Poiana de Sus este un sat în comuna Țibana din județul Iași, Moldova, România.

Istoric Satul Poiana de Sus a luat ființă în anul 1890, inițial prin stabilirea unui paznic de pădure în zonă. Ulterior, vatra satului s-a dezvoltat prin sosirea mai multor familii care s-au ocupat cu defrișarea pădurii, producerea de cărbune din lemn și creșterea vitelor, fiind ulterior împroprietărite. Printre primele familii stabilite în localitate s-au numărat cele ale lui Ion Ganju, Vasile Barbu și Ioan Vițel, veniți din satul Parpanița (astăzi în județul Vaslui), care au achiziționat terenuri din proprietatea locotenent-colonelului Constantin Lângă din Iași.Vasile Tarnu, "Plai din plaiul românesc- File din monografia comunei Țibana, județul Iași"

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial și în perioada imediat următoare, comunitatea locală a fost afectată de participarea pe front și de deportările în Siberia. În perioada regimului comunist, localnicii au construit în cimitirul din sat un paraclis cu hramul „Sfânta Cuvioasa Parascheva”.

Cultură și tradiții Localitatea păstrează o serie de tradiții folclorice și creștine legate de marile sărbători de peste an. Printre obiceiurile de iarnă menținute în comunitate se numără colindele de Crăciun, Plugușorul, jocul ursului și al caprei. De asemenea, sărbătorile de Paști, Boboteaza și hramul bisericii reprezintă momente importante de regrupare a comunității.

Note

Poiana de Sus, Țibana