Drăgoești (în trecut, Geamăna) este o comună în județul Vâlcea, Muntenia, România, formată din satele Buciumeni, Drăgoești (reședința) și Geamăna.
Așezare Comuna se află în sud-estul județului pe platforma Cotmeana a Podișului Getic, fiind situată la o distanță de 36,9 km față de Râmnicu Vâlcea (municipiul-reședință județ) și la o distanță de 23,5 km față de Drăgășani (cel mai apropiat oraș)
Demografie
Conform recensământului efectuat în 2021, populația comunei Drăgoești se ridică la 1.724 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 1.980 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (91,18%), iar pentru 8,82% nu se cunoaște apartenența etnică. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (90,6%), iar pentru 8,99% nu se cunoaște apartenența confesională.
Istorie La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna purta numele de Geamăna, după reședința de atunci, făcea parte din plasa Oltul de Jos a județului Olt și era compusă din satele Buciumeni, Drăgoeștii de Jos, Drăgoeștii de Sus și Geamăna, cu o populație de 1800 de locuitori. În comună funcționau cinci biserici și o școală mixtă înființată în 1858 fiind frecventată de 47 de băieți și 12 fete.
Anuarul Socec din 1925 consemnează comuna deja cu denumirea de Drăgoești făcând parte din plasa Dumitrești din același județ, satele Drăgoeștii de Jos și Drăgoeștii de Sus fiind deja unificate într-un singur sat, Drăgoești ajungând la o populație de 2136 de locuitori, cu satele Buciumeni, Drăgoești și Geamăna, căpătând structura din prezent. În anul 1950, comuna a trecut în cadrul raionului Drăgășani din regiunea Argeș. În anul 1968, comuna a trecut la județul Vâlcea.
Monumente istorice Patru monumente istorice din comuna Drăgoești sunt incluse pe lista monumentelor istorice din județul Vâlcea (trei în satul Drăgoești și unul în satul Geamăna). În satul Drăgoești se găsesc Biserica „Sf. Ioan Botezătorul” care datează din anii 1852-1853, Biserica „Sf. Trei Ierarhi” (1530, adăugiri 1769 și sec. XIX) și Conacul Șuțu (1880), iar în satul Geamăna se găsește ca și monument istoric doar Biserica de lemn „Sf. Nicolae” (1887-1890).
Politică și administrație Comuna Drăgoești este administrată de un primar și un consiliu local compus din 11 consilieri. Primarul, , de la , este în funcție din . Începând cu alegerile locale din 2024, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:
Personalități născute aici Maria Dorobanțu (n. 1951), medic, membru corespondent al Academiei Române.
Note
Drăgoești