Călmățuiu de Sus (în trecut, Băsești și Călmățuiu) este o comună în județul Teleorman, Muntenia, România, formată din satele Băcălești, Călmățuiu de Sus (reședința) și Ionașcu.
Așezare Comuna se află situată pe DJ679, drum pe care se întind ca într-un șirag mai multe comunități cunoscute sub numele de Valea Călmățuiului. Venind dinspre Roșiorii de Vede pe DN6 în direcția Caracal, se intră în județul Olt, iar din centrul comunei Mihăiești pornește în partea stângă o șosea aparținătoare acestui județ.
Demografie
Conform recensământului efectuat în 2021, populația comunei Călmățuiu de Sus se ridică la 1.732 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 2.282 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (84,01%). Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (83,49%), iar pentru 15,42% nu se cunoaște apartenența confesională.
Istorie La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna purta numele de Băsești, făcea parte din plasa Călmățuiu a județului Teleorman și era formată din satele Băsești și Rața, cu o populație de 2456 de locuitori. În comună funcționa două biserici și o școală mixtă.
Anuarul Socec din 1925 consemnează apariția comunei Băcălești în plasa Roșiorii de Vede a aceluiași județ, cu o populație de 1875 de locuitori, iar comuna Băsești (și ea tot în aceiași plasă), avea 1875. În 1931, satul Rața a fost mutat la comuna Băcălești, iar pe teritoriul comunei Băsești apare și satul Ionașcu.
În anul 1950, comunele au trecut în cadrul raionului Drăgănești-Olt a regiunii Argeș. În 1964, satul și comuna Băsești au primit denumirea de Călmățuiu. În anul 1968, comuna a fost transferată la județul Teleorman, reînființat, fiind redenumită în Călmățuiu de Sus (pentru a o deosebi de o altă comună cu același nume). Tot atunci, comuna Băcălești a fost desființată și inclusă în comuna Călmățuiu de Sus, satul Rața fiind desființat și comasat cu satul Călmățuiu de Sus.
Politică și administrație Comuna Călmățuiu de Sus este administrată de un primar și un consiliu local compus din 11 consilieri. Primarul, , de la , este în funcție din . Începând cu alegerile locale din 2024, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:
Monumente istorice Singurul monument istoric al comunei Călmățuiu de Sus este Biserica "Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril" din sat, localizat în centrul comunei și datând din anul 1835.
Note
Călmățuiu de Sus