Nicolaus Fuss, scris și Nikolaus Fuß sau Nikolai Ivanovici Fuss (n. 29 ianuarie 1755 la Basel) - d. 4 ianuarie 1826 la Sankt Petersburg) a fost un matematician rus de origine elvețiană.

La invitația lui Leonhard Euler, în 1773 s-a mutat în Rusia, unde ulterior a fost numit secretar la Academia de Științe din Sankt Petersburg. Ca secretar al lui Euler, a pregătit pentru tipar peste 250 de scrieri ale marelui matematician.

S-a căsătorit cu o nepoată de-a lui Euler și a fost socrul chimistului rus Ghenrih Struve. Fiul său, Pavel Nikolaevici Fuss (1798 - 1855), a fost de asemenea matematician, care a deținut funcții importante în cadrul Academiei din Sankt Petersburg și care a lucrat la redactarea corespondențelor lui Euler, Christian Goldbach și Daniel Bernoulli, precum și la întocmirea biografiei lui Euler.

Activitate științifică Cercetările sale sunt strâns legate de cele ale lui Euler și se referă la domenii ca: optică, geometrie sferică, trigonometrie, teoria seriilor, geometria curbelor, rezolvarea unor ecuații diferențiale, astronomie, geodezie.

A efectuat cercetări interesante privind geometria sferică. Astfel, în 1788 a fost primul care a considerat elipsele sferice ca fiind linii de intersecție ale sferei cu un con eliptic concentric.

A studiat rectificarea curbelor, raportul dintre raza de curbură și raza vectoare, care conduc la ecuații diferențiale. A continuat unele cercetări inițiate de Anders Johan Lexell, referitoare la locurile geometrice în spațiu. A rezolvat probleme de construcție a triunghiurilor în condiții de maxim și de minim.

În 1778 a primit un premiu din partea Academiei Franceze de Științe.

Teorema lui Fuss referitoare la patrulatere bicentrice îi poartă numele.

Scrieri 1823: Bazele matematicii pure; 1843: Correspondance mathématique et physique de quelques célebres géométres du XVIII-ème siècle, în două volume.

De asemenea, Fuss a publicat o parte din corespondența lui Euler și a scris o serie de manuale, care au jucat un rol important în dezvoltarea metodologiei predării matematicii în Rusia.

A publicat mai multe articole din domeniul trigonometriei sferice în Acta Academiae Petersburg. Lucrările sale au fost editate de prestigioasa academie în latină și franceză.

Note

Legături externe Biografie la MacTutor

Categorie:Nașteri în 1755 Categorie:Decese în 1826

Categorie:Matematicieni elvețieni Categorie:Matematicieni din secolul al XVIII-lea Categorie:Matematicieni din secolul al XIX-lea Categorie:Oameni de știință elvețieni din secolul al XVIII-lea Categorie:Oameni de știință elvețieni din secolul al XIX-lea Categorie:Eponime ale asteroizilor