Acest articol descrie fazele eliminatorii ale Ligii Naționale de handbal feminin 2014-2015.
Format Sezonul 2014-2015 al Ligii Naționale de handbal feminin a fost al doilea în care Federația Română de Handbal a introdus un format final de tip Play-Off și Play-Out. La finalul sezonului regulat, echipele participante au fost împărțite în două serii valorice, în funcție de locurile ocupate în clasament. Prima serie, alcătuită din formațiile clasate pe locurile 1-8 la sfârșitul sezonului regulat, a disputat meciurile în sistem Play-Off. A doua serie, alcătuită din formațiile clasate pe locurile 9-14 la sfârșitul sezonului regulat, a disputat meciurile în sistem Play-Out.
Play-Off În Faza I a formatului Play-Off, echipele s-au împerecheat după cum urmează: locul 1 cu locul 8, 2-7, 3-6 și 4-5, iar meciurile s-au desfășurat după sistemul „două victorii din 3 jocuri”. Primul joc s-a disputat pe terenul echipei cel mai slab clasate după sezonul regulat, iar celelalte două - acolo unde situația a impus-o - pe terenul echipei cel mai bine clasate. În cazurile în care una din echipe a câștigat primele două meciuri, al treilea nu s-a mai disputat. Conform regulamentului, în caz de egalitate după 60 de minute s-ar fi recurs la aruncări de la 7 metri.
Partidele s-au desfășurat după cum urmează: Meci 1 loc 8 - loc 1 Meci 2 loc 7 - loc 2 Meci 3 loc 6 - loc 3 Meci 4 loc 5 - loc 4
Faza a II-a s-a desfășurat după aceleași reguli ca Faza I, în sistemul „două victorii din 3 jocuri”. Primul joc s-a disputat pe terenul echipei cel mai slab clasate după sezonul regulat, iar celelalte două - dacă situația ar fi impus-o - pe terenul echipei cel mai bine clasate. Deoarece patru echipe au câștigat primele două meciuri, al treilea nu s-a mai disputat. În partida Corona Brașov-CSM București, terminată la egalitate după 60 de minute, s-a recurs la aruncări de la 7 metri.
Partidele s-au desfășurat după cum urmează: Meci 5 câștigătoarea meciului 4 - câștigătoarea meciului 1 Meci 6 câștigătoarea meciului 3 - câștigătoarea meciului 2 Meci 7 învinsa meciului 4 - învinsa meciului 1 Meci 8 învinsa meciului 3 - învinsa meciului 2
Faza a III-a s-a desfășurat după aceleași reguli ca Fazele I și II, în sistemul „două victorii din 3 jocuri”. Primul joc s-a disputat pe terenul echipei cel mai slab clasate după sezonul regulat, iar celelalte două - acolo unde situația a impus-o - pe terenul echipei cel mai bine clasate. În cazurile în care una din echipe a câștigat primele două meciuri, al treilea nu s-a mai disputat. Conform regulamentului, în caz de egalitate după 60 de minute s-ar fi recurs la aruncări de la 7 metri. Faza a III-a a Play-Off-ului a stabilit și ordinea finală a locurilor 1-8 din clasamentul general.
Partidele s-au desfășurat după cum urmează: Meci 9 câștigătoarea meciului 5 - câștigătoarea meciului 6 Pentru locurile 1-2 Meci 10 învinsa meciului 5 - învinsa meciului 6 Pentru locurile 3-4 Meci 11 câștigătoarea meciului 7 - câștigătoarea meciului 8 Pentru locurile 5-6 Meci 12 învinsa meciului 7 - învinsa meciului 8 Pentru locurile 7-8
Play-Out Echipele clasate pe locurile 9-14 la sfârșitul sezonului regulat au intrat în Play-Out cu punctele acumulate în meciurile directe și au jucat în sistem tur-retur, ordinea meciurilor stabilindu-se conform Tabelei Berger.
Au retrogradat echipele clasate pe locurile 13 și 14 la sfârșitul Play-Out-ului, iar cele clasate pe locurile 11 și 12 vor participa la Turneul de promovare alături de echipele clasate pe locurile 1 și 2 în cele două serii ale Diviziei A.
Play-Off Faza I (sferturile de finală) Partidele din Faza I au fost programate pe 29 aprilie, 1 și 2 mai 2015 pe terenul echipei cel mai slab clasate în urma sezonului regulat, și 5-6 mai 2015 pe terenul echipei cel mai bine clasate în urma sezonului regulat. Corona Brașov și HC Zalău au obținut același număr de puncte în urma primelor două meciuri directe. În conformitate cu regulamentul, cele două echipe au disputat pe 7 mai 2015 un al treilea meci pe terenul Coronei Brașov, mai bine clasată decât HC Zalău în urma sezonului regulat.
În Faza I, echipele s-au disputat partidele după cum urmează:
Echipa 1Echipa a 2-aManșa 1 Manșa a 2-aManșa a 3-a CSM Ploiești HCM Baia Mare 20 - 31 24 - 40 Nu s-a mai disputat HC Dunărea Brăila CSM București 20 - 28 26 - 29 Nu s-a mai disputat HC Zalău Corona Brașov 23 - 19 18 - 30 24 - 27 HCM Roman SCM Craiova 27 - 21 22 - 20 Nu s-a mai disputat
Conform calendarului FRH:
Faza a II-a (semifinalele) Echipa 1Echipa a 2-aManșa 1 Manșa a 2-aManșa a 3-a HCM Roman HCM Baia Mare 20 - 25 21 - 33 Nu s-a mai disputat Corona Brașov CSM București 26 - 28 20 - 27 Nu s-a mai disputat SCM Craiova CSM Ploiești 26 - 20 23 - 17 Nu s-a mai disputat HC Zalău HC Dunărea Brăila 23 - 25 21 - 22 Nu s-a mai disputat
Conform calendarului FRH:
Faza a III-a (finala și meciurile pentru locurile 3-8) Partidele din Faza a III-a au fost programate pe 21 și 22 mai 2015 pe terenul echipei cel mai slab clasate în urma sezonului regulat, și 26 mai 2015 pe terenul echipei cel mai bine clasate în urma sezonului regulat. SCM Craiova și HC Dunărea Brăila au obținut același număr de puncte în urma primelor două meciuri directe. În conformitate cu regulamentul, cele două echipe au disputat pe 28 mai 2015 un al treilea meci decisiv pe terenul SCM Craiova, mai bine clasată decât HC Dunărea Brăila în urma sezonului regulat.
Echipa 1Echipa a 2-aManșa 1 Manșa a 2-aManșa a 3-a HCM Baia Mare CSM București 22 - 23 17 - 20 Nu s-a mai disputat HCM Roman Corona Brașov 22 - 24 25 - 26 Nu s-a mai disputat SCM Craiova HC Dunărea Brăila 29 - 32 26 - 24 26 - 23 CSM Ploiești HC Zalău 26 - 30 19 - 37 Nu s-a mai disputat
Finala - meciul 1
Meciul 1 pentru locurile 3-4
Meciul 1 pentru locurile 5-6
Meciul 1 pentru locurile 7-8
Finala - meciul 2
Meciul 2 pentru locurile 3-4
Meciul 2 pentru locurile 5-6
Meciul 2 pentru locurile 7-8
Meciul 3 pentru locurile 5-6
Clasamentul marcatoarelor în Play-Off Actualizat pe 28 mai 2015
Poz.NumeEchipăGoluri 1 HC Zalău 7 54 2 HC Dunărea Brăila 7 463 HC Dunărea Brăila741 SCM Craiova Corona Brașov 6 HCM Roman 6 37 7 HC Dunărea Brăila 7 32 8 CSM București 6 31 9 HC Zalău 7 28 10 HCM Roman 6 27
Play-Out Echipele clasate pe locurile 9-14 la sfârșitul sezonului regulat au intrat în Play-Out cu punctele acumulate în meciurile directe și au jucat în sistem tur-retur.
Clasament la începutul fazei Play-Out Tabelul de mai jos prezintă situația punctelor înainte de începerea fazei Play-Out:
Poz. Echipa 1 CSM Cetate Deva 10 6 2 2 288 272 + 16 202 CSM Unirea Slobozia 10 6 0 4 267 254 + 13 183 HCM Râmnicu Vâlcea 10 5 2 3 270 251 +19 174 CSU Neptun Constanța 10 5 1 4 254 240 +14 165 „U” Alexandrion Cluj 10 5 1 4 288 275 +13 166 SC Mureșul Târgu Mureș 10 0 0 10 246 321 - 75 0
Clasament Play-Out Actualizat pe data de 31 mai 2015
Echipe care merg la turneul de baraj Echipe retrogradate în Divizia A
Poz. Echipa 1 HCM Râmnicu Vâlcea 20 11 4 5 544 500 + 44 372 „U” Alexandrion Cluj 20 12 1 7 574 539 + 35 373 CSM Unirea Slobozia 20 11 2 7 503 476 + 27 354 CSM Cetate Deva 20 10 3 7 560 546 + 14 335 CSU Neptun Constanța 20 10 2 8 524 486 + 38 326 SC Mureșul Târgu Mureș 20 0 0 20 469 627 - 158 0
Conform calendarului FRH:
Etapa I
Etapa a II-a
Etapa a III-a
Etapa a IV-a
Etapa a V-a
Etapa a VI-a
Etapa a VII-a
Etapa a VIII-a
Etapa a IX-a
Etapa a X-a
Clasamentul marcatoarelor în Play-Out Actualizat pe 7 mai 2015
Poz.NumeEchipăGoluri 1 CSU Neptun Constanța 29 2 HCM Râmnicu Vâlcea 23 3 CSM Cetate Deva 224 „U” Alexandrion Cluj19 CSM Cetate Deva 6 HCM Râmnicu Vâlcea 18 7 „U” Alexandrion Cluj 17 8 „U” Alexandrion Cluj 16 9 SC Mureșul Târgu Mureș 15 10 CSU Neptun Constanța 14
Clasamentul final Echipe care merg la turneul de baraj Echipe retrogradate în Divizia A
Tabelul de mai jos prezintă clasamentul final și cupele europene în care echipele fruntașe vor evolua în anul competițional următor:
LocEchipăCompetiție europeană CSM București grupele Ligii Campionilor EHF2HCM Baia Mare calificări în Liga Campionilor EHF3Corona Brașov Cupa EHF4 HCM Roman Cupa EHF5 SCM Craiova Cupa Cupelor EHF6 HC Dunărea Brăila7 HC Zalău8 CSM Ploiești9 HCM Râmnicu Vâlcea10 „U” Alexandrion Cluj11 CSM Unirea Slobozia12 CSM Cetate Deva13 CSU Neptun Constanța14 SC Mureșul Târgu Mureș
Referințe
Categorie:Liga Națională de handbal feminin 2014-2015 Categorie:2015 în handbal