Prundu, Teleorman

Prundu este un sat în comuna Lunca din județul Teleorman, Muntenia, România.

Istorie

Satul Prundu, component al comunei Lunca, județul Teleorman, este locuit în totalitate de rudari, adică lucrători de lemn.

Etimologic vorbind “rudar” este cel care scoate aur din gârle. Astfel de împrejurări ofereau râurile țării noastre cu multe secole în urmă. Rudarii nu recunosc a fi rromi (țigani), dar nici români.

Ei doresc să li se spună rudari considerând acest cuvânt ca pe o emblemă. Patria lor este pădurea, lucru care ar explica de ce din căutători de aur pe albia râurilor au ajuns lucrători în lemn, lucrul acesta petrecându-se probabil în momentul în care râurile nu le-au mai oferit aurul necesar existenței.

Revenind la satul Prundu, după cum spun bătrânii satului ei, (rudarii) s-au fi așezat, în acest loc pe la 1925, venind de la lupărie, tot o zonă de pădure, aparținând unei comune vecine. La început au fost câteva familii care și-au construit bordeie, locuințe specifice rudarilor. Având în vedere faptul că nu erau statornici, bordeiele au fost construite în pădure pe moșia boierului Grigorică Raioseanu.

Cu timpul ei nu au mai părăsit aceste locuri datorită bunei înțelegeri cu boierul dar și datorită faptului că aici a ieșit, lemnul necesar pentru a produce unelte de utilitate casnică care valorificate, le asigurau existența.

La început această mică așezare purta numele de Rudari și aparținea de comuna Saelele. O dată cu noua împărțire administrativă și cu schimbarea denumirii unor localități, această așezare a luat denumirea de Prundu (satul era așezat pe un prund al râului Olt) și a intrat în componența comunei Lunca.

Este de reținut faptul că rudarii s-au supus tot timpul legilor țării cu toate că erau la adăpostul pădurii. Bărbații își satisfăceau stagiul militar și au participat la cel de Al Doilea Război Mondial, unii dintre ei cunoscând ororile lagărelor comuniste.

După marea conflagrație, localitatea a continuat să evolueze din punct de vedere demografic. Locuințele de bază au rămas bordeiele, dar au început să apară și primele case de cărămidă, care era produsă de ei. Ocupația era aceeași pe care o moșteniseră, și anume prelucrarea lemnului.

Natalitatea era destul de ridicată însă mortalitatea foarte mare, făcea ca sporul natural să fie totuși mic. Populația de rudari nu a cunoscut colectivizarea datorită suprafețelor mici de terenuri pe care le dețineau și pe care le primiseră de la boierul Grigorică Paioseanu, fapt ce i-a obligat în continuare să-și câștige existența din prelucrarea lemnului.

Bărbații produceau unelte de utilitate casnică (linguri, albii, fuse, scaune) pe care rudaresele le comercializează pe produse sau bani. Bărbații rareori părăseau localitatea de cele mai multe ori când își satisfăceau stagiul militar.

Anii socialismului și-au pus amprenta și pe viața locuitorilor satului Prundu. Datorită procurării din ce în ce mai greu a materialului lemons, mulți rudari dar și rudarese au luat calea I.A.S.-ului și a C.A.P-ului.

Prin anii 1980 a apărut o nouă ocupație în rândul rudarilor și anume legumicultura, ocupație care tinde să devină de bază în ultimii ani.

Din punct de vedere demografic anii cei mai prolifici au fost epoca Ceaușescu, cunoscută prin legile sale aberante, mutilând pe viață, multe femei dar mărind numărul de copii ai satului.

Numărul locuitorilor a crescut și mai mult în ultimii ani când foarte mulți rudari care lucrau în foarte multe orașe s-au reîntors în sat întemeind noi familii.

Numărul locuitorilor satului Prundu depășește cifra de 1500, majoritatea dintre aceștia fiind tineri și copii.

Așezarea a cunoscut și o creștere economică mai evidentă în ultimii ani, când a apărut o nouă ocupație: legumicultura.

Lucrul acesta a determinat în special dispariția bordeiurilor și apariția locuințelor cu mai multe camere construite în majoritate din cărămidă. Au apărut primele mașini, proprietate personală. Majoritatea gospodăriilor dețin un cal și o căruță, o vacă sau o capră, pământul puțin pe care îl au nepermițându-le mai mult.

Cu toate aceste creșterea economică, nivelul de trai rămâne scăzut datorită, numărului mare de membrii ce compun o familie, veniturile acesteia fiind mici în comparație cu necesitățile vieții zilnice.

Din punct de vedere edilitar singurele instituții de interes public ce se găsesc pe raza satului sunt: dispensarul (mai mult un punct sanitar) și școala.

Satul Prundu este aproape izolat de restul localităților din cauza șoselei prost întreținute ce devine aproape impracticabilă pentru mijloacele de transport în comun.

Dispensarul funcționează într-o mică clădire cu dotări slabe, serviciile medicale fiind asigurate de o singură asistentă medicală care acordă mai ales primul ajutor. În sat nu există nici un post telefonic astfel încât cazurile de urgență medicală, incendii, calamități naturale nu se pot anunța pentru intervenții rapide și eficiente pentru comunitatea locală.

Satul Prundu nu dispune de un cămin cultural, bibliotecă, unități de prestări servicii, atât de necesare comunității locale indiferent dacă aceasta este constituită din rromi, români, rudari sau alte etnii. Este normal ca toți cetățenii acestei țări să aibă aceleași drepturi și îndatoriri indiferent de naționalitate, religie, sex sau apartenență politică.

Pe teritoriul satului funcționează o școală, în care învață copiii familiilor de rudari. Bătrânii satului spun că rudarii au avut întotdeauna dorința de a învăța.Prundu, Lunca