Holocaustul în România a fost procesul de discriminare, deportare și exterminare a evreilor aflați în teritoriile controlate de statul român între anii 1937 și 1944, cât și a evreilor cetățeni români aflați în afara granițelor, majoritatea celor din urmă aflându-se în Transilvania de Nord, în acea vreme parte din Ungaria fascistă. Ca parte din Holocaustul european, mareșalul Ion Antonescu a aplicat în România propria sa versiune a „soluției finale” urmărite de Hitler, cu numele de cod „curățarea terenului”.Wiesel, E. (2004), Raport final, pag. 63.

În teritoriile controlate de statul român, Holocaustul a început cu promulgarea primelor legi restrictive anti-evreiești ale guvernului Octavian Goga și s-a sfârșit cu lovitura de stat de la 23 august 1944, când România a încetat colaborarea cu Puterile Axei.Pentru reproducerea și analizarea integrală a legislației antievreiești, începând cu anul 1938 și până în februarie 1944, precum și pentru ”Primele legi de abrogare a legislației antievreiești”, vezi Federația Comunităților Evreiești din România, Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor din România, Evreii din România între anii 1940-1944. Vol. 1. Legislația antievreiască, Vol.2, Problema evreiască în stenogramele Consiliului de Miniștri,  volume alcătuite de Lya Bejamin, coordonator științific Sergiu Stanciu, prefață Șef Rabin dr. Moses Rosen (București: Editura Hasefer, 1993). Se estimează că între 280.000 și 380.000 de evrei români și din Ucraina, (precum și 11.000 de romi), au fost uciși de către forțele statului. În Transilvania de Nord, controlată de Regatul Ungariei, au fost uciși aproximativ 150.000 de evrei români, circa 132.000 din aceștia fiind deportați către Lagărul de concentrare Auschwitz.Wiesel, E. (2004), Raport final, pag. 388.

Autoritățile românești au participat la Holocaust, mai ales pe teritoriul fostelor provincii românești anexate de Uniunea Sovietică în urma ultimatumului din 1940, precum și în Transnistria și Ucraina (vezi masacrul de la Odesa), la o scală comparabilă cu cea din alte state europene și sovietice (în Lituania evreii au fost uciși în proporție de 90-96%; Polonia - 90%; Grecia - 85-91%; Belarus - 80-90-%; Ucraina - 60%), dar cu toate acestea s-a manifestat vreme îndelungată minimalizarea participăriiYad Vashem, The World Holocaust Remembrance Center, ”Estimated Jewish Losses In The Holocaust”, https://collections.yadvashem.org/en/about/o207?utm_source=chatgpt.com .

Wiesel, E. (2004), Raport final, pag. 354.Wiesel, E. (2004), Raport final, pag. 388. Regimul comunist a diluat istoriografia Holocaustului în România, negând amploarea evenimentului sau responsabilitatea autorităților, cu scopul de a-i pune pe românii majoritari în postura de principale victime ale nazismului și a preîntâmpina eventuale cereri de despăgubiri.Wiesel, E. (2004), Raport final, pag. 341-354. După 1989, negarea Holocaustului în România a fost inclusă în discursul mai multor partide politice, în același timp devenind un fenomen difuz, adoptat de grupări cu caracter divers: naționalist, xenofob, conspiraționist, autoritar, antidemocrat sau nostalgic după dreapta radicală interbelică.Wiesel, E. (2004), Raport final, pag. 354-356.

Demografie stanga|miniatura|Numărul de evrei, pe județ, în România Mare, conform recensământului din 1930

La recensământul din 1938 apar, printre cetățenii români, un număr de 756.930 de evrei.Ghid general, Ed. Ghidul României, București 1939, pag. 8. Conform lucrărilor lui Matatias Carp și Marius Mircu,Matatias Carp, Cartea neagră, București, 1948; Marius Mircu, Ce li s-a întâmplat evreilor din România, Glob, Bat Yam și Papyrus, Holon, Israel 1996 între 1938 și 1941 au pierdut cetățenia română 387.407 evrei, fie că le fusese retrasă de guvernul Goga-Cuza (circa 120.000 de persoane), fie că deveniseră cetățeni sovietici prin cedarea Basarabiei, Bucovinei de nord și ținutului Herța ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov din 1939 (circa 270.000 persoane) sau cetățeni maghiari prin cedarea Transilvaniei de nord ca urmare a Dictatului de la Viena din 1940. În anul 1940 mai erau cetățeni români doar 369.523 de evrei.

Conform lucrărilor Comisiei Wiesel, dintre evreii români din 1938, mai ales dintre cei deveniți apatrizi în 1938 și dintre cei bucovineni sau basarabeni, acuzați că ar fi susținut Uniunea Sovietică și că s-ar fi dedat la jafuri și cruzimi în dauna populației românești în 1940, au fost exterminați de statul român circa 140.000 (îndeosebi în Transnistria), în timp ce 130.000 au fost exterminați de Ungaria fascistă în Transilvania de nord, fie direct, fie prin deportare în lagărele germane.International Commission on the Holocaust in Romania, Final Report of the International Commission on the Holocaust in Romania, Yad Vashem (The Holocaust Martyrs' and Heroes' Remembrance Authority), 2004 pe În total, au fost măcelărite 270.000 persoane (35% din populația evreiască română din 1938) și au devenit sovietice 136.250 (18% din populația evreiască română din 1938).Raul Hilberg, La Destruction des Juifs d'Europe, Gallimard, collection Folio, 2006, TII, pag. 1408.

Dintre cei 356.237 evrei români din 1952Republica Populară Romînă, Ghid general, Ed. pentru răspîndirea științei și culturii, București 1960, pag. 94. (47% din populația evreiască română din 1938), până în 1956 au emigrat spre Palestina britanică (după 1948: Israel), Europa Occidentală și America 209.963 persoane, astfel că la recensământul din 1956 mai erau 146.274 evrei în România. Emigrația a continuat: în 1970 mai rămăseseră 24.667 evrei, în 1992 doar 9.670 iar în 2002 doar 6.179. Majoritatea lăcașurilor de cult ale evreilor au fost expropiate, jefuite și distruse.

Antisemitismul premergător Holocaustului În România, ostilitatea față de evrei își are originile în mișcarea naționalistă a secolului XIX și se întrepătrunde cu istoria unirii principatelor și crearea României Mari. Primii pași ai declanșării antisemitismului premergător Holocaustului s-au pornit odată cu începuturile fascizării României, în anii 20' și au ajuns la apogeu în anii 1930, perioadă în care partidele politice i-au învinuit pe cetățenii evrei de marea criză economică în care se înglodase populația. Discursul anti-evreiesc în România a fost încurajat și de ascensiunea lui Hitler și transformarea antisemitismului în politică de stat în Germania Nazistă.Wiesel, E. (2004), Raport final, pag. 19.

Antisemitismul în perioada antebelică

Antisemitismul a luat amploare și a început să se exprime deschis odată ce independența României a devenit o certitudine. Liderii români de la 1866 au instrumentalizat chestiunea cetățeniei evreilor prezentându-i ca un obstacol în calea independenței și emancipării materiale și culturale a României. Dezbaterile ocazionate de Tratatul de la Berlin, care garanta independența României cu condiția acordării cetățeniei evreilor, au dus la radicalizarea curentului antisemit.Wiesel, E. (2004), Raport final, pag. 23. S-a remarcat în acest context antisemitismul lui Ion Brătianu, radicalizat după 1867,Wiesel, E. (2004), Raport final, pag. 24. dar și cel al lui Mihail Kogălniceanu.Wiesel, E. (2004), Raport final, pag. 25. Mai puțin cunoscut, dar antisemit visceral a fost deputatul I.C. Codrescu din Bârlad, autor al unui pamflet antisemit numit Cotropirea judovească în România. În afara lumii politice, elitele intelectuale participau la propagarea urii; exemple relevante sunt Bogdan Petriceicu-Hasdeu, Vasile Alecsandri, Ioan Slavici sau Mihai Eminescu.Wiesel, E. (2004), Raport final, pag. 26.Constituția din 1866, prin articolul 7, interzicea emanciparea politică a evreilor din România și, deși Congresul de la Berlin din 1878 condiționase recunoșterea independenței statului român de acordarea de drepturi civile și politice evreilor, acetia le-au obținut abia în 1923.

Nicolae Iorga s-a format intelectual în acest context antisemit și la 1910 a pus, alături de Alexandru C. Cuza, bazele primului partid declarat antisemit din România, Partidul Național Democrat.Wiesel, E. (2004), Raport final, pag. 27.

Antisemitismul în perioada interbelică Înaintea alianței dintre România și Germania nazistă (octombrie 1940), societatea românească, precum și celelalte societăți europene ale vremii, cuprindea un mare număr de evrei integrați (inclusiv în sferele politică, economică, intelectuală), care nu mai practicau iudaismul decât în marele ocazii (nașteri, bar-mițva, căsătorii, decese) dar și minorități tradiționaliste religioase trăind separat de restul populațiilor, mai ales în nordul și răsăritul țării (în ștetle rurale sau ghetouri urbaneCuvântul de origine italiană ghetto era numele primului ghetto din Veneția, care era lângă o zonă co o importantă cantitate de zgură (ghetta în italiană înseamnă zgură)). Ca în restul Europei vremii, opinia publică era traversată de curente mai mult sau mai puțin antisemite, având rădăcini fie religioase (evreii fiind considerați de creștinii mai habotnici ca fiind „călăii lui Isus”), fie economice (evreii din burghezie sau negustorii și cămătarii rurali, adesea mai școliți decât țărănimea sau muncitorimea, fiind pizmuiți ca atare), fie politice (o parte dintre evreii socialiști din "Bund" -בונד, Бунд, un partid marxist evreiesc- susținuseră bolșevicii maghiari în Transilvania sau ruși în Basarabia împotriva mișcărilor naționale române).Victor Eskenasy, Izvoare și mărturii referitoare la evreii din România, I ed., București 1986; Andrei Oișteanu, Imaginea evreului în cultura română: studiu de imagologie în contextul est-central european, Ed. Polirom, Iași, 2012.

Antisemitismul în rândul populației generale După marea criză economică din anii 1930, curentele antisemite din România au câștigat teren, evreii fiind socotiți principalii responsabili, mai ales în clasa medie sărăcită (țărani mici proprietari, meșteșugari, salariați ai marilor întreprinderi și ai administrațiilor) care adera la tezele lui Octavian Goga sau ale Legionarilor pentru care evreii sunt „străini de neam” și trebuie „dați afară”.

Antisemitismul Partidului Național-Creștin În decembrie 1937 guvernul Goga ia primele măsuri de numerus clausus în învățământ, avocatură și administrație, țintind limitarea numărului evreilor în universități, în școlile superioare, barouri și organele statului, și retrage cetățenia română unui număr de circa 120.000 de evrei vorbitori uzuali ai limbilor yiddish, maghiară, germană sau rusă și doar aproximativi ai limbii române, cu atât mai ușor cu cât, în teritoriile românești care aparținuseră împărățiilor austro-ungară și rusă, evreii unguri sau ruși erau socotiți ca fiind agenți fie ai bolșevismului, fie ai revizionismului maghiar sau rusesc.Vezi Encyclopédie multimédia de la Shoah : Roumanie și Raul Hilberg, tomul II, pag. 1410. La data de 8 august 1940, măsurile de numerus clausus sunt extinse la maranii calotești (creștini, dar de origine evreiască), iar căsătoriile între creștini și evrei sunt interzise.

Antisemitismul dictaturii regale

Antisemitismul Gărzii de Fier