Orlești este o comună în județul Vâlcea, Oltenia, România, formată din satele Aurești, Orlești (reședința), Procopoaia, Scaioși și Silea. Comuna este amplasată pe malul drept a Oltului și datează chiar de pe vremea lui Mircea cel Bătrân și este situată pe halta cu același nume, situată pe calea ferată Piatra-Olt – Râmnicu Vâlcea – Podu Olt.

Demografie

Conform recensământului efectuat în 2021, populația comunei Orlești se ridică la 2.562 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 3.198 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (92,47%). Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (92,19%), iar pentru 7,3% nu se cunoaște apartenența confesională.

Istorie La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna făcea parte din plasa Oltul de Sus a județului Vâlcea și era compusă din satele Orlești, Precupoaelele, Scaioși și Valea Bisericii, cu o populație de 2064 de locuitori. În comună funcționau trei biserici și o școală mixtă frecventată de 17 elevi. La acea vreme pe teritoriul actual al comunei funcționa în aceiași plasă și comuna Aurești, formată din satele Aurești și Silea, cu o populație de 485 de locuitori. În comună funcționau o școală și o biserică înființată în 1881.

Până în 1925, comuna Aurești a fost desființată și inclusă în comuna Zăvideni, comuna Orlești fiind consemnată în plasa Oltu din același județ ajungând la o populație de 3090 de locuitori (satul Precupoaelele fiind menționat cu denumirea de Procopoaia). În 1931, comuna Orlești era compusă din satele Orlești și Procopoaia, iar satul Scaioși a fost trecut la comuna Fișcălia.

În anul 1950, comuna a trecut în cadrul raionului Drăgășani din regiunea Vâlcea și după 1952 din regiunea Argeș. În anul 1968, comuna Orlești în forma sa actuală, a revenit la județul Vâlcea, reînființat, fiindu-i arondate satele Aurești, Scaioși și Silea (de la comunele Fișcălia și Zăvideni, desființate);

Facilități În prezent, în Orlești există un dispensar, o primarie ultra-modernă și o școală bine dotată, două brutării care asigură necesarul comunei etc. Problema principală în această comuna este mediul natural care se degradează pe zi ce trece. Un fapt vizibil îl reprezintă alunecarea de teren masivă pe dealurile din împrejurimi, datorată în cea mai mare parte defrișărilor.

Politică și administrație Comuna Orlești este administrată de un primar și un consiliu local compus din 11 consilieri. Primarul, , de la , este în funcție din . Începând cu alegerile locale din 2024, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:

Personalități născute aici Gheorghe Petre Govora (1910 - 2012), preot, arheolog, scriitor; Emilian Popescu (1928 - 2020), teolog, istoric, membru de onoare al Academiei Române.

Note

Vezi și Valea Oltului Inferior (arie de protecție specială avifaunistică)

Orlești