Elena Pavel (născută Sîrbu) (n. 1 iunie 1915, satul Samoilovca, în prezent Rudi, raionul Soroca - d. 1 august 1943, Ploiești) a fost o militantă comunistă română. A activat în U.T.C. și Ajutorul Roșu. A fost întemnițată la Dumbrăveni (1936-1939) și la Văcărești (1942-1943).
În 1934 Elena Pavel a aderat la Uniunea Tineretului Comunist din România. În 1936 ea a fost condamnată la 4 ani de închisoare pentru organizarea demonstrației studențești antifasciste de la Universitatea din Iași. A devenit membru al Partidului Comunist din România în 1939.
Chiar înainte și în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a lucrat în organizația Ajutorul Roșu. În septembrie 1942 a fost condamnată la moarte, dar sentința a fost comutată ulterior la 25 de ani de închisoare. A murit în închisoare în timpul unui bombardament american asupra rafinăriilor germane de la Ploiești.
În perioada 1948-1964, satul Luminița din județul Tulcea a purtat numele de Elena Pavel.
În aproximativ aceeași perioadă, numele de Elena Pavel a fost purtat și de un cinematograf de pe bulevardul Elisabeta (numit pe atunci „6 Martie”) din București.
Bibliografie Căzute în luptă: Olga Bancic, Haia Lifșiț, Terezia Ocsko, Suzana Pârvulescu, Elena Pavel, Donca Simo, Editura Partidului Muncitoresc Român, București, 1949. Mic dicționar enciclopedic, Editura Enciclopedică Română, București, 1972. Luptători pentru pace, socialism și fericirea poporului, vol. I, Buc., 1955. Комсомол Молдавии в документах и материалах (1918—1941 гг.), [Сб.], Киш., 1971. Павел Елена. Большая советская энциклопедия, 1969-1978
Categorie:Nașteri în 1915 Categorie:Decese în 1943 Categorie:Comuniști români condamnați Categorie:Politicieni români condamnați Categorie:Deținuți politici din România Categorie:Persoane care au murit în detenție în România Categorie:Comuniști basarabeni Categorie:Revoluționari moldoveni Categorie:Români basarabeni