Conform interpretării din secolul al XXI-lea, varietăți regionale ale limbii franceze sunt considerate ansamblurile de particularități cu care este folosită limba complet formată și însușită de toți vorbitorii din Francofonie, în diferitele teritorii din lume ale acesteia. Aceste varietăți nu se confundă cu graiurile numite tradițional patois în franceză, vorbite pe teritoriul din Franța al limbii franceze din Evul Mediu până prin secolul al XIX-lea, și care practic au dispărutThibault 2014, săptămâna a II-a, p. 6. și Klinkenberg 1999.. Varietățile regionale ale limbii franceze actuale nu se confundă nici cu celelalte limbi oïl vorbite în jumătatea de nord a Franței, care n-au dispărut total, și care sunt considerate oficial limbi regionale, împreună cu alte limbi romanice din afara grupului oïl și cu alte limbi neromaniceVezi pagina Langues régionales de pe site-ul Ministerului Culturii (accesat la 20 iunie 2023)..

Varietățile regionale pot fi raportate la limba standard, dar și la o franceză generală formată din trăsăturile comune tuturor francofonilorIntroducerea lui Jean-Claude Bouvier la Le parler provençal (Graiul provensal), lexic stabilit de Claude Martel, Rivages, 1988. pp. 14–15, apud Horiot 2011..

Una sau alta din varietățile regionale ale francezei nu constă numai din trăsături regionale, ci este vorba în esență de franceza generală, în care sunt prezente elemente regionale în număr mai mic sau mai mare în funcție de regiune, de vorbitor și de lexicul unui domeniu sau al altuia.

Printre cuvintele regionale se pot deosebi unele care corespund numai unor realități regionale și altele, care denumesc realități generale. Un exemplu din prima categorie este cuvântul traboule din Lyon, care denumește o străduță ce leagă o stradă mai mare de alta trecând printr-un grup de case, iar din cealaltă categorie – cuvântul banque (în franceza standard „bancă”), care înseamnă „tejghea” în partea de centru-est și de sud-est a FranțeiHoriot 2011.. Trăsăturile regionale sunt de patru feluriThibault 2014, săpt. 2, p. 3. și Horiot 2011.: arhaism provenind din franceza deja generală, care poate fi un cuvânt dispărut complet din limba standard sau care se folosește în varietatea teritorială cu un sens dispărut din standard, o trăsătură fonetică sau gramaticală dispărută din standard; un element provenind dintr-un idiom deja dispărut în regiunea respectivă; un cuvânt împrumutat sau alt fenomen de limbă împrumutat, inclusiv un calc; o inovație apărută local, care nu există în standard: o schimbare fonetică sau gramaticală, un cuvânt format, o inovație frazeologică, semantică sau pragmatică.

Un cuvânt regional poate fi folosit simplu ca sinonim al unui cuvânt standard, paralel cu acesta, de exemplu corespunzătoarele cuvântului „afină”: airelle în sudul Franței (ex. ramasser des airelles „a culege afine”) și cuvântul standard myrtille provenind din nordul Franței (ex. acheter une tarte aux myrtilles „a cumpăra o tartă cu afine”). Însă un cuvânt regional poate fi folosit și atunci când este considerat mai potrivit față de unul standardHoriot 2011.: când un cuvânt standard este simțit ca prea abstract, de exemplu échelle care înseamnă „scară” de orice fel. De aceea, în zona Lyonului, pentru scară folosită la culesul cireșelor, care are o formă specifică, se folosește cuvântul specific écharasson; când trebuie denumită o realitate specifică, exemplu cuvântul traboule menționat mai sus; când un cuvânt regional este simțit ca fiind mai expresiv decât echivalentul său comun, pentru că se bazează pe o metaforă, de exemplu nez de chat (literal „nas de pisică”), folosit în vestul Franței, între Loara și Gironde, în loc de coulemelle „pălăria șarpelui”.

În diverse teritorii ale limbii franceze sunt și elemente, în principal cuvinte, care sunt specifice pentru anumite state. Astfel sunt denumirile unor instituții. De exemplu, „liceului” din România îi corespund lycée în Franța, athénée în Belgia, gymnase în Elveția și cégep în QuébecThibault 2014, săpt. 2, p. 2, care le numește statalismes „statalisme”..

right|600px|thumb|Principalele varietăți și grupuri de varietăți regionale ale limbii franceze

Varietățile regionale

Franceza are foarte multe varietăți regionale. Principalele varietăți și grupuri de varietăți sunt următoarele (reprezentate pe harta de mai sus): în Europa: în Franța: de nord; de sud; belgiană; elvețiană; în America: în Canada: din provincia Québec; din provincia Terre-Neuve-et-Labrador; acadiană (în principal în provincia Noul Brunswick); din Ontario; cadiană (în statele americane Louisiana și Missouri, precum și în regiunea New England); antileză (în Haiti, Guadelupa și Martinica); guyaneză; în Africa: din Magreb (în Mauritania, Maroc, Algeria și Tunisia); din Africa Subsahariană (mai ales în fostele colonii franceze și belgiene); din Oceanul Indian (în Madagascar și pe insulele care au aparținut cândva sau încă aparțin Franței); în Asia: libaneză; din Puducherry (în India); indochineză (în Vietnam, Laos și Cambodgia); în Oceania: din Noua Caledonie; polineziană

Fiecare dintre cele de mai sus se subîmparte în alte varietăți regionale. De exemplu, în cea din sudul Franței este o varietate lyoneză, în cea din Québec una montréaleză, în cea din Antile una haitiană, în cea din Oceanul Indian una din Mauritius etc.

Varietăți din nordul Franței

Particularitățile acestor varietăți se datorează mai ales limbilor vorbite altădată sau și în prezent în această parte a Franței. Drept exemplu, prezentăm în continuare specificitățile fonetice ale varietății vorbite în regiunea orașului Lille (după abrevierea „vs.” este dată pronunțarea standard)Carton 1973 p. 236.: evitarea legăturilor facultative: il vient avec [i vjɛ̃ avɛk] vs. [il vjɛ̃ avɛk] sau [il vjɛ̃tavɛk] „vine cu”; tendința de închidere a vocalelor semideschise neaccentuate: proposé [pʁopoze] vs. [pʁɔpoze] „propus”; armonie vocalică: raidi [ʁedi] (ambele vocale sunt închise) vs. [ʁɛdi]Transcrierea fonetică standard este luată în acest articol din TLFi, cu excepția lui /R/ care, după mai mulți lingviști, de exemplu Kalmbach 2013, nu este [ʀ], ca în TLFi, ci [ʁ]. „înțepenit” (prima vocală este semideschisă, a doua – închisă); evitarea pronunțării vocalei /ə/ atunci când este facultativă: il ne savait pas [insavɛpɑ] vs. [ilnəsavɛpɑ] „nu știa”; mai multe asimilări decât în franceza standard: Israël [izʁaɛl] vs. [isʁaɛl]; tensiune musculară mai slabă decât în general și, drept urmare, timbrul sunetelor mai instabil și prezența unor sunete de tranziție: Louis [luwi] vs. [lwi], théâtre [tejɑ:t] vs. [teɑ:tʁ] „teatru”; inegalitatea duratei silabelor; reducerea unor grupuri de consoane la una singură: quatre [kat] vs. [katʁ] „patru”, escalier [εskaje] vs. [εskalje] „scări, casa scărilor”.

Varietăți din sudul Franței

Aceste varietăți sunt influențate în principal de limba occitană dominantă în regiunile din sudul Franței înainte de impunerea francezei, dar vorbită și în prezent. Ca exemplu, iată mai jos principalele caracteristici fonetice ale francezei vorbite în Languedoc și în ProvenceWoerling 2011, p. 18 și Carton, 1976.: în locul vocalelor nazale, pronunțarea corespondentelor lor total sau parțial orale, urmate de consoana [ŋ]: pain [pɛŋ] vs. [pɛ̃] „pâine”; pronunțarea sistematică [ə] a vocalei scrise e, nucleu de silabă deschisă: la cerise [la.sə'ʀi.zə] vs. [la'sʀiz] „cireașa” (în pronunțarea standard este o vocală labilă, care nu este pronunțată în toate pozițiile); distribuția variantelor semideschise și semiînchise ([ɛ]/[e], [œ]/[ø] și [ɔ]/[o]) ale arhifonemelor /E/, /Ø/ és /O/ conform unei „legi de poziție”, adică vocală semiînchisă în silabă închisă sau înaintea unei silabe cu nucleul [ə], și vocală semiînchisă în altă pozițieDurand și Lyche 2004, pp. 221-222.: peur [pœʀ], peureux [pø'ʀø], peureuse [pø'ʀœ.zə] vs. [pœʁ] „frică”, [pø'ʁø] „fricos”, [pø.ʁø:z], „fricoasă”; reducerea unor grupuri de consoane la una singură: explique [esplikə] vs. [eksplik] „explică”; accentul deseori pe silaba penultimă, mai ales din cauza lui [ə] final de cuvânt: la cerise [la.sə'ʀi.zə].

Varietatea belgiană

Franceza vorbită în BelgiaThibault 2014, săpt. 3. este influențată mai ales de limbile picardă și valonă, iar în Bruxelles de limba flamandă.

Fonetism

Sistemul vocalic din franceza belgiană este mai conservator decât cel al majorității varietăților din Franța. De exemplu, se percep bine următoarele opoziții: /ɛ̃/ – /œ̃/: brin [bʁɛ̃] „fir” – brun [bʁœ̃] „brun” vs. [bʁɛ̃] în cazul ambelor cuvinte, deoarece /œ̃/ este practic înlocuit de /ɛ̃/; vocală semideschisă – vocală semiînchisă la sfârșit de cuvânt: /ɛ/ – /e/: taie [tɛ] „față de pernă” – thé [te] „ceai” vs. [te̞] în cazul ambelor cuvinte; /ɔ/ – /o/: pot [pɔ] „oală” – peau [po] „piele” vs. [po] în cazul ambelor cuvinte; opoziție de cantitate la vocale cu același timbru: /ɛ/ – /ɛː/: mettre [mɛtʁ] „a pune” – maître [mɛːtʁ] „stăpân, maestru” vs. [mɛtʁ] în cazul ambelor cuvinte; caracterul lung al terminației feminine vocală pronunțată + e pronunțat odinioară [ə], ceea ce deosebește forma de feminin de cea de masculin la cuvintele care au ambele genuri: ami – amie [ami] „prieten” – [amiː] „prietenă” vs [ami] la ambele genuri; [a] – [aː] (varianta mai lungă în locul lui /ɑ/ posterior): patte [pat] „labă” – pâte [paːt] „pastă, aliat” vs. [pat] – [pɑːt].

Alte fenomene: înlocuirea semivocalelor cu vocalele corespunzătoare: lion [li'ɔ̃] vs. [ljɔ̃] „leu”, tuer [ty'e] vs. [tɥe] „a ucide”; lipsa semivocalei /ɥ/ în general, care poate fi înlocuită nu numai de [y], ci și de semivocala [w]: puis [pwi] vs. [pɥi] „apoi”; tendința de a umple hiaturile cu o semivocală: théâtre [tejat] vs. [teɑːtʁ] „teatru”; realizarea vocalelor închise (/i/, /y/, /u/) ca cvasiînchise ([ɪ], [ʏ], respectiv [ʊ]), în silabă atât deschisă, cât și închisă: petit, -e [pətɪ], pətɪt] vs. [pəti], [pətit] „mic, -ă”, entendu [ɑ̃tɑ̃dʏ] vs. [ɑ̃tɑ̃dy] „auzit”, goutte [ɡʊt] vs. [ɡut] „picătură”; desonorizarea consoanelor sonore finale de cuvânt: une grande digue [yn.ɡʁɑ̃t.'diːk] vs. [yn.ɡʁɑ̃d'dig] „un dig mare”; prozodie diferită de cea standard, combinată cu lungirea unor vocale.

Gramatică

păstrarea cuvântului negativ ne în limba vorbită: il ne mange pas vs. il mange pas „nu mănâncă” (fenomen general în celelalte teritorii ale Francofoniei, deși nu este standard); plasarea atributului adjectival înaintea substantivului determinat în unele cazuri în care conform standardului se plasează după substantiv (influență valonă): ta blanche chemise vs. ta chemise blanche „cămașa ta albă”, du sale linge vs. du linge sale „lenjerie murdară”; frencvența relativ mare a perifrazei verbale avoir + adjectiv: avoir bon vs. se sentir bien „a se simți bine”; verb la infinitiv coordonat cu verb la un mod personal: Ces enfants-là ne se battent jamais, ni même se quereller vs. ... ni même se querellent „Copiii ăștia nu se bat niciodată, nici măcar nu se ceartă”; folosirea specifică a unor prepoziții: jouer sur la rue vs. jouer dans la rue „a se juca pe stradă”.

Lexic

arhaisme: septante vs. soixante-dix „șaptezeci”, nonante vs. quantre-vingt-dix „nouăzeci” (cuvinte standard în Belgia), doubler la classe vs. redoubler la classe „a repeta clasa”; cuvinte folosite cu sens arhaic: déjeuner, dîner, souper vs. petit déjeuner, déjeuner, dîner „mic dejun, prânz, cină”; împrumuturi: din valonă: estaminet (< staminê) vs. café, bistrot „cârciumă, birt”; din flamandă: drache (< dretsen) vs. averse „aversă”; calcuri: probabil din limba engleză: crème (à) glace (< ice-cream) vs. crème glacée „înghețată”; probabil din limba germană: académique (< akademisch) vs. universitaire „universitar(ă)”; formare de cuvinte: derivare: entièreté (< entier, -ière „întreg, -eagă” + -té) vs. totalité „totalitate”; derivare regresivă: logopède (< logopédie) vs. orthophoniste „logoped”; inovații semantice: metonimie: duvet (în stadard „puf”) vs. couette „pilotă”;