Nise da Silveira () a fost psihiatru și psiholog brazilan, elevă a lui Carl Jung. Este celebră pentru metodele ei de tratament (printre care Pet-therapy), opuse formelor agresive de tratament psihiatric (electroșocuri, terapia cu insulină, lobotomie etc).
Biografie
Născută în Maceió în 1905, într-o familie braziliană bogată, Nise da Silveira a studiat la Colégio do Santíssimo SacramentoColégio de freiras, francês e disciplina. No ponto de exame, ela recitou Le Cid, de Corneille. A urmat apoi facultatea de medicină din Salvador de Bahia, între 1921-1926, fiind singura femeie printre cei 157 de absolvențiOs 10 anos da morte de Nise da Silveira.
Ea s-a căsătorit cu colegul ei, Mário Magalhães da Silveira, cu care a trăit până la moartea sa în 1986.
În anii '30, Nise da Silveira a fost acuzată că poseda cărțile lui Karl Marx, mai târziu fiind chiar închisă. La mijlocul anilor '30 ea a lucrat în semi-clandestinitate. Influențată de lecturile din Spinoza, a publicat în anul 1955 Cartas à Spinoza.
În 1952, ea a fondat Museu de Imagens do Inconsciente („Muzeul imaginilor inconștientului”), în Rio de Janeiro, un centru de studiu și de cercetare pentru conservarea lucrărilor produse de pacienți adăpostite în cadrul Institutului, considerându-le ca fiind documente utile pentru a deschide noi posibilități pentru o mai bună înțelegere a lumii interioare a pacienților suferind de schizofrenie. Câțiva ani mai târziu, în 1956, a dezvoltat un alt proiect inovator de psihiatrie a timpului: Casa das PalmeirasCasa das Palmeiras, o clinică de reabilitare pentru pacienții cu afecțiuni psihice severe. În această bază de tratament, pacienții sunt tratați ca externi, ca un pas înainte pentru a ajunge să se reintegreze pe deplin în societate.
Nise da Silveira poate fi considerată un pionier al pet-therapy (terapie cu ajutorul animalelor de companie), utilă pentru reabilitarea socială a pacienților cu afecțiuni psihiatrice, în conformitate cu teoriile prezentate în lucrare Gatos, A Emoção de Lidar, publicat în 1998.
Centrul Psiquiatrico Nacional din Rio de Janeiro, este acum numit Institutul Municipal Nise da Silveira, în onoarea ei.
Decorații Officiale de l'Ordenm do Rio Branco, Ministério das Relações Exteriores, (Brazilia), 1987 Persoana Anului 1992; Associação Brasileira de Críticos de Arte (Association brésilienne de critique des arts) Médaglia Chico Mendes; Associação Tortura Nunca Mais, São Paulo, 1993 Ordem Nacional do Mérito Educativo; Ministério da Educação e do Desporto (Brazilia), 1993
Opere
Jung : vida e obra, Rio de Janeiro, José Álvaro Ed., 1968 Imagens do inconsciente, Rio de Janeiro, Alhambra, 1981 Casa das Palmeiras. A emoção de lidar. Uma experiência em psiquiatria, Rio de Janeiro, Alhambra, 1986 O mundo das imagens, São Paulo, Ática, 1992 Nise da Silveira, Brasil, COGEAE/PUC-SP 1992 Cartas a Spinoza, Rio de Janeiro, Francisco Alves, 1995 Gatos, A Emoção de Lidar, Rio de Janeiro, Léo Christiano Editorial, 1998
Note
Bibliografie
Fernando Portela Câmara: "Vida e obra de Nise da Silveira" Psychiatry On-line Brazil, 2002 Id.: "A contribuição de Nise da Silveira para a psicologia junguiana" - Psychiatry On-line Brazil, 2004 Gullar Ferreira: Nise da Silveira: uma psiquiatra rebelde, 1996 João A. Frayze-Pereira: Nise da Silveira: imagens do inconsciente entre psicologia, arte e política en Estudos Avançados. vol. 17 n° 49 São Paulo Sep./Dec. 2003 Expérience d'art spontané chez des schizophrènes dans un service de thérapeutique occupationelle (in collaboration cun Dr. Pierre Le Gallais, II Congrès international de psychiatrie de Zürich), Congress Report vol. IV, 380-386, 1957 Philatelic Release (2005), n. 1, Brazilia
Legături externe
Sito del Museo dell'incosciente URL consultato il 17 maggio 2014 A psiquiatria rebelde de Nise da Silveira URL consultato il 17 maggio 2014 Mar do Inconsciente - A Imagem Como Linguagem con interventi di Carlos Drummond de Andrade e Frei Betto URL consultato il 17 maggio 2014
Categorie:Nașteri în 1905 Categorie:Nașteri pe 15 februarie Categorie:Decese în 1999 Categorie:Decese pe 30 octombrie Categorie:Medici brazilieni Categorie:Psihiatri brazilieni Categorie:Personalități feminine Categorie:Medici-femei Categorie:Femei de știință din secolul al XX-lea Categorie:Femei din Brazilia