Marilyn MonroeShe obtained an order from the City Court of the State of New York and legally changed her name to Marilyn Monroe on 23 februarie 1956. (născută Norma Jeane Mortensen; a fost o actriță, fotomodel, cântăreață, sex simbol și divă pop a secolului al XX-lea.Obituary Variety, 8 august 1962, page 63. Ascensiunea ei la nivel de celebritate a început cu selectarea pentru a poza în câteva reviste.
Cea mai însemnată parte a filmelor ei au fost făcute pentru 20th Century Fox, unde și-a luat și numele cu care a devenit celebră. După apariții minore, în decurs de câțiva ani Marilyn a început să devină cunoscută pentru talentul ei de comediană și remarcabila ei prezență scenică. Circumstanțele misterioase ale morții Marilynei au fost subiectul multor speculații, care nu au reușit să-i știrbească reputația de cea mai legendară actriță a tuturor timpurilor.
În anul 1953, Monroe era deja una dintre cele mai cotate actrițe de la Hollywood, avea roluri principale în filmul noir, Niagara (film), care îi puneau în evidență latura sexy și, în comediile Domnii preferă blondele ("Gentlemen Prefer Blondes") și, Cum să te căsătorești cu un milionar ("How to Marry a Millionaire"), care i-au definit imaginea drept una de „blondă stupidă”. În același an, pozele ei nud au fost folosite la lansarea primei ediții a revistei Playboy. A jucat un rol semnificativ în crearea și managerierea imaginii sale publice pe parcursul carierei sale, dar a fost dezamăgită de rolurile repetitive și de salariul mic oferite de studio. A fost suspendată temporar la începutul anului 1954 pentru că a refuzat un proiect cinematografic, dar s-a întors la faimă în pelicula Șapte ani de căsnicie ("The Seven Year Itch") (1955), unul dintre cele mai mari succese ale întregii sale cariere.
Viața privată complicată a lui Monroe a primit multă atenție. S-a luptat cu dependența, depresia și anxietatea. Căsătoriile sale cu fostul jucător de baseball Joe DiMaggio și cu dramaturgul Arthur Miller au fost intens mediatizate, ambele sfârșindu-se cu divorț. A murit pe 4 august 1962, la vârsta de 36 de ani, din cauza unei supradoze de barbiturice la reședința sa din Los Angeles. Moartea ei a fost considerată drept, cel mai probabil, sinucidere, deși alte teorii vin cu alte considerații.
Începuturile vieții lui Marilyn Monroe
Cu toate că a devenit cea mai celebrată actriță a istoriei filmului, începuturile lui Monroe au fost modeste. Ea s-a născut în secția socială de maternitate a spitalului din Los Angeles, înregistrată sub numele de Norma Jeane Mortensen. Majoritatea biografilor consideră că tatăl său biologic a fost Charles Stanley Gifford, un agent de vânzări pentru studioul cinematografic unde mama ei, Gladys Pearl Monroe Baker Eley, lucra ca editor de film. și, certificatul ei de naștere îl indica pe norvegianul Martin Edward Mortensen ca fiind tatăl. În ultimii ani, câțiva biografi susțineau că aceasta ar fi situația reală.
Gladys nu a fost în stare să-și crească fiica și a încercat să o convingă pe Della să aibă grijă de Norma Jeane, care a fost încredințată unor părinți adoptivi, Albert și Ida Bolender din Hawthorne, California, la sud-vest de Los Angeles, unde ea a trăit până la vârsta de șapte ani. În autobiografia sa My Story (rom: „Povestea mea”), Monroe declară că a crezut că Albert și Ida erau părinții săi până într-o zi când, pe un ton aspru, Ida a corectat-o. Și tot din My Story, aflăm că Gladys o vizita pe Norma Jeane în fiecare sâmbătă, dar niciodată nu o lua în brațe, nu-i zâmbea și nu o săruta. La un anumit moment, Gladys a anunțat că a cumpărat o casă pentru ea și fiica sa, dar după câteva luni după ce s-au mutat acolo, a avut o cădere psihică. Monroe și-o amintește pe Gladys ca „țipând și râzând” când a fost internată cu forța în spitalul de boli mentale din Norwalk, California, același spital în care mama lui Gladys, Della a murit în august 1927. Tatăl lui Gladys, Otis, a murit de asemenea într-un spital de boli nervoase (lângă San Bernardino, California) ca urmare a sifilis-ului.
Totuși My Story nu poate fi considerată o sursă de încredere, pentru că a fost scrisă de un jurnalist numit Ben Hecht și a fost menită să portretizeze imaginea de orfan îndurerat pentru Monroe. Mărturisirile de acolo au fost considerate ca fiind discutabile.
Gladys a fost declarată incapabilă de a-și îndeplini îndatoririle de părinte, iar prietena ei cea mai bună, Grace McKee (mai târziu Goddard) a devenit tutorele legal al Normei Jeane. După căsătoria lui McKee din 1935, Norma Jeane a fost trimisă la orfelinatul din Los Angeles, ca mai apoi să urmeze o lungă succesiune de familii adoptive unde se crede că a fost abuzată și neglijată. Există totuși puține dovezi că au fost atât de multe familii adoptive precum susține. Ca o completare, Monroe înseși e cunoscută pentru slăbiciunea ei de a exagera informațiile despre copilăria sa în timpul interviurilor.
În septembrie 1941, Norma Jeane și-a reîntâlnit mama. Familia Goddard, se mută pe coasta de est și au crezut că cel mai bine pentru Norma Jeane (15 ani) era să se căsătorească, pentru că altfel trebuia să se reîntoarcă la orfelinat. Ea i-a făcut cunoștință cu fiul vecinului său, James Dougherty, care i-a devenit primul soț, în 1942, după ce a împlinit 16 ani.
Anii tinereții right|miniatura|190px|Marilyn Monroe în 1944, lucrând la fabrica Radioplane
În timp ce soțul ei era plecat să lupte în cel de-al doilea război mondial, tânăra doamnă Norma Jeane Dougherty a început să lucreze într-o fabrică unde pulveriza soluție anti-fugnitivă pentru piese de avioane. Un tânăr fotograf militar, David Conover, se plimba prin fabricile locale făcând poze pentru un articol din revista YANK despre femeile care ajută la eforturile depuse pentru război. El i-a remarcat imediat potențialul de model, și i-a oferit să colaboreze cu agenția de modeling The Blue Book. Aceștia au considerat că figura fetei era mai potrivită pentru pin-up decât pentru high- fashion, distribuind-o în reclame și reviste pentru bărbați. Norma Jeane a devenit unul dintre cele mai de succes modele ale agenției, pozând pe prima pagina a sute de reviste. În 1946, ea a intrat în atenția căutătorului de talente Ben Lyon. El i-a aranjat un test de filmare pentru 20th Century Fox. A reușit să treacă acest test, și i s-a oferit un contract standard pe șase luni cu un salariu de început de 75 de dolari pe săptămână (300$ pe lună), categorie superioară de salarizare judecând după standardele industriei de atunci. I-a fost dat numele Marilyn după actrița Marilyn Miller, și i-a fost sugerat numele de fată al mamei sale, Monroe, ca nume de familie. Astfel, Norma Jeane Baker, la numai 20 de ani, devine „Marilyn Monroe”.
În primele sale 6 luni, la 20th Century Fox Monroe nu a primit niciun rol. În schimb, ea a învățat despre coafură, machiaj, costume, actorie, dans și iluminarea scenică. După șase luni Fox a decis să îi reînnoiască contractul și, în următoarele 6 luni i-au fost date roluri secundare în două filme: Scudda Hoo! Scudda Hay! și Dangerous Years., ambele lansate în 1947 au fost eșecuri din punct de vedere al încasărilor, așa că Fox a decis să nu îi mai reînnoiască contractul. Monroe s-a reîntors la modelling și a început să își extindă rețeaua de cunoștințe din Hollywood.
În 1948, într-o colaborare de 6 luni cu Columbia Pictures Monroe a apărut în alt film, Ladies of the Chorus, dar și acest musical cu buget redus a fost un eșec, ceea ce a dus iar, la concedierea ei. Mai apoi, ea l-a cunoscut pe unul dintre cei mai vestiți agenți ai Hollywood-ului, Johnny Hyde, care i-a facilitat un nou contract cu Fox, după ce MGM refuzase o colaborare. Vice-președintele de la Fox Darryl F. Zanuck nu era convins de potențialul de celebritate al lui Monroe. Totuși, datorită insistenței lui Hyde, ei i-au fost încredințate roluri secundare în All About Eve și The Asphalt Jungle. la care spectatorii au remarcat-o și Monroe a început să primească mai multe scrisori de la admiratori decât mulți dintre actorii celebri ai timpului.
Monroe a jucat primul rol principal (excluzând Ladies of the Chorus) în Don't Bother To Knock (1952), ecranizând o babysitter cu probleme, care, într-un acces de furie, o atacă pe fetița pe care o avea în grijă. Cu toate că a primit critici mixte, Monroe a susținut mai târziu că acesta a fost una dintre interpretările ei favorite. Mai târziu, numeroși critici de film au considerat ca această contribuție la realizarea filmului a fost una dintre cele mai puternice din cariera ei.
Anii celebrității miniatura|left|250px|Marilyn Monroe în filmul Niagara Deși criticii au avut rezerve să îi recunoască abilitățile dramatice, ei nu au ezitat să îi conteste sex appeal-ul. Monroe juca acum (1953) într-un film cu buget mare „Niagara”. Criticii de film si-au concentrat atenția asupra magnetismului camerei față de Monroe, nu numai la acțiunea de fundal a filmului. Cu "Niagara" Monroe a devit senzația momentului aproape peste noapte. Rolul ei de femeie dezechilibrată cu moravuri ușoare care plănuiește să își asasineze soțul, i-a făcut pe critici să afirme că ar fi fost actrița principală perfectă pentru unul din filmele regizate de Alfred Hitchcock.
Acest moment coincide cu timpul în care pozele nud ale lui Monroe, făcute de către fotograful Tom Kelley în anii de luptă pentru roluri, încep să iasă la lumină. Copii ale acestora au fost cumpărate de către Hugh Hefner și în decembrie 1953 au apărut în prima ediție a noii sale reviste Playboy. Chiar dacă Fox a fost îngrijorat că asta va crea o controversă ce îi va afecta cariera, Monroe a decis să admită în mod public că ea este modelul din fotografii. Unui ziarist care a întrebat-o ce îmbrăcăminte a purtat în timpul ședinței i-a răspuns: "Radio-ul." La întrebarea despre ce poartă în pat, răspunsul a fost de asemenea simplu: "Chanel No. 5." Mai târziu avea să devină celebră pentru aceste replici incitatoare lipsite de predicat.
thumb|Marilyn Monroe în Domnii preferă blondele „Domnii preferă blondele” a fost un musical excepțional de îndrăzneț pentru acele timpuri și, este privit ca una dintre cele mai bune comedii din toate timpurile. Autoironia rolului lui Monroe de showgirl căutătoare de aur, Lorelei Lee, este general considerat ca unul definitor pentru eforturile sale cinematografice. Aparițiile ei în "Diamonds Are a Girl's Best Friend" sunt printre cele mai cunoscute scene din cariera lui Monroe.
În 'How to Marry a Millionaire', Monroe a făcut echipă cu alte două atracții ale 20th Century Fox, Lauren Bacall și Betty Grable. Ea interpretează rolul de blondă proastă numită Pola Debevoise și reușește să fie strălucitoare chiar și printre cele două celebre staruri. Chiar dacă rolul este unul stereotipic, Monroe a strâns opinii favorabile, iar criticii i-au remarcat capabilitățile de comedie. În Statele Unite, ea era considerată un sex simbol înșelător, pe când în Europa deja începuseră să îi fie recunoscute calitățile actoricești, ajungându-se să fie comparată cu Charles Chaplin.
miniatura|left|200px|Marilyn Monroe în timp ce filma The Seven Year Itch pe străzile din New York. Artista a pozat pentru reporterii și fotografii care urmăreau filmările. Următoarele două filme, western-ul River of No Return și musical-ul There's No Business Like Show Business, nu s-au bucurat de succes, parte din vină având-o faptul că lui Monroe nu i s-a oferit un rol deosebit. Monroe, ambițioasă ca întotdeauna și dornică să învingă neajunsurile, s-a plictisit de rolurile pe care Zanuck i le încredința. După încheierea filmărilor la The Seven Year Itch la începutul lui 1955, ea încheie contractul și abandonează Hollywood-ul pentru a studia actoria la The Actors Studio în New York. Fox nu dorește să îi satisfacă noile solicitări contractuale și insistă ca ea să revină pentru a începe lucrul la noi producții pe care ea le considera nepotrivite, precum Heller In Pink Tights (care nu a fost filmat pana la urmă), The Girl in the Red Velvet Swing și How To Be Very, Very Popular.