Mircea Gheorghe Drăghici (), trezorier al Partidului Social Democrat, este deputat în Parlamentul României din 2008 din partea PSD Argeș. Este, de asemenea, membru fondator al Federației Române de Automobilism Sportiv.
Educație și formare Mircea Gheorghe Drăghici a absolvit Institutul Politehnic București în anul 1989, la Facultatea de Subingineri, secția Automobile. Pregătirea sa continuă apoi în cadrul Universității Pitești, unde acesta obține calificarea de inginer la Facultatea de Inginerie, secția Autovehicule Rutiere.
Până în anul 2015, actualul deputat PSD își va continua pregătirea profesională cu studii postuniversitare: 2015 – Colegiul Național de Afaceri Interne, absolvent al Cursului Postuniversitar “Managementul Strategic al Afacerilor Interne”. 2013 – Universitatea Națională de Apărare Carol I, Colegiul Național de Apărare, absolvent al Programului Postuniversitar de Formare și Dezvoltare Profesională Continuă în domeniul Securității și Apărării Naționale – “Securitate și bună guvernare”. Domeniul: Științe militare, informații și ordine publică. 2008 – Școala de Studii Academice Postuniversitare „Ovidiu Șincai” București – Master – Specializarea “Management Politic” 2004-2005 – Institutul Național de Administrație, specializarea Administrație publică – Cursuri de formare specializată postuniversitare Calificare: Înalt Funcționar Public (șef de promoție) 2001-2002 – A.S.E. București, C.I.E.D.D., specializarea Managementul Administrației Publice – curs postuniversitar
Domenii de interes Educație Sprijin pentru tineri Transport Industria auto Sănătate Protecția mediului
Controverse Pe 23 noiembrie 2015 Mircea Drăghci a fost trimis în judecată alături de fostul președinte al consiliului județean Argeș Constantin Nicolescu într-un dosar privind atribuirea mai multor contracte unei firme conduse de o rudă a parlamentarului."Baronul Roșu" și un prieten deputat au tras după ei, la DNA, 38 de primari, 4 martie 2014, Virgil Burlă, Ionel Stoica, Evenimentul zilei, accesat la 22 mai 2014DNA: 43 de edili, urmăriți penal în dosarul lui Mircea Drăghici și al lui Constantin Nicolescu, 4 martie 2014, Valentin Anghel, Mediafax, accesat la 22 mai 2014
În aceeași cauză, au mai fost trimiși în judecată și 38 de primari și viceprimari din județul Argeș.
Pe 24 aprilie 2022 Mircea Drăghici și toți ceilalți inculpați au fost achitați definitiv de Înalta Curte de Casație și justiție în acest dosar.DOSARUL contractelor de consultanță din Argeș: Constantin Nicolescu, deputatul Mircea Drăghici și 38 de aleși, trimiși în judecată de DNA, 23 noiembrie 2015, Departamentul corespondenti, Mediafax, accesat la 30 ianuarie 2018
Pe 25 iulie 2019 Mircea Drăghici a fost trimis în judecată de DNA pentru delapidare
La 1 iulie 2021, a fost condamnat cu executare la 5 ani de închisoare
Pe 5 septembrie 2022 Mircea Drăghici a fost condamnat definitiv de Tribunalul București la 6 ani de închisoare ca urmare a încheierii unui acord de recunoaștere al vinovăției.
Note
Categorie:Deputați români 2008-2012 Categorie:Deputați români 2012-2016 Categorie:Politicieni români din secolul al XXI-lea Categorie:Deputați români 2016-2020 Categorie:Politicieni români în viață