențe între unele limbi în privința distingerii a două sau mai mult de două grade de apropiere/depărtare.
Determinantul posesiv
Determinantul sau adjectivul posesiv determină în mod definit un substantiv, referindu-se în același timp la posesorul lucrului, ființei sau noțiunii (numite cu un cuvânt obiect posedat) exprimate de acel substantiv. În mai multe limbi, cum este și româna, adjectivul posesiv exprimă persoana gramaticală a posesorului (întâia, a doua sau a treia), faptul dacă există un singur posesor sau mai mulți, precum și numărul și genul obiectului posedatGrevisse și Goosse 2007, p. 782..
Determinantul numeral
Determinantul numeral este considerat a fi numeralul cardinal care exprimă cu precizie numărul de ființe sau lucruri denumite de substantivGrevisse și Goosse 2007, p. 763..
Determinantul interogativ
Determinantul interogativ sau adjectivul pronominal interogativ servește, în general, la a cere o informație despre o caracteristică a ceea ce denumește substantivul determinat sau identificarea sa printr-o caracteristicăGrevisse și Goosse 2007, p. 801.Bokor 2007, p. 232..
Unii determinanți interogativi sunt folosiți ca exclamativi pentru a exprima un sentiment puternic (admirație, mirare, indignare etc.) în legătură cu entitatea denumită de substantivul pe care îl determină.
Determinantul relativ
Acest determinant determină substantivul, indicând faptul că propoziția atributivă care îl urmează este pusă în relație cu același substantiv prezent sau sugerat în propoziția regentăGrevisse și Goosse 2007, p. 800..
Determinantul nehotărât
Determinanții nehotărâți sau adjectivele nehotărâte fac parte dintr-o clasă de cuvinte eterogenă care indică o cantitate imprecisă, o identificare imprecisă sau refuzarea unei identificăriGrevisse și Goosse 2007, p. 802.. Această definiție include și adjectivele pronominale cu sens negativ.
În unele gramatici românești este delimitat de pronumele nehotărât pronumele negativ, împreună cu adjectivul pronominal negativ niciun, nicio, care exprimă lipsa, excluderea, prezentarea ca inexistent(ă) a lucrului sau a ființei denumit(e) de substantivAvram 1997, p. 192–193.Bărbuță 2000, p. 121–122..
Determinanții în câteva limbi
În limba română
Sunt determinanți în primul rând articoleleSecțiune după Cojocaru 2003, pp. 42–47 și 77–99, în afara informațiilor din sursa indicată separat.: Articolul hotărât: ochiul, numele, casa, pereții, casele. Articolul nehotărât: un student, o studentă, niște studenți. Acesta din urmă este folosit și la singular, cu substantive nume de materii: niște cașcaval. Articolul demonstrativ este un determinant hotărât: omul cel bogat, cea blondă, Cei trei mușchetari, cele trei scrisori. Articolul genitival (posesival) este tot un determinant hotărât: computerul cel nou al fratelui meu, A cui este casa aceasta?, ai mei, cărțile cele noi ale profesorului.
Numeralul cardinal este de asemenea determinant atunci când este urmat de un substantiv: un student, un scaun, o casă, doi studenți, două scaune, trei studenți/scaune/case, treizeci și trei de studenți.
Determinanții demonstrativi sunt hotărâți. Exemple: acest student sau studentul acesta / ăsta, cealaltă fată sau fata cealaltă, aceiași studenți.
Determinanții posesivi sunt tot hotărâți. Printre aceștia sunt: fiul meu, fiicele tale, scaunele noastre, pantofii săi, frații/surorile lor.
Ca determinanți interogativi sunt folosite unele cuvinte care pot fi și pronume interogative: Determinantul ce…? poate fi interogativ (Ce student e Radu?), dar și exclamativ: Ce fată! Același sens ca ce…? îl are locuțiunea ce fel de…?: Ce fel de student e Radu? La cantitate se referă cât…?, câtă…?, câți…?, câte…?: La câți colegi le-ai dat adresa?Avram 1997, p. 182.
Cei precedenți se folosesc și ca determinanți relativi: Mă duc la care/ce film vreau, Mă duc la câte filme vreauAvram 1997, p. 184..
Clasa determinanților nehotărâți corespunzători unor pronume nehotărâte este eterogenă. Exemple: orice fenomen, oricare roman, unele profesoare, alți studenți.
Printre pronumele negative, unul este folosit și ca determinant: niciun scaun.
În română, majoritatea determinanților se declină, adică au forme diferite de nominativ și acuzativ pe de o parte, și de genitiv și dativ pe de altă parte, dar nu au cazul vocativ. În legătură cu declinarea substantivelor, se spune că există declinare cu articol hotărât și cu articol nehotărât, pentru că, în afară de feminin singular, numai acestea deosebesc genitiv-dativul de nominativ-acuzativ. Exemple: ochiul – ochiului, lui Radu (cu nume proprii de persoane, singura situație în care articolul hotărât devine proclitic), o casă – unei case, omul cel bogat – oamenilor celor bogați, acest student – acestui student, alt student – altor studenți, nicio fată – niciunei fete.
În majoritatea cazurilor, determinanții se acordă în gen și număr cu substantivul prin desinențe la ambii termeni, dar acordul în caz prin acest mijloc există numai la substantivele feminine, la genitiv-dativ singular, ex. acestei fete.
Nu sunt rare cazurile când un substantiv este folosit cu doi determinanți, unul hotărât și unul nehotărât (ex. tot orașul) sau doi determinanți hotărâți: omul cel bogat, fata aceea, fiul meu.
În multe cazuri, substantivul este folosit fără determinant pentru a se exprima caracterul său nehotărât, de exemplu substantivele comune ce denumesc persoane prin ocupația sau etnia lor, cu funcție de nume predicativ și neavând atribut (ex. El este student, Andrew este american), numele de materii (Am pâine, brânză și vin) etc. În unele cazuri, substantivul nu are determinant când de fapt este hotărât, anume după majoritatea prepozițiilor, ex. Cartea e pe masă. În schimb, față de o limbă ca maghiara, de exemplu, în română, numele de continente și de țări sunt folosite cu determinant, cu excepția celor masculine folosite cu unele prepoziții: Asia, România, Marocul, dar în Maroc.
În limba franceză
În franceză, determinanții sunt articolele, numeralele cardinale și adjectivele pronominaleSecțiune după Grevisse și Goosse 2007, pp. 737–829, în afara informațiilor din sursa indicată separat..
Sunt trei feluri de articole: Articolul hotărât are același rol ca în română: le frère „fratele”, la sœur „sora”, les frères „frații”, les sœurs „surorile”. Și articolul nehotărât exprimă același lucru ca cel românesc, dar echivalentul lui „niște” este obligatoriu cu substantivele la plural: un frère „un frate”, une sœur „o soră”, des frères „frați”, des sœurs „surori”.