Cornelia Daneț (n. 2 iunie 1929, Silistra, Regatul României - d. 14 mai 2015, București), a fost o artistă, graficiană, gravoare, pictoriță și ilustratoare română.
Căsătorită Demetrescu, a fost o graficiană, gravor, desenatoare, pictoriță și ilustratoare română. Cu o creație care se întinde pe o perioadă de peste 50 de ani, artista acoperă o arie largă de stiluri și tehnici ale gravurii, desenului, grafică de șevalet și ilustrație de carte.
Date biografice Născută la 2 iunie 1929 în Silistra, Cadrilater, pe vremea când orașul de la malul Dunării, se afla în Regatul România. În 1940, în urma unei decizii dramatice, forțată de împrejurări istorice ostile, România cedează Cadrilaterul Bulgariei, iar românii de acolo sunt obligați să se refugieze în România, lăsând în urmă tot ceea ce agonisiseră. Artista rămâne profund marcată de locurile copilăriei și de apropierea de Dunăre, care îi vor influența decisiv viața și multe dintre creații.
Este fiica cea mare a învățătorului, inspectorului școlar și ofițerului Mihail Daneț și al învățătoarei Georgeta (în acte Georgica) Daneț născută Georgescu, născută în 4 septembrie 1907. Mama artistei este pe sfert grecoaică sau macedoromână și o optime bulgară. Tatăl, Mihail Daneț, născut în 1900 în Racoți, județul Gorj, ofițer profund antisovietic, a luptat în cel de-al doilea război mondial ajungând cu armatele române până la cotul Donului și în Munții Tatra. A fost concentrat pe front în perioada decembrie 1939, iulie 1945.
Soțul artistei, Radu Constantin Demetrescu, economist, jurist, cercetător științific specialist în istoria economiei și în legislația drepturilor omului a decedat în 2005. Are o soră, profesoară de limba rusă și cântăreață Lucia Constantin născută Daneț, decedată în aprilie 2018. Are o fiică Raluca Ilaria Demetrescu artistă vizuală la rândul ei. Două surori, Carmen și Eleonora au decedat în mica copilărie. După refugiu, familia s-a mutat în București unde cei doi învățători au activat în diferite școli până la pensionare, purtând după ei rana refugiului forțat până la moarte în 1972 pentru Mihail și 1981 pentru Georgica.
Cornelia Daneț urmează liceul de fete Iulia Hașdeu din București.
În 1948, fără prea multă pregătire înainte, intră la Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu București de unde absolvă în 1954. Este studenta lui Vasile Kazar la grafică. Vasile Kazar este supraviețuitor al Lagărului de Concentrare Auschwitz.. Alți profesori au mai fost: Simion Iuca pentru gravură, Nicolae Darascu, Rudolf Schweitzer Cumpănă și Camil Ressu. Anatomie artistică a studiat cu Gheorghe Ghițescu.
Este membră a Academiei de Belle Arte din Roma.
Participă ca invitat al organizatorilor, la Pavilionul Internațional în cadrul Bienalei de la Veneția, de două ori. Lucrările sale se află în colecțiile tuturor muzeelor de artă din România și în nenumărate colecții din țară și străinătate.
Expoziții personale, de grup și colective
Personale - 2017 Galeria Artyourself
- 2016 Galeria Simeza, grafică
- 2007 Desen, Galeria Simeza București
- 2003 Grafică/gravură, Institutul Cultural Român din Paris
- 2002 Grafică/gravură, galeriile castelului Château d`Audour, Franța
- 2002 desen, galeria Simeza București
- 1995 pictură, Mitterfels Germania
- 1994 Grafica, Institutul Român pentru Drepturile Omului București
- 1983 Gravura, desen, galeria Căminul Artei București
- 1975 galeria Galateea București
- 1970 Râmnicu Vâlcea - Govora
- 1968 galeria Orizont
- 1965 galeria Simeza București
De grup în țară (București și provincie)
- 2015 Art Safari, București
- 2014 Art Safari, București
- 2013, "Șelari 13", galeria Simeza, București
- 2011 „Seniorii graficii Românești”, galeria Simeza, București
- 2010 Muzeul Șuțu-Salonul de Iarna, București
- 2009 Simeza București București
- 2008 Elite Art-Seniorii Artei Românești
- 2007 Artjazz Club București
- 2006 Simeza, București
Majoritatea edițiilor anuale ale expoziției Municipale de pictură, sculptură, grafică și arte decorative începând cu 1953 și până în 2004 în București.
Majoritatea saloanelor de grafică organizate în țară în diferite orașe: Satu Mare, Cluj, Brașov, Botoșani, Constanța, Râmnicu Vâlcea,Bistrița, Ploiești, Galați, Bacău, Tescani, Hunedoara, Petroșani, Deva, Pitești, Târgoviște, Tulcea, Hunedoara, Baia Mare, începând cu 1953 și până în 2004 în București.
Majoritatea edițiilor Anualelor de stat pictură, sculptură, grafică și arte decorative începând cu anul 1953 București.
Toate expozițiile de grup de grafică, gravură sau desen organizate în cadrul atelierului de gravură, galeria Podul din București încă de la înființarea acestuia și până la închiderea lui în anul 2004.
Majoritatea Saloanelor de Artă anuale începând cu anul 1953 până la încheierea lor, București.
Majoritatea bienalelor de Artă începând cu anul 1953 și până la încheierea lor, București.
Majoritatea bienalelor de grafică începând cu anul 1953 și până la încheierea lor, București.
Majoritatea expozițiilor Republicane din București și diferite orașe ale țării începând cu anul 1953 și până la încheierea lor.
Majoritatea expozițiilor Interregionale, regionale și ocazionale începând cu anul 1953 și până la încheierea lor, București
Majoritatea Saloanelor de tineret începând cu anul 1953.
- 2008 Elite Gallery, „Seniorii picturii românești”, acuarelă, galeria, București
- 2007 Șelari 13, gravură, galeria Simeza, București
gravură, „Semne peste timp”, Palazzo Correr, Sediul IRCCU, Veneția
- 2005 Art Jazz Club București
- 2004 galeria Șelari 13 București
- 2003 Expoziție de grup Căminul Artei București
- 2002 Expoziție de grup „Seniorii”, acuarelă, galeria Apollo București
- 2001 gravură Biblioteca Centrală Universitară
a V-a Bienala de gravură Iosif Iser Muzeul de Artă
- 2000 gravură, galeria Apollo București
Simpozion de gravură românească Tulcea
- 1999 expoziție franco-română de gravură Apollo București
Expoziție de grafică franco-română galeria Apollo București
Expoziția “Afect și Efect”, galeria Atelier 35 București
a IV-a bienală internațională de gravură Iosif Iser Muzeul Județean de Artă Prahova Ploiești
- 1998 litografie, Muzeul de Artă din Târgoviște
- 1997 5=365, Căminul Artei București
a III-a bienală de gravură Iosif Iser, Muzeul Județean de Artă Prahova Ploiești
- 1995-a II-a bienala de gravură Iosif Iser, Muzeul Județean de Artă Prahova Ploiești unde obține premiul I
expoziție multimedia, `De le Pod la Pivniță`, galeria Podul București
- 1994 Salonul de acuarelă, Muzeul de Artă Tulcea
- 1993 salonul de acuarelă Muzeul de Artă Tulcea
Gravură Muzeul de Artă Contemporană Galați
I-a bienala de gravură Iosif Iser Muzeul Județean de Artă Prahova Ploiești
„De la obiect la gravură”, galeria Podul București
- 1992 expozițiile colective organizate în București:la galeria Orizont, galeria Simeza, galeria Căminul Artei
expoziția `Transparențe` galeria Podul București
grafică, Muzeul de Artă din Tulcea
gravură, Muzeul gravurii din Bistrița
- 1984 Grafică Muzeul de Artă din Tulcea
- 1982 gravură, sala Dalles
- 1981 „Pontica” Constanța
- 1980 Salonul de gravură, Muzeul de Artă din Tulcea
- 1979 Salonul de pictură și grafică Colectivă, Botoșani
- 1978 Salonul de desen și acuarelă, sala Dalles București
Gravură, sala Dalles București
- 1977 gravură,Muzeul de Artă Cluj
Salonul de grafică Brașov
expoziție de Ex libris Satu Mare
Centenarul Independenței României 1877-1977, sala Dalles București
- 1975 „Chipul uman”, galeria Orizont București
- 1974 Anuala de grafică București.
De grup în țară (București și provincie)
- 2014 Art Safari, București
- 2013, "Șelari 13", galeria Simeza, București
- 2011 „Seniorii graficii românești”, galeria Simeza, București
- 2010 Muzeul Șuțu - Salonul de Iarnă, București
- 2009 Simeza București București
- 2008 Elite Art-Seniorii Artei Românești
- 2007 Artjazz Club București
- 2006 Simeza, București
-Majoritatea edițiilor anuale ale expozițiilor Municipale de pictură, sculptură, grafică și arte decorative începând cu 1953 și până în 2004 în București
- Majoritatea saloanelor de grafică organizate în țară în diferite orașe: Satu Mare, Cluj, Brașov, Botoșani, Constanța, Râmnicu Vâlcea,Bistrița, Ploiești, Galați, Bacău, Tescani, Hunedoara, Petroșani, Deva, Pitești, Târgoviște, Tulcea, Hunedoara, Baia Mare, București din 1953 și până în 2004
- Majoritatea edițiilor Anualelor de stat pictură, sculptură, grafică și arte decorative începând cu anul 1953 București
- Toate expozițiile de grup de grafică, gravură, desen, multimedia organizate în cadrul atelierului de gravură, galeria Podul din București, încă de la înființarea acestuia și până la închiderea lui în 2004
- Majoritatea Saloanelor de Artă anuale începând cu anul 1953 până la încheierea lor, București
- Majoritatea bienalelor de Artă începând cu anul 1953 și până la încheierea lor, București
- Majoritatea Bienalelor de grafică începând cu anul 1953 și până la încheierea lor, București
- Majoritatea expozițiilor Republicane din București și diferite orașe ale țării începând cu anul 1953 și până la încheierea lor
Majoritatea expozițiilor Interregionale, Regionale și ocazionale începând cu anul 1953
1953 și până la încheierea lor, București
Majoritatea Saloanelor de tineret începând cu anul 1953
Toate Saloanele de tineret începând cu anul 1953
- 2008 Elite Gallery, „Seniorii picturii românești”, acuarelă, galeria, București
- 2007 Șelari 13, gravură, galeria Simeza, București
gravură, „Semne peste timp”, Palazzo Correr, sediul IRCCU, Veneția
- 2005 Art Jazz Club București
- 2004 galeria Șelari 13 București
- 2003 Expoziție de grup, Căminul Artei, București
- 2002 Expoziție de grup „Seniorii”, acuarelă, galeria Apollo București
- 2001 gravură Biblioteca Centrală Universitară, București
A V-a Bienala de gravură Iosif Iser Muzeul de Artă
- 2000 gravură, galeriile Apollo București
Simpozion de gravură românească Tulcea
- 1999 expoziție franco-româna de gravură, galeriile Apollo, București
Expoziție de grafică franco-româna galeria Apollo București
Expoziția “Afect și Efect”, galeria Atelier 35 București
A IV-a bienală internațională de gravură Iosif Iser Muzeul Județean de Artă Prahova Ploiești
- 1998 litografie, Muzeul de Artă din Târgoviște
- 1997, Căminul Artei București
A Treia Bienală de gravură Iosif Iser, Muzeul Județean de Artă Prahova Ploiești
A Doua Bienală de gravură Iosif Iser, Muzeul Județean de Artă Prahova Ploiești premiul I
multimedia, ``De le Pod la Pivniță``, galeria Podul București
- 1994 Salonul de acuarelă, Muzeul de Artă Tulcea
- 1993 salonul de acuarelă Muzeul de Artă Tulcea
Gravură Muzeul de Artă Contemporană Galați,
Întâia Bienală de gravură Iosif Iser Muzeul Județean de Artă Prahova Ploiești
„De la obiect la gravură”, galeria Podul București
- 1992 expozițiile colective organizate în București: la galeria Orizont, galeria Simeza, galeria Căminul Artei
expoziția ``Transparențe`` galeria Podul București
grafică, Muzeul de Artă din Tulcea
gravură, Muzeul gravurii din Bistrița
- 1984 Grafică Muzeul de Artă din Tulcea
- 1982 gravură, sala Dalles
- 1981 „Pontica” Constanța
Expoziție de grafică Regională
- 1980 Salonul de gravură, Muzeul de Artă din Tulcea
Salonul republican de grafică, Scornicești
- 1979 Expoziție festivă în cadrul Cântării României,
Salonul de pictură și grafică Colectivă, Botoșani
- 1978 Salonul de desen și acuarelă, sala Dalles București
Gravură, sala Dalles București
- 1977 gravură, Muzeul de Artă Cluj
Salonul de grafică Brașov
Ex libris Satu Mare
Centenarul Independenței României 1877-1977, sala Dalles București
- 1975 „Chipul uman”, galeria Orizont București
- 1974 Anuala de grafică București
- Expoziție omagială București
Salonul Republican de desen și gravură București
Expoziție de pictură, grafică și sculptură Deva
- 1973 salonul republican de desen și gravură,
Grafică``Grivița 33`` București