Andrew Jackson () a fost un militar și om de stat american, care a servit drept al șaptelea președinte al Statelor Unite din 1829 până în 1837. Înainte de a fi ales președinte, Jackson a dobândit faimă ca general în Armata Statelor Unite și a servit în ambele camere ale Congresului. Ca președinte, Jackson a căutat să promoveze drepturile „omului de rând” împotriva unei „aristocrații corupte” și să conserve Uniunea.
Născut în coloniale într-o familie în deceniul dinaintea Războiului American de Independență, Jackson a devenit un avocat de frontieră și s-a căsătorit cu Rachel Donelson Robards. A servit pentru scurt timp în Camera Reprezentanților Statelor Unite și în Senatul SUA din partea statului Tennessee. După demisie, a servit drept judecător al din 1798 până în 1804. Jackson a cumpărat o proprietate denumită mai târziu („Schitul”), și a devenit un bogat stăpân de plantație cu sclavi. În 1801, a fost numit colonel al miliției statului Tennessee și a fost ales comandant în anul următor. El a condus trupele în timpul din 1813–1814, câștigând . A urmat prin care tribul a fost obligat să cedeze vaste teritorii din actualele state Alabama și Georgia. În războiul concomitent cu britanicii, victoria lui Jackson în 1815 în bătălia de la New Orleans l-a transformat în erou național. Jackson a condus apoi forțele americane în , care a dus la anexarea Floridei de la Spania. Jackson a servit pentru scurt timp ca primul guvernator teritorial al Floridei înainte de a reveni în Senat. A candidat pentru președinție în , câștigând cele mai multe voturi populare și cele mai multe voturi electorale, dar nu o majoritate. Întrucât niciun candidat nu avea majoritatea, Camera Reprezentanților l-a ales pe John Quincy Adams într-un . Ca reacție la presupusul „” între Adams și Henry Clay și la ambițioasa agendă a președintelui Adams, susținătorii lui Jackson au fondat .
Jackson a candidat din nou în , învingându-l detașat pe Adams. Jackson s-a confruntat cu amenințarea secesiunii Carolinei de Sud din cauza a ceea ce adversarii au numit „”. Criza a fost dezamorsată după ce taxa a fost , iar Jackson că va folosi forța militară în cazul în care Carolina de Sud ar încerca să se separe. În Congres, Henry Clay a fost în fruntea efortului de a reautoriza . Jackson, considerând Banca o instituție coruptă, a refuzat să promulge legea de înnoire a cartei acesteia. După o , Jackson și aliații lui au reușit să desființeze Banca. În 1835, Jackson a devenit singurul președinte care a plătit întreaga datorie națională, îndeplinind un vechi obiectiv. Președinția sa a marcat începutul creșterii „sistemului politic clientelar” în politica americană. În 1830, Jackson a promulgat , prin care au fost deportați majoritatea membrilor triburilor amerindiene din Sud în Teritoriul Indian. În politica externă, administrația Jackson a convenit un tratat al „națiunii celei mai favorizate” cu Marea Britanie, a rezolvat cererile de despăgubiri împotriva Franței din timpul Războaielor Napoleoniene, și a recunoscut independența Republicii Texas. În ianuarie 1835, a supraviețuit primei tentative de asasinat împotriva unui președinte în funcție.
După retragere, Jackson a rămas activ în politica Partidului Democrat, susținând președințiile lui Martin Van Buren și James K. Polk. Deși se temea de efectele pe care le va avea asupra dezbaterii pe tema sclaviei, Jackson a susținut anexarea Texasului, realizată puțin înainte de moartea lui. Jackson a fost foarte respectat în Statele Unite drept susținător al democrației și al oamenilor de rând. Multe din acțiunile sale, cum ar fi cele din timpul Războiului Bancar, s-au dovedit a fi divizante, adunând atât susținere ferventă, cât și opoziție puternică din partea multora din țară. Reputația sa a suferit după anii 1970, mai ales din cauza rolului său în deportarea indienilor. Sondajele în rândul istoricilor și specialiștilor pe Jackson favorabil între președinții SUA.
Copilăria și educația Andrew Jackson s-a născut la , în regiunea de la granița dintre cele două Caroline. Părinții săi erau coloniștii Andrew și Elizabeth Hutchinson Jackson, presbiterieni care emigraseră din actuala Irlandă de Nord cu doi ani în urmă. Tatăl lui Jackson se născuse în Carrickfergus, comitatul Antrim, din Irlanda de Nord de azi, pe la 1738. Părinții lui Jackson au locuit în satul , tot în comitatul Antrim. Pe linie paternă, familia sa era originară din , Yorkshire, Anglia.
Când au imigrat în America de Nord în 1765, părinții lui Jackson au debarcat probabil în Philadelphia, de unde au călătorit apoi pe uscat prin Munții Apalași către comunitatea scoțiano-irlandeză din Waxhaws, la granița între Carolina de Nord și cea de Sud. Ei au venit din Irlanda cu doi copii, Hugh (născut în 1763) și Robert (născut în 1764). Tatăl lui Jackson a murit într-un accident la manevrarea unor bușteni în timp ce făcea defrișări în februarie 1767 la 29 de ani, cu trei săptămâni înainte de nașterea fiului său, Andrew. Mama lui împreună cu cei trei copii au locuit apoi împreună cu mătușa și unchiul lui Jackson în regiunea Waxhaws, iar Jackson a făcut studii școlare cu doi preoți din zonă.
Locul exact al nașterii lui Jackson nu este cunoscut, din pricina lipsei de informații despre acțiunile mamei lui din perioada imediat de după înmormântarea soțului ei. Zona era atât de izolată încât frontiera dintre Carolina de Nord și cea de Sud nici măcar nu fusese topografiată. În 1824, Jackson avea să scrie o scrisoare în care spunea că se născuse pe plantația unchiului său, James Crawford, din comitatul Lancaster, Carolina de Sud. Este posibil însă ca Jackson să fi pretins a fi sud-carolinean deoarece statul respectiv lua în discuție la acea vreme anularea , acțiune față de care el se opunea. Pe la jumătatea anilor 1850, dovezi secundare indică posibilitatea ca el să se fi născut în casa unui alt unchi al său, în Carolina de Nord. În copilărie, Jackson se ofusca ușor și era considerat un bătăuș. Se spune însă că ar fi luat sub protecția sa un grup de băieți mai mici și mai firavi și că era foarte bun cu ei.
Participarea la Războiul de Independență alt=Sketch of a soldier preparing to strike a boy with a sword. The boy holds out his arm in self-defense.|dreapta|miniatura|Tânărul Jackson refuzând să șteargă cizmele maiorului Coffin (lithografie din 1876) În timpul Războiului de Independență, fratele mai mare al lui Jackson, Hugh, a murit de căldură după din . Sentimentele antibritanice s-au intensificat după brutalul din . Mama lui Jackson i-a încurajat pe el și pe fratele său mai mare, Robert, să meargă la instrucția militară a milițiilor locale. Curând, cei doi băieți preadolescenți au început să ajute miliția ca mesageri. Au servit astfel sub comanda colonelului în din 6 august. Andrew și Robert au fost luați prizonieri de britanici în 1781 în timp ce stăteau în casa familiei Crawford. Când Andrew a refuzat să curețe cizmele unui ofițer britanic, acesta l-a lovit pe tânăr cu sabia, lăsându-i cicatrici pe mâna stângă și pe cap, dar și provocându-i o ură intensă față de britanici. Robert a refuzat și el și a fost și el lovit cu sabia. Cei doi frați au fost ținuți prizonieri, s-au îmbolnăvit de variolă, și era să moară de foame în captivitate.Mai târziu în acel an, mama lor, Elizabeth, a asigurat eliberarea celor doi frați și a început drumul cu ei doi înapoi spre casa lor din Waxhaws, la circa distanță. Amândoi stăteau rău cu sănătatea. Robert, cel mai grav bolnav, mergea călare pe singurul cal pe care îl aveau, în timp ce Andrew mergea în urma lui. În ultimele două ore ale călătoriei, a început o ploaie torențială, care a înrăutățit efectele variolei. Două zile după ce s-au întors acasă, Robert a murit și Andrew era și el în pericol de moarte. După ce l-a îngrijit pe Andrew până s-a însănătoșit, Elizabeth s-a oferit voluntară să îngrijească prizonieri de război americani la bordul a două nave britanice din portul Charleston, unde izbucnise o epidemie de holeră. În noiembrie, ea a murit de holeră și a fost înmormântată într-o groapă nemarcată. Andrew a rămas orfan la 14 ani. A dat vina pe britanici personal pentru pierderea celor doi frați și mamei.
Începuturile carierei
Cariera în drept și căsătoria După Războiul de Independență, Jackson a primit o educație sporadică într-o școală locală din Waxhaw. Nu se înțelegea cu mare parte din familia extinsă, și a locuit cu mai multe persoane diferite. În 1781, a muncit o vreme ca șelar, și în cele din urmă a predat la școală. Se pare că nu a prosperat în niciuna din aceste meserii. În 1784, a plecat din regiunea Waxhaws către , unde a cu avocatul Spruce Macay. Cu ajutorul mai multor avocați, a reușit să învețe suficient ca să fie . În septembrie 1787, Jackson a fost admis în baroul Carolinei de Nord. Puțin după aceea, un prieten l-a ajutat să fie numit într-un post vacant de procuror în al Carolinei de Nord, care avea ulterior să devină statul Tennessee. În călătoria sa spre vest, Jackson și-a cumpărat primul sclav și, în 1788, după ce fusese jignit de colegul său avocat , a luptat în primul său duel. Duelul s-a încheiat cu ambii participanți trăgând în aer, după ce se înțeleseseră în prealabil în secret să facă acest lucru.
Jackson s-a mutat în micul oraș de frontieră Nashville în 1788, unde a locuit ca chiriaș pe termen lung la Rachel Stockly Donelson, văduva lui . Aici, Jackson a făcut cunoștință cu fiica acestora, Rachel Donelson Robards. La acea dată, Rachel, care era mai tânără ca el, era într-o căsnicie nefericită cu căpitanul Lewis Robards, care avea crize violente de gelozie. Cei doi s-au despărțit în 1790. Conform lui Jackson, s-a căsătorit cu Rachel după ce a aflat că Robards obținuse un divorț. Divorțul ei nu era însă definitiv, astfel căsătoria lui Rachel cu Jackson era bigamă și deci nulă. După ce divorțul a devenit oficial, Rachel și Jackson s-au recăsătorit în 1794. Există însă indicii că Rachel trăia cu Jackson și își spunea „doamna Jackson” înainte chiar să fie făcută cererea de divorț. Nu era ceva neobișnuit la frontieră să se formeze și să se dizolve neoficial căsătorii, atâta vreme cât erau recunoscute de comunitate.
Specula cu terenuri și începuturile carierei publice În 1794, Jackson a intrat în parteneriat cu colegul său avocat , tratând revendicări funciare pentru terenuri rezervate prin tratat triburilor Cherokee și . Ca și mulți din contemporanii lor, ei înregistrau astfel de revendicări chiar dacă terenul respectiv era pe teritoriul indienilor. Majoritatea tranzacțiilor implicau titluri de proprietate emise în conformitate cu legea „ocupării terenurilor” din 1783 care pentru scurt timp pusese terenurile indiene de la vest de Apalași de pe teritoriul Carolinei de Nord la dispoziția rezidenților acelui stat. El a fost unul din cei trei investitori care au fondat orașul Memphis, Tennessee, în 1819.