The Hardest Day

The Hardest Day (Ziua cea mai grea)Bungay 2000, p. 231. este numele care a fost atribuit unei bătălii aeriene a celui de-al Doilea Război Mondial din timpul Bătăliei Angliei, care a avut loc pe 18 august 1940 și care a implicat Luftwaffe și Royal Air Force (RAF).

În iunie 1940 Aliații fuseseră înfrânți în Europa Occidentală și Scandinavia. În loc să cadă la înțelegere cu Germania Nazistă, britanicii au ales să respingă orice propunere de negociere ceea ce l-a făcut pe Adolf Hitler să ordone conceperea unor planuri pentru invadarea Regatului Unit de către Wehrmacht – Weisung Nr. 16 über die Vorbereitung einer Landungsoperation gegen England (Directiva nr. 16 cu prinvire la pregătirile pentru operațiunea de debarcare împotriva Angliei).Trevor-Roper 2004, pp. 74–79.

Invazia a primit numele de cod Leul de Mare (Unternehmen Seelöwe). Mai înainte de începerea efectivă a invaziei terestre, germanii aveau nevoie de cucerirea supremației sau măcar a superiorității aeriene. Luftwaffe avea sarcina să distrugă RAF, care nu trebuia să mai aibă capacitatea să atace flota de invazie sau să sprijine Royal Navy. Hitler a ordonat Reichsmarschallului Hermann Göring și Oberkommando der Luftwaffe să înceapă pregătirile pentru o operațiune aeriană de amploare.

Principalul obiectiv al germanilor era distrugerea RAF Fighter Command. Distrugerea aviației de vânătoare britanice le-ar fi permis germanilor să cucerească superioritatea aeriană. În iulie 1940, Luftwaffe a declanșat operațiunea militară de distrugere a RAF. De-a lungul lunii iulie și la începutul lunii august, germanii au atacat convoaiele din Canalul Mânecii și, doar ocazional, aeroporturile RAF. Pe 13 august, germanii au declanșat un atac împotriva aeroporturilor RAF – Adlertag (Ziua Vulturului). Eșecurile înregistrate în timpul Zilei Vulturului nu i-au descurajat pe germani să continue raidurile împotriva infrastructurii RAF.

Pe 18 august 1940, Luftwaffe a făcut un efort de amploare pentru distrugerea Fighter Command. Luptele aeriene care au avut loc în această zi au fost printre cele mai mari ale acelor vremuri. Ambele tabere au suferit pierderi grele. Piloții britanici au obținut o victorie copleșitoare în luptele aeriene din acea zi, cu un raport de 2:1 al avioanelor doborâte. Germanii au reușit însă să distrugă la sol mai multe avioane RAF, dintre care cel puțin șase avioane de vânătoare, ceea ce a echilibrat într-un fel volumul pierderilor celor două tabere. După data de 18 august au mai avut loc numeroase lupte aeriene cu pierderi grele, dar pierderile suferite de cele două tabere în această zi au fost mai mari decât cele suferite de-a lungul oricărei alte zile din timpul campaniei, mai mari decât cele din 15 septembrie 1940 („Battle of Britain Day”), considerată apogeul campaniei. Din toate aceste motive, luptele aeriene din ziua de 18 august aveau să fie numite mai târziu The Hardest Day.

Contextul general Luftwaffe avea sarcina distrugerii Comandamentului Aviației de Vânătoare (Fighter Command). OKL a sperat ca prin distrugerea aviației de vânătoare britanice, germanii îi vor putea determina pe liderii politici de la Londra să accepte începerea de negocieri, și să nu mai fie nevoie operațiunea riscantă de invadarea a Regatului Unit, Operațiunea Leul de Mare. Superioritatea navală copleșitoare britanică făcea ca traversarea Canalului Mânecii de către flota de invazie să fie foarte periculoasă, chiar și în condițiile supremației aeriene germane. Mai mult chiar, pierderile suferite de aviația germană în timpul campaniei din primăvara anului 1940, slăbiseră în mod considerabil Luftwaffe mai înainte de declanșarea Bătăliei Angliei, ceea ce a însemnat că germanii nu au fost capabili să declanșeze campania de distrugere a aviației de vânătoare engleze imediat ce a primit ordinele. Germanii au fost obligați să aștepte până când Luftwaffe a fost reechipată și încadrată cu piloți la un nivel acceptabil, mai înainte ca să poată fi capabilă să declanșeze atacul principal împotriva RAF în august 1940.Murray 1983, p. 44.

Până când Luftwaffe avea să fie gata să înceapă operațiunile împotriva țintelor de pe insulele britanice, aviația germană a început o ofensivă aeriană împotriva transporturilor navale din Canalul Mânecii. Raidurile germane au fost direcționate rareori împotriva aeroporturilor RAF din interiorul teritoriului britanic, în schimb au încurajat aviația RAF să se implice în luptele pentru apărarea convoaielor navale de transport din Canal. Aceste lupte s-au desfășurat între 10 iulie și 8 august 1940.James 2000, p. 17. Atacurile împotriva vaselor de transport britanice nu au înregistrat succese importante, fiind scufundate numai vase cu o capacitate de 24.500 GRT (69.335 m3). Lansarea de mine maritime din avioane s-a dovedit mai profitabilă, fiind scufundate vase cu o capacitate de transport de 38.000 t.James 2000, p. 43. Pierderile suferite Fighter Command au fost minime. Au fost uciși 74 de piloți de vânătoare și 48 au fost răniți în iulie, dar britanicii au reușit să crească efectivele la 1.429 de piloți până pe 3 august. Pe 3 august, efectivele mai trebuiau completate cu doar 124 de piloți.James 2000, p. 45. Cu toate acestea, atacurile germane i-a forțat pe britanici să oprească transporturile maritime prin Canal și să redirecționeze convoaiele spre porturile din nord-estul insulei. După obținerea acestui succes parțial, Luftwaffe a declanșat a doua fază a ofensivei aeriene, atacând aeroporturile RAF și instalațiile care sprijineau aviația britanică din interiorul teritoriului.Hooton 2010, p. 77.

Primul raid aerian important împotriva aeroporturilor RAF a avut loc pe 12 august, iar amploarea acestor atacuri a crescut rapid.James 2000, pp. 63–64, 70. Germanii nu au reușit să obțină în timpul acestui raid un succes pe măsura eforturilor depuse. Cu toate acestea, planificatorii germani au sperat că atacurile vor aduce pierderi importante Fighter Command și au pregătit un al doilea atac general împotriva RAF pentru 13 august.James 2000, p. 71. Până pe 13 august, Luftwaffe ajunsese la o capacitate de luptă ridicată. După ce tehnicienii germani au reușit să îmbunătățească duratele de funcționare ale aparatelor de zbor, Luftwaffe a declanșat un atac amplu cu numele de cod Adlertag (Ziua Vulturului), la care a participat aproximativ 71% din numărul total al bombardierelor, 85% din unitățile de avioane Bf 109 și 83% din unitățile de avioane Bf 110.Murray 1983, p. 51. Evenimentele nu s-au desfășurat așa cum și-ar fi dorit germanii, care nu au reușit să distrugă Fighter Command, bazele sale sau sistemul de comandă al acestora. Acest eșec s-a datorat în cea mai mare parte incapacității serviciilor de informații de identificare a aeroporturilor Comandamentului Aviației de Vânătoare, confundate de multe ori cu aeroporturile Comandamentului Aviației de Bombardament sau ale Comandamentului Apărării de Coastă.Holland 2007, pp. 453, 454. În ciuda acestui eșec, germanii au continuat campania împotriva Fighter Command pe 15 august, când au pierdut 76 de avioane.Ray 2009, p. 73. Pierderile ridicate nu i-au împiedicat pe germani să organizeze pe 18 august un nou atac la scară mare împotriva bazelor RAF. Luna august a fost caracterizată printr-o continuă escaladare a luptelor aeriene, germanii făcând eforturi mari pentru anihilarea Fighter Command.Holland 2007, p. 478.

Planul Luftwaffe

Contextul general

Serviciile de informații germane au sugerat că la 17 august 1940 forțele RAF au fost reduse până la cel mult 300 de avioane în stare de funcționare. Au fost luate în considerație victoriile revendicate de piloții germani și capacitatea estimată de înlocuire a aparatelor de zbor distruse a industriei aeronautice britanice. În realitate, britanicii dispuneau de 855 de avioane gata de luptă, 289 de avioane în rezervă și 84 în unitățile de instruire. Aceasta a însemnat că britanicii dispuneau de fapt de două ori mai multe avioane decât la începutul lunii iulie 1940. Luftwaffe, bazându-se pe informațiile eronate obținute, a pregătit o acțiune de amploare pe 18 august împotriva stațiilor de sectoare ale RAF.Bungay 2000, p. 224.

Planul de atac al Luftwaffe era simplu. Bombardierele urmau să atace aeroporturile RAF situate în colțul de sud-est al Angliei. Cele mai importante aeroporturi din această regiune aflate sub comanda lui Keith Park și a Grupului RAF Nr. 11 erau RAF Kenley, Biggin Hill, Hornchurch, North Weald, Northolt, Tangmere și Debden. Primele cinci se aflau pe centura de apărare a Londrei Mari. Tangmere era în sud, lângă Chichester. Debden se afla în nord, lângă Saffron Walden. Fiecare dintre aceste aeroporturi găzduiau două-trei escadrile și aveau propriile lor camere operaționale. Din aceste camere operaționale erau dirijate în luptă și avioanele de luptă aflate pe aeroporturile satelit. Existau șase astfel de aeroporturi satelit – la Westhampnett, Croydon, Gravesend, Manston, Rochford și Martlesham Heath. Pe Manston și Martlesham Heath se aflau două escadrile, iar pe restul opera doar câte o escadrilă. Aeroportul Hawkinge, aflat în apropierea Folkestone. Niciunul dintre aceste ultime aeroporturi nu au fost vizate de atacul de pe 18 august.Price 2010, pp. 47–48.

În ciuda eșecului operațiunii Adlertag și a pierderilor ridicate de pe 15, 16 și 17 august, Kesselring l-a convins pe Göring să continue trimiterea de bombardiere însoțite de escorte puternice de avioane de vânătoare pentru distrugerea aeroporturilor britanice. Kesselring era de asemenea susținătorul folosirii tacticii vânătorii libere a avioanelor organizate în Jagdgeschwader (grupuri de escadrile). Avioanele de vânătoare cu un singur motor Messerschmitt Bf 109 urmau să fie trimise înaintea bombardierelor pentru forțarea aparatelor defensivei britanice să se implice în lupte aeriene de mare amploare care, cel puțin din punct de vedere teoretic, aveau să asigure distrugerea forțelor de apărare RAF. Kesselring și-a modificat de această dată metodele operaționale. După ce s-a sfătuit cu Hugo Sperrle, (comandantul Luftflotte 3 (Flota aeriană 3), el a ales să își concentreze eforturile împotriva unui număr redus de ținte. Astfel, stațiile de sector RAF Kenley, North Weald, Hornchurch și Biggin Hill au fost desemnate cele mai importante obiective.Hough and Richards 2007, pp. 202-203 and Bungay 2000, p. 224.James and Cox 2000, p. 130.

Țintele Următoarele ținte au fost alese pentru atacul de pe 18 august 1940:

Țintele pentru 18 august 1940 Unitatea germană de bombardiere Ținta I./Kampfgeschwader 1 (KG 1) RAF Biggin Hillde Zeng et al Vol 1 2007, p. 14. III./Kampfgeschwader 53 (KG 53) RAF Kenley și RAF North Wealdde Zeng et al Vol 1 2007, p. 171. I și II./Kampfgeschwader 54 (KG 54) Baza aeriană a marinei de la RAF Gosportde Zeng et al Vol 1 2007, pp. 179.de Zeng et al Vol 1 2007, pp. 184. I., II. și III./Kampfgeschwader 76 (KG 76) RAF Kenleyde Zeng et al Vol 2 2007, p. 228./RAF Biggin Hillde Zeng et al Vol 2 2007, p. 233.de Zeng et al Vol 2 2007, p. 237. I., II., și II./Sturzkampfgeschwader 77 (StG 77) Stația radar de la Poling / RAF Ford / RAF Thorney IslandMason 1969, p. 278. Kampfgeschwader 2 (KG 2) RAF HornchurchPrice 2010, p. 205. II./Kampfgeschwader 27 (KG 27) Docurile din Liverpool Price 2010, p. 55. and de Zeng et al Vol 2 2007, p. 104. I./Sturzkampfgeschwader 3 RAF Gosport

Defensiva RAF

Strategia și tactica inițială