John Churchill, Primul Duce de Marlborough (n. 26 mai 1650 - d. 16 iunie 1722) a fost un general și politician englez. Cariera sa s-a desfășurat de-a lungul domniei a sase suverani, de la Carol al II-lea al Angliei până la George I al Marii Britanii. A început să se facă remarcat în timpul domniei lui Carol al II-lea, dar datorită regelui Iacob al II-lea, protectorul său pe când era Duce de York, a obținut primele avansări, devenind generalul armatei regale. În 1685, când Iacob al II-lea a devenit rege, Churchill a avut un rol fundamental în sufocarea Rebeliunii lui Monmouth și în asigurarea autorității regelui, dar în 1688 l-a trădat pe Iacob trecând de partea protestanților și a lui William de Orania și a Mariei Stuart.
William de Orania, devenit rege cu numele de William al III-lea, l-a numit conte de Marlborough și i-a încredințat comanda armatei engleze în Irlanda în timpul războiului Marii Alianțe. Apoi poziția lui Churchill la curte a fost destul de importantă până în momentul în care s-a descoperit că acesta purta o corespondență secretă cu regele exilat, Iacob al II-lea și cu iacobinii. A fost arestat și închis temporar în Turnul Londrei; a fost eliberat în 1694 și, datorită influenței soției sale Sarah, prietenă cu viitoarea regină Anna Stuart, și-a recăpătat proprietățile și titlurile, primind titlul de Căpitan-General al armatei engleze. A participat la Războiul de Succesiune Spaniol împotriva regelui Ludovic al XIV-lea, în care a obținut victorii strălucitoare, care l-au imortalizat drept unul din cei mai mari generali din istorie. S-a retras din viața publică în 1711, la reședința sa, Palatul Blenheim, din cauza opoziției multor membrii de la curte. S-a întors pe scena publică în timpul domniei lui George I. Lovit de un ictus, a murit în 16 iunie 1722, la vârsta de 72 de ani.
Ambiția sa insațiabilă l-a propulsat de la obscuritate în centrul scenei afacerilor britanice și europene, devenind cel mai bogat dintre supușii reginei Anna. Legăturile sale familiare i-au adus o rețea de relații pe scena europeană (sora sa Arabella Churchill a devenit amanta lui Iacob al II-lea, iar fiul lor, ducele de Berwick, a fost unul dintre cei mai mari mareșali ai lui Ludovic al XIV-lea). De-a lungul celor zece campanii consecutive ale războiului succesiunii spaniole, Marlborough a fost capabil să formeze și să mențină o coaliție discordantă, prin simpla forță a personalității sale, permițând Armatei Britanice să ajungă la un nivel pe care nu îl cunoscuse din Evul Mediu. Chiar dacă nu a reușit să obțină capitularea totală a dușmanilor săi, victoriile sale au promovat Anglia la statutul de mare putere, asigurându-i astfel o prosperitate crescândă în cursul secolului al XVIII-lea. Împreună cu Alexandru Macedon și Scipio Africanul, a fost unicul conducător care și-a încheiat cariera neînvins.
Primii ani De la războiul civil la restaurare thumb|left|Arborele genealogic al familiei ChurchillJohn Churchill s-a născut la un an după decapitarea regelui Carol I al Angliei, în urma războiului civil englez și a fost fiul lui Sir Winston Churchill și al soției acestuia, Elizabeth Drake. Tatăl său, în timpul războiului civil, a rămas fidel cauzei regaliste, împotriva Parlamentului. După victoria armatei parlamentare și instaurarea Commonwealthului, familia Churchill a căzut în dizgrație. John și sora sa mai mare, Arabella au crescut în condiții modeste pe toată durata Commonwealthului.
Odată cu "Restaurarea" din 1660 și urcarea pe tron a lui Carol al II-lea al Angliei, fiul regelui decapitat, soarta familiei Churchill se schimbă.Barnett, 60 Winston Churchill a fost recompensat pentru că a rămas fidel cauzei regaliste: în 1661 a devenit membru în noul Parlament ca reprezentant al orașului Weymouth, și, în semn de favoare regală, i s-a restituit tot ceea ce pierduse în timpul războiului. În 1662, regele l-a numit Commissioner for Irish Land Claims, astfel toată familia s-a transferat la Dublin. În orașul irlandez, tânărul John a frecventat Dublin Free School, dar anul următor tatăl său a fost rechemat în Anglia pentru o funcție de prestigiu la Whitehall, iar John a frecventat St. Paul's School din Londra. Regele nu s-a limitat să-l ajute pe Winston Churchill în cariera sa: Arabella, fiica mai mare a lui Winston, a devenit în 1665 domnișoara de onoare a ducesei de York, Anne Hyde, cumnata regelui, și puțin târziu John a devenit pajul Ducelui de York,fratele regelui.Chandler: Marlborough as Military Commander, 5
Primele experiențe militare thumb|right|Iacob, duce de York, portret de Peter Lely, 1665Alături de ducele de York, fratele mai mic al regelui și succesorul său la tron, tânărul John a avut posibilitatea de a se apropia de lumea militară. Împins poate și de duce, pasionat de arme și marină, John a luat decizia de deveni soldat.Coxe, Memoirs of the Duke of Marlborough, 1,2 În 14 septembrie 1667 a obținut un post în King's Own Company, iar mai târziu a făcut parte din corpul de infanterie Grenadier Guards. Anul următor, 1668, a plecat într-o misiune militară în Tanger, care făcea parte din dota proaspetei soții a lui Carol al II-lea, Caterina de Braganza. A rămas în Africa de Nord trei ani, timp în care și-a desăvârșit experiența militară, participând la mici conflicte armate împotriva maurilor.<ref>Chandler, Marlborough as Military Commander 5</ref>
În 1671, la douăzecișiunu de ani, s-a întors la Londra, unde, datorită recentelor sale experiențe pe tărâmuri îndepărtate și a manierelor, descrise de Lordul Chesterfield drept irezistibile, a atras atenția uneia din principalele favorite a regelui, Barbara Palmer, Ducesă de Cleveland.Hibbert, 7, Churchill avea 20 de ani, iar Barbara Villiers 29, când au devenit amanți. Dar relația cu ducesa s-a dovedit curând periculoasă pentru tânărul soldat, datorită poziției acesteia la curte. Multe surse istorice confirmă că prima fiică a lui Barbara Palmer, s-a născut din relația cu Churchill și nu era fiica regelui.Holmes, 58, Churchill nu și-a recunoscut niciodată fiica cu ducesa de Cleveland p thumb|left|Bătălia navală de la Solebay, de Willem van de VeldeÎn 1672 s-a întors pe mare și a luat parte la bătălia de la Solebay, împotriva flotei olandeze, în cel de-al treilea război anglo-olandez. Alături de Iacob, duce de York și de Edward Montagu, I Conte de Sandwich, John Churchill s-a demonstrat un optim ofițer de marină și a primit funcția de Lord High Admiral's Regiment.Hibbert, 9 În 1673 a luat parte la asediul de la Maastricht, în care trupele lui Ludovic al XIV-lea al Franței luptau împotriva armatei Provinciilor Unite. Churchill, care lupta de partea francezilor, s-a făcut remarcat în timpul bătăliei. Casa regală engleză l-a recompensat pentru că a salvat viața ducelui de Monmouth, fiul nelegitim al regelui Carol al II-lea, iar casa regală franceză i-a recunoscut meritul de a fi apărat cu îndârjire una din părțile fortificate ale orașului. Ludovic al XIV-lea l-a lăudat personal pe tânărul Churchill.Chandler, Marlborough as Military Commander, 7
Între timp, Parlamentul, ostil francezilor catolici, a ordonat retragerea armatei engleze din războiul Olandez]]; în ciuda decretului Parlamentului, câteva regimente engleze au rămas pe continent continuând să lupte alături de francezi. În 1674, Churchill, care lupta încă alături de francezi, a fost numit colonelul unui regiment, și a luptat alături de unul din cei mai mari generali din acea vreme, mareșalul Turenne. După istoricul britanic Thomas Babington Macaulay, mareșalul Turenne a avut numai cuvinte de laudă și apreciere la adresa tânărului Churchill. În lunile următoare, Churchill a participat la numeroase bătălii, printre care bătălia de la Sasbach, din iunie 1675, în timpul căreia a murit mareșalul TurenneChandler, Marlborough as Military Commander, 8.
Căsătoria thumb|right|Sarah Jennings, portret atribuit lui Godfrey KnellerDupă sfârșitul războiului, Churchill s-a întors în patrie. Sosit la Londra, a locuit la Palatul St. James, reședința preferată a regelui și a curții. Acolo a cunoscut-o pe Sarah Jennings, o tânără domnișoară de companie, de care s-a îndrăgostit. Sarah provenea dintr-o familie din mica nobilime, iar povestea sa familiară era similară cu cea a lui Churchill din multe puncte de vedere: tatăl ei fusese un regalist și după războiul civil, familia sa se afla în condiții economice precare. După moartea tatălui său, Sarah, împreună cu mama sa și sora sa, se mutase la Londra, unde regele le-a răsplătit pentru fidelitatea lor: mama sa primise o pensie din partea statului, iar Sarah și sora sa făceau parte din doamnele de companie ale prințesei italiene catolice , Mary de Modena, noua ducesă de York și viitoare regină a Angliei.Field, 8
În 1675, la întoarcerea lui Churchill la Londra, Sarah avea cincisprezece ani și tânărul a fost imediat fermecatHibbert, 13. Chiar dacă fosta sa amantă, Barbara Palmer, nu era de acord cu comportamentul lui, Churchill a continuat să-i facă o curte asiduă tinerei. Tatăl lui Churchill, și el nemulțumit de comportamentul tânărului, i-a propus să se căsătorească cu Catherine Sedley, o contesă bogată care fusese amanta regelui. Cu toate acestea, în iarna 1677 - 1678, Churchill s-a căsătorit în secret cu Sarah, probabil în unul din apartamentele ducesei de York.Churchill, 129
Anii de criză (1678-1700) Serviciul diplomatic thumb|left|Familia Marlborough în 1694, de John Closterman. La stânga ducelui se află Elizabeth, Mary, ducesa, Henrietta, Anne şi John În anii care au urmat, Churchill a primit de la rege o importantă sarcină diplomatică: însoțit de prietenul său Sidney Godolphin, viitorul conte de Godolphin, a plecat pe continent, pentru a începe tratativele pentru o alianță între Anglia și Provinciile Unite. La Haga, unde olandezii împreună cu spaniolii se pregăteau pentru războiul împotriva Franței, Churchill a luat contact cu William de Orania și întâlnirea lor, în afară de faptul că a demonstrat calitățile de diplomat ale lui Churchill, părea să confirme o alianță între Anglia și OlandaBarnett, 43. Totuși, din cauza contactelor amicale constante dintre Anglia și Franța și din cauza reticenței lui Carol al II-lea de a se alia cu olandezii împotriva verișorului său, Ludovic al XIV-lea, tentativele diplomatice ale lui Churchill au dat greș. La întoarcerea sa la Londra, a fost primit cu entuziasm și a fost numit General de brigadă, în vederea unui război iminent. Dar Tratatul de la Nimega din 1678, semnat de majoritatea marilor puteri europene, a pus capăt războiului.Chandler, Marlborough as Military Commander, 10
În timp ce în Europa se semna pacea, în Anglia izbucneau conflicte interne: "complotul papal", conjurația ce avea drept scop asasinarea regelui de către catolici, a purtat în țară un nou val de ură împotriva catolicilor. În consecvență, Parlamentul a promulgat Exclusion Bill (Actul de Excludere), lege prin care toate persoanele ce nu erau de religie anglicană, erau împiedicate să exercite orice funcție publică. Astfel, Iacob, duce de York, fratele regelui și protectorul lui Churchill, a trebuit să renunțe la toate prerogativele sale și a fost constrâns să plece în exil pentru trei ani. Iacob l-a obligat pe Churchill să-l aștepte întâi la Haga, apoi la Bruxelles, înainte de a-i permite să meargă la Edinburgh. În 1682, Iacob s-a întors la LondraHolmes, 92, iar Churchill a fost numit în 21 decembrie Pair al Scoției, cu titlul de baron Churchill de Eyemouth: anul următor a devenit colonel al Primului Regiment de Dragoni al Maiestății Sale.Churchill, 164
Domnia lui Iacob: rebeliuni și revoluție