Băneasa (în trecut Parachioi, în turcă Paraköy) este o comună în județul Constanța, Dobrogea, România, formată din satele Băneasa (reședința), Făurei, Negureni și Tudor Vladimirescu. În 2004 a devenit oraș, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 83/2004, însă a fost retrogradat la rangul de comună prin Legea nr. 37/2019. Fostele sate Cărpiniș (în trecut Ghiuvegea) și Valea Țapului (în turcă Teke-Deresi) sunt incluse în componența localității Băneasa din anul 1968 când satul Cărpiniș a fost unit cu satul Băneasa în urma reformei administrative, respectiv 1977 când satul Valea Țapului a fost desființat prin decret prezidențial. Langă comună exista mai multe formațiuni geografice precum și o carieră de piatra, Canaraua Fetii, mănăstiri precum Sf Andrei, Sf Gherman, Sf Ioan Botezatorul, Dervent, cetatea Păcuiul lui Soare și Dunărea la 10 km de comună.
Geografie Comuna Băneasa este situată în partea de sud-vest a județului Constanța în zona de podiș a platformei Dobrogei dunărene, având o suprafață de 10.970 ha.
Se află la 93 km distanță de municipiul Constanța și la 50 km de Medgidia, orașul cel mai apropiat.
Comuna Băneasa are următoarele delimitări teritoriale: la Nord - comuna Oltina și satul Răzoarele; la Est - comuna Ion Corvin, comuna Dobromir; la Sud - obștina Silistra (Bulgaria); la Vest - comuna Lipnița (România) și obștina Silistra (Bulgaria).
Comuna Băneasa are arondate patru sate. Satul de reședință este amplasat la o distanță de: 6 km spre V de satul Negureni, 3 km spre S de satul Răzoarele, comuna Oltina, 2 km spre N de satul Făurei 9 km spre N-V de Dobromir, 11 km spre E de Lipnița și 3 km la E de granița cu Bulgaria. Are o suprafață a intravilanului de 204 ha. Celelalte trei sate componente sunt: Negureni, Făurei, Tudor Vladimirescu.
Istorie
Antichitatea și Cetatea Drahma Teritoriul comunei a fost locuit încă din neolitic, fiind în antichitate o zonă cheie de tranzit pe drumul militar dintre marile cetăți Durostorum (Silistra) și Tropaeum Traiani (Adamclisi).Vasile Pârvan, Getica: O încercare de protoistorie a Daciei, Cultura Națională, București, 1926, pp. 112-115.
Conform istoriei orale și a descoperirilor arheologice locale, pe actualul Dealul Drahma (cunoscut și sub numele de Drama) a existat o mare cetate geto-dacică. Această așezare fortificată a jucat un rol strategic important în perioada conflictelor dintre împăratul Traian și regele Decebal. Cetatea a fost construită din resurse naturale găsite în vecinătate, folosindu-se în special piatră extrasă din zona Canaraua Fetei, și era prevăzută cu numeroase turnuri de apărare.Radu Vulpe, Așezări dacice din Dobrogea, Editura Academiei RSR, București, 1968, pp. 45-48. Denumirea de Drahma este una străveche, folosită de localnici de generații pentru a numi acest punct geografic, iar originea numelui a fost confirmată arheologic prin descoperirea unor monede histriene antice (drahme) în pădurea de lângă satul vecin Goruni. Istoricii locali și tradiția consideră că acest tezaur a fost ascuns în grabă de războinicii daci care se retrăgeau din calea unei invazii iminente și a unei bătălii decisive pentru apărarea fortăreței. Din acest motiv, zona din împrejurimile pădurii Goruni și ale Dealului Drahma este considerată un perimetru cu un potențial arheologic deosebit, existând credința că solul mai ascunde și alte comori și vestigii din acea epocă zbuciumată.
Odată cu distrugerea livezilor care fuseseră înființate în timpul regimului comunist, lucrările desfășurate pe acest deal au scos la iveală urmele unei vaste necropole. Cu această ocazie, au fost descoperite și distruse numeroase vase de lut pline cu cenușă neagră, mărturii clare ale ritualurilor de incinerație practicate de vechii locuitori daci ai cetății.Institutul de Arheologie Vasile Pârvan, Repertoriul Arheologic Național (RAN) - Județul Constanța, Ministerul Culturii, București, pp. 204-206.
Perioada timpurie și epoca otomană Localitatea modernă a fost întemeiată în jurul anului 1750 sub numele turcesc Paraköy (însemnând „Satul cu bani”), denumire care, conform legendelor locale, provine de la o mare comoară descoperită pe aceste pământuri de un tătar bogat pe nume Beizula.Ion Ionescu de la Brad, Excursion agricole dans la Dobroudja, Imprimerie Journal de Constantinople, 1850, p. 89. Datorită văilor adânci (derele) cu izvoare naturale, așezarea a devenit rapid cel mai important punct de popas din sudul Dobrogei pentru mocanii (ciobanii ardeleni) veniți în transhumanță din zonele Săcele și Mărginimea Sibiului.
În anul 1850, autoritățile otomane i-au recunoscut oficial statutul de comună, an în care comunitatea a ridicat și prima biserică creștină. În anul 1869, deși regiunea se afla încă sub stăpânire turcească, localnicii au reușit să înființeze prima școală de stat cu predare în limba română, sub îndrumarea revizorului școlar dobrogean Ion Bănescu.Adrian Rădulescu, Ion Bitoleanu, Istoria Dobrogei, Editura Ex Ponto, Constanța, 1998, p. 274.
După Războiul de Independență din 1877 și integrarea Dobrogei în Regatul României, Parachioi a cunoscut o puternică dezvoltare demografică. Statul român a organizat valuri de colonizare, împroprietărind aici veterani de război și plugari aduși din Muntenia, care au învățat să conviețuiască în deplină armonie cu populația nativă de turci și tătari. Tot în această perioadă se dezvoltă satele din jur, precum Ghiuvegea (Cărpiniș) sau Teke-Deresi (Valea Țapului), localnicii transformând dealurile aride în zone recunoscute pentru viticultură și pomicultură.Monografia Comunei Băneasa, Primăria Băneasa, Document oficial de arhivă locală, p. 12.
Primul Război Mondial: Lupta de la Parachioi-Calaigi În timpul Campaniei din anul 1916, teritoriul actual al comunei a devenit teatrul unor confruntări militare deosebit de violente. În perioada 30–31 august (stil nou: 12–13 septembrie) 1916, așezarea a găzduit „Lupta de la Parachioi-Calaigi”, un episod critic din cadrul luptelor de pe vechea frontieră a Dobrogei.Constantin Kirițescu, Istoria războiului pentru întregirea României: 1916-1919, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1989, Vol. I, pp. 312-315.
După evacuarea Silistrei, Divizia 9 Infanterie română (compusă în mare parte din recruți dobrogeni) a primit ordinul de a ridica o linie defensivă pe aliniamentul Dunăre – Câsla – Parachioi – Dobromir. Vatra satelor Parachioi (Băneasa) și Calaigi (Făurei) reprezenta centrul strategic al acestui front de 24 de kilometri, controlând drumurile spre interiorul Dobrogei.Serviciul Istoric al Armatei, România în războiul mondial: 1916-1919, Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului, București, 1934, Vol. II, p. 145.
În dimineața zilei de 30 august 1916, artileria grea germană aflată sub comanda feldmareșalului August von Mackensen a declanșat un bombardament masiv cu șrapnele asupra localității. Soldații români din Regimentele 34 „Constanța” și 40 „Călugăreni”, adăpostiți doar în șanțuri individuale superficiale, au rezistat inițial asalturilor frontale de infanterie ale Diviziei 4 Bulgare „Preslav”. Din cauza arșiței și a blocării convoaielor de aprovizionare, trupele au luptat complet deshidratate.Ioan Cupșa, Armata Română în campania din anul 1916, Editura Militară, București, 1967, pp. 88-91.
La 31 august, din cauza unei retrageri neanunțate a trupelor rusești din flancuri, inamicul a executat o manevră rapidă de învăluire prin zona satului Calaigi (Făurei). Pentru a evita încercuirea totală, comandantul român a ordonat o repliere sângeroasă sub focul continuu al artileriei inamice, lăsând în urmă sute de morți, răniți și prizonieri.
O mărtuire unică a acestui măcel aparține sublocotenentului și viitorului scriitor Gheorghe Banea (1891–1967). Rănit grav la cap la Parachioi pe 30 august, a fost abandonat pe câmpul de luptă și împușcat din nou de o patrulă germană care verifica terenul. Acesta a supraviețuit în mod miraculos, fiind salvat de o unitate sârbă de artilerie, și a descris întreaga drama în volumul său memorialistic Amintiri din Marele Război (1929).Gheorghe Banea, Amintiri din Marele Război, Editura Casei Școalelor, București, 1929, pp. 54-60. Pierderea acestei poziții a lăsat cale liberă trupelor inamice și a accelerat căderea Turtucăii câteva zile mai târziu.
Demografie
Conform recensământului efectuat în 2021, populația comunei Băneasa se ridică la 4.883 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 5.384 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (60,05%), cu o minoritate de turci (25,25%), iar pentru 13,54% nu se cunoaște apartenența etnică. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (60,09%), cu o minoritate de musulmani (25,21%), iar pentru 14,34% nu se cunoaște apartenența confesională.
Politică și administrație Comuna Băneasa este administrată de un primar și un consiliu local compus din 15 consilieri. Primarul, , de la , este în funcție din . Începând cu alegerile locale din 2024, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:
Note
Vezi și Băneasa - Canaraua Fetei (arie de protecție specială avifaunistică inclusă în rețeaua europeană Natura 2000 în România). Pădurea și Valea Canaraua Fetii - Iortmac (sit de importanță comunitară)
Băneasa