Klaus Gehrke (n. 27 mai 1939, Neustrelitz, Germania) este un actor german care a apărut în numeroase filme și producții de televiziune. El este cunoscut în România pentru că a interpretat rolul neamțului Hans în filmul Rătăcire (1978) al lui Alexandru TatosCălin Căliman, Istoria filmului românesc (1897-2000), Ed. Fundației Culturale Române, București, 2000, p. 262. și pe cel al unui mercenar german în Capcana mercenarilor (1981) al lui Sergiu Nicolaescu.

Viață Klaus Gehrke a absolvit în 1963 Academia de Film și Televiziune de la Potsdam-Babelsberg și a jucat ca actor pe scenele teatrelor din Frankfurt pe Odra, Schwerin, Dresda și Brandenburg. De asemenea, el a apărut ca actor în producțiile studioului DEFA Berlin începând din 1962 în Ach, du fröhliche …, făcând parte începând din 1970 din colectivul de actori al Televiziunii Germane (DFF). El a interpretat în acest timp peste 150 de roluri diferite, cum ar fi inginerul-șef din serialul de succes Zur See (1976) sau anchetatorul din serialul de televiziune Polizeiruf 110, care până la această cooperare a fost reziliat de reunificare.

Începând din 1992, Gehrke a activat ca actor independent în principal în producții de televiziune, cum ar fi serialul ZDF Der Landarzt.

Filmografie 1962: Königskinder 1962: Das grüne Ungeheuer (TV) 1962: Die aus der 12b 1962: Ach, du fröhliche … 1962: Nackt unter Wölfen 1962: Der Kinnhaken (Regie: Heinz Thiel) 1963: Es geht nicht ohne Liebe (TV) 1964: Die neue Elle 1965: Die Abenteuer des Werner Holt 1967: Rote Bergsteiger TV Serie 13teilig 1970: Wir kaufen eine Feuerwehr 1970: Weil ich dich liebe… 1972: Tecumseh, regia Hans Kratzert 1972: Polizeiruf 110: Verbrannte Spur (episod de serial TV) 1972: Das Geheimnis der Anden (TV) 1973: Pantalonii cavalerului von Bredow (Die Hosen des Ritters von Bredow), regia Konrad Petzold 1973: Das unsichtbare Visier (TV) 1973: Ulzana, căpetenia apașilor (Ulzana), regia Gottfried Kolditz 1973: Erziehung vor Verdun. Der große Krieg der weißen Männer (TV) 1973: Wolz - Leben und Verklärung eines deutschen Anarchisten (Regie: Günter Reisch) 1974: Der nackte Mann auf dem Sportplatz 1975: Blumen für den Mann im Mond 1975: Polizeiruf 110: Der Mann (episod de serial TV) 1974: Zum Beispiel Josef 1976: Cei patru din fotografie (Mama, ich lebe), regia Konrad Wolf 1976: Salvați orașul (Ocalić miasto), regia Jan Łomnicki 1977: Polizeiruf 110: Kollision (episod de serial TV) 1977: Zur See (TV) 1978: Ein Sonntagskind, das manchmal spinnt 1978: Polizeiruf 110: Bonnys Blues (episod de serial TV) 1978: Rătăcire 1979: Des Drachens grauer Atem (TV) 1980: Archiv des Todes (TV) 1980: Aber Doktor (TV) 1980: Polizeiruf 110: Der Einzelgänger (episod de serial TV) 1981: Capcana mercenarilor 1981: Polizeiruf 110: Harmloser Anfang (episod de serial TV) 1982: Polizeiruf 110: Der Rettungsschwimmer (episod de serial TV) 1982: Polizeiruf 110: Der Unfall (episod de serial TV) 1983: Polizeiruf 110: Schnelles Geld (episod de serial TV) 1984: Front ohne Gnade (episod de serial TV) 1985: Polizeiruf 110: Laß mich nicht im Stich (episod de serial TV) 1985: Racolarea 1986: Treffpunkt Flughafen (episod de serial TV) 1988: Polizeiruf 110: Der Mann im Baum (episod de serial TV) 1989: Polizeiruf 110: Der Fund (episod de serial TV) 1989: Polizeiruf 110: Gestohlenes Glück (episod de serial TV) 1990: Polizeiruf 110: Falscher Jasmin (episod de serial TV) 1990: Polizeiruf 110: Das Duell (episod de serial TV) 1991: Polizeiruf 110: Der Fall Preibisch (episod de serial TV) 1991: Polizeiruf 110: Das Treibhaus (episod de serial TV) 1993–2011: Der Landarzt (serial TV) 1994: Liebling Kreuzberg: Ein bisschen Gewalt (serial TV)

Note

Bibliografie Frank-Burkhard Habel și Volker Wachter: Das große Lexikon der DDR-Stars. Berlin 2002, Schwarzkopf & Schwarzkopf Verlag, ISBN 3-89602-391-8

Legături externe http://www.gehrke-online.de/Klaus/ site personal

Categorie:Nașteri în 1939 Categorie:Actori germani