Finteușu Mic este un sat în comuna Satulung din județul Maramureș, Transilvania, România.
Istoric Prima atestare documentară: 1231 (Finteus, Fenteus). Coriolan Suciu, Dicționar istoric al localităților din Transilvania, București, Editura Academiei, 1967-1968.
În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, a făcut parte din comitatul maghiar Sătmar, iar în perioada interbelică a aparținut de județul Satu Mare, plasa Șomcuta Mare. După al Doilea Război Mondial, a făcut parte din Regiunea Baia Mare, iar din 1968 a intrat în alcătuirea actualului județ Maramureș.
Etimologie Etimologia numelui localității: Din top. Finteuș (din n.fam. Finta (> Fintea, Finteș) < magh. finta „pieziș, strâmb") + determinantul Mic. Dorin Ștef, Dicționar etimologic al localităților din județul Maramureș, Editura Ethnologica, Baia Mare, 2016.
Numele localității este un derivat diminutiv dintr-un antroponim Finta sau Fintea, numele unui boier local, probabil stăpânitor al satului pe la începutul secolului al XIII-lea. Ulterior satul și-a schimbat denumirea în Finteușul de Jos, apoi în Finteușul Mic, începând cu secolul al XVIII-lea. Dorin Ștef, Dicționar etimologic al localităților din județul Maramureș, Cluj-Napoca, Editura Casa Cărții de Știință, 2023.
Demografie La recensământul din 2011, populația era de 1.189 locuitori.
Monument comemorativ Monumentul Eroilor din cele două războaie mondiale (1989; amplasat în curtea familiei Voicu Gheorghe).Monumente din județul Maramureș închinate Eroilor din Primul Război Mondial, Editura Ethnologica, 2020, Baia Mare.
Note
left|thumb|250px|Finteuşu Mic în Harta Iosefină a Transilvaniei250px
Finteușu Mic, Satulung