Hannibal Barca () a fost un om de stat și general cartaginez, considerat unul dintre cei mai străluciți comandanți militari din istorie și unul dintre cei mai mari dușmani ai Republicii Romane.
Hannibal este considerat unul dintre cei mai mari comandanți din istoria militară. Tatăl său, Hamilcar Barca, a comandat forțele cartagineze în Primul Război Punic, iar frații săi erau Mago, Hasdrubal și Hasdrubal cel Cinstit.
Hannibal a trăit într-o perioadă de maximă tensiune în regiunea Mediteraneeană, când Republica Romană și-a stabilit supremația asupra Cartaginei, regatelor elenistice ca Macedonia, Siracuza și Imperiul Seleucid. Una dintre cele mai faimoase realizări a lui Hannibal a fost izbucnirea celui de-al doilea Război Punic, când a mărșăluit cu armata, incluzând elefanți de război, din Iberia, traversând Munții Pirinei și Alpii, spre Italia. Aflat în Italia, a obținut trei victorii importante - Trebia, lacul Trasimene și Cannae, unde s-a remarcat pentru abilitatea sa de-a slăbi punctele forte ale adversarului, câștigând și mulți aliați împotriva Romei. Hannibal a ocupat o parte din Italia în 15 ani, dar contra-ofensivă romană în nordul Africii l-a forțat să se întoarcă în Cartagina, unde a fost decisiv înfrânt de Scipio Africanul în bătălia de la Zama.
După război, Hannibal a adoptat reforme politice și financiare pentru a permite plata indemnizației de război impuse de Roma. Reformele lui Hannibal au fost însă nepopulare printre membrii aristocrației cartagineze și Romei, și astfel, el a fugit în exil voluntar. În acest timp, el a trăit la curtea regelui seleucid, unde a activat în calitate de consilier militar a lui Antiohie cel Mare în războiul său împotriva Romei. După ce Antioh a fost înfrânt în Bătălia de la Magnesia și a fost nevoit să accepte termenii Romei, Hannibal a fugit din nou, oprindu-se în Armenia. Ajungând la curtea din Bitinia, a obținut o victorie navală împotriva flotei Pergamului. A fost apoi trădat fiind predat romanilor și s-a sinucis prin otrăvire.
Adesea considerat ca fiind unul dintre cei mai mari strategi militari din istorie, Hannibal a fost ulterior considerat unul dintre cei mai mari generali din antichitate, împreună cu Filip al II-lea al Macedoniei, Alexandru cel Mare, Iulius Cezar, Scipio Africanul. Plutarh afirmă că, atunci când a fost interogat de Scipio cu privire la cine a fost cel mai mare general, Hannibal ar fi răspuns fie Alexandru, fie Pyrrhus din Epirus, apoi el însuși, ori, într-o altă versiune a evenimentului, Pyrrhus, Scipio și apoi el însuși.
Istoricul militar Theodore Ayrault Dodge l-a numit pe Hannibal „părintele strategiei”, deoarece a fost cel mai mare dușman al Romei, care i-a adoptat elemente tactice din propriul arsenal strategic. Această laudă i-a adus o reputație puternică în lumea modernă, și el a fost privit ca un mare strateg, comparat cu Napoleon Bonaparte.
Începuturile carierei militare
S-a născut în nordul Africii și era fiul lui Hamilcar Barca. (Barcas era o poreclă care însemna „Fulgerul”, având în vedere slăbiciunea lui pentru atacurile rapide). Din anul 237 î.Hr. își însoțește tatăl în Spania; participă alături de acesta, apoi după moartea lui din 183 î.Hr., alături de Hasdrubal, la construirea imperiului colonial punic din Hispania.
Potrivit legendei, la vârsta de 9 ani, Hannibal (Grația lui Baal) este pus de tatăl său, neconsolat de înfrângerea suferită de Cartagina în primul război punic, să jure ură veșnică romanilor.
La moartea lui Hasdrubal, forțele cartagineze din Spania îl aleg, în 224 î.Hr., pe Hannibal în calitate de comandant suprem. A perfecționat sistemul de cooperare în luptă între cavalerie și infanterie, a dovedit în practică importanța unui sistem eficient de recunoaștere și transmitere a informațiilor, rolul unei ofensive hotărâte. Strateg și tactician genial, bun organizator, conducător care a reușit să insufle, prin calitățile și exemplul personal, armatelor de mercenari comandate o încredere absolută. Diplomat clarvăzător și om politic lucid, Hannibal a fost considerat de către romani drept dușmanul lor cel mai aprig din întreaga istorie.
El rămâne cea mai strălucită personalitate a existenței de peste jumătate de mileniu a Cartaginei. Istoricul roman Titus Livius îl descrie în opera sa Ab urbe condita (De la întemeierea Romei):
Al doilea război punic (218—202 î.Hr.)
thumb|250px|left|Ruta invaziei lui Hannibal
Călătoria a fost planificatǎ inițial de către fratele lui Hannibal, Hasdrubal cel Cinstit, succesorul lui Hamilcar, care a devenit un general cartaginez în Iberia în 229 î.Hr. El va menține acest post aproximativ opt ani, până în 221 î.Hr. Nu după mult timp romanii au devenit conștienți de o alianță între Cartagina și celții din valea râului Po din Italia de Nord. Aceștia din urmă acumulau forțe pentru a invada Italia, probabil cu sprijin cartaginez. Astfel, romanii au invadat preventiv regiunea Po în 225 î.Hr. Până în 220 î.Hr., romanii anexaseră regiunea Galia Cisalpină.Fagan, Garret G. "The History of Ancient Rome". Lecture 13: "The Second Punic War". Teaching Company, "Great Courses" series.
Hasdrubal a fost asasinat în 221 î.Hr., aducându-l pe Hannibal în prim plan. După ce aparent au respins amenințarea unei invazii gallo-cartagineze și probabil știind că fusese ucis vechiul comandant cartaginez, romanii au trǎit cu un fals sentiment de securitate. Astfel, Hannibal i-a luat pe romani prin surprindere doi ani mai târziu, în 219 î.Hr.
Cucerirea, în 219 î.Hr., după un asediu de 8 luni, a orașului iberic Saguntum, în pofida protestelor Romei, și traversarea fluviului Ebru, în vederea supunerii întregii peninsule, au ca urmare declarația de război romană adresată Cartaginei. Această declarație de război a dus la izbucnirea celui de-al doilea război punic.
Hannibal a plecat din Nova Cartagina la sfârșitul primăverii, anul 218 î.Hr.Lancel, Serge, Hannibal, p. 225 Pe drum, a luptat cu triburile nordice la poalele Pirineilor. A supus triburile prin tactici inteligente aplicate în zone muntoase și s-a luptat încăpățânat. A lăsat un detașament de 20.000 de soldați în garnizoana regiunii nou cucerite. La Pirinei, a lansat 11.000 de trupe iberice care și-au aratat refuzul de a părăsi patria lor. Conform relatărilor, Hannibal a intrat în Galia cu 40.000 de soldați și 12.000 de călăreți.Prevas, John, Hannibal Crosses the Alps: The Invasion of Italy and the Second Punic War, p. 86
Hannibal a recunoscut că este necesar pentru a traversa Munții Pirinei, Alpi, și multe râuri importante.Mahaney, W.C., 2008. "Hannibal's odyssey: Environmental Background to the Alpine Invasion of Italia." Gorgias Press, Piscataway, N.J., 221 pp. ISBN 978-1-59333-951-7 În plus, el va trebui să se confrunte cu opoziția celților, odatǎ ce le traversa teritoriul. În primăvara anului 218 î.Hr., el a traversat Pirineii și, prin concilieri cu cǎpeteniile galice de-a lungul trecerii sale, a ajuns la fluviul Rhône înaintea romanilor care puteau lua orice măsuri pentru a opri avansul său. Ajungând la Rhône, în septembrie, armata lui Hannibal numǎra 38.000 de infanteriști, 8.000 de cǎlǎreți și 38 de elefanți de război, dintre care mulți nu vor supraviețui condițiilor dure ale Alpilor.Lancel, Serge, Hannibal, p. 60
După confruntǎrile cu băștinașii, care au încercat să împiedice trecerea lui, Hannibal a evitat o forță romanǎ ce mǎrșăluia de la coasta mediteraneană pânǎ la valea Ronului. Traseul exact de-a lungul Alpilor a fost sursǎ de dispute scolastice de atunci. Teoriile moderne susțin că a mărșăluit din valea râului Drôme și a traversat aria spre sud, de-a lungul drumului modern din Col de Montegenevre, ori a mărșăluit din nord spre văile râurilor Isère și Arc de Savoie, traversâd aria de lângă modernul Mont Cenis ori Little St Bernard Pass.Montgenèvre: Peter Connolly, Hannibal and the Enemies of Rome (1978); (extensive summary ); Col de la Traversette: Gavin de Beer, Alps and Elephants and Napoleon III; Mahaney 2008, "Hannibal's Odyssey; Environmental Background to the Alpine Invasion of Italia"; Mont Cenis: Denis Proctor, Hannibal's March in History. Other theories include the Col de Clapier (Serge Lancel, Hannibal (1995) and the Col du Petit Saint Bernard (Barthold Niebuhr). Recentele evidențe numismatice sugerează că armata lui Hannibal a trecut pe lângǎ Matterhorn.
Titus Livius consemna cǎ trecerea a fost realizatǎ în fața unor dificultăți enorme.Livy History of Rome book21 ,36Livy History of Rome, Book 21 sections 32-36 Dar Hannibal le rezolva cu ingeniozitate, cum ar fi atunci când a folosit oțet și foc pentru a sparge pietre cǎzute în calea sa. În conformitate cu Polybius, a ajuns în Italia, însoțit de 20.000 pedestrași și 4.000 de călăreți, și doar câțiva elefanți. Evenimentul căderilor de pietre este menționat doar de Titus Livius; Polybius este mut pe această temă și nu există nicio dovadă de rocă carbonizată în Alpii de Vest.Mahaney, W.C., et al., 2009. "The Traversette rockfall: geomorphological reconstruction and importance in interpreting classical history." Archaeometry, v. 52, no. 1, p. 156-172. Dacă efectivele lui Polybius sunt corecte, după trecerea Ronului, ar sugera că el a pierdut aproape jumătate din forțele sale. Istoricii, cum ar fi Serge Lancell, au pus la îndoială fiabilitatea cifrelor pentru numărul de trupe pe care le-a avut atunci când a plecat din Hispania. Încă de la început, el pare să fi calculat că trebuia să funcționeze fără ajutor de la Hispania.S. Lancel, Hannibal (1995; English translation 1999) page 60.
Viziunea lui Hannibal în privința acțiunilor militare derivă în parte din învățătura tutorilor săi greci și experiența acumulată alături de tatăl său. Într-adevăr, amploarea viziunii sale a dat naștere la strategia sa mǎreațǎ de a cuceri Roma, prin deschiderea unui front de nord și de-a supune orașelor-state aliate de pe peninsula, mai degrabă decât de a ataca Roma direct. Înfrângerea Cartaginei în timpul Primului Război Punic în Marea Mediteraneanǎ l-a determinat pe Hannibal să planifice invazia Italiei de peste Alpi.
Sarcina a fost descurajatoare pentru. Aceasta a implicat mobilizarea între 60.000 și 100.000 de trupe și formarea unui corp de război de elefanți, plus proviziile pentru drum. Invazia alpinǎ a Italiei a fost o operațiune militară care a zguduit lumea mediteraneană în 218 î.en., cu repercusiuni pentru mai mult de două decenii. A fost un război mondial, în sensul că a implicat aproximativ trei sferturi din populația întregii lumi punice-elenistice-romane. Practic, fiecare familie din Roma a pierdut un membru sau membrii în aria de distrugere adus asupra lor de către Hannibal și armatele cartagineze.
Bătălii
În încercarea de a-și găsi aliați, face curte orașelor grecești din Italia. Celții, plini de ură împotriva Romei, care tocmai îi alungase din Italia de Nord, au facilitat trecerea armatei lui Hannibal.
Își completează armata cu ajutorul triburilor din sudul Italiei și înfrânge în noiembrie 218 î.Hr pe râul Ticinus armata consulului Publius Cornelius Scipio (tatăl lui Scipio Africanul).
Bǎtǎlia de la Trebia
Marșul periculos condus de Hannibal l-au adus pe teritoriul roman. A fost nevoit sǎ înfrunte încercările inamicului pe un teren străin. Apariția lui bruscă i-a determinat pe galii din Valea râului Po sǎ înceteze alianțele cu romanii.
Consulul Publius Cornelius Scipio, tatǎl lui Scipio Africanul, nu a fost uimit de încercarea lui Hannibal de a traversa Alpii, deoarece romanii au fost pregătiți pentru a se lupta împotriva cartaginezilor din Iberia. Cu un mic detașament încă poziționat în Galia, Scipio a făcut o încercare de a-l intercepta pe Hannibal. Prin decizie promptă și mișcare rapidă, el a reușit sǎ transporte armata din Italia pe mare, în timp ce Hannibal pǎtrundea în peninsulǎ. Forțele lui Hannibal au trecut prin Valea Po și s-au angajat într-o încăierare pe scară largă la Ticinus. Aici, Hannibal, cu cavalerie sa superioară, i-a respins pe romani din câmpia Lombardiei.