George Radu Melidon () a fost un autor didactic, poet, prozator, publicist și traducător român din generația Unirii de la 1859. Pedagog de vocație, a fost un militant al ideii naționale și a ocupat funcții administrative importante în sistemul de învățământ românesc din Principate și Vechiul Regat, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, contribuind la reorganizarea și dezvoltarea acestuia.
Viața și cariera George Radu Melidon s-a născut la 13 martie 1831 în familia lui Gheorghe și a EcaterineiCertificat de Deces Gheorghe Radu Melidon No 164 din Registru Stărei Civile pentru Morți Roman, din 11 mai 1897 Melidon. Tatăl său a fost profesorEpure, 1942, p.5, iar mama sa provenea dintr-o familie de preoți.Epure, 1942, p.6 Fratele lui mai mare, Grigore, a absolvit Academia Mihăileană din Iași și a devenit ulterior profesor la aceeași instituție.Gheorghe Radu Melidon, întemeietorul primei biblioteci publice din Roman, Cristina Panaite, revista Antiteze, 3(25)2010, pp. 36-38. După finalizarea ciclului primar de învățământ, tot acolo a ajuns și George Radu,Dicționarul Literaturii Române, de la origini pînă la 1900Dicționarul contimporanilor de Dim. R. Rosetti, București, 1897, p. 128 (s.v. Melidon, Gheorghe), accesat 15 noiembrie 2014 care a studiat literatura și istoria, pentru ca în 1855 să fie trimis pentru a studia matematica la Paris.Vega, Vartolaș, 2005, p.9Istoria literaturii române. Vol. 2, p. 758
A fost un poliglot care cunoștea germana, franceza, latina și greaca și s-a familiarizat cu literaturile acelor „popoară mai însemnate în istoriea culturei omenimii [...] cu scop ca apoi să producă răsultatele acellora și în literătura năciunală rumână”.Aron Pumnul, Lepturariu românesc, vol. IV, partea a II-a, Viena, 1864, p. 275.
Dintre foștii lui dascăli de la Academie, au avut legătură cu destinul și cariera sa viitoare profesorul lui de retorică, Dimitrie Gusti și profesorul lui de istorie Theodor Codrescu. La editura din Iași a acestora („Buciumul român”) și-a publicat tânărul absolvent primul volum, o traducere din limba germană a unei „cărți de cetire” (1856).Melidon, 1856 (Prietenul tinerimei. Carte de cetire pentru skoalele populare de G.P.Bilmsen), Coperta, Pagina de gardă Lui Dimitrie Gusti i-a dedicat Melidon și prima lui lucrare originală din 1858,Melidon, 1858 (Regule scurte de versificație română) iar debutul în presă și l-a făcut la ziarul Zimbrul condus de Theodor Codrescu.Melidon, 1874 (Manualul invățietorului sau Elemente de pedagogie practica în usul școalelor populare), p. 7 Zece ani mai târziu, în 1868, în calitatea lui de ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice din România și de președinte al comisiei însărcinate de domnitorul Carol I cu înființarea Școlii Normale de la București,Melidon, 1869 (Anuariul Institutului Pedagogic: Scoala Normala Primaria. Primul annu scolariu: 1867-68) tot Dimitrie Gusti l-a numit pe Melidon primul director al acestei instituții. Propunerea pentru această numire a fost făcută de fostul său coleg mai tânăr de la Iași V. A. Urechia, care deținea funcția de director în același minister, vechi colaborator și bun cunoscător al activității lui Melidon, pe care îl considera un „harnic și iubitor de cultură românească impiegat al scoalelor”.Istoria scólelor de la 1800-1864, V. A. Urechia, Tomul 3, Imprimeria Statului, Bucuresci, 1894
A fost un ager polemist, înzestrat cu vervă umor și spontaneitate,Epure, 1942, p. 27 de asemeni a fost un om sincer înzestrat cu curajul opiniei, pe care și-o exprima fără ezitare.Epure, 1942, p. 30
În 1871 a participat în fruntea unei delegații de cadre didactice din învățământul secundar la Marea Serbare de la Mănăstirea Putna (15-16 augustEpure, 1942, p. 20), unde a avut ocazia să-i cunoască pe reprezentanții tinerei generații de studenți români din străinătate, între care Mihai Eminescu, Ioan Slavici și Ciprian Porumbescu.
A avut o soție pe nume Elena domiciliată în București și un fiu, Dimitrie [Demetriu]-Radu Melidon, născut în București la 15 februarie 1872.Un nedreptățit al vremurilor: George Radu Melidon , Doru Mihăiescu, 17 octombrie 2012, Revista Melidonium Bolnav și confruntat cu dificultăți financiare după ieșirea sa la pensie, profesorul Melidon a fost nevoit să solicite în 1885 o subvenție de studii pentru fiul său.
S-a stins din viață în 1897 la Roman după o boală necruțătoare și a fost înmormântat în cimitirul orașului natal.Vega, Vartolaș, 2005, p.10 thumb|left|240px|Decretul din 9 ianuarie 1862 al domnitorului Alexandru Ioan Cuza prin care îi mulțumește lui George Radu Melidon, numit șef de secție în Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice.
Cariera 1856: A început ca bibliotecar la Academia MihăileanăEpure, 1942, p.9 1856: În același an a fost numit profesor de mitologie, retorică și poetică la Gimnaziul Central din IașiTomșa, 2014, p. 277Istoria literaturii române. Vol. 2, p. 759 1857: A fost numit șef de secție în Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice din Moldova până în 1862 1858 - 1859: A fost reprezentant al aceluiași minister în Epitropia Seminarului Sfântul Gheorghe din Roman 1860: A devenit director în același minister 1861: A căpătat dreptul de a funcționa în învățământul secundar ca profesor de istorie și leteratură română și greacăEpure, 1942, p.10 1862 - 1864: A ajuns director general al învățământului primar din Principatele Unite ale Țării Românești și Moldovei 1866: A început să desfășoare activitatea de revizor (pentru județele Roman, Vaslui și Tecuci) și ulterior inspector școlar (pentru județele Iași, Botoșani, Dorohoi, Roman, Bacău, Vaslui, Fălciu, TutovaEpure, 1942, p. 15) cu reședința la Roman. 1868: A fost primul director al Școlii Normale „Carol I” din București 1881: În luna octombrie din cauza problemelor de sănătateEpure, 1942, p. 24 s-a pensionat și s-a retras la Roman, unde a continuat să predea ca profesor suplinitor la gimnaziu (actualul Colegiu Național Roman Vodă), istoria. 1885: La 2 aprilie printr-o donație de carte către Primăria Roman, a pus bazele primei biblioteci publice din orașul natal, careia i-a fost și primul bibliotecarVega, Vartolaș, 2005, p.13 timp de 1 anVega, Vartolaș, 2005, p.14. 1886: La 15 septembrie își încetează activitatea didactică
Opera Dezvoltarea învățământului Profesorul Melidon – om cu o vastă cultură și cu un puternic sentiment patrioticEpure, 1942, p.7, s-a dovedit a fi unul dintre militanții ridicării culturale și luminării poporului român, în al său Lepturariu Românesc, Aron Pumnul prezentându-l ca fiind un luptător pentru dezvoltarea învățământului. Meritele sale au fost incontestabile în activitatea de îndrumare a școlii.
În 1857 fiind chemat la „direcțiunea trebilor scolare” în Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice, George Melidon făcu thumb|right|230px|Pagina de titlu a memoriului Relațiune statistică de starea școleloru în Modova redactat în 1862
În 1862 a fost însărcinat de către Ministerul Instrucțiunii Publice – în calitate de director general al învățământului primar, cu redactarea unui memoriu statistic privind administrarea și situația în care se găsea învățământul public și particular, memoriu care i-a adus aprecierea domnitorului Alexandru Ioan Cuza.Epure 1942, p. 11 Un nou raport făcut în 1868 – de această dată în calitate de inspector al școalelor, în care zugrăvește neajunsurile învățământului rural, îi aduce numirea în fruntea Școlii Normale „Carol I”.Epure, 1942, p. 16 Inteligent, cult, cu spirit vioi și dotat cu tact pedagogic, Melidon a știut să se facă iubit de către elevii săi. Sub conducerea sa Școala Normală a progresat rapid și, rezultatele s-au văzut în teritoriu chiar din momentul în care prima serie de absolvenți din anul 1871 a început să practice.Epure, 1942, p. 19
Angajat în creșterea nivelului școlilor rurale, a combătut opinia larg răspândită în epocă, precum că în aceste medii era suficient să fie predate copiilor scrierea și citirea.
Pentru serviciile sale a fost decorat cu ordinele Bene Merenti și „Steaua României” în grad de Cavaler.Lista de lucrări, Bibliografia românească modernă (1831-1918). Volumul 3: (L-Q), Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1989], p. 289, accesat la 17 noiembrie 2014
Ideea națională și opera didactică thumb|250px|left|Dedicația lucrării din 1874 Ideile naționaliste asumate de către proaspătul înființat stat român în zorii existenței sale, au găsit un teren fertil în domeniul educației naționale. Cărțile de căpătâi ale noului curent de gândire au fost două: Pedagogia lui Simion Bărnuțiu (1870), care a delimitat scolastic terenul pentru o pedagogie naționalistă militantă și Manualul invĕțietorului sau Elemente de pedagogie practica în usul șcólelor populare a lui George Radu Melidon (1874). Dacă prima dintre cele două lucrări a enunțat esența noilor paradigme ale naționalismului exclusivist din punct de vedere etnic, manualul lui Melidon le-a consacrat ca și fundament al educației românești. Astfel din poziția sa de conducător al unei instituții centrale de îndrumare metodologică, lucrarea sa de pedagogie aplicată a jucat rolul unei curele de transmisie între ideile lui Bărnuțiu și practica educațională din teritoriu.Rusu, 2014, p. 103
Odată ce a obținut putere de decizie ca director al școlilor, Melidon s-a preocupat de dezvoltarea învățământului la sate precum și de formarea învățătorilor care urmau să pună în practică acest scop, iar când a ajuns în fruntea Școlii Normale „Carol I” din București, a elaborat programe de învățământ și s-a străduit ca instituția pe care a condus-o să devină un centru–model de îndrumare metodică pentru celelalte școli normale din țară.
Melidon a considerat astfel învățământul rural drept reperul central al românismului, calibrându-și discursul pe măsura țintei urmărite și investind cadrele didactice cu roluri misionare. Conform concepțiilor sale acestea au trebuit să găsească loc ideilor și eticii naționaliste și să le promoveze în cadrul socio-cultural al satului impregnat de etosul religios și morala ortodoxă. Ca și incubator al naționalismului școala trebuia să devină , educația chiar dacă urma să mențină bazele puse de către morala creștină, neputând să mai rămână prerogativul bisericii sau al clericilor. Profesioniștii au fost chemați pentru a învăța națiunea. Educația morală a tineretului a fost direcționată pe două căi, educația religioasă – ca reper pentru datoriile față de Dumnezeu, societate și individ, cu rol și, cea istorică și geografică menită să stabilească reperele datoriilor către națiune, fiind cea necesarăRusu, 2014, p. 104
Fără minimalizarea rolul educației religioase, centrul de greutate al învățământului trebuia să se circumscrie astfel educației naționaliste, ceea ce urma să se facă prin studiul istoriei, care , astfel că
Este de menționat totuși că într-o epocă astfel cum a fost sfertul de secol de după Unirea Principatelor, naționalismul promovat prin ideile lui Bărnuțiu și directivele pedagogice ale lui Melidon a căpătat inclusiv accente xenofobe, materializate atât în cărțile de citire și manualele de istorie scrise pentru școală primară, cât și prin mesajele diseminate în școlile elementare de către cadrele didactice convertite la rolul de apostoli ai românismului.
Ideea națională și historia militans thumb|right|230px|Foaia de titlu a lucrării Istoria naționala pentru poporu (București, 1876) Punând în practică ideile sale în ceea ce privește pedagogia națiunii, Melidon a scris Istoria naționala pentru poporu sau Némul, sapa, arma, casa și mintea Românilor prin tóte timpurile și locurile, un manual care a simbolizat tipul ideal de historia militansRusu, 2014, p. 108 și al cărui prim scop a fost acela de a trezi conștiința națională ca și o condiție prealabilă pentru a proteja și extinde unitatea statului național românRusu, 2014, p. 110, cautând să facă mai vii și memorabile faptele istorice și povestite, ilustrându-le prin variate bucăți de lectură (cântece populare, basme, balade, proverbe, fabule, poezii).