Târnava (în trecut, Târnava de Jos) este un sat în comuna Botoroaga din județul Teleorman, Muntenia, România. Se află în partea de est a județului, în Câmpia Găvanu-Burdea, pe malul stâng al Câlniștei. La recensământul din 2002 avea o populație de locuitori.

Satul este menționat în memoriile generalului Bauer din 1778 ca Tirnawa, drept unul din două sate, alături de Flămânda, aflate aproape de izvoarele râului Câlniștea. Pe harta Specht a Țării Românești din 1790, apare cu denumirea Tirnava. Catagrafia din 1831 consemnează satul cu numele Târnava de Jos, în plasa Câlniștea din județul Vlașca, pe moșia deținută de mănăstirea Zlătarului, având 235 familii și 24 feciori de muncă.

Note

Târnava, Botoroaga