Creștinismul liberal, cunoscut și ca teologia liberală, acoperă diverse mișcări și idei filosofice și religioase inspirate de Biblie din cadrul creștinismului, începând cu sfârșitul secolului al XVIII-lea. Termenul liberal nu se referă la creștinismul progresist sau la filosofia politică având acest nume, ci la gândirea filosofică și religioasă care a apărut drept consecință a Epocii Luminilor.
Vorbind în general, creștinismul liberal este o metodă de hermeneutică biblică, o metodă liberă de dogme pentru a-l înțelege pe Dumnezeu folosind scriptura și aplicând aceeași hermeneutică modernă folosită pentru a studia oricare din scrierile antice. Creștinismul liberal nu a apărut drept organizație religioasă și ca atare nu depinde de dogmele vreunei biserici sau de crezuri religioase. Spre deosebire de creștinismul conservator (ortodox, indiferent dacă ne referim la catolicism, protestantism sau bisericile ortodoxe), creștinismul liberal nu a debutat cu un set unificat de credințe. Creștinii liberali au îmbrățișat de la început metodologiile Epocii Luminilor drept bază de interpretare a Bibliei, vieții, credinței și teologiei.
Cuvântul liberal denota inițial o dispoziție caracteristică de a interpreta scriptura conform perspectivelor filosofice moderne (de aici ai termenul paralel de modernism) și axiomelor științifice moderne, încercând astfel să atingă idealul luminist de punct de vedere obiectiv, lipsit de noțiuni preconcepute de autoritate a scripturii sau de corectitudine a dogmelor bisericești. Importantă era interpretarea „științifică” a textului și chiar a eticii. S-a argumentat că axiomele științei moderne aveau un nucleu etic care a fost subminat de evenimente cum ar fi Primul Război Mondial și Al Doilea Război Mondial, în care civilizațiile cele mai avansate din punct de vedere științific s-au devastat una pe alta și au comis masive crime de război.Herbert Pietschmann, Das Ende des naturwissenschaftlichen Zeitalters (The End of the Age of Natural Science), 1980.
Lipsa de greșeli a Bibliei nu a jucat niciun rol la începuturile creștinismului liberal, deoarece ea a apărut ca doctrină abia mult mai târziu, în scrierile lui Bernard B. Warfield, Charles Hodge și ale fiului său Alexander A. Hodge, ș.cl., cel mai important în răspunsurile din anii 1880 asupra atacurilor liberale și moderniste asupra autorității scripturii."Biblical Inerrancy: History & Analysis", by James Paulgaard in Religious Studies 221.3, University of Saskatchewan, 23 November 1998. În cele din urmă, creștinismul liberal a abandonat obiectivitatea drept scop, deoarece filosofia modernă a devenit dominată de perspectivism filosofic și relativism moral. Creștinii liberali pot avea un comun unele credințe cu creștinismul catolic, cel protestant, cel ortodox sau chiar cel fundamentalist.
Exegeza creștină liberală Teologia creștină liberală a fost evidentă în critica biblică a secolelor XIX și XX. Stilul hermeneuticii scripturale (interpretarea Bibliei) din cadrul teologiei liberale este adesea caracterizat drept nepropozițional. Asta înseamnă că Biblia nu este considerată drept o colecție de afirmații obiective, ci drept o antologie care documentează credințele și emoțiile autorilor săi cu privire la Dumnezeu în momentul scrierii — într-un context istoric sau cultural. Deci, teologii liberali creștini nu pretind că descoperă propoziții adevărate, ci creează modele religioase și concepte care reflectă contexte de clasă, de gen, sociale și politice din care izvorăsc acele propoziții. Creștinismul liberal privește Biblia drept o colecție de narațiuni care explică, epitomizează sau simbolizează esența și semnificația înțelegerii creștine.Montgomery, John Warwick. In Defense of Martin Luther. Milwaukee: Northwestern, 1970, p. 57. “Luther’s Hermeneutic vs. the New Hermeneutic.” Quoted in http://www.wlsessays.net/authors/W/WestphalConfession/WestphalConfession.PDF Prin urmare, majoritatea teologilor liberali nu privesc Biblia drept lipsită de greșeli, ci cred că scriptura a fost inspirată în același mod în care spunem că un poem a fost inspirat poetului și transmis de el.
Creștinismul liberal era încă greu de distins de liberalismul politic în ultima treime a secolului al XIX-lea. Astfel, un episcop irlandez a fost trimis în Quebec de autoritatea papală în anii 1870 pentru a le separa pe cele două. Câțiva curés amenințaseră că nu vor acorda sacramentele enoriașilor care votează cu liberalii iar alții predicaseră că votul pentru liberali era un păcat de moarte.
În secolul al XIX-lea creștini care se identificau drept liberali au căutat să ridice învățăturile umaniste ale lui Isus la nivel de standard al civilizației mondiale eliberate de tradițiile bisericești și urme ale credinței „păgâne” în supranatural.Burton L. Mack, The Lost Gospel: The Book of Q and Christian Origins (HarperCollins, 1993), p. 29 online. Drept rezultat, creștinii liberali minimalizau evenimentele miraculoase asociate cu viața lui Isus față de învățăturile sale. Efortul de a îndepărta elementele superstițioase din credința creștină datează de la reformatorii intelectuali creștini ai Renașterii, precum Erasmus (care a compilat primul Nou Testament Grec modern) spre sfârșitul secolului al XV-lea până la mijlocul secolului al XVI-lea, urmate ulterior de religia naturală a deiștilor, care dezaprobau religiile revelate și ideea de intervenție a Creatorului în creație, în secolele XVII-XVIII.Linda Woodhead, "Christianity," in Religions in the Modern World (Routledge, 2002), pp. 186 online and 193. Dezbaterea cu privire la faptul dacă credința în miracole era o simplă superstiție sau era esențială pentru a accepta divinitatea lui Hristos a produs o criză în bisericile din secolul al XIX-lea, în care au fost căutate compromise teologice.The Making of American Liberal Theology: Imagining Progressive Religion 1805–1900, edited by Gary J. Dorrien (Westminster John Knox Press, 2001), passim, search miracles.
Încercările de a explica miracolele în mod științific sau rațional erau batjocorite chiar la tranziția dintre secolele XIX și XX.F.J. Ryan, Protestant Miracles: High Orthodox and Evangelical Authority for the Belief in Divine Interposition in Human Affairs (Stockton, California, 1899), p. 78 online. Full text downloadable. Credința în autenticitatea istorică a miracolelor era unul din cele cinci teste stabilite în 1910 de Biserica Prezbiteriană pentru a distinge între credincioșii adevărați și falșii credincioși, cum erau „creștinii educați și liberali”.Dan P. McAdams, The Redemptive Self: Stories Americans Live By (Oxford University Press, 2006), p. 164 online.
Teologii liberali creștini s-au îndepărtat de înțelesurile istorice ale Bibliei și creștinismului. Criticul biblic și fondatorul mișcării de arheologie biblică William Foxwell Albright de la Universitatea Johns Hopkins, a debutat drept critic istoric radical al Bibliei, dar munca sa în arheologia biblică din Țara Sfântă din anii 1920 și 1930 l-a convins că „aceste lucruri s-au întâmplat într-adevăr”. Deși Albright se descria drept „umanist creștin” (termen folosit de savanții Renașterii ca Erasmus din Rotterdam)Albright, W.F. From the Stone Age to Christianity. faptul că el a apărat autenticitatea tradițiilor istorice ale Vechiului Testament, în special cu privire cucerirea Canaanului din Cartea lui Iosua, i-a condus mai târziu pe cercetătorii liberali să-l demaște drept „cripto-fundamentalist”, atât de ostilă devenise teologia liberală cu privire la ideea că povestirile istorice din Biblie ar putea fi autentice. Albright a lăsat în urmă o moștenire de cercetare istorică critică și informată, susținută de cadre de profesori și cercetători bine educați și bine plasați atât în SUA cat și în Israel. Acești cercetători au respins polemica anti-autenticitate istorică a Bibliei a teologiei liberale. Albright nu a fost, totuși, un literalist biblic, Iahve și zeii din Canaan, de exemplu, susținând opinia că religia israeliților a evoluat de la un politeism originar la un monoteism care l-a văzut pe Dumnezeu acționând în istorie - o viziune pe deplin conformă cu opiniile principale din ultimele două secole de critică biblică dinaintea lui.
Într-adevăr, creștinii liberali contemporani continuă să nege interpretările de autenticitate istorică a Bibliei. Mulți dintre ei preferă să interpreteze miracolele lui Isus drept metafore narative care redau puterea lui Dumnezeu.Ann-Marie Brandom, "The Role of Language in Religious Education," in Learning to Teach Religious Education in the Secondary School: A Companion to School Experience (Routledge, 2000), p. 76 online. Nu toți teologii cu înclinații liberale resping posibilitatea miracolelor, dar mulți dintre ei resping polemica iscată din afirmarea sau negarea acestei posibilități.The Making of American Liberal Theology: Idealism, Realism, and Modernity, 1900-1950, edited by Gary J. Dorrien (Westminster John Knox Press, 2003), passim, search miracles, especially p. 413; on Ames, p. 233 online; on Niebuhr, p. 436 online.
Teologia creștină liberală datează dinaintea teologiei lipsei de greșeli a Bibliei. care a fost propusă pentru prima oară în 1881 de doi teologi prezbiterieni conservatori, Benjamin B. Warfield și Archibald Alexander Hodge. Deci la inceputurile creștinismului liberal credința respectivă nu a jucat niciun rol. Mai degrabă, teologii liberali creștini erau foarte clari în a respinge învățăturile ortodoxe creștine cum ar fi nașterea de către o virgină, învierea și autoritatea scripturii în favoarea unei viziuni asupra lumii secular-științifică. În acest sens, mulți teologi liberali creștini au fost confundați cu cercetarea critică a Bibliei, care a apărut în Germania spre sfârșitul secolului al XVIII-lea prin cercetători cum ar fi J.G. Eichorn din Goettingen. Însă tradiția istoriografiei critice germane în mare nu era liberală, mulți din susținătorii ei fiind monarhiști (cum ar fi Julius Wellhausen și profesorul său Heinrich Ewald, ambii din Goettingen.) Aserțiunea liberală de a urma cercetarea critico-istorică s-a redus treptat, deoarece liberalii identificau cercetători clasici cum ar fi Martin NothUeberlieferungsgeschichtliche Studien and Geschichte Israels și Lothar PerlittDie Bundestheologie im Alten Testament drept „liberali” în timp ce ei erau de fapt foarte conservatori din punct de vedere teologic.
O analiză amănunțită arată faptul că creștinismul liberal s-a aliniat spre sfârșitul secolului al XIX-lea împreună cu mișcarea progresistă din cultura și politica occidentală. Din punct de vedere obiectiv, creștinismul liberal a identificat stânga din cultura occidentală drept loc de revelare a lui Dumnezeu în istorie, urmând doctrina revelației progresive și nu în ultimul rând filosofia proceselor. Mai mult, faptul că știința modernă nu a oferit norme etice universale în afara BiblieiAbove; cf. Pietschmann, Das Ende des naturwissenschaftlichen Zeitalters. a condus la o criză a autorității morale din creștinismul liberal, care așteaptă încă să fie rezolvată.
Doctrina inspirației biblice
William John Lyons a citat diverși autori care afirmă: „Ca oricare altă știință reală, Teologia Noului Testament își are scopul în ea însăși, fiind total indiferentă față de orice dogmă a Teologiei Sistematice ... spiritul cercetării istorice a înlocuit actualmente doctrina tradițională a inspirației”.
În general creștinismul liberal nu are nicio problemă cu faptul că în Biblie există greșeli și contradicții. Creștinii liberali resping dogma că Biblia ar fi lipsită de greșeli, pe care o văd drept idolatrizarea (fetișizarea) Bibliei. Martin Luther declara cu emfază „dacă dușmanii noștri apelează la Scriptură contra lui Hristos, noi apelăm la Hristos contra Scripturii.” Luther a găsit numeroase erori în cărțile profetice și cele istorice ale Bibliei.
Un fost episcop al Bisericii Episcopale din SUA declara că interpretarea literală a Bibliei este erezie.
Protestantism liberal