Ludovic al XV-lea (), cunoscut ca Ludovic cel Mult Iubit (),Joël Cornette, Histoire de la France : Absolutisme et lumières 1652-178320, Hachette Éducation, 2008, p. 121. a fost rege al Franței de la 1 septembrie 1715 până la moartea sa în 1774. El l-a succedat pe străbunicul său Ludovic al XIV-lea la vârsta de doar cinci ani. Până când a ajuns la maturitate (pe atunci definită ca a 13-a aniversare) la 15 februarie 1723, regatul a fost condus de Philippe al II-lea, duce de Orléans, ca regent al Franței. Cardinalul Fleury a fost ministrul său șef din 1726 până la moartea cardinalului în 1743, moment în care regele a preluat controlul exclusiv al regatului.
Domnia sa de aproape 59 de ani (din 1715 până în 1774) a fost a doua cea mai lungă din istoria Franței, depășită doar de predecesorul și străbunicul său, Ludovic al XIV-lea, care a condus 72 de ani (din 1643 până în 1715).Guéganic (2008), p. 13. În 1748, Ludovic a întors Țările de Jos Austriece, și a câștigat Bătălia de la Fontenoy din 1745. A cedat Noua Franță în America de Nord Spaniei și Marii Britanii la încheierea dezastruosului Război de Șapte Ani din 1763. A încorporat teritoriile Ducatul Lorena și pe cele ale Republicii Corsicane în Regatul Franței. A fost succedat în 1774 de nepotul său Ludovic al XVI-lea, care a fost executat de ghilotină în timpul Revoluției Franceze. Doi dintre ceilalți nepoți ai săi, Ludovic al XVIII-lea și Carol al X-lea, au ocupat tronul Franței după căderea lui Napoleon. Istoricii îi critică în general domnia, citând cum rapoartele despre corupția sa jenează monarhia și războaiele au drenat tezaurul și au contribuit la Revoluția Franceză din 1789.
Primii ani Nașterea Ludovic al XV-lea s-a născut la Palatul Versailles la 15 februarie 1710, în timpul domniei străbunicului său Ludovic al XIV-lea. A fost al treilea fiu al Delfinului Franței Ludovic, duce de Bourgogne și a soției lui, Marie-Adélaïde de Savoia. La naștere, a primit titlu obișnuit pentru cel mai mic fiu, Duce de Anjou. În plus, ca strănepot al unui monarh, el a fost "Petit-Fils de France".
Ludovic, le Grand Dauphin, singurul fiu legitim în viață al regelui Ludovic al XIV-lea avea împreună cu soția sa, Marie-Anne-Victoire de Bavaria, trei fii, ducele de Bourgogne (tatăl lui Ludovic al XV-lea), Philippe, duce d'Anjou (care a devenit rege al Spaniei) și Charles, duce de Berry.
Mama lui Ludovic, Marie-Adélaïde de Savoia era fiica cea mare a lui Victor Amadeus al II-lea al Sardiniei și a soției lui, Anne-Marie d'Orléans. Prin mama sa, Marie-Adélaïde era nepoata lui Philippe I, duce d'Orléans, fratele mai mic al regelui Ludovic al XIV-lea. A fost logodită cu Ludovic prin Tratatul de la Torino din 1695 și s-au căsătorit la 7 decembrie 1697. Marie-Adélaïde a fost o femeie foarte tânără plină de viață după cum își amintește Ludovic al XIV-lea și de care bătrânul rege a fost foarte atașat. Tinerețea și vivacitatea ei au revitalizat și reîntinerit Curtea iar ea a devenit centrul de atracție de la Versailles.
Copilăria thumb|left|Ludovic copil, portret de Pierre Gobert.
S-a făcut rege si monarh la 15 ani.Această căsătorie recentă, combinată cu o familie regală care a produs șase moștenitori de sex masculin, în trei generații (un fiu, trei nepoți și doi strănepoți de la nepotul cel mare), părea să asigure perspectivele Casei de Bourbon și linia de succesiune. Vitalitatea liniei regale franceze a fost demonstrată de declarația lui Ludovic al XIV-lea că el a fost primul rege al Franței care avea, în timp ce încă era sănătos și capabil de a conduce, un strănepot născut în timpul domniei sale.
Cu toate acestea, evenimentele ulterioare au eliminat o serie de membri ai familiei regale franceze. În 1700, Philippe, Duce d'Anjou, unchiul lui Ludovic, a devenit rege al Spaniei sub numele de Filip al V-lea, moștenind coroana ca pretendent prin bunica sa, Marie-Thérèse d'Autriche, soția lui Ludovic al XIV-lea și prințesă spaniolă.
În aprilie 1711, Grand Dauphin a murit brusc, iar ducele de Burgundia a devenit noul Delfin. Acest lucru, deși nefericit în sine, nu a fost cauză pentru o mare îngrijorare, deoarece ducele de Burgundia mai avea doi fii, Ludovic, duce de Bretagne și viitorul Ludovic al XV-lea. Lucrul s-a schimbat în mai puțin de un an, când Marie-Adélaïde a contactat variolă (sau pojar) și a murit la 12 februarie 1712. Soțul ei, care a rămas alături de ea în timpul bolii, a rămas cu inima frântă de moartea soției sale și a murit înainte de sfârșitul săptămânii de aceeași boală. După o săptămână era clar că cei doi copii ai cuplului au fost infectați. Fiul cel mare, ducele de Bretania, a fost tratat frecvent prin luarea de sânge într-un efort de a-l salva. La 8 martie 1712 a murit. Fiul cel mic, ducele de Anjou, a fost tratat de guvernanta sa, Madame de Ventadour, care a interzis tratamentul aplicat fratelui mai mare. În cele din urmă, Ducele de Berry, cel mai mic fiu al Marelui Delfin și, după moartea fratelui său mai mare, regent probabil al celui mai recent Delfin, a murit într-un accident de vânătoare în 1714.
Ca urmare a acestor decese, acum soarta dinastiei se afla în supraviețuirea unui copil de patru ani. Moartea acestui copil ar lăsa doi posibili succesori ai regelui Ludovic al XIV-lea: Filip al V-lea, nepot direct al regelui Ludovic al XIV-lea, sau Filip al II-lea, Duce de Orléans, nepot de frate și verișor al Marelui Delfin. Deși prin Tratatul de la Utrecht, Filip al V-lea renunțase la drepturile sale la tronul Franței, acum susținea că în conformitate cu Legea franceză de succesiune, orice descendent legitim al lui Hugh Capet nu ar putea fi lipsit de drepturile sale la tron. Cele mai multe puteri europene au văzut unirea Franței și Spaniei sub un singur conducător ca o amenințare semnificativă.
Micului Ludovic al XV-lea i-au fost aduse la cunoștință responsabilitățile grele care stăteau pe umerii săi. El era un orfan acum, fără frați în viață, fără unchi sau mătuși legitimi cu excepția lui Filip al V-lea, și fără veri primari legitimi (cu excepția celor din Madrid). Unica lui relație apropiată era ducele de Orléans, nepotul de frate lui Ludovic al XIV-lea.
Rege al Franței thumb|left|200px|Portret al lui Ludovic al V-lea la vârsta de cinci ani, de Hyacinthe Rigaud, Muzeul național al castelului Versailles și Trianon, Versailles, Franța.
La 1 septembrie 1715, Ludovic al XIV-lea a murit de cangrenă după o domnie de 72 de ani. În august 1714, el a făcut un testament care urma să garanteze un rol proeminent în regență pentru fiii săi cu amanta sa, Madame de Montespan: Louis-Auguste de Bourbon, duce du Maine și Louis-Alexandre de Bourbon, conte de Toulouse, care au fost recunoscuți la insistența celei de-a doua soții a lui Ludovic, Françoise d'Aubigné, marchiză de Maintenon.
Testamentul stipula că până noul rege va ajunge la vârsta majoratului, națiunea urma să fie guvernată de un Consiliu de Regență alcătuit din paisprezece membri. Ducele de Orléans (fiul fratelui mai mic al lui Ludovic al XIV-lea) urma să fie președintele consiliului însă toate deciziile urmau să fie luate prin vot majoritar. Componența Consiliului, inclusiv Maine, Toulouse și diferiți membri ai administrației lui Ludovic al XIV-lea, însemna că Orléans deținea o poziție slabă.
Conținutul testamentului a devenit cunoscut înainte de moartea regelui Ludovic al XIV-lea și diverse facțiuni au început deja lupta pentru a dobândi suporteri. Orléans s-a bucurat de sprijinul multora din nobilimea franceză veche (noblesse d'épée), descendenți din cavaleri medievali, spre deosebire de noblesse de robe, noua aristocrație a recent înobilaților avocați și funcționari publici. Ludovic al XIV-lea a exclus de multe ori noblesse d'épée de la guvernare în favoarea burgheziei de rând, pe care o putea controla mai bine. Astfel, noblesse d'épée tânjea pentru o schimbare de politică mai favorabilă pentru ei și erau foarte nemulțumiți de legitimare lui Maine și Toulouse, pe care îi privea ca un afront adus regulilor tradiționale de moștenire.
Parlamentul din Paris, o altă entitate politică pe care Ludovic al XIV-lea a exclus-o de la putere, susținea, de asemenea, regența lui Orléans și spera că va avea o influență sporită în noul guvern.
Regența Ducelui de Orléans thumb|200px|Regentul Philippe al II-lea, Duce de Orléans. În ultimele săptămâni de dinaintea morții sale, Ludovic al XIV-lea a ajuns la o reconciliere cu nepotul său, Filip Duce de Orléans. Când și-a luat adio de la curtenii apropiați și de la miniștri, la 26 august, Ludovic le-a spus:
Respectați întotdeauna ordinele pe care vi le va da nepotului meu Philippe d'Orléans; el va guverna regatul".
În timpul zilelor de dinainte de moartea regelui, ducele de Orléans s-a întâlnit și a făcut promisiuni diferitor aristocrați, clerici și membri ai Parlamentului din Paris pentru a se asigura de sprijinul lor. El a promis aristocraților locuri în noul guvern pe care intenționa să-l formeze; a asigurat janseniștii că va fi îngăduitor în ceea ce privește Unigenitus; și a promis Parlamentului că va restabili dreptul de protest (dreptul de a critica și întârzia edicte regale), care a fost luat Parlamentului de către Ludovic al XIV-lea în 1673.
La 2 septembrie, a doua zi după decesul lui Ludovic al XIV-lea, a fost o sesiune specială a Parlamentului din Paris. Au participat nu numai magistrați, care erau de obicei acolo, dar și de aristocrați și prinți de sânge. A fost citită voința regelui și s-a decis viitorul guvern. Ducele de Orléans s-a adresat Adunării. El a declarat cererea sa de regență și a cerut să i se acorde puteri depline. A menționat recenta conversație pe care a avut-o cu bătrânul rege, în care Ludovic a afirmat că va guverna.
Parlamentul a răspuns pozitiv. Ca rezultat, i s-a garantat dreptul de a-și alege Consiliul de Regență. Regentul a condus afacerile de stat din palatul său parizian, Palatul Regal. Tânărul Ludovic al XV-lea a fost mutat în apartamente moderne atașate la cetatea medievală de la a Vincennes, situată la 7 km est de Paris, în Pădurea de Vincennes, unde aerul era considerat mai sănătos decât la Paris. Dar, câteva săptămâni mai târziu, o iarnă severă a căzut peste Vincennes, și tânărul rege a fost mutat la Palatul Tuileries, în centrul Parisului, în apropiere de Palatul Regal.
Logodna controversată și căsătoria thumb|right|180px|Infanta Mariana Victoria a Spaniei, cu care Ludovic a fost logodit. thumb|left|Ludovic al XV-lea ca adolescent, portret de Hyacinthe Rigaud, 1721. În 1721, Ludovic al XV-lea a fost logodit cu verișoara sa primară, infanta Mariana Victoria a Spaniei. Regele în vârstă de 11 ani nu era interesat de sosirea viitoarei soții, infanta spaniolă în vârstă de trei ani. În iunie 1722, tânărul rege și Curtea s-au întors la Versailles. În octombrie același an, Ludovic a fost oficial încoronat la Reims.
La 15 februarie 1723, regența a luat sfârșit, Parlamentul a declarat majoratul regelui. Inițial, Ludovic al XV-lea a lăsat afacerile de stat în continuare în mâna ducelui de Orléans. Ducele a fost făcut prim-ministru la moartea cardinalului Dubois în august 1723 însă în luna decembrie a aceluiași an, Filip al II-lea de Orléans a murit. În urma sfatului lui Fleury, Ludovic al XV-lea l-a numit pe vărul său, Louis Henri, duce de Bourbon, pentru a-l înlocui pe ducele de Orléans.
Ducele de Bourbon era îngrijorat de starea de sănătate a tânărului rege. Motivul principal era dorința de a preveni ca familia ultimului regent, Casa de Orléans, să urce pe tron dacă regele ar muri. Ducele de Bourbon privea Casa de Orléans ca pe dușmanul său. Regele era destul de fragil și au existat mai multe alerte cu privire la starea sa de sănătate. Infanta Spaniei era prea mică pentru a produce moștenitori. Astfel, Ducele de Bourbon s-a decis pentru a alege o prințesă europeană suficient de matură pentru a naște moștenitorii Franței.
Căsătoria thumb|right|Regina Maria Leszczyńska cu Delfinul Ludovic, de Alexis Simon Belle (1730)