290px|thumb|right|Giacăș în Harta Iosefină a Transilvaniei, 1769-73 Giacăș, mai demult Geacăș, Giacoș, Giacheș (în dialectul săsesc Gogeschderf, în , în ) este un sat în comuna Alma din județul Sibiu, Transilvania, România. Se află în partea de nord a județului, în Podișul Târnavelor.
Istoric Numele Giacăș provine din antroponimul german Jakob, satul lui Iacob . În Transilvania medievală au existat și alte sate care au purtat oiconimul Jakobsdorf: Iacobeni (județul Sibiu) și Sâniacob (județul Bistrița). Din 1337, când cunoaște prima atestare documentară, așezarea este menționată în forma possesio Gyakteluk, Gyakusteleky (1337), Gyaktelke (1351), Gyakus (1360), Gyakos (1435), Kekes (1496) , Gijeke (1733 – în conscripția Klein), Gzsakes (1750 – în conscripția Aaron), Fákos, Gyákos (1760-1762 – în conscripția Buccow), Gyákos (1805 – în conscripția Dósa), Gyákos, Iagekobsdorf, Giacheș, Giacăș (1854 – în Buletinul Guberniului Provinciale pentru Marele Principat Transilvania). În secolul al XIV-lea, moșia Giacăș a aparținut urmașilor banului Symon de Szalók. Conform documentul din 1337, care reprezintă prima atestare documentară a localității, Giacășul aparținea fiului lui Symon, Mihail (Mychaelis), care avea în proprietate și moșiile Alma și Șmig. Moșia Giacăș, alături de Alma, Șmig, Dârlos și Băbuț, este obiectul litigiului dintre fiul banului Symon, Nicolae de Dârlos, și fii fratelui său, Mihail de Alma și Șmig (Jacob, Petrus, Johann și Symon). Conflictul, care a marcat relațiile dintre ei un număr mare de ani, s-a stins în anul 1360 prin intervenția capitlului din Alba Iulia . Conform documentului emis de această instanță, moșia Giacăș a revenit fiilor lui Mihail de Alma și Șmig. Mihail și fiii săi, Iacob (Jacob), Simion (Symon) și Ioan (Johann), au înstrăinat proprietatea în favoarea comitelui Apor, fiul lui Ladislau. Această informație este cuprinsă într-un document emis la 1 mai 1399 de capitlul bisericii Transilvaniei. Conform acestui document, Anna, soția lui Mihail de Zombor, a prezentat instanței bisericești șase documente privind opt moșii, printre ele numărându-se Giacăș (Gyakusteleky), Cund și Ernea. Dintr-unul dintre aceste documente reiese că trecerea proprietății Giacăș în posesia lui Apor s-a făcut în bună înțelegere (super concordia inter comitem Michaelem filium Symonis quondam bani, Petrum, Johannem et Symonem filios eiusdem ab una et comitem Apoor, filium Ladislai et Ladislaum filium eiusdem), dar, ulterior, moșia fost obiectul unui litigiu între Ștefan, pe de o parte, și Petru, fiul lui George, și Ladislau, fiul lui Emeric, pe de altă parte (inter Stephanum germanum Balaad ab una et Petrium filium Georgii ac Ladislaum filium Emerici parte). În câteva documente emise la mijlocul secolului al XV-lea sunt menționați nobili cu proprietăți în Alma și Șmig, implicați în reglementarea unor litigii. Mihail de Alma (Michael de Almas) este martor, alături de Georg Thobiassy (Georgius Thabiasy) la punerea în posesia sașilor din Cele șapte scaune a domeniului Tălmaciu . Documentul este emis la 2 martie 1453, la Viena, de regele Ungariei, Ladislau al V-lea de Habsburg. Ioan, fiul lui Petru de Șmig (Johane filio Petri de Somogyon) este amintit într-un document emis, în 9 decembrie 1467, de Conventul din Cluj-Mănăștur. Actul, redactat pe pergament, cuprinde un raport adresat regelui Ungariei, Matia Corvin, despre punerea în proprietatea lui Ioan de Iernut a unor moșii și despre împotrivirea dominicanilor din Sighișoara față de dania proprietății Albești . Nicolae de Șmig (Nicolaus de Somogyom) este menționat la 26 aprilie 1468, într-un document emis de regele Ungariei, Matia Corvin, în tabăra militară de lângă Laa, ca reprezentant al autorităților (homo regius). Actul cere capitlului din Alba Iulia să pună în stăpânirea unor moșii, cum ar fi Mălâncrav și Roandola, pe Nicolae Csupor, voievodul Transilvaniei . Soția lui Nicolae de Șmig, Potencia (Potencia vocatis Nicolavi de Somogyom consortibus), este menționată în trei ample documente în limba latină, emise în 12 iulie 1448, 22 mai 1449 și 17 octombrie 1451 . Cele trei acte, aflate unul în completarea celuilalt, reglementează disputa dintre comunitățile din Dumitru și Târpiu și nobilii din Sângeorz. Locuitorii celor două sate au cumpărat de la nobilii din Sângeoz prediile Fatha, Bachna, Czege și Terekws. Cumpărarea acestor moșii este confirmată de comitele secuilor, Reinhold de Rozgony. Conflictul între cele două părți a izbucnit pentru că cei care au achiziționat prediile nu au plătit restul sumei datorată nobililor de Sângeorz. Litigiul se stinge după primirea sumei cuvenite. Petru de Șmig (Petrus de Somogyom) este menționat în anul 1467, 4 august, într-un document emis de voievodul Transilvaniei, Ioan de Szentgyörgyi, la Căpâlna de Jos. Actul reglementează înțelegerea dintre Ecaterina, văduva lui Ioan Doren din Mediaș și văduva lui Toma Balad din Chendu privind stăpânirea unor moșii. Printre nobilii care sunt martorii înțelegerii este menționat, pe lângă Petru din Șmig, Georg Thobiassy din Ațel , fiul sasului Valentin de Alma.
Parohia evanghelică Sașii care au întemeiat comunitatea din Jacobsdorf erau, la venire, catolici. Ulterior, sub influența Reformei religioase, au trecut la luteranism. Parohia luterană din Giacăș își are începutul în jurul anului 1638, când este atestat pastorul Kusch Johann. Până în 1672, pastorii care s-au aflat în fruntea comunității evaghelice sunt vag cunoscuți: Roth Georg (cca. 1650), Sutoris Georg (cca. 1652), Gooas Johann (cca. 1557) și Sotzius Thomas Zendersch (cca. 1661). În perioada 1672-1689, a activat Fabritius Johan, fost predicator în Iacobeni, decedat în 28.11,1689. Au urmat Francisci Martin (1689-1696) și Hungerus Hathias (1708-1735), decedați în 1696, respectiv 1735. Ultimul menționat a activat inițial în cadrul parohiei din Șaroș. Următorii păstoresc în Giacăș perioade relativ scurte: Czelgi Georg (1735-1742), Tellmann Stefan (1742-1750), Weber Michael (1750-1755). Urmașii lor rămân o perioada ceva mai lungă în fruntea comunității evanghelice: Gottschling Josef (1755-1767), Scharpel Elias (1767-1806). După o perioadă relativ scurtă de păstorire a lui Beschner Martin (1806-1811), urmează doi preoți care au rămas la Giacăș o perioadă lungă de timp: Reuas Leonhard (1811-1842) și Grummes Andreas (1842-1871). Ultimii doi slujitori ai altarului bisericii luterane au fost Mild Andreas (1872-1881), care va pleca la Șmig, și Hadydl Johann (1884-1915), în perioada 1881-1884, parohia fiind vacantă . După 1915 nu mai există parohie de sine-stătătoare, în biserica de aici slujind preoți din comuna vecină, Cund. Unul dintre aceștia este preotul Friedric Thumes, care activat în perioada interbelică. Informații certe despre numărul credincioșilor luterani din Giacăș există începând cu anul 1850. La recensământul realizat la mijlocul secolului al XIX-lea de administrația austriacă au fost înregistrați 35 de credincioși evanghelici . În 1880, numărul lor este 26 , iar în 1930 - 21. În statistica moșiilor din plasa Dumbrăveni, realizată în anul 1920, biserica luterană din Giacăș figurează cu o proprietate totală de 26 iugăre 502 stânjeni, din care 5 iugăre 551 stânjeni teren arabil, 1 iugăr 1027 stânjeni fânaț, 15 iugăre 880 stânjeni pășune . Din declarația fiscală, întocmită de biserica luterană în anul 1929, reiese că avea în proprietate o suprafață totală de 27 iugăre 253 stânjeni. În intravilanul satului deținea un cimitir de 246 stânjeni, două grădini de 110 și, respectiv, 484 stânjeni, o casă parohială cu curte de 330 stânjeni, o biserică cu 133 stânjeni și 48 stânjeni. În extravilan avea terenuri în punctele În față, În groapa viilor și În poiană. În punctul numit În față deținea trei proprietăți: 1 iugăr 1027 stânjeni pășune, 2 iugăre 993 stânjeni și, respectiv, 1 iugăr 251 stânjeni pădure. În groapa viilor deținea 1455 stânjeni de teren arabil. În poiană avea patru terenuri arabile, cu suprafețele de 787 stânjeni, 1148 stânjeni, 1 iugăr 1275 stânjeni și 9 iugăre 1204 stânjeni. La acestea se adăuga 1420 stânjeni de teren cositor . Din cauza numărului redus de credincioși evanghelici și în conformitatea cu Legea pentru reformă agrară, Comisia de ocol din Ibașfalău emite un ordin de expropriere. Dezbaterea a avut loc în 3 aprilie 1923, în localul primăriei Giacăș, în prezența avocatului Henric Bock din partea bisericii și a delegaților sătenilor Niculae Almășan și Istrate Marin. Comisia a decis să declare ca expropriată, în folosul Statului, pentru cauză de utilitate publică, moșia proprietate a bisericii luterane din Giacăș, înscrisă în cartea funduară cu numărul 59. Terenul expropriat este de 20 iugăre 581 stânjeni, pentru care se fixează o despăgubire de 800 lei/iugăr arabil, 500 lei/iugăr pășune și 1000 lei/iugăr fânaț. Au rămas în proprietatea bisericii lăcașul de cult, casa parohială cu o grădină de 264 stânjeni, cimitirul de 110 stânjeni și 2 iugăre 993 stânjeni de pădure . Decizia de expropriere nu a fost pusă în aplicare imediat și, o vreme, reprezentanții bisericii luterane au continuat să declare averea și să plătească impozit. Preotul Friedric Thumes din Cund, care administra biserica evanghelică a Giacășului ca filie, a refuzat în 24 iulie 1939 să plătească impozitul și amenda pentru sumele neachitate anterior, justificând că o parte a terenurilor au fost expropriate prin reforma agrară . Lucrurile au fost tergiversate și abia în 25 noiembrie 1942, autoritățile cer un duplicat la decizia din 1923 a Comisiei de ocol Ibașfalău, pentru a constata exproprierea. Cercetările au fost făcute de un controlor al Administrației financiare, care a ajuns la concluzia că exproprierea a fost realizată în 1929. Comunitatea evanghelică a avut biserică veche și o casa parohială din piatră, acoperită cu țiglă și compusă din trei camere și dependințe. Biserica a fost transformată, în timpul regimului comunist, în cămin cultural. A fost demolată în anul 1969, fiind totuși inclusă pe lista monumentelor istorice dispărute. Inventarul realizat în 3 octombrie 1928 indică un număr redus de obiecte de cult: un potir dăruit, 14 scaune și un clopot. Obiectele de cult, orga, altarul și icoanele au fost duse în Cund. Doar unul dintre clopotele vechi se mai păstrează la Biserica Ortodoxă din Giacăș, fiind folosit, datorită rezonanței sale, numai când este vreme rea.
Parohia greco-catolică În Evul mediu, populația românească a satului Giacăș a fost de confesiune ortodoxă, convertirea la greco-catolicism realizându-se, foarte probabil, la începutul secolului al XVIII-lea. Conscripția episcopului Ioan Inochentie Micu Klein din 1733 a recenzat, în acest sat, 140 de greco-catolici, care aveau lăcaș de cult și casă parohială. În proprietatea bisericii se afla, la acea dată, un teren arabil de trei iugăre și o fâneață, din care se strângeau două care cu fân . Statistica românilor din Ardeal, realizată de administrația austriacă în anii 1760-1762, înregistrează, în această comunitate, un preot greco-catolic fără credincioși și 58 de familii ortodoxe . În Tabela rectificationis anni 1788-1789 pagi Gyakas praeftandae contributionis ordinariorum seu civilium contribuentium INCL: comitatus Küküllo este menționat preotul unit George (Poppa Georg unit) , același cu cel menționat de conscripția Buccow sau un urmaș. Din analiza comparativă a celor două statistici deducem că revenirea la ortodoxie a comunității greco-catolice din Giacăș s-a petrecut probabil pe la mijlocul secolului al XVIII-lea, pe fondul nemulțumirilor generate de nerespectarea promisiunilor făcute de habsburgi.