Ibexul din Pirinei (Capra pyrenaica pyrenaica), denumirea comună Bucardo, a fost una dintre cele patru subspecii ale ibexului spaniol, o specie care este endemică în Peninsula Iberică. Ibexul din Pirinei era întâlnit frecvent în Munții Cantabrici, sudul Franței și în nordul Munților Pirinei. Aceasta specie a fost comuna în timpul Holocenului și al Pleistocenului. În ianuarie 2000, ibexul din Pirinei a dispărut complet, dar oamenii de știință au încercat să-l cloneze folosind ADN de la una dintre ultimele femele; o astfel de clonă a murit la șapte minute după naștere. Alte subspecii au supraviețuit: ibexul spaniol de vest, sau ibexul Gredos și ibexul din sud-estul Spaniei, în timp ce ibexul portughez a dispărut deja. Ultimul ibex din Pirinei a dispărut înainte ca oamenii de știință să îl analizeze în mod corespunzător, taxonomia acestei subspecii fiind controversată.
Istorie Există mai multe teorii cu privire la evoluția și migrarea istorică a C. pyrenaica în Peninsula Iberică, precum și relația dintre diferitele subspecii. O posibilitate este că C. Pyrenaica a evoluat de evoluat de la un strămoș legat de Capra Caucaziana din orientul mijlociu la începutul ultimei perioade glaciare(120-80 km) ). C. pyrenaica probabil sa mutat de la Alpii de nord prin sudul Franței în zona perioadei Magdalenian aproximativ la 18 milioane de ani. Dacă acesta este cazul C. caucasica praepyrenaica ar fi putut fi mai diferit de celelalte trei specii de ibex care locuiau în Peninsula Iberică decât oamenii de știință știu în prezent. De exemplu, aceasta ar însemna ca C. pyrenaica (posibil 18 km migrația) și C. ibex (300 km migrarea mai devreme) ar fi evoluat din strămoși diferiți și au morfologic mai diferit genele lor separate. Este cunoscut faptul că toate cele patru subspecii au trăit împreună în timpul Pleistocenului superior, dar oamenii de știință nu sunt siguri de cât de mult schimb genetic ar putea fi. Problema cu această teorie este că genetica sugerează că C. pyrenaica și C. ibex poate fi împărtășit o origine mai frecventă eventual Capra Camburgensis. Există mai multe versiuni când C. pyrenaica sau C. ibex au migrat mai târziu și au evoluat în Peninsula Iberică. Este posibil ca C. pyrenaica deja să fi trăit în Peninsula Iberică, atunci când au început să migreze ibexul prin Alpi. Dovezile genetice sprijină, de asemenea teoria că mai multe subspecii de Capra au migrat în regiunea iberică la aproximativ aceeași perioadă de timp. Hibridizarea poate fi fost posibil, dar rezultatele nu sunt concludente.
Comportamentul și caracteristicile fizice Ibexul din Pirinei a avut blana scurtă, care variază în funcție de anotimpuri. În timpul verii părul ei este mai scurt, iar în timpul iernii părul ei este lung și mai gros. Părul de pe gâtul ibexului rămâne în toate anotimpurile. Masculi și femelele de ibex ar putea fi distinse din cauza diferențelor de culoare, blana și corn. Masculul are culoarea maro gri decolorat în timpul verii, și sunt decorați cu negru în mai multe zone pe corp, cum ar fi coama, membrele anterioare și frunte. În timpul iernii, Ibexul este mai puțin colorat. Masculul devine dintr-un maro cenușiu la un gri monoton și unele zonele în care a fost cândva negru, a devenit plictisitor și decolorat. Ibexul feminin pe de altă parte, ar putea fi confundat cu un cerb de la blana sa maro pe tot parcursul verii. Spre deosebire de masculul Ibex, o femelă lipsită de colorat negru. Ibexul tânăr au fost colorați ca femela pentru primul lor an de viața. Masculul are coarne mari, groase, curbate spre exterior și înapoi, apoi spre exterior și în jos, apoi spre interior și în sus. Suprafața cornului este crestată, crestele se dezvoltă progresiv cu vârsta. Crestele reprezintă fiecare un an, astfel încât numărul total ar corespunde cu vârsta ibexului. Femela are coarne scurte, cilindrice. Ibexul se hrănește cu vegetație, cum ar fi iarbă și plante. Ibexul din Pirinei migrează în funcție de anotimpuri. În primăvara anului Ibexul migrează la munte, unde femelele și masculii se împerechează. Femelele, primăvara se separă în mod normal de masculii pentru a da naștere în zone mai izolate. Puii sunt de obicei născuți în luna mai, de obicei individual. În timpul iernii migrează la văi care nu sunt acoperite cu zăpadă. Aceste văi le-a permis să-și continue dieta lor, indiferent de sezon.
Habitat Specia a fost adesea văzută în unele părți ale Franței, Portugaliei, Spaniei, iar Andorra, dar nu la fel de mult în zonele nordice ale Peninsula Iberică. În domenii precum Andorra și Franța în continent, Ibexul din Pirinei a dispărut pentru prima dată în extremitatea nordica a Peninsulei Iberice. Ibexul din Pirinei a fost estimat sa aibă o populație de 50. 000 de capete cu mai mult de 50 de alte sub-grupuri care au variat de la Sierra Nevadas la Sierra Morena și Muela de Cortes. Multe din aceste sub-grupuri au trăit în teren muntos care se extinde în Spania și Portugalia. Ultimi Ibex din Pirinei rămași au fost observați în zone din Orientul Mijlociu și Pirinei Orientali, sub 1. 200 de metri altitudine. Cu toate acestea, în zonele din sudul Franței și zonele înconjurătoare, ibexul a fost văzut la înălțimi de 350-925 și înălțimi între 1. 190-2. 240. Ibexul din Pirinei a fost destul de abundent până în secolul 14 și numerele nu s-au epuizat în regiune până la mijlocul secolului al 19-lea. Ibexul din Pirinei a avut tendința de a trăi în habitate stâncoase cu stânci și copaci intercalate cu pini. Cu toate acestea, patch-uri mici de roci în terenuri agricole sau diverse terenuri de-a lungul coastei iberice au format, de asemenea, un habitat adecvat. Ibexul a fost capabil să se disperseze și să colonizeze rapid. Ibexul din Pirinei a format o resursa utila pentru om, care poate fi fost un motiv pentru dispariția a acestora. Cercetătorii spun ca eventuala cădere ar fi putut fi cauzata de vânătoare continua și chiar probabil, faptul ca animalul nu a putut concura cu alte animale din zona. Cu toate acestea, motivele concrete pentru stingerea animalului este încă necunoscut. Subspecia odată a variat peste Pirinei din Franța și Spania și zona înconjurătoare, inclusiv Țara Bascilor, Navarra, la nord de Aragon și nord de Catalonia. Acum câteva sute de ani au fost numeroase, dar de 1900 numărul lor a scăzut mai puțin de 100. De la 1910 încoace numărul lor a scăzut la 40, iar subspecia a fost găsită doar într-o mica parte a Parcul Național Ordesa, în Huesca.
Extincția Ibexul din Pirinei a fost una din cele patru subspecii de Ibex iberic. Prima care a devenit dispărut a fost Ibexul portughez. Ibexul din Pirinei a fost al doilea, cu ultimul exemplar, o femela numita Celia, găsita moarta în 2000. În Evul Mediu, Ibexul din Pirinei a fost foarte abundent dar a scăzut rapid în secolele 19 și 20, datorita vânătorii. În a doua jumătatea a secolului 20 doar o populație mica a supraviețuit în Parcul Național Ordesa situat în centrul Pirineilor. Concurența cu ungulate domestice și sălbatice, de asemenea a contribuit la dispariția Ibexul din Pirinei. O mare parte ADN-ul Ibexului Iberic este împărtășit cu oi, cu capre domestice, bovine și cabaline, în special în lunile de vara, atunci când au fost în pășunile înalte de munte. Acest lucru a dus la o concurența interspecifica (Fandos, 1991; Martinez, 1992) și pășunatul excesiv, care a afectat în special Ibexul în anii secetoși. În plus, introducerea de specii de ungulate non-native sălbatice în zonele ocupate de ibex (de exemplu, cerbi lopătari și Muflon în Sierra de Cazorla, Parcul Natural Segura y Las Vilals) a crescut presiunea pășunatului, precum și riscul de transmitere a ambelor boli native și exotice (Fandos&Reig, 1992). Ultimul Ibex din Pirinei natural, o femela pe nume Celia, a fost găsita moarta pe 6 ianuarie 2000. Deși cauza ei de deces este cunoscuta, motivul pentru Extincție a subspeciei este un mister. Unele ipoteze includ incapacitatea de a concura cu alte specii de animale, infecții și boli, și braconajul. Ibexul din Pirinei a devenit prima specie vreodată pentru a deveni „de-extincție”, pentru o perioada de șapte minute în ianuarie 2009, atunci când o femela ibex clonata sa născut vie și a supraviețuit un timp scurt, înainte de a muri de defecte pulmonare.
Proiect de clonare