Lădești (în trecut, Măldărești) este o comună în județul Vâlcea, Oltenia, România, formată din satele Cermegești, Chiricești, Ciumagi, Dealu Corni, Găgeni, Lădești (reședința), Măldărești, Olteanca, Păsculești și Popești.
Așezare Comuna se află în partea centrală a județului, în zona de deal a acestuia pe valea râului Cerna fiind tranversată de șoselele județene DJ673 și DJ676B și de drumul național DN65C. La nord și vest este învecinată cu comuna Lăpușata, la sud cu comunele Fărtățești și Stănești și la est cu comunele Glăvile, Pesceana și Roești.
Demografie
Conform recensământului efectuat în 2021, populația comunei Lădești se ridică la 1.563 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 2.036 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (95,27%). Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (94,56%), iar pentru 5,25% nu se cunoaște apartenența confesională.
Istorie La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna purta denumirea de Măldărești (după reședința de atunci), făcea parte din plasa Cerna de Sus a județului Vâlcea și era compusă din satele Lădești și Măldărești, cu o populație de 715 de locuitori. În comună existau două biserici și o școală mixtă înființată în 1880 și frecventată de 24 de elevi. La acea vreme, pe teritoriul actual al comunei funcționau în aceeași plasă și comunele Ciumagi și Găgeni. Comuna Ciumagi, formată din satele Bărluiul, Bunești, Ciumagi și Păsculești, avea o populație de 792 de locuitori, și două biserici din zid. Comuna Găgeni avea 434 de locuitori în satele Găgeni și Gomicetu. Exista și acolo o biserică.
Până în 1925, comuna Măldărești primise deja denumirea de Lădești (după noua reședință), devenind plășii Cerna a aceluiași județ, având aceiași compunere și o populație de 1013 de locuitori. Comuna Ciumagi avea în compunere satele Ciumagi, Găgeni, Păsculești și Popești, făcea parte din aceeași plasă și avea o populație de 1592 de locuitori.
În 1931, comuna Ciumagi a fost desființată și inclusă în comuna Lădești, care era împărțită acum în satele Ciumagi, Lădești, Măldăreni, Păsculești și Popești, satul Găgeni fiind transferat la comuna Dejoi.
În anul 1950, comunele au trecut în cadrul raionului Oltețu din regiunea Craiova și după 1960 din regiunea Oltenia. În timp, zona a fost reorganizată administrativ, comunei Lădești fiindu-i arondate satele Cermigești, Chiricești și Olteanca (până atunci, la comuna Roești). În anul 1968, comuna a revenit la județul Vâlcea, reînființat, în forma actuală, fiindu-i rearondat și satul Găgeni (anterior la comuna Dejoi, desființată);
Monumente istorice În comuna Lădești se află Castrul roman de la Puținei care datează din Epoca bronzului. În rest, ca și monumente istorice de interes local incluse pe lista monumentelor istorice din județul Vâlcea mai sunt incluse Masa altarului bisericii „Cuvioasa Paraschiva” din Cermegești (1670), spitalul vechi din Lădești (1881) și Biserica „Sf. Voievozi” din Măldărești (1790);
Politică și administrație Comuna Lădești este administrată de un primar și un consiliu local compus din 11 consilieri. Primarul, , de la , este în funcție din . Începând cu alegerile locale din 2024, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:
Personalități Justinian Marina (1901-1977), patriarhul României (1948-1977) Virgil Ierunca (1920 – 2006), critic literar, publicist, poet
Note
Lădești