Un vilaiet (scris și ca în ; în sau vilayet) era o diviziune administrativă de prim ordin, sau o provincie a Imperiului Otoman, introdusă odată cu promulgarea Legii Vilayetelor (în ) din . Această lege se înscria în mai amplele reformele administrative care au fost adoptate în tot imperiul și consfințite prin Edictul imperial din 1856. Reforma a fost inițial implementată experimental în Vilayetul Dunării, special format în 1864 și condus de reformatorul de marcă . Reforma a fost pusă în aplicare treptat și abia în 1884 s-a aplicat tuturor provinciilor Imperiului.

Etimologie Termenul este derivat din cuvântul arăbesc sau (). În arabă, cuvântul este folosit pentru a desemna o provincie, regiune sau district, fără nicio conotație administrativă specifică, dar otomanii au folosit-o pentru a desemna o anumită diviziune administrativă.Report of a Committee set up to consider certain correspondence between Sir Henry McMahon (his majesty's high commissioner in egypt) and the Sharif of Mecca in 1915 and 1916 , ANNEX A, para. 10.

Diviziunea administrativă Imperiul Otoman începuse deja să-și modernizeze administrația și să-și reglementeze provinciile (eyaletele) încă din anii 1840, dar Legea Vilayetelor a extins acest lucru pe întreg teritoriul otoman, cu o ierarhie reglementată de unități administrative: vilaietul, condus de un valiu, era împărțit în sub-provincii (sangeacuri sau livale) conduse de un mütesarrif, apoi mai departe în districte (kazale) conduse de un caimacam și în comune (nahiye) conduse de un müdir.

Valiul era reprezentantul sultanului în vilayet și, prin urmare, șeful suprem al administrației. El era asistat de secretari însărcinați cu finanțele (defterdar), corespondență și arhive (mektubci), relații cu străinii, lucrări publice, agricultură și comerț, desemnați de miniștrii respectivi. Alături de judecătorul-șef (mufettiș-i hukkam-i Șeri'a), acești oficiali formau consiliul executiv al vilayetului. În plus, a existat un consiliu provincial ales din patru membri, doi musulmani și doi non-musulmani. Guvernatorul sangeacului central (merkez sanjak), unde se afla capitala vilayetului, îi ținea locul valiului în absența acestuia din urmă. O structură similară a fost replicată la nivelurile ierarhice inferioare, cu consilii executive și consultative extrase de la administratorii locali și urmând o practică străveche șefii diverselor comunități religioase locale.

Listă

Vilaiete, sangeacuri și entități statale autonome, c. 1876 Vilaiete, sangeacuri și entități statale autonome, circa 1876:

Vilaietul Constantinopol Vilaietul Adrianopol: sangeacurile Adrianopol (Edirne), Tekirdağ, Gelibolu, Filibe (Plovdiv), Sliven. Vilaietul Dunării: sangeacurile Ruse, Varna, Vidin, Tulcea, Turnovo, Sofia, Niš. Vilaietul Bosnia: sangeacurile Bosna-Serai, Zvornik, Banja Luka, Travnik, Bebkèh, Novi Pazar. Vilaietul Herțegovina: sangeacurile Mostar, Gacko. Vilaietul Salonic: sangeacurile Salonic, Serres, Drama. Vilaietul Ioannina: sangeacurile Ioannina, Tirhala, Ohrid, Preveze, Berat. Vilaietul Monastir: sangeacurile Manastir (Bitola), Prizren, Üsküb, Dibra. Vilaietul Scutari: sangeacul Scutari. Vilaietul Arhipelagului: sangeacurile Rodos, Midilli, Sakız, Kos, Cipru. Vilaietul Creta: sangeacurile Chania, Rethymno, Candia, Sfakia, Lasithi. Vilaietul Hudavendigar: sangeacurile Bursa, Izmid, Karasi, Karahisar-i-Sarip, Kütahya. Vilaietul Aidin: sangeacurile Smyrna (İzmir), Aydın, Saruhan, Menteșe. Vilaietul Angora: sangeacurile Angora (Ankara), Yozgat, Kayseri, Kırșehir. Vilaietul Konya: sangeacurile Konya, Teke, Hamid, Niğde, Burdur. Vilaietul Kastamonu: sangeacurile Kastamonu, Boli, Sinop, Çankırı. Vilaietul Kosovo Vilaietul Trebizonda: sangeacurile Trebizonda (Trabzon), Gümüșhane, Batumi, Canik. Vilaietul Sivas: sangeacurile Sivas, Amasya, Karahisar-ı Șarki. Vilaietul Erzurum: sangeacurile Erzurum, Tchaldir, Bayezit, Kars, Mouch, Erzincan, Van. Vilaietul Diyarbakir: sangeacurile Diyarbakır, Mamuret-ul-Aziz, Mardin, Siirt, Malatya. Vilaietul Adana: sangeacurile Adana, Kozan, İçel, Paias. Vilaietul Siria: sangeacurile Damasc, Hama, Beirut, Tripoli, Hauran, Akka, Belka, (Ierusalim). Vilaietul Alep: sangeacurile Alep, , Urfa, Zor. Vilaietul Bagdad: sangeacurile Baghdad, Mosul, Sharazor, Sulaymaniyah, Dialim, Kerbela, Helleh, Amara. Vilaietul Basra: sangeacurile Basra, Muntafiq, Najd, Hejaz. Emiratu Mecca: Mecca, Medina. Vilaietul Yemen: sangeacurile Sana'a, Hudaydah, Asir, Ta'izz. Vilaietul Tripolitania: sangeacurile Tripoli, Bengazi, Khoms, Djebal gharbiyeh, Fezzan. Mutasarifatul Muntele Liban Principatul Samos Muntele Athos (parte din sangeacul Salonic)

Vilaiete și sangeacuri independente în 1917 Vilaiete și sangeacuri independente în 1917:A handbook of Asia Minor Published 1919 by Naval staff, Intelligence dept. in London. Vilaiete

Vilaietul Constantinopol Vilaietul Adrianopol Vilaietul Adana Vilaietul Angora Vilaietul Aidin Vilaietul Bagdad Vilaietul Basra Vilaietul Beirut Vilaietul Bitlis Vilaietul Alep Vilaietul Bursa Vilaietul Diarbakir Vilaietul Erzurum Vilaietul Siria Vilaietul Sivas Vilaietul Trebizonda Vilaietul Kastamuni Vilaietul Konia Vilaietul Mamuret ul-Aziz Vilaietul Mosul Vilaietul Van Sangeacuri independente

Sangeacul Eskishehir Sangeacul Urfa Sangeacul Izmid Sangeacul Ichili Sangeacul Boli Sangeacul Teke Sangeacul Janyk Sangeacul Chatalja Sangeacul Zor Sangeacul Kara Hissar Sahib Sangeacul Karasi Sangeacul Dardanele Sangeacul Kaisari Sangeacul Kutahia Sangeacul Marash Sangeacul Menteshe Sangeacul Nigde

State vasale și entități autonome

Rumelia Orientală (): provincie autonomă (vilaiet, între 1878–1885); unită cu Bulgaria în 1885 Sangeacul Benghazi (): sangeac autonom. Anterior, în vilaietul Tripoli, dar, după 1875, dependent direct de ministerul de interne de la Constantinopol. Sangeacul Biga () (denumit și Kale-i Sultaniye) (sangeac autonom, nu vilaiet) Sangeacul Çatalca () (sangeac autonom, nu vilaiet) Cipru () (insulă cu statut special) () Hedivatul Egiptului () (hedivat autonom, nu vilaiet) () Sangeacul Izmit () (sangeac autonom, nu vilaiet) Mutasarrifyya/Sangeacul Ierusalim (): independent și legat direct de Ministerul de Interne, din cauza importanței sale pentru cele trei mari religii monoteiste.Palestine; A Modern History (1978) de Adulwahab Al Kayyali. Pagina 1 Șarifatul Mecca () (șarifat autonom, nu vilaiet) Mutasarrifatul Muntele Liban (): sangeac sau mutessariflik, dependent directly de Poartă. Principatul Samos () (insulă cu statut special) Elayetul Tunis () (eyalet autonom, condus de bei ereditari)

Hărți

Referințe

Lecturi suplimentare

- About the Law of the Vilayets

Vezi și Eyalet Wilaya

Legături externe

Legea Vilayetelor din 1864, traducere oficială în limba franceză pp. 36–45, în Young, George, Corps de droit ottoman; recueil des codes, lois, règlements, ordonnances et actes les plus important du droit intérieur, et d'études sur le droit coutumier de l'Empire ottoman, Volume 1, 1905. Legea Vilayetelor din 1867, în franceză, în Législation ottomane, publicată de Gregory Aristarchis și editată de Demetrius Nicolaides, volumul 2

Categorie:1911 Britannica Categorie:Cuvinte și expresii în limba turcă