Bozovici este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Caraș-Severin, Banat, România.

Bozovici - reflexe în spațiu și timp

Într-o țară "cu țări" , Țara Almăjului este o zonă bine individualizată, fie pentru că Dumnezeu a așezat-o într-o mirifică alcătuire geografică, fie pentru că oamenii ei au știut să-i construiască o personalitate aparte, să-i cultive cu grijă moștenirile și să-i creioneze atent fiecare zi de mâine. Depresiune intramontană străjuită de cleanțuri, dacă nu semețe prin altitudine, atunci impresionante prin desenul pantelor și cromatica de argint vechi a pietrei, Almăjul a văzut în localitatea Bozovici centrul său geo-spațial și administrativ, spre care localnicii își vor fi îndreptate fie speranțele de apărare a drepturilor cu greu câștigate, fie cele privind viitorul copiilor lor, adus cât mai aproape de casă, nu risipit spre alte zări dinspre care tinerii să nu mai vadă locul de baștină, să nu se mai poată identifica și regăsi în el.

Cadrul geografic

Localitatea Bozovici este așezată la 45 de grade latitudine nordică și la 22 de grade longitudine estică și la o altitudine de 250 m. Localitatea este încadrată de Munții Almăjului și Aninei, având în apropiere două înălțimi muntoase distincte: Gosna, la poalele căreia este și poiana cu același nume, și Bigarul, acolo unde se afla cunoscuta cascadă și punctul care este marcat pentru trecerea paralelei de 45 de grade. În județul Caraș-Severin, satul Bozovici ocupă o poziție central-sudică. Prin localitate trece râul Miniș, principalul afluent al râului Nera, care trece prin imediata apropiere a comunei. Între toate dealurile care înconjoară Bozoviciul, Crîstul (denumirea vine de la Crist), supranumit și "Dealul Calvarului" are o semnificație aparte pentru localnici din cel puțin trei motive: pe vârful lui, la 340m înalțime sunt trei cruci de piatră așezate acolo în secolul XVIII de către comunitatea catolică; de pe Crîst este o panoramă completă și impresionantă a localității și în general a Văii Almăjului; de mulți ani, pe vârful dealului Crîst se adună localnici în noaptea Învierii și aprind focuri mari la miezul nopții. Căile de acces spre Bozovici sunt exclusive rutiere, principalul drum fiind DN-57 dinspre Anina și Reșița. Se mai poate intra în Bozovici și dinspre Iablanița, deviind de la E-94 (Timișoara-București), pe DN-57B, iar dinspre sud, de la Dunare, de la Șopotu Nou prin Dalboșeț, se ajunge la Bozovici pe DJ-13. Bozovici are o climă plăcută, fără vânturi puternice, cu o temperatură medie anuală de 9-11 grade, iar cantitatea de precipitații anuale ajunge la valoarea de 700 mm.

Istorie thumb|300px|Bozovici, Piață centrală cu hotel și restaurant, pe la 1900 Etimologia cuvântului Bozovici, atât în tradiția locală cât și după unele date cu caracter științific, vine de la cuvântul "boz" o plantă care se pare că creștea din abundență în zona actuală a comunei Bozovici. Printre localnici mai circulă legenda potrivit căreia, la umbra tufelor de boz pășteau oile unui cioban bătrân și orb. Acesta a coborât cu tot avutul lui de la Poiana Pădijel și le-a spus fiilor care-l duceau de mână: "Taică, aici să vă așezați, că urșii și lupii nu vin ca să vă omoare oile". Epoca străveche este atestaă prin ciocanul de piatră șlefuită găsit la Bozovici (Loneștea) în 1966 de prof. Marin Jurchescu și predat la Muzeul de Istorie al Banatului din Timișoara. Datarea este din neolitic. Perioada daco-romană a coincis cu o dezvoltare în primul rând de natură economică din moment ce avem mărturii precum cetatea romană de lângă cimitirul catolic, (obiectiv arheologic necercetat încaă), o piatră cu inscripție romană aflată la "cetate" și predată la Muzeul de Istorie din Timișoara. Ca atestare documentară, potrivit istoriografiei maghiare, anul este 1484, atunci este pomenit ca proprietar al localității și ca trimis al lui Matei Corvin în zonă pe Lazarus de Bohowitz sau Lazăr de Bozovici. De la numele acestuia se pare că ar deriva și denumirea localității Bozovici. Bozoviciul devine un centru tot mai important în Valea Almăjului, mai ales din punct de vedere militar și economic. De aceea, autoritățile sunt interesate și de starea drumurilor. În anul 1722 a început lărgirea și amenajarea drumului care lega Bozoviciul de Mehadia, iar în anul 1736 începe construcția șoselei care face legătura între Bozovici și Oravița. Toate aceste lucrări de amenajare a drumurilor s-au facut cu munca locuitorilor din zonă, ceea ce le-a înrăutățit în mod deosebit viața și i-a determinat pe mulți dintre ei să apuce calea haiduciei, mișcare ce s-a amplificat foarte mult mai ales în perioada războaielor austro-turce dintre anii 1737-1739. Mai mult de atât, localnicii au preferat să treacă de partea turcilor în conflictul armat cu austriecii. Pentru a potoli populația, austriecii au constituit corpul așa numiților "plăieși", localnici semi-militarizati. Creșterea importanței corpului de plăieși a determinat pe împărăteasa Maria Tereza (1740-1780) să mărească numărul acestora și a dispus ca să se zidească la Bozovici o cazarmă cu scopul ca să se cazeze plăieșii în timpul instruirii și serviciului. Construcția Cazărmii s-a făcut între anii 1745-1750, prin robota bozovicenilor și a satelor almăjene. Clădirea avea locuințe pentru căpitani, locotenenți, sublocotenenți, cadeți, plutonieri, furieri, felceri și preot. Pe langă acestea se adăugau 15 camere mari și 3 mai mici pentru soldați. La intrarea în cazarmă era o cameră de gardă și una pentru arest. Avea doua nivele pentru două companii de infanterie, doua pivnițe și grajd pentru 17 cai. Stilul arhitectural era de inspirație germană. Acest corp al plăieșilor, ca instituție, a fost premergătoare celei militare grănicerești, care se înființează în anul 1773 Confiniul militar al Almăjului, cunoscut și sub numele de Granița. Până în anul 1780 compania de grăniceri de la Bozovici avea un efectiv de 566 soldați și 446 soldați socotiți semi-invalizi. Comandantul divizional al companiilor de la Prigor și Bozovici avea sediul la Bozovici. În anul 1787 apare legea grănicerească "Sistemul Verandung", ce modifică organizarea regimentului grăniceresc, și Almăjul devine "cerc militar" în frunte cu un maior sau căpitan, cu un sublocotenent și un stegar, cu sediul la Bozovici, unde era și sediul Companiei a II-a a regimentului, de care aparțineau satele Bănia, Gârbovăț și Prilipeț. Cele doua companii de grăniceri de la Prigor și Bozovici, care aveau un efectiv de peste 1000 de oameni, au fost cuprinși în batalionul I "de linie" al regimentului grăniceresc și conform ordinului Consiliului Aulic de Război nr. 19.146 din 9.VIII.1793 au plecat spre frontul Rinului, stând până în 1796 și s-au distins la apărarea localității Weissenburg. Apoi granicerii almăjeni vor lupta în nordul Italiei contra lui Napoleon Bonaparte în bătăliile cele mai importante.

La campania din 1809 participă din nou grănicerii almăjeni, inclusiv la marea bătălie finală, cea de la Wagram, (5-6 iulie 1809), în cadrul unitaților austriece conduse de generalul Francisc Graf de Kolleredo. Apoi în anul 1812 vor fi din nou mobilizați, de data aceasta pentru campania din Rusia, alături de Napoleon contra rușilor, participând ca trupe de pază în Boemia. După dezastrul din Rusia grănicerii au participat și la Bătălia popoarelor de la Leipzig, din 16-19 octombrie 1813. După încheierea păcii la Congresul de la Viena din 1815, pentru grăniceri a venit o perioadă destul de lungă de pace, până în 1848. După anul 1838 apar trei companii, la Dalboșeț, Bozovici și Prigor care fac parte din batalionul I al regimentului și vor participa la evenimentele din 1848-1849. O nouă încorporare a grănicerilor almăjeni a avut loc in primăvara anului 1849, la apărarea cetății Timișoara, asediată vreme îndelungată de trupele generalului Bem. Numeroasele razboaie duse de Austria în secolele XVIII-XIX, au angrenat și participarea grănicerilor bozoviceni, unii dintre ei s-au afirmat și remarcat atât de mult încat au fost avansați până la gradul de general. Cele trei companii de grăniceri din Almăj aveau în sarcină, după ce s-au facut măsurătorile, conscripțiile și cărțile funciare, administrarea politică nu numai militară a Almăjului. În anul 1862 a apărut legea comunală prin care administrația comunelor s-a desprins de cea militară, având o structură organizatorie proprie. La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX sunt semnalate primele încercări directe de maghiarizare din partea autorităților maghiare, dar localnicii din Bozovici au reacționat prin acțiuni de protest directe sau indirecte. Din anul 1913 toate satele din Valea Almăjului vor primi denumiri ungurești, dar acest lucru nu va dura mult pentru că va veni anul 1918, când stăpânirea maghiară va dispare. Primul Război Mondial a prins comunitatea din Bozovici din plin, și ca participare și ca sacrificii. La sfârșitul lunii iulie 1914 au fost mobilizați almăjenii, în număr de 6614 soldați. Din cei 3408 locuitori câți avea Bozoviciul la începutul războiului, 980 au plecat pe front. Din acestia 108 au murit și 21 au rămas invalizi. Numele celor care au jertfit propriul sânge în acest război, este înscris pe crucea comemorativa din comuna Bozovici. În octombrie 1918 era clar că Austro-Ungaria va pierde războiul. La fel ca în toată Transilvania, și în Banat, nu mai exista autoritate austro-ungară. La Marea Adunare Națională de la Alba Iulia va participa și locotenentul bozovicean Grigore Mihăiuț, dar ca reprezentant militar al orașului Lugoj. În această calitate își va depune semnătura pe actul istoric de la Alba Iulia la 1 decembrie 1918. Comuna Bozovici și locuitorii ei au sărbătorit, cu mare bucurie și emoție, actul de la 1 decembrie 1918 și evenimentele care l-au urmat. În perioada interbelică comuna Bozovici a avut un reprezentant pe scena politică românească. Acesta a fost Iancu Conciatu, ca membru în Partidul Național Liberal, a ajuns deputat în Parlamentul României, la alegerile din 1922 și 1927, reușind să facă lucruri bune și pentru bozovicieni, înființând Banca "Almăjul" și a impiedicat intenția Uzinelor și Domeniilor Reșita de a pune stăpânire pe pădurile de la Poneasca, Cusec, Gabriac și Liciovasea, iar pentru mai multă siguranță le-a trecut în proprietatea localității Bozovici ca izlazuri. Viața economică, socială, politică și culturală de la Bozovici a decurs normal și chiar a prosperat în anumite domenii în deceniile care au urmat primului război mondial, dar această situație va fi întreruptă de apariția norilor negri ai următorului război mondial, Al Doilea Război Mondial. Începând cu seara zilei de 26 septembrie 1944 și continuând cu zilele de 27-29 septembrie, târgușorul Bozovici, reședința de plasă, a fost teatrul celui mai crâncen război din Banat. Trupele hitleriste au luptat cu disperare, baricadându-se prin casele locuitorilor și în cazarmă. Ca să-i poată scoate din dispozitivul lor de luptă, ostașii nostri au folosit focuri de artilerie și de branduri și au purtat lupte de stradă, luptând cu grenadele și cu baioneta. Mitraliera instalată în turnul bisericii ortodoxe a fost luată cu asalt, fiind cel mai greu asalt al armatei noastre. Aici și la asaltul cazărmii s-au înregistrat cele mai grele pierderi umane. În ziua de 30 septembrie 1944, inamicul a fost complet lichidat în Almăj, pierzând numai în jurul Bozoviciului 8 tunuri, 45 care blindate, armament și multă muniție.