thumb|Harta României interbelice, pe care Dobrogea este colorată în albastru-verde thumb|Harta provinciei romane Scythia minor. thumb|În roșu zona populată de sciți din Sciția Mică.

Istoria Dobrogei, bogată și complexă, se întinde pe o perioadă documentată de timp de mai bine de 2.500 de ani.

Istoria antică a Dobrogei Coloniile grecești și primele formațiuni statale dacice thumb|right|250px|Monede bătute la Histria

Începând cu secolul al VIII-lea î.Hr., corăbiile grecești purtând familii întregi de negustori, meșteșugari, ostași și marinari intră în marea denumită de Sciți Axaina (albastru întunecat) și o denumesc Pontos Euxeinos (euxeinos însemnând în grecă primitoare). Zona gurilor Dunării, prin posibilitățile sale comerciale, le atrage atenția, și coloniști veniți din Marea Egee și de pe coasta de sud a Pontului Euxin (Marea Neagră) întemeiază aici mai multe cetăți-porturi. Printre cele mai importante dintre aceste cetăți se numără Odessos (Varna), Apollonia, Dionysopolis (Balcic), Callatis, Tomis, Histria, Argamum, Halmyris, iar pe cursul Dunării Aegyssos (Tulcea) și Axiopolis (Cernavodă).

Dobrogea a fost locuită din timpuri străvechi de triburi trace printre care cele de la nord erau numite geto-dace (Geți fiind numirea grecească iar Daci cea romană). Așa cum Herodot menționează în Istoriile sale, în 514 î.Hr., anul expediției lui Darius, marele rege persan, Dobrogea era locuită în mare parte de triburi geto-dace. Hecateu din Milet (550 î.Hr.-470 î.Hr.) observă prezența triburilor getice dobrogene numite trizi și crobizi. Chiar și sub stăpânirea persană, cetățile grecești au influențat semnificativ comerțul dintre mare și Dacia, marcând progresul comerțului dacilor și a civilizației acestora.

În circa 330 î.Hr., Alexandru cel Mare i-a înfrânt pe tracii vasali ai perșilor, și a ocupat Dobrogea, imperiul său ajungând până la Dunăre. În 322 î.Hr., anul destrămării imperiului lui Alexandru, Dobrogea este inclusă în regatul macedonian, iar geto-dacii își reiau autonomia locală de care dispuneau pe vremea perșilor.

Ulterior, cetățile grecești dobrogene au intrat în sfera de influență a regatului pontic condus de Mitridate al VI-lea Eupator.

În 55 î.Hr. Dobrogea și cetățile grecești de pe malul mării au fost înglobate în statul dac al lui Burebista, până în anul 44 î.Hr..

În secolele IV-III î.Hr. sunt menționați câțiva conducători daci: Zalmodegikos, Oroles, Rhemaxos, Zoltes; iar în secolul I î.Hr. sunt menționați conducătorii: Roles, în sudul Dobrogei, Dapyx, în centrul Dobrogei și Zyraxes, în nordul Dobrogei, care vor fi înfrânți de romani. În urma acestei victorii, Roma își întinde stăpânirea și asupra Dobrogei (28 î.Hr.).

Dobrogea romană

Dobrogea a fost inclusă în a doua jumătate a secolului I î.Hr. în provicia romană Moesia Inferioara de către împăratul Octavian Augustus.

În timpul războaielor dacice Dobrogea a fost un teatru de război între daci, aliați cu sarmații contra romanilor. Una din cele mai strălucite victorii ale romanilor în aceste războaie a fost cea de la Adamclisi (102), unde s-a ridicat monumentul de la Tropaeum Traiani.

Printre barbarii care au început să apară pe teritoriul Dobrogei în secolul al III-lea se numără goții, gepizii și hunii.

Odată cu împărțirea definitivă a imperiului roman din 395, Dobrogea intră în componența Imperiul Roman de Răsărit, treptat creștinat și denumit mai târziu (de istoricii mai recenți, începând cu germanul Hieronymus Wolf) "Imperiul Bizantin".

Istoria medievală a Dobrogei Dobrogea bizantină

Odată cu împărțirea definitivă a imperiului (395) Dobrogea (numită pe atunci Scythia Minor) intră în componența Imperiului Bizantin.

Împăratul Iustinian I a întărit cetățile de pe Dunăre, cartea lui Procopius ("Despre construcții") enumerând 90 de cetăți restaurate de împărat pe acest fluviu, dintre care aproape 50 în Dobrogea. Numele acestora sunt fie cele antice (Abrittus, Aegyssus, Axiopolis, Callatis, Carsium, Durustorum, Noviodunum, Odessos, Tomis, Troesmis, Ulmetum), fie locale (Bassidina, Diniscarta, Padisara, Residina, Sacidava, Zaldapa, Zisnudava) ori adaptări din latina vulgară (A Silva, Castellonovo, Gemellomuntes, Maurovalle). Paralel cu reorganizarea militară au fost întreprinse și schimbări în domeniul bisericesc. În Scythia Minor se aflau 15 episcopate subordonate mitropoliei de la Tomis. Numărul mare de bazilici creștine (spre exemplu, numai la Tropaeum erau cinci) indică importanța ierarhiei ecleziastice zonale, aceasta nefiind in partibus.

După anul 534, invazii pustiitoare ale hunilor (mai apoi ale avarilor și bulgarilor) vor avea loc și în Dobrogea, zona decăzând treptat din strălucirea sa de pe vremea lui Iustinian. Săpăturile arheologice au scos la iveală urmele unei părăsiri bruște și violente a teritoriului undeva la sfârșitul secolului al VI-lea (probabil faptul e legat de marea pustiire avară din 587). La Tropaeum s-a purtat o bătălie importantă, care a pecetluit de altfel sfârșitul orașului antic. Urme de incendieri serioase au fost găsite la Ulmetum, Callatis și Histria.

În secolul VII bulgarii au invadat teritoriile la sud de Dunăre, ajungând pe râul Marița și la Marea Adriatică. Prima fază a fost consumată în 679, când hanul Asparuch trece Dunărea și se instalează în Moesia și Scythia Minor. Dobrogea a rămas sub dominație bulgară până în 971. În acest răstimp, populații slave s-au așezat printre Tracii latinizați sau elenizați din regiune. Mai târziu, când puterea bulgară a început să scadă, Dobrogea a retrecut în stăpânirea bizantină în 971, iar Bulgaria a fost în cele din urmă integral cucerită de bizantini în 1014.

În jurul anului 845, în zona Dunării și a Dobrogei este menționat poporul N.nd.r. (sau V.n.nd.r. după altă sursă).

thumb|right|250px|Inscripția din 943 menționând un jupân Dimitrie.

În secolul al X-lea, sunt menționați și doi jupani (conducători), probabil de origine bulgară sau vlahă: Gheorghe și Dimitrie (cca. 943).

Imperiul bizantin a reușit cu greu să mențină Dobrogea sub dominația sa din cauza atacurilor pecenegilor și a cumanilor și a răscoalelor bulgarilor și proto-românilor (Valahi). Un alt pericol l-au reprezentat armatele cneazului rus Sviatoslav, care în 971 au asediat Dristra (Silistra). Această cetate, împreună cu Constanța și altele s-au pus sub protecția împăratului bizantin, reușind astfel să respingă asediul.

După acest eveniment, împăratul Ioan I Tzimiskes a alcătuit în acele locuri o themă, numită "Mesopotamia Apusului" cu centrul la Licostomo (Gura Lupului în grecește) sau la DristraDr. Vasile Mărculeț - Asupra organizării teritoriilor bizantine de la Dunărea de jos în secolele X - XII.... Această themă era alcătuită din două strategate: cel de Dristra în nord și cel de Ioannopolis în sud. Primul strateg a fost un anume Leon. Prin 975 - 979, strategatul de Ioannopolis a fost încorporat în thema Thracia, în vreme ce thema Mesopotamia Apusului era împărțită într-un strategat omonim (în nordul Dobrogei) și cel de Dristra (în sudul Dobrogei). Porturile Dristra, Aegyssos și Constantia adăpostesc atunci dromoanele care apără Mesopotamia Apusului. După 986, bulgarii au cucerit strategatul Dristrei, până la linia întărită Constanța - Cernavodă. Teritoriul rămas (practic strategatul Mesopotamia Apusului și câteva fortificații dunărene între Cernavodă și Dristra) au fost reorganizate într-o toparhie cu o largă autonomie politică, administrativă și decizională. Campania din anul 1000 pornită de împăratul Vasile II Macedoneanul a readus teritoriile de est ale Bulgariei sub ascultarea unui strategat al Dristrei, thema Mesopotamia Apusului fiind desființată. Această formațiune nouă a fost pentru scurtă vreme subordonată themei Thracia, urmând ca după câțiva ani să fie separată.

După 1020, împăratul Vasile II a înființat o nouă themă, numită Paristrion sau Paradunavon. Aceasta cuprindea teritoriile dintre Munții Balcani, Dunăre (de la Vidin până la gurile de vărsare) și Marea Neagră. Centrul noii formațiuni era tot orașul Dristra, iar conducătorul ei se numea katepan, duce sau arhonte. Această temă, fără alte subdiviziuni, va rămâne sub stăpânirea bizantină până în secolul al XII-lea (cu scurte întreruperi în 1047/48–1053, 1056–1059, 1064–1065, 1072–1091, când granița a fost retrasă temporar pe aliniamentul Munților Balcani).

În 1072, împăratul Nicefor III Botaneiates l-a trimis în zona Dobrogei de sud pe generalul Nicefor Bryennus să îl pedepsească pe răsculatul Tatrys. thumb|right|250px|Localizările posibile ale cetății Vicina.

În 1087, împăratul Alexios I Comnen, împreună cu aliații săi cumanii, duce o campanie la nord de Dunăre împotriva pecenegilor. Sora împăratului, Anna Comnena, menționează în opera sa „Alexiada” trei mici formațiuni în Dobrogea în perioada 1086-1091: jupânii Tatos/Chalis (probabil același cu Tatrys), în zona Silistrei; Sacea (Satza/Sata), în zona Deltei Dunării și Sestlav, în zona Vicinei:

„[...] Voind să povestesc o năvălire împotriva împărăției romeilor mai groaznică și mai mare decât cea dinainte, iau lucrurile din nou de la început; căci s-au amestecat ca valurile mării. Un neam scitic, prădat zilnic de sauromați, părăsindu-și sălașele, a coborât la Dunăre, și, căzând de acord asupra acestui lucru, au intrat în tratative cu conducătorii lor, cu Tatos, numit și Chalis, cu Sestlav și Sața, căci trebuie să amintesc și numele celor mai de seamă dintre ei, deși trupul istoriei se murdărește cu aceștia, unul, ținând în stăpânirea sa Dristra, ceilalți Vicina și celelalte.” (Anna Comnena)

Nicolae Iorga socotește că acești trei conducători ar putea să fi fost români „dicieni”* George Vâlsan, „Opere postume”, București, 1936, p. 49., sau, dacă erau pecenegi, că stăpâneau cnezate de români „dicieni” iar acțiunea lor ar fi reprezentat o încercare de emancipare de sub tutela bizantină. Această ipoteză a fost susținută și de către Nicolae Bănescu și C. Brătescu, acesta din urmă comparând aceste „cnezate românești” cu cele ale lui Litovoi și Seneslau. Alți istorici, îndeosebi bulgari, contestă, uneori în limbaj polemic, caracterul românesc al celor trei formațiuni statale. Gheorghe Brătianu presupune că Tatos era peceneg, Sestlav un șef slav al Vicinei iar Sața un șef local, însă lasă loc la interpretări:

„Este foarte greu de stabilit precis care le este naționalitatea. Fapt este că din momentul acela Dobrogea este ocupată aproape permanent de neamuri turcești. Rând pe rând urmează pecenegi, uzi, cumani, [...] pe urmă și elemente venite din Asia Mică selgiukidă. Este deci o permanență de viață turcească [...]. Față de unele teorii emise în țara vecină cu noi dinspre sud, această constatare nu este lipsită de interes, pentru că arată că, în orice caz, sub o formă turcească, destinele Dobrogei au fost din momentul acela pentru multă vreme deosebite complet de ale Bulgariei din Balcani.” (Gheorghe BrătianuGheorghe I. Brătianu, Marea Neagră de la origini până la cucerirea otomană, ediția a II-a rev., Ed. Polirom, Iași, 1999, p. 241)

În 1094 este menționat de Ana Comnena un alt conducător local al Vlahilor, numit Pudilă.

Pe harta călătorului arab Idrisi, alcătuită în 1154, zona aflată între Dunăre și Marea Neagră este denumită Burgean sau Brugean.

În 1185, are loc răscoala fraților vlahi Asan și Petru. Isaac al II-lea Angelos conduce mai multe expediții împotriva vlahilor răsculați în 1187, 1188, 1190 și 1192 dar aceștia revin de fiecare dată după plecarea trupelor. În 1194 după o ultimă bătălie cu Imperiul Roman la Arkadiopolis, Dobrogea intră sub dominația statului Imperiului Vlaho-Bulgar, numit în documentele epocii Regnum Bulgarorum et Valachorum, dar în istoriografia modernă „Al doilea Imperiu Bulgar”. Isaac al II-lea Angelos a fost ultimul împărat roman care a controlat în întregime Dobrogea.