Drumul Crucii sau Via Dolorosa (în latină, cu sensul de "Calea durerii", "Calea îndurerată", "Calea suferinței" sau "Calea dureroasă") este un traseu creștin aflat în Orașul Vechi din Ierusalim despre care tradiția creștină spune că este drumul pe care Isus Christos și-a purtat crucea, spre locul de răstignire, cunoscut și sub numele de Dealul Căpățânii.Traseul de la vestul Fortăreței Antonia, lângă „Poarta Leilor”, actualmente în cartierul musulman, la nord de Muntele Templului, și până la Biserica Sfântului Mormânt, aflată în partea cunoscută ca fiind cartierul creștin, și acoperă o distanță de aproximativ 600 de metri, este considerat un loc celebru de pelerinaj și de procesiune (Calea Crucii) al creștinilor. Traseul actual a fost stabilit din secolul al XVIII-lea, înlocuind diferite versiuni anterioare.Jerome Murphy-O'Connor, The Holy Land, (2008), pag. 37
Drumul cuprinde, după tradiție, 14 opriri (stații, stașiuni) legate de întâmplările trăite de Iisus pe această Cale a durerii: în câteva dintre ele a căzut, în alta și-a întâlnit mama, în alta Veronica îi șterge fața însângerată cu o mahramă etc. Nouă din aceste opriri sunt localizate în lungul acestui drum, pe când ultimele cinci se află toate în Biserica Sfântului Mormânt.
Cele 14 opriri (stațiuni, stații) sunt din cadrul devoțiunii intitulate Calea Crucii sunt: 1. Curtea casei lui Pilat din Pont. Judecata lui Isus si condamnarea la moarte 2. Pretoriul. Punerea crucii pe umeri și pornirea spre Golgota 3. Prima cădere sub povara crucii 4. Intȃlnirea cu mama sa 5. Simon Cirineanul ridică crucea, spre a-l ajuta 6. Intȃlnirea cu Veronica,care îi șterge fața lui Iisus cu o mahframă 7. A doua cădere la pămȃnt 8. Intȃlnirea cu femeile ce se tȃnguiau 9. A treia cădere la pămȃnt 10. Dezbrăcarea sa pe Golgota 11. Baterea in cuie (piroane) pe cruce 12. Răstignirea și moartea pe cruce 13. Coborȃrea de pe cruce 14. Punerea in mormȃnt.
Numele Via Dolorosa a intrat în limbajul comun, ca o metaforă pentru o cale sau o trăire plină de obstacole și suferințe.
Pentru cei care nu pot efectua pelerinajul în Ierusalim, călugării franiscani au compus, în secolul XIII, o devoțiune specifică (rugăciuni însoțite de imnuri religioase legate de Drumul Crucii al lui Isus Christos), cunoscută sub numele de Calea Crucii.
Note
Bibliografie Thurston, Herbert. The Stations of the Cross. London: Burns and Oates, 1906.
Legături externe
Drumul Crucii - Via Dolorosa, CrestinOrtodox.ro Cele 14 tablouri cu Via Dolorosa din Biserica Romano-Catolică Turda
Categorie:Isus din Nazaret Categorie:Creștinism în Ierusalim Categorie:Locuri de pelerinaj creștin Categorie:Termeni creștini