1566 Icarus este un asteroid Apollo, care intersectează orbita planetei Mercur, a planetei Venus și a planetei Marte.

Descoperirea asteroidului Asteroidul a fost descoperit de astronomul Walter Baade, la 27 iunie 1949.

Denumirea asteroidului Obiectul astronomic a primit numele personajului din Mitologia greacă, Icar, care construindu-și aripi de ceară și pene, s-a apropiat prea mult de Soare, fapt ce a provocat topirea aripilor și căderea lui Icar în Marea Egee și înecarea sa.

Caracteristici Diametrul mediu al asteroidului este de circa 1 km. Orbita lui Icarus este caracterizată de un periheliu mai aproape de Soare decât cel al planetei Mercur.

Pe orbita sa, Icarus trece în apropierea Pământului, în luna iunie, la intervale de 9, 19, sau 28 de ani. Rar, acesta se apropie la 6,4 gigametri (16 distanțe lunare), așa cum a făcut-o la 14 iunie 1968. Următoarea apropiere va fi la data de 16 iunie 2015, la 0,05383 u.a. ( km).

Icarus în science-fiction În nuvela sa, O vară pe IcarusTitlul original, în engleză: Summertime on Icarus (1960), Arthur C. Clarke povestește întâmplările unui astronaut eșuat pe fața nocturnă a asteroidului, în timp ce acesta se afla cel mai aproape de Soare. Supraviețuitorul se vede nevoit să se deplaseze continuu pentru a rămâne în umbră, de teamă să nu moară din cauza căldurii intense a Soarelui. În romanul lui Gregory Benford, În oceanul nopții (titlul original, în (1976)), Icarus începe să se degazeze, fapt ce-i modifică orbita și-l pune pe o traiectorie de coliziune cu Terra. Astronautul însărcinat să-l mineze descoperă că era vorba, de fapt, despre o epavă extraterestră.

Note

Legături externe

NeoDys Object Listing: orbital elements and list of close approaches Article on TheSpaceReview.com about Project Icarus

Vezi și Obiecte din apropierea Pământului Lista asteroizilor din apropierea Pământului după distanța față de Soare

Distanță Minimă de Intersecție cu o Orbită

Categorie:Obiecte astronomice descoperite în 1949 Categorie:Asteroizi Apollo Categorie:Asteroizi care intersectează orbita planetei Mercur Categorie:Asteroizi care intersectează orbita planetei Venus Categorie:Asteroizi care intersectează orbita Pământului Categorie:Asteroizi care intersectează orbita planetei Marte Categorie:Asteroizi cu nume din mitologia greacă Categorie:Asteroizi de tip U Categorie:Precursori de ploi de meteori