Black metal este un subgen extrem al muzicii heavy metal care a apărut la începutul anilor 1980. Black metalul combină elemente din genurile thrash metal și death metal, fiind caracterizat de tempouri rapide, stil vocal de tip shrieking, chitare puternic distorsionate, înregistrări lo-fi și implementarea unor structuri neconvenționale melodiilor. Artiștii acestui gen utilizează corpse paint și adoptă pseudonime.
Deși unele trăsături esențiale acestui gen pot fi observate și în cadrul unor formații din anii '70 precum Black Sabbath, Judas Priest, Motorhead sau Kiss, abia în anii 1980 primul val de formații de black metal va prinde formă. Mai precis, acest întâi „val” era format din câteva formații care au avansat atât din punct de vedere imagistic, cât și muzical spre teritorii mai extreme: Venom, Mercyful Fate, Bathory, Hellhammer și Celtic Frost. Cu toate că grupurile precedente au influențat puternic dezvoltarea genului, formații precum Sodom, Kreator, Destruction și Slayer sunt uneori trecute cu vederea. În cadrul unui interviu, chitaristul formației Mayhem, Euronymous, declara următoarele: „Este destul de ciudat că toată lumea discută despre Venom, Bathory sau Hellhammer ca fiind vechile formații satanice, dar nimeni nu menționează Sodom sau Destruction. Au apărut concomitent cu Bathory și Hellhammer, iar primele lor albume sunt capodopere ale black metalului.” Munca acestor grupuri va avea o influență serioasă asupra scenei norvegiene de black metal, fapt afirmat de Fenriz și Apollyon, două figuri importante ale comunității black metal din anii 1990.
Cel de-al doilea val apare în târziul anilor 1990 reprezentat de formații norvegiene ca Mayhem, Darkthrone, Burzum, Immortal, Emperor, Satyricon sau Gorgoroth. Scena târzie a black metalului norvegian a contribuit la dezvoltarea stilului într-un gen distinct. Inspirați de aceștia, numeroase formații de black metal au început să apară în Europa și America de Nord. Cu toate acestea, unele scene și-au construit în mod independent propriul lor stil. În aceeași perioadă iau naștere și o serie de formații proeminente de origine suedeză precum Marduk, Nifelheim și Dark FuneralDebub, Bill (2007). Black Metal: A Documentary(motion picture). Bill Zebub Productions..
Inițial considerat sinonim pentru „metalul satanic”, black metalul a fost întotdeauna privit cu ostilitate de cultura comercială din cauza acțiunilor și ideologiilor asociate cu acesta. Mulți artiști au adoptat perspective mizantropice și anticreștine extreme, pledând pentru diferite forme de satanism sau păgânism etnic. În anii 1990, membrii scenei au fost responsabili pentru o serie de crime și incendierea unor biserici. Pe lângă acestea, există și o mică mișcare neonazistă în interiorul genului, deși a fost evitată de majoritatea artiștilor cunoscuți. În general, black metalul încearcă să rămână fidel undergroundului și inaccesibil mediului comercial.
Scena românească de black metal a luat naștere imediat după căderea regimului comunist, primele formații avându-si originea în județul Timiș. În anul 1995, Negură Bunget lansează primul său demo intitulat „From Transilvanian Forests”, fapt precedat de o serie de concerte naționale, primul dintre acestea în Buzău. Un an mai târziu se pun bazele proiectului Argus Megere, urmând ca în vara anului 1997 să fie lansat primul lor demo, „Diabolical risen to the nocturnal sky”. În anii următorii vor apărea alte formații de black metal printre care găsim Indian Fall, Vokodlok, Ordinul Negru, Cursed Cemetary, Satanochio sau Gravatus.
Caracteristici
Instrumentație și structură Chitariștii black metal inspirați de scena norvegiană favorizează chitarele puternic distorsionate cu tonuri înalte. Chitara este utilizată de obicei cu un un-muted tremolo picking rapid. Aceștia folosesc deseori disonanța - alături de game muzicale, intervaluri și progresie de acorduri specifice - cu scopul de a crea un sentiment de groază. Tritonul este de asemenea folosit. Solourile de chitară și guitar tuningul pe frecvență joasă sunt rar întâlnite în black metal. Chitara bas este și ea rareori utilizată. Nu este ieșit din comun ca chitara bas să fie mută în favoarea chitarei solo sau să urmărească omofonic riffurile chitarei. Deși pianul electric nu era la început „auzit în acest gen de muzică”, Dimmu Borgir afirmau că au început să implementeze acest sunet doar „pe fundal”, iar mai târziu au început să-l utilizeze cu scopul de a crea „atmosferă”. Unele formații noi de black metal au început să-și imbunătățească calitatea producției, respectiv să introducă elemente adiționale precum sintetizatoare și chiar orchestre.
Bateria este utilizată rapid și se bazează pe blast beaturi și dublu bas pentru a păstra tempourile care uneori se apropie de 300 de bătăi pe minut. Aceste tempouri rapide necesită pregătire avansată și rezistență fizică, elemente reprezentate de toboșarul Frost și Hellhammer (Mayhem)Sharpe-Young, Garry: Rockdetector A-Z of Black Metal; 2001, Cherry Red Books, London, UK; p. i.. Cu toate acestea, autenticitatea încă primează asupra tehnicii. „Profesionismul trebuie să dispară.” insistă toboșarul și istoricul Fenriz din Darkthrone. „Doresc să mă dezvăț de cântatul la tobe, doresc să cânt primitiv și simplu, nu vreau să interpretez tot timpul un solo de tobe și să realizez riffuri complicate”. Melodiile din black metal se îndepărtează deseori de structurile convenționale și deseori lipsesc secțiunile cu interpretări clare. În locul acestora găsim secțiuni care conțin un instrumental lung și repetitiv. Stilul grec conturat de formații ca Rotting Christ, Necromantia și Varathron este caracterizat de trăsături specifice heavy metalului tradițional și death metalului mai degrabă decât de cele ale black metalului norvegian.
Voci și versuri alt=|miniatura|Gaahl, fostul solist al formației Gorgoroth, live la festivalul Hellfest 2009. Imagistica utilizată reprezintă o paradigmă pentru formațiile de black metal. Black metalul tradițional tinde să favorizeze vocile ascuțite și dure care includ tehnici precum screamingul, snarlingul și shriekingul, un stil influențat de solistul Quorthon din Bathory. Growlingul, comun formațiilor de death metal, este utilizat uneori, însă mult mai rar decât shriekingul caracteristic black metalului. Versurile acestui gen atacă valorile creștine și alte instituții religioase, deseori prin folosirea limbajului apocaliptic. Versurile satanice sunt tipice, multe dintre formații considerându-le esențiale. Pentru artiștii sataniști din black metal „melodiile trebuie să fie asemenea predicilor calviniste; încercări serioase de a uni adevărații credincioși”. Mizantropia, catastrofa globală, războiul, moartea, distrugerea și renașterea reprezintă alte teme comune. Un alt subiect pe care îl regăsim des în versurile din black metal este lumea naturală alături de fenomenele și aspectele sale sălbatice și extreme, în special sălbăticia, pădurile, munții, iarna, furtunile și viscoleleMarone, V. (2014). "A Winterhorde in a Ravenrealm: Immortal’s lyrics as an expression of Northeroic Gothic" (PDF). Aeternum: The Journal of Contemporary Gothic Studies. 1 (2): 40–60.. Genul are de asemenea și o fascinație față de trecutul îndepărtat. Numeroase formații redactează despre mitologia și folclorul propriului popor și promovează o reînviere a tradiților păgâne, pre-creștine. Un număr semnificant de grupuri își scriu versurile în limba nativă și puține - de exemplu, Arckanum - utilizează versuri în limbi arhaice.
Imagistica și spectacolul Multe formații aleg să nu cânte live. Majoritatea celor care o fac susțin că aceste concerte „nu sunt destinate divertismentului sau spectacolelor. Sinceritatea, autenticitatea și extremitatea sunt valorificate mai presus de orice”. Unele formații își consideră propriile concerte ca fiind ritualuri și utilizează deseori recuzită. Grupuri precum Mayhem și Gorgoroth sunt cunoscute pentru concertele controversate care implică capete de animale trase în țeapă, arme medievale, cruci întoarse și membri udați cu sânge de animal. O parte din soliști, precum Dead, Maniac și Kvarforth, sunt cunoscuți pentru actele de automutilare pe care le realizează în timpul concertelor.
Artiști genului apar deseori îmbrăcați în negru cu bocanci militari, curele din gloanțe, brățări cu țepiDome, Michael (2007). Murder Music: Black Metal(motion picture). Rockworld TV. și cruci întoarse și pentagrame, simboluri care accentuează pozițiile anticreștine și antireligioaseDunn, Sam (2005). Metal: A Headbanger's Journey(motion picture). Seville Pictures.. Cu toate acestea, elementul care iese întotdeauna în evidență este folosirea corpse paintului - vopsea albă și neagră, uneori amestecată cu sânge fals sau real, utilizată cu scopul de a crea o înfățișare demonică sau cadaverică. Imagistica genului reflectă versurile și ideologia acestuia. La începutul anilor 1990, mare parte din pionieri avea coperte de album simpliste alcătuite din imagini și/sau versuri alb-negru xeroxate. Acest fapt reprezenta o reacție față de formațiile de death metal care la momentul respectiv au început să folosească culori deschise pe copertele albumelor. Mulți artiști puriști ai black metalului au rămas fideli stilului. Albumele de black metal sunt în general întunecate și tind să fie atmosferice și provocatoare; unele implementează peisaje naturale sau fanteziste - de exemplu, cel de-al patrulea albumul al formației Burzum, „Filosofem”, sau albumul celor de la Emperor „In the Nightside Eclipse” - în timp ce altele sunt violente, profanatoare, iconoclaste sau sexual transgresive - de exemplu, albumul celor de la Marduk, „Fuck Me Jesus”, respectiv „In Sorte Diaboli” al celor de la Dimmu Borgir.
Producția Primele formații de black metal aveau resurse limitate, astfel majoritatea înregistrărilor erau realizate în locuințe sau subsoluri unde s-a creat acea calitate lo-fi specifică black metalului. Totuși, chiar și atunci când au început să aibă succes și acces la echipament profesionist, mare parte din artiști au continuat să producă înregistrări lo-fi afirmând că astfel vor rămâne fideli originii underground a genului și vor putea produce în continuare muzică mai „brutală” și mai „rece”. Un foarte cunoscut exemplu este albumul „Transilvanian Hunger” al celor din Darkthrone, formație despre care editorul revistei Terrorizer, Johnathan Selzer, menționa că „reprezintă aspectul DIY al black metalului”. Mai mult, producția lo-fi a fost utilizată cu scopul de a ține genul departe de fanii muzicii comerciale și de fanii prefăcuți. Mulți au declarat că black metalul a fost creat doar pentru cei care faceau parte din scenă și nu pentru un auditoriu mai extins. Solistul Gaahl afirma la începutul carierei că „black metalul nu trebuia să aibă un public, era doar pentru propria noastră satisfacție”.
Istoria Istoria convențională a genului este creată de pionierii genului - Venom, Bathory și Hellhammer - care conturează primul val, respectiv de cel de-al doilea val caracterizat de faptele și albumele formațiilor norvegiene de la începutul anilor 1990 - sinuciderea lui Dead, formarea scenei norvegiene de către Euronymous și albumul A Blaze in the Northern Sky al celor din DarkthroneWolf-Rüdiger Mühlmann: Darkthrone. A Blaze in the Northern Sky. In: Rock Hard, no. 269, October 2009, p. 97.. Există și persoane care susțin că albume precum I.N.R.I. al formației SarcófagoMersus: 5 Klassiker. In: Rock Hard, no. 269, October 2009, p. 84. și Worship Him al celor din SamaelsG: 5 Klassiker. In: Rock Hard, no. 269, October 2009, p. 79. au dat naștere celui de-al doilea val.
Origini