thumb|300px|Interogarea penibilă din secolul XVII. Tortura este o suferință psihică sau fizică intenționată, sistematică și sălbatică săvârșită de una sau mai multe persoane acționând în numele unor ordine, cu scopul de a forța anumite persoane să dezvăluie informații, să facă confesiuni sau pentru alte motive. Această definiție a fost dată de Asociația medicală mondială, în Declarația de la Tokyo privind tortura și tratamentele degradante, din 1975, la care și România este astăzi parte.
Următoarele puncte au fost incluse explicit în această definiție:
a) caracterul intenționat: tortura cauzează suferință fizică sau mentală victimei în mod intenționat.
b) caracterul sistematic și sălbatic: cauzarea suferințelor putea fi sistematică și dinainte plănuită, sau putea fi sălbatică și la întâmplare.
c) caracterul ordonat sau neordonat: definiția face clar referire că, chiar dacă unei persoane îi este ordonat de către un superior să tortureze, acest lucru nu justifică acțiunile respectivului. Așadar, ordinul de a tortura nu este o scuză pentru asta. Atât persoana care dă ordinul cât și cea care îl execută vor fi considerați «torționari».
d) scopul': ar trebui să existe un scop al torturii. Ar putea fi obținerea de informații, mărturisirea forțată a confesiunii unei crime, semnarea unei declarații scrise sau oricare alt motiv. De exemplu, ar putea fi pentru a răspândi teroare în comunitate într-un regim dictatorial. Ar putea fi încercarea de a distruge personalitatea cuiva care ar putea fi capabil să mobilizeze oamenii împotriva regimului.
e) suferința psihică și fizică: această definiție menționează clar că suferința fizică cât și cea psihică este un aspect după care se poate vedea dacă o persoană a fost torturată sau nu. Absența oricărui semn fizic nu exclude posibilitatea torturii. Chiar și mici suferințe, fizice sau mentale, sunt de ajuns să fie considerate tortură.
Scopuri ale torturii Conform definiției torturii, existența scopului este esențială. Dacă nu există un scop, atunci, conform definiției, nu este tortură.
Există multe motive pentru a tortura și acestea variază în funcție de caz. Câteva din scopurile torturii sunt următoarele:
1. obținerea de informații: după arestare, o persoană este adesea supusă torturii în scopul de a se obține informații cu privire la activitățile desfășurate și despre persoanele și organizațiile cu care a avut contact. Torționarul continuă să tortureze până obține aceste informații. Dacă informațiile obținute sunt incorecte, atunci el va continua procesul.
2. să obțină o confesiune: torționarul torturează victima în scopul obținerii recunoașterii crimei. Victima este forțată să semneze o declarație scrisă în care se afirmă de ea a comis crima. Frecvent, victimele semnează declarația, indiferent dacă au comis sau nu crima, cu scopul de a evita tortura.
3. obținerea unei mărturii care să incrimineze alte persoane: uneori victimele sunt forțate să semneze o declarație prin care incriminează alte persoane. În urma acestor confesiuni, torționarii pot aresta oamenii pe care ei îi caută, urmând ca apoi să îi tortureze.
4. să se răzbune: motivul răzbunării este de asemenea valabil pentru a tortura. Uneori, torționarul se răzbună nu doar pe individul în cauză ci și membrii familiei acestuia și pe rude.
5. pentru a răspândi teroare în comunitate: acest lucru are loc de obicei într-un regim dictatorial. Oricine îndrăznește să ridice vocea împotriva regimului este torturat fără milă. Victima este fie ucisă fie trimisă înapoi în comunitate cu semne fizice și psihice ale torturii. Acest lucru ridică teroare în rândul comunității și nimeni nu mai îndrăznește să ridice vocea împotriva regimului. Acest lucru se întâmplă de asemenea într-o comunitate dintr-o societate feudală.
6. pentru distrugerea personalității: există mereu oameni înzestrați cu calități de lider în fiecare societate. Acești oameni au puterea să ridice vocea împotriva regimurilor dictatoriale și să mobilizeze oamenii să se ridice împotriva acestuia. Aceste persoane sunt identificate, arestate și torturate în așa fel încât ei devin "morți vii". Comportamentul, gândurile și sentimentele sunt schimbate total. Are loc o pierdere a încrederii în sine și un simț al neputinței, al lipsei speranței și al nonvalorii proprii.
Metode ale torturii
Orice formă de tortură poate avea consecințe fizice, mentale și sociale asupra victimei. De aceea, este artificial să clasificăm tortura ca fiind fizică sau psihică. Totuși, din motive prectice, am clasificat tortura în : A. Tortură fizică; B. Tortură psihologică, sau tortura albă C. Tortură sexuală.
A.Tortura fizică
Metodele fizice ale torturii sunt acele metode care induc durere, disconfort și disfuncții în diferite părți ale corpului. Uciderea victimelor nu este scopul torturii. De aceea, torționarul are grijă ca victima să nu moară în timpul torturii. De asemenea, o altă preocupare este aceea ca semnele torturii să nu fie detectabile de către victimă, iar la un control atent să nu fie ușor vizibile. De aceea, torționarii sunt bine instruiți în acest sens. Însă, în ciuda tuturor precauțiilor, tortura fizică lasă mereu în urmă semne care să conducă la descoperirea lor. Științele medicale s-au dezvoltat acum în așa fel încât orice dereglare internă, cauzată de acest tip de tortură, poate fi descoperită, chiar și după câțiva ani de la petrecerea lor.
Tipuri de tortură fizică
Tortura fizică poate fi întâlnită în multe forme, însă cele mai frecvent raportate variante ale ei sunt:
1.Tortura fizică care cauzează dureri extreme
Bătaia:
Bătaia este cel mai comun mod de a tortură folosit de către torționari. Bătăile devin severe când sunt însoțite de folosirea cablurilor, lanțurilor, curelelor sau a altor instrumente. De asemenea, loviturile cu piciorul sunt considerate bătăi severe. Deci, bătăile simple înseamnă lovirea cuiva în părți mai puțin delicate ale corpului, care nu cauzează pagube externe sau interne mari. Lovirea peste urechi nu poate fi considerată o bătaie simplă, deoarece poate dăuna timpanului și poate să afecteze permanent auzul.
Falanga:
Bătăile severe la tălpile picioarelor poartă numele de « falangă ». Acest mod de tortură a fost descris separat și este una din principalele modalități de tortură folosite în lume. În plus, acest mod de tortură are consecințe imediate și pe termen lung, uneori provocând dizabilități pe câțiva ani. Durerea amintește continuu victimei prin ce a trecut. Falanga poate fi făcută în multe feluri: victima poate fi suspendată cu capul în jos și bătută la tălpi sau piciorele îi pot fi fixate undeva. Orice tehnică care imobilizează picioarele victimei poate fi de folos utilizării falangei.
Tortura degetelor :
Creioane sau obiecte similare sunt puse între degetele victimelor și apoi sunt apăsate.
Suspendarea :
Victimele sunt suspendate de picioare sau brațe. De asemenea, victima poate fi suspendată de păr. Suspendarea este de regulă folosită împreună cu alte forme de tortură, precum bătăi severe, falangă, șocuri electrice, expunerea la frig, la cald etc.
Expunerea la frig:
Victima este expusă la diferite temperaturi negative.Poate fi forțată să adoarmă pe podeaua rece, sau poate fi obligată să stea dezbrăcată în frig.
Expunerea la căldură:
Victima poate fi forțată să stea mai multe ore sub soare. De asemena poate fi forțată să stea lângă un foc. Stingerea țigărilor pe corpul victimelor este cea mai comună metodă de tortură de acest fel raportată.
Provocare de iritații:
Anumite prafuri care provoacă iritații, precum praful de ardei iute, sarea sunt aplicate pe părțile delicate ale corpului, pe răni etc.
Mersul obligatoriu sau șederea pe obiecte ascuțite:
Victima este forțată să meargă fără pantofi pe o suprafață cu ciobur,ace sau pioneze.
Tortura dentală:
Dinții sănătoși pot fi rupți sau scoși cu forcepsul. Victimei i se poate cere să mestece piatră, lemn sau piese de metal.
Tortura cu ajutorul părului:
Victima poate fi trasă și târâtă de păr. Părul uneori este tuns scurt sau ras. Uneori el poate fi chiar ars sau scos.
Crestarea cu cuțitul:
Hainele victimei sunt scoase și pe corp sunt făcute zgârieturi cu un cuțit, lame sau obiecte similare. Suc de lămâie sau praf de ardei iute pot fi de asemenea aplicate pe răni.
Legatul :
Victima este legată în multe feluri și apoi ținută în această poziție ore sau zile. Poate fi chiar suspendat și apoi bătut.
Pozițiile forțate:
Victima poate fi forțată să stea în anumite poziții pentru câteva ore.Pe deasupra el mai poate fi supus bătăilor,suspendări de corp a anumitor greutăți etc.
2.Tipuri de tortură care cauzează frică sau moarte imediată
Tortura cu șocuri electrice:
Acest tip de tortură implică de obicei folosirea părților sensibile ale corpului precum organele genitale, sfârcurile. Este uneori aplicat în gură, fiind în felul acesta foarte greu de detectat. Uneori, victima este dezbrăcată, legată de o bară metalică și electrocutată, în asa fel încât să primească șocul în întregul corp. Alteori, victima este stropită cu apă astfel încât magnitudinea șocului electric să fie mai mare.
Sufocările/asfixierile:
Victima poate fi sufocată în multe feluri și atât de rău încât simte moartea aproape. Torționarul dorește însă sufocarea cu puțin înainte ca să survină moartea. Sufocarea poate fi făcută astupând gura și nasul victimei, legându-i mâinile și imobilizându-l în așa fel încât să nu se mai poată mișca. Când capul victimei este scufundat în apă, urină, vomă, sânge, etc. metoda poartă numele de “submarin ud”. În “submarinul uscat”capul victimei este acoperit cu o pungă de plastic sau un obiect asemănător.
Simularea execuției:
Această metodă este o metodă des raportată și poate fi realizată în multe feluri. Torționarii leagă victima la ochi și o plasează înaintea unui zid. I se spune că un vehicul va trece peste el și că va muri. Victima aude motorul pornind și venind spre el cu viteză maximă. Atunci când se apropie mult, mașina se oprește.
3. Tipuri de tortură care cauzează epuizare extremă
Epuizarea fizică:
Victimele sunt obligate sa facă gimnastică pentru o lungă perioadă de timp. Victimei i se cere să stea într-un picior sau ambele picioare. Cea mai des folosită metodă este poziția în care victima stă cu brațele ridicate în unghi de 90 grade, ținând în mână cărămizi.
Munca forțată:
Victima este obligată să muncească din greu fără să i se dea mâncare sau apă.
4. Tipuri de tortură care cauzează desfigurări, mutilări și dizabilități permanente
Telefonul:
Bătaia simulată împotriva urechilor cu ajutorul palmelor poartă numele de “telefon”. Acestă metodă are ca efect ruperea membranei timpanului și pierderea auzului. Este foarte dificil de descoperit urmele acestei metode.
Mutilări:
Tăierea sau ciopârțirea nasului, a urechilor,a degetelor,etc.
Desfigurări:
Acizi sau alte corozive aruncate pe fața victimei.
B. Tortura mentală
Metodele psihologice ale torturii pot fi clasificate în următoarele categorii:
1.Tehnici de deprivare
Cum sugerează și numele, victimele sunt deprivate de numeroase lucruri care le sunt necesare, astfel încât ei sunt torturați mental. Victima poate fi deprivată de anumiți stimuli precum lumină, sunet, sau poate fi legată la ochi, ținută într-o cameră închisă, etc. De asemenea poate fi deprivată de anumite percepții astfel încât să fie dezorientată și confuză (transferuri frecvente de la un loc la altul, frecvente deranjări ale somnului, lipsa radio-ului, a scrisorilor, a ziarelor. O altă deprivare ar fi cea de ordin social, în care victimei nu îi este permis să aibă vizite, sau să îndeplinească ritualuri religioase, în general deprivări care au ca scop însingurarea victimei. Deprivarea de nevoile de bază este de asemenea încadrată aici: deprivări de mâncare, apă, de aer, de haine, de facilități medicale etc.
Tehnicile de coerciție: