Mihai Olos (n. 26 februarie 1940, Ariniș, Maramureș — d. 22 februarie 2015, Amoltern, Germania) a fost un artist plastic român contemporan, integrând în opera sa elemente de experiment (happening), desen, pictură, sculptură, artă digitală.
Biografia
Copilăria (1940–1953) Al doilea fecior al familiei, Mihai Olos s-a născut în satul Ariniș (Ardihat), Maramureș, zona (sub) Codru, zonă cu puternice tradiții etno-folclorice. Tatăl său, Mihai, căruia i se spunea în sat Mihaiu Florii Vilii, era localnic din moși-strămoși, țăran și negustor de vite (tușer). Pe linie maternă, Mihai tatăl îl avusese de unchi pe George Pop de Băsești. Avea prieteni din toate părțile țării, care îl căutau și acasă, viitorul artist fiind de față la discuțiile lor. Pentru că a refuzat să intre cu pământul în gospodăria colectivă, i se confiscă pământul din hotar și i se interzice să facă negoț pe motiv de speculă. Mama sa, Ana – „artista familiei”, din neamul Borșa, familie țărănească de origine voevodală – se trăgea din Poiana Codrului (Iegheriștea tânără), zonă renumită pentru păduri și arta cioplitului, unde copilul Mihai va petrece multe veri. De la mama sa și de la femeile cu care se întâlneau la șezătorile din sat viitorul artist s-a familiarizat, a deprins să înțeleagă și să aprecieze variatele forme ale artei populare. Copilăria fericită în cadrul familiei și a satului în care tradițiile strămoșești se păstraseră vii, este brusc curmată de moartea mamei în 1950.
Studii (1953–1963) Absolvind primele șapte clase la școala din Ariniș, în 1953 pleacă la Baia Mare, unde era deja elev fratele său mai mare, Vasile. Se înscrie la Liceul „Gheorghe Șincai” și neavând drept la bursă, se întreține singur din meditații, iar în vacanțe fiind curier la ziarul local și achizitor la tabăra de vară. După liceu, este învățător suplinitor în Țara Oașului – zonă etnografică ce va lăsa o adâncă amprentă asupra sa. Acolo întâlnește intelectuali ascunși la marginea țării din pricina persecuțiilor politice. În 1959 pleacă la Cluj și se înscrie la Institutului pedagogic pentru învățători, ca apoi să se transfere la Institutul pedagogic de 3 ani, secția de pictură (absolvită în 1963), unde îl are profesor pe pictorul de artă monumentală Coriolan Munteanu. În perioada studenției, pe lângă marile personalități trăind în Cluj, ca Ion Agârbiceanu, Lucian Blaga etc., cunoaște numeroși tineri pictori sau poeți din generația sa, care îi vor fi prieteni mai apoi. La Institutul „Ion Andreescu” consultă albume de artă modernă și audiază conferințele ținute de critici de artă printre care și Petru Comarnescu, viitorul său susținător.
Centrul artistic Baia Mare în anii șaizeci După absolvirea institutului în 1963, devine profesor de desen la Școala Populară de Artă din Baia Mare, centru artistic cu veche tradiție, unde în conducerea filialei erau pe atunci sculptorul Geza Vida, pictorița impresionistă Ligia Agricola și graficianul Paul Erdös, care impun o orientare spre arta oficială, de propagandă a regimului. Alți membri ai centrului fiind mai vârstnicul Andrei Mikola, Iosif Balla, Alexandru Șainelic, Traian Hrișcă etc., alăturându-li-se absolvenții de la București Nicolae Apostol și Ilie Cămărășan în 1965. Pe parcurs, vor veni și alți absolvenți de la Cluj și București.
Activitatea didactică, artistică și publicistică Programul de după amiază la Școala Populară de Artă îi permite să lucreze în timpul liber. Pictează și desenează, dar neavând atelier, se implică mai mult în viața literară, frecventând cenaclurile din oraș și județ, scriind și publicând poezii și desene în ziarul local, în suplimentul lui literar, în antologii locale și revistele din țară. După căsătoria sa cu Ana, asistentă la Institutul pedagogic local, i se repartizează, în 1965, o locuință și unul din atelierele de la colonia pictorilor, având astfel posibilitatea să lucreze mai intens. Urmărind îndeaproape activitatea colegilor săi, publică interviuri, recenzii, glose de artă și articole despre folclor. Va da și numeroase interviuri care vor apărea în diferite reviste din țară. Participă la expozițiile județene (la care expusese și ca student) și are primele sale expoziții personale la Baia Mare, Borșa, București (v. 2). Călătorește deseori la București unde are prieteni și cunoaște numeroși artiști plastici, printre care sculptorul Ion Vlasiu, pictorul Constantin Dipșe, la fel și poeți importanți ca Ion Papuc, Gheorghe Pituț, Nichita Stănescu, Ion Horea. La expozițiile din capitală, este remarcat de Petru Comarnescu, devenit principalul său susținător, și de alți critici și istorici de artă români (Ion Frunzetti, Nicolae Argintescu-Amza, Olga Bușneag, Constantin Prut, Alexandra Titu etc., iar mai târziu, Mihai Drișcu. V. bibliografia) . Cu ocazia Colocviului Brâncuși din 1967, prezentat de Petru Comarnescu, îi va cunoaște și pe cei mai importanți brâncușologi străini, între care Carlo Giulio Argan, Palma Buccarelli (reîntâlniți apoi la Roma) și pe Carola Giedeon Welcker, pe care o va vizita mai târziu acasă la ea în Elveția.
Călătorii peste hotare (1965–1976) Prima călătorie peste hotare a fost, după căsătoria sa, în Ungaria și Cehoslovacia, în februarie 1965. La Budapesta, pe lângă Muzeul de artă, vizitează atelierul pictorului Jenő Barcsay, autorul impresionantei „Anatomii artistice”, originar din satul Nima și pe care îl întâlnise la Baia Mare, adus de pictorul Veső Agoston, prieten cu acesta. La Bratislava are ocazia de a vedea prima expoziție cu lucrările unor mari artiști contemporani, pe care îi cunoștea din albume. La Praga, este impresionat de exponatele de la Muzeul etnografic Naprstek. Dar cea mai importantă călătorie pentru cariera sa, pentru care a obținut pașaportul cu ajutorul scriitoarei Monica Lazar și a intervenției acestei pe lângă Ion Brad, funcționar la Externe în acel moment, a fost cea în Italia, din septembrie 1968 până în martie 1969. Are astfel ocazia de a vizita Bienala de la Veneția, unde expuneau cei mai importanți artiști contemporani din Europa și de peste Ocean, pe fondul unor proteste politice ale studențimii. Locuind la Academia di Romania din Roma, va pregăti prima sa expoziție personală din străinătate cu picturi pe pânză, lemn sau sticlă și sculpturi în lemn de mici dimensiuni. Deschisă la Galeria Felluca, la vernisaj fiind prezenți ambasadorul României, al Braziliei, artiști și critici, personalități din diaspora, dar și actori și regizori din lumea filmului, expoziția a avut un ecou favorabil în presa din capitala italiană. După întoarcerea acasă, datorită câștigării concursului pentru decorarea unui perete din holul nou construitului cinematograf „Dacia” din Baia Mare, artistul își va permite să-și plătească o excursie prin B.T.T. în Japonia, ocazionată de Expo Osaka, unde vede expuse și lucrări monumentale ale unor importanți artiști internaționali. Este și ocazia de a descoperi similitudini în folosirea lemnului cu arta populară de acasă.
Va continua în această perioadă seria de happening-uri începute la mijlocul anilor șaizeci, probabil și sub influența artistului italian Piono Pascali, al căror tâlc ascuns a fost înțeles doar de puținii apropiați ai artistului. Cel mai de răsunet dintre acestea a fost cel de la mina Herja, „Aur și Grâu”, cu prezența minerilor în pauza dintre două șuturi. Modulul său realizat cu lingouri de aur - aduse cu aprobarea autorităților locale din tezaurul filialei Băncii naționale din Baia Mare - a fost așezat simbolic pe o masă așternută cu grâu. În subtext, happeningul trimitea la munca deținuților politici de la mina din Baia Sprie. O demonstrație de land art a fost cea de la Cuhea, unde a fost săpat cu ajutorul unor prieteni negativul aceluiași modul, ca un omagiu adus tatălui său mort cu un an în urmă.
Această perioadă este și una de intensă documentare, din cărți și articole din revistele de artă la care are abonament sau îi sunt trimise din străinătate de d-na Helga Fessler din Germania sau de sculptorița Athena Tacha Spear din S.U.A., cu care se vor întâlni la Centenarul Brâncuși din București în 1976, și care îi va vizita expoziția de la Muzeul etnografic din Sighet.
Întâlnirea cu Joseph Beuys, lectoratul la Giessen și alte călătorii (1976- 1980) alt=Mihai Olos și Joseph Beuys la Universitatea din Giessen|miniatura|Mihai Olos și Joseph Beuys la Universitatea din Giessen În 1973, cu ocazia unui colocviu organizat de Societatea „Eminescu” din Freiburg în mai multe orașe din România, printre care și Baia Mare, îi întâlnește pe Paul Miron, profesor de romanistică la universitatea din Freiburg, și pe asistenta acestuia Elsa Lűder. Pe studenta lor, Helga Fessler, o cunoscuse deja la București mai înainte. Aceștia îl vor ajuta să participe la expoziția Documenta 6 de la Kassel (1976), ocazie cu care va participa la unul dintre atelierele organizate de Joseph Beuys și își va prezenta și desena modulul pentru Orașul Universal pe una din tablele incluse mai apoi de artistul german la Bienala din Veneția. Datorită recomandării lui Joseph Beuys, va obține un Lehrauftrag la Universitatea din Giessen, unde va petrece șase luni, excelent prilej de a lucra în atelierele universității și să-și pregătească primele expoziții din Germania (Wickstadt și Giessen), găsind noi prieteni și susținători.
În timpul călătoriei sale la Paris, va cunoaște mari personalități din diaspora -- Mircea Eliade, Emil Cioran, soții Monica Lovinescu și Virgil Ierunca, filosoful Ștefan Lupașcu și alții - deși nu va reuși să-și deschidă o expoziție. Tot în acest timp face și alte călătorii, reușind cu mare greutate să obțină pașaport pentru a pleca din țară din doi în doi ani. Aceste călătorii sunt și o materializare a proiectul său „O statuie umblă prin Europa”, acțiune constând din instantanee fotografice cu modulul Orașului Universal în localități istorice sau alături de monumente importante din Franța, Spania, Portugalia, Italia, Danemarca, Grecia sau Turcia.
Între Occident și Baia Mare în deceniul negru (1980-1990) alt=Sculptura in lemn de Mihai Olos|miniatura|Sculptura in lemn de Mihai Olos Remarcat în țară încă de la primele sale expoziții de critici importanți, inclus în cărți de referință precum Pictura românească în imagini de Marin Mihalache (1970), Dicționarul artiștilor contemporani contemporană a lui Octavian Barbosa (1975), iar apoi în Dicționarul de artă modernă a lui Constantin Prut (1982) și în 13 pictori contemporani de Alexandra Titu (1983), călătoriile și contactele sale cu personalități din Occident și din țară au ca efect supravegherea sa îndeaproape de către organele de securitate locale. Așa cum s-a văzut în secțiunile „Efemeristul” și „Oșanul” ale dosarului său de urmărire expus la expoziția retrospectivă de la Muzeul Național de Artă Contemporană (mai 2016 – noiembrie 2017), e înconjurat de informatori, corespondența sa e cenzurată, convorbirile telefonice înregistrate și transcrise. Pentru a i se minimaliza importanța și contracara influența, se încearcă discreditarea lui, de pildă într-un articol de Romulus Zaharia apărut în cotidianul local, privarea de mijloace de susținere a familiei care are de acum trei copii, prin concedierea sa de la Muzeul Județean în 1984, ceea ce îl obligă să recurgă la realizarea obiecte artizanale (de ex. mărțișoare, ilustrate, cravate etc.) care să fie vândute la magazinul Fondului Plastic din localitate.