Tia Mare este o comună în județul Olt, Oltenia, România, formată din satele Doanca, Potlogeni și Tia Mare (reședința).
Tia Mare, din punct de vedere istoric, a fost davă romană purtând numele de Antonina, apoi, Antonia. Mai târziu, ea a fost moșia lui Mihai Viteazul, purtând numele de Tiha, Tia Mare, apoi a devenit moșia lui Preda Brâncoveanu (vezi Constantin Brâncoveanu). Oamenii acestei comune sunt înstăriți datorită faptului că se ocupă cu grădinăritul.
Demografie
Conform recensământului efectuat în 2021, populația comunei Tia Mare se ridică la 3.870 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 4.496 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (97,52%), iar pentru 2,48% nu se cunoaște apartenența etnică. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (97,21%), iar pentru 2,61% nu se cunoaște apartenența confesională.
Istorie La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna făcea parte din plasa Balta-Oltul de Jos a județului Romanați și era compusă din satele Parsinoia, Tia Mare și Urdăreanca, cu o populație de 1041 de locuitori. În comună funcționa o biserică și o școală mixtă. La acea vreme, pe teritoriul actual al comunei, funcționa în aceiași plasă și comuna Potlogeni, formată doar din satul de reședință cu același nume, având o populație de 863 de locuitori. În comună funcționa o biserică.
Anuarul Socec din 1925 consemnează cele două comune în plasa Oltul de Jos a aceluiași județ. Comuna Tia Mare (cu satele Ordoreanca și Tia Mare) avea o populație de 1496 de locuitori, iar comuna Potlogeni (cu aceeași componență) – 1451.
În 1931, comuna Tia Mare rămâne doar cu satul de reședință cu același nume, satul Ordoreanca fiind arondată la comuna Doanca, comună înființată recent după desprinderea satului Doanca de comuna Izbiceni.
În anul 1950, comunele au trecut în cadrul raionului Corabia din regiunea Craiova și (după 1960) din regiunea Oltenia. În acest timp, satul Ordoreanca a fost desființat, comunele Potlogeni și Doanca fiind și ele desființate și la un moment dat și incluse în comuna Tia Mare. În 1968, comuna, în compunerea actuală a fost arondată la județul Olt.
Politică și administrație Comuna Tia Mare este administrată de un primar și un consiliu local compus din 13 consilieri. Primarul, , de la , este în funcție din . Începând cu alegerile locale din 2024, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:
Personalități născute aici Dumitru Găleșanu (n. 1955), scriitor, jurist; Nicolae Spîrcu (n. 1969), canotor.
Note
Bibliografie Belu Dumitru, O monografie a comunei Tia Mare
Vezi și Castrul roman de la Tia Mare Râul Olt între Mărunței și Turnu Măgurele (sit de importanță comunitară) Valea Oltului Inferior (arie de protecție specială avifaunistică)
Tia Mare