Dobrovăț este o comună în județul Iași, Moldova, România, formată numai din satul de reședință cu același nume. Ea are doua sate: Ruși și Moldoveni.
Geografie Așezare thumb|left|200x200px|Pădurea Pietrosu, arie protejată din comuna Dobrovăț Comuna se află la marginea de sud a județului, la limita cu județul Vaslui, în sectorul central-nord-estic al Podișului Central Moldovenescsubunitate a Podișului Moldovei. Este străbătută de șoseaua județeană DJ247, care o leagă spre nord de Schitu Duca (unde se termină în DN24 și spre sud în județul Vaslui de Codăești, Dănești, Zăpodeni și Ștefan cel Mare (unde se termină în DN15D). În comuna Dobrovăț se află pădurea Pietrosu, arie protejată de tip forestier în care sunt ocrotite specii de fag, carpen și tei argintiu.
Spre marginea de sud a unor păduri dese, într-o poiană mare de pe valea pârâului Dobrovăț, afluent pe dreapta al râului Vasluieț (din bazinul hidrografic al râului Bârlad), s-au concentrat așezări omenești din cele mai vechi timpuri. Fosta poiană își mai păstrează încă înfățișarea ei de altădată, dar este larg deschisă către sud-est, unde se întinde țarina cu pășuni, fânețe și terenuri agricole, valorificate complex de către populația locală. Comuna Dobrovăț se află la circa 25 km de centrul orașului Iași. La sud și la vest se mărginește cu comunele Codăești și Tăcuta din județul Vaslui, la nord-vest cu comunele Grajduri și Ciurea din județul Iași, înspre nord se află comuna Bârnova iar spre nord-est și est se învecinează cu comunele Schitu Duca și Ciortești din județul Iași. Între limitele astfel prezentate, suprafața comunei Dobrovăț este de 9.300 ha, situându-se între comunele mici din județul Iași.
Forma teritoriului administrativ al comunei Dobrovăț este aceea a unui triunghi neregulat, orientat de la nord-vest, lung de aproape 23 km și cu latimea medie de 4,7 km.
Relief Înalțimea reliefului de aici se înscrie între valorile altitudinale existente în Podișul Central Moldovenesc : 416 m altitudine absolută în dealul Rotunda , situat în partea de nord-vest a comunei și 146 m altitudine absolută , în șesul pârâului Dobrovăț , la marginea de sud-est a comunei; deci o diferență de înalțime de 270 m. Fragmentarea reliefului- adică desimea văilor sau a culmilor principale – este de circa 2 km în partea de nord-vest a comunei, de aproape 1,5 km spre marginea nordică și de circa 4 km la marginea sudică, iar în partea extrem sudică se reduce la 2,5 km. Energia reliefului- adică adâncimea văilor principale- este modestă : 100–110 m în partea de nord-vest a comunei, 210 m spre marginea nordică , numai 135 m spre marginea de sud-est. În partea de nord-vest și centrală a comunei predomină dealurile-platou , de origine structurală și erozivă, unde fața reliefului aproape corespunde cu înclinarea spre sud-sud-est a straturilor geologice, iar întinderile cu aspect de platou se întâlnesc peste tot pe marile înalțimi, având lățimi de 400 până la 110 m (pe culmea dealurilor Rotunda , Perju , Podișul , Calina , Lacu etc). Pe unele din aceste platouri sunt mici depresiuni lacustre, în care apa ploilor abundente și a celei provenite din topirea zăpezilor staționează câteva zile, iar vegetatia are caracter hidrofil. Spre valea pârâului Dobrovăț și a principalilor săi afluenți, dealurile-platou se continuă prin dealuri mai scunde , cu înfațișare de dealuri-coline , predominante mai ales spre marginea de sud-est a teritoriului comunei. În sectorul mijlociu a pârâului Dobrovăț , începând din aval de confluența cu pârâul Însurățelul , până aproape de satul Dobrovăț , ca și pe cursul inferior al pârâului Dobrovicior, unde directia văilor este perpendiculară pe direcția de înclinare a straturilor geologice-adică au o orientare subsecvență - versantul drept al văii are forme de cuesta tipica, suprafața ei fiind afectată de numeroase procese geomorfologice vechi și noi (alunecari de straturi, pornituri de teren etc). O micro cuesta tipică există și pe versantul stâng al văii pârâului Chehanu , de pa cursul inferior al pârâului Dobrovăț , vale orientată de la est-nord-est spre vest-sud-vest. Forme de relief cu aspect de cuesta mai există și acolo unde văile unor pâraie au o ușoară orientare subsecvență, cum sunt versanții de la stânga văii pâraielor Poiana Lungă , Pahomia , Podu Popii ori de pe dreapta pârâului Pietrosu (cursul mijlociu al acestuia). Procesele geomorfologice active au fost și mai sunt înca în desfașurare, din cauza despăduririlor, nechibzuite adesea, din trecut, ca și efectuarii arăturilor de alta data, în curmezisul versanților de văi. O formă de relief destul de vastă în cuprinsul teritorului comunei Dobrovăț o constituie albiile majore, cu aspecte de șes. Cea mai întinsă albie majoră este a cea a pârâului Dobrovăț, care de la confluența cu pârâul Pietrosu și până la vărsarea în pârâul Rediu (pe teritoriul comunei Codăești), are o lățime ce variază între 400 și 750 m, iar înclinarea ei fiind de 3 m la km. Pe suprafața albiei majore a pârâului Dobrovăț sunt câteva grinduri joase și un ostrov alungit (șesul Velniței). În punctele de confluență a pâraielor afluente și a micilor rețele torențiale, sunt conuri de dejecție în miniatură, precum și acumulari deluvio-coluviale , aduse de spălările și șiroirile de pe versanți. Forme de terase fluviale sunt slab realizate în bazinul hidrografic al pârâului Dobrovăț.
Condiții climatice
Teritoriul comunei Dobrovăț are o clima temperat-continentală, de nuanță excesivă(uneori, iarna frigul este deosebit de aspru, iar vara, deși rar, sunt călduri aproape tropicale). Totuși padurea vastă moderează mult atât gerurile de iarnă, cât și căldurile de vară; umezeala aerului este sporită tot timpul, încât nici secetele nu sunt accentuate. Principalele caracteristici ale climei comunei Dobrovăț sunt generate de situarea comunei în partea de est a României, în vecinătatea marii câmpii din sud-estul Europei, în cuprinsul Podișului Central-Moldovenesc, având o înalțime a reliefului de 146–416 m altitudine absolută, o întinsă suprafață acoperită cu păduri de foioase(circa 52 % din totalul comunei) și cu o deschidere largă spre sud-est. Caracterul temperat al climei de aici este dat însa, fără îndoială, și de poziția latitudinală a teritoriului comunei (46°58'N) care face ca la solstițiu de vară razele de soare să cadă pe suprafețele orizontale ale reliefului sub un unghi de 66°, iar la solstițiu de iarnă, când soarele se ridică puțin deasupra orizontului, acest unghi să fie numai de 19°35'. La echinocțiile de primăvară și de toamnă unghiul format de razele solare cu suprafețele orizontale ale reliefului are o valoare de 43°02'- deci încalzirea aerului de deasupra este moderată. În aceste condiții, radiația solară globală are o valoare medie anuală de 117 Kcal/cm². Pe versanții cu expunere sudică, sud-estică și sud-vestica aceste unghiuri sunt mai mari cu 5-15° (după mărimea pantei versantului), iar pe versanții cu expunere nordică, nord-estică și nord-vestică, aceste unghiuri sunt cu tot atâtea grade mai mici. De aici rezultă o diferențiere climaterică sesizată și de răspândirea vegetației. În funcție de poziția latitudinală a comunei și de dinamica maselor de aer care circulă pe deasupra teritoriului de la est de Carpați, circulația care produce o anumită înourare a cerului, durata de strălucire a Soarelui pe cer are aici o valoare de 1900 ore anual (circa 43 % din durata anuală posibilă), cu un maxim în perioada caldă a anului (circa 1450 ore) și un minim în perioada rece a anului (500-550 ore).cu alte cuvinte la Dobrovăț se pot înființa panouri solare de captare a energiei termice naturale. Temperatura aerului are o valoare medie anuală de 8,5-9°, cu un maxim mediu în luna iulie (19,5 °C) și un minim mediu în luna ianuarie (- 3,5 °C). Temperatura cea mai ridicată a aerului a atins +38 °C (în ziua de 10 august 1951), iar temperatura cea mai coborata a atins -31 °C (în noaptea de 20 decembrie 1954). Pe șesul pârâului Dobrovăț, în perioada rece a anului cu calm atmosferic și cer senin, se produc inversiunile de temperatură ale aerului, din cauză că aerul rece și deci mai greu, de pe dealuri, coboară în șesul larg al pârâului Dobrovăț, unde staționând se răcește și mai tare producand brume și îngheț accentuat, care toamna timpuriu și primăvara târziu cauzează pagube însemnate culturilor. Un exemplu perfect l-a constituit fenomenul produs în noaptea de 21/22 mai 1952, când tot șesul pârâului Dobrovăț și majoritatea dealurilor joase au fost cuprinse de brumă și îngheț distrugător. În comuna Dobrovăț vânturile nu au frecvența și viteza prea mare, deoarece teritoriul comunei este bine adăpostit de dealuri înalte și majoritatea bine împădurite. Mai frecvente și cu viteze mai accentuate sunt vânturile ce bat dinspre nord-vest, nord și nord-est, urmate de cele care suflă dinspre sud-sud-est, care înscriindu-se pe culoarul văii pârâului Dobrovăț își accelerează viteza. Față de situația dinamicii atmosferei din zona orașelor Iași și Vaslui, perioadele când nu bate vântul sunt mai dese (circa 36 % calm atmosferic anual). De aceea, aici numai în sectorul central și sudic al comunei se pot construi centrale eoliene (mori de vânt) Furtunile mari (vara) și viscolele puternice (iarna) au frecvență și intensitate reduse. Precipitațiile atmosferice au o cantitate medie de 550–650 mm anual, cu un maxim în luna iunie (96 mm) și un minim în luna martie (28,3 mm). Ploile torențiale sunt frecvente spre sfarșitul primăverii și în lunile de vară. Astfel, în luna iulie 1969 a căzut la Dobrovăț o cantitate de 259,4 mm apa (259,4 l/m²)- de peste 2,6 ori cât media lunară - adevarat potop. Ploaia cea mai violentă s-a produs în ziua de 20 august 1972, când în câteva ore au căzut 126 l/m² (aproape dublu cât media lunară multianuală). Pe altă parte, anii cu căderi de precipitații insuficiente sunt adesea mentionați atât în relatările cetațenilor din localitate cât și în lucrările de specialitate. Cea mai mare seceta a fost cea din anul 1946. Ea constituie o verigă dintr-un lanț mai vechi (1750,1815, 1873, 1903 si 1907). Seceta din 1946 a avut conscințe extrem de grave pentru că a urmat după alt an, tot secetos, 1945. Anul 1946 a fost sărac în precipitații pentru aproape întreaga țara, deficitul minim de umiditate din sol fiind de 2000 m³ /hectar. Este considerat cel mai secetos an din întreg secolul nostru (în sens meteorologic) pentru că au căzut numai 76 % din precipitațiile anuale (477,1 mm față de 638 mm media pe țara). Aria cu cel mai mare deficit de umiditate în sol, de peste 400 m³/hectar a cuprins aproape întregul Podiș Moldovenesc, unde este situată și localitatea Dobrovăț. Intensitatea mai mare a secetei s-a datorat deficitului de precipitații, temperaturii ridicate din cursul verii, cu un numar mare de zile tropicale (cu temperaturi de peste 30°) și nopți tropicale (cu peste 20 °C) și cu umezeala relativă a aerului extrem de scazută. Pe întreg teritoriul comunei Dobrovăț recolta a fost compromisă. Grâul nu a mai ajuns la maturitate, iar porumbul s-a depreciat complet înca din perioada iunie-iulie. În intervalul 1963-1972, anul cel mai ploios a fost 1969(812,12 mm), iar cel mai sărac în precipitații a fost anul 1967 (424,3 mm). Deși secetele sunt fenomene atmosferice obișnuite în raza comunei Dobrovăț, acestea nu sunt prea aspre, pădurea întinsa din apropiere domolind uscăciunea atmosferei. Ninsorile sunt în general îmbelșugate, iar în unii ani, ca în 1966- zăpada poate ajunge pâna la 2 m grosime și îmbracă tot cuprinsul. Prima zi de înghet se produce în jur de 25 octombrie – 5 noiembrie, iar ultima zi de înghet în jur de 15 martie – 5 aprilie. Stratul de zăpadă durează cu unele întreruperi 75 – 80 de zile pe an. Ploile cu grindină și zilele cu viscol au frecvență redusă. Deși teritoriul comunei Dobrovăț nu este prea întins, variația în înalțime a reliefului și fragmentarea lui determină o însemnata diferențiere climatică. De aceea aici se pot ușor delimita câteva tipuri de climat și anume: