Puchenii-Moșneni este un sat în comuna Puchenii Mari din județul Prahova, Muntenia, România.
La sfârșitul secolului al XIX-lea, satul Puchenii Moșneni constituia o comună de sine stătătoare, care avea 746 de locuitori, o școală frecventată de 46 de elevi în 1899 și o biserică ortodoxă construită în 1884 de localnicii din comună și din Puchenii Miroslăvești; locuitorii se ocupau cu agricultură și cu fabricarea de rogojini, pe care le vindeau în Ploiești și în București. La începutul secolului următor, comunei i s-a adăugat și satul Puchenii-Miroslăvești, și a fost reședința plășii Câmpul din județul Prahova. Până în 1968, comuna a fost desființată și inclusă în comuna Puchenii Mari.
Recensământul din 1930 Conform recensământului efectuat în 1930, populația satului Puchenii-Moșneni se ridica la 1,183 locuitori. Majoritatea locuitorilor erau români (96,7%), cu minorități de romi (1,94%), Sârbi/croați/sloveni (0,85%), germani (0,34%) și Evrei (0,17%). Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor erau ortodocși (99,41%), evanghelici/luterani (0,25%), Mozaici (0,17%), Romano-catolici (0,08%) și musulmani (0,08%).
Note
Legături externe Biserica Sfantul Nicolae - Puchenii Mosneni, 11 iunie 2012, Alexandru Petre, CrestinOrtodox.ro
Puchenii-Moșneni, Puchenii Mari Puchenii-Moșneni, Puchenii Mari