Campioana României la fotbal este câștigătoarea eșalonului fotbalistic superior din România, SuperLiga României. Titlul a fost pus în joc încă din anul 1909 în competiții care au avut diverse formate.

Sezonul inaugural al campionatului a fost cel din 1909, iar primul club care a câștigat titlul de campion a fost Olympia București. Totuși, până în 1932, campionatul a avut un format de desfășurare de tip cupă. Înaintea sezonului 1932-1933 a fost introdus sistemul divizionar de tip ligă în care echipele joacă fiecare cu fiecare tur-retur, el fiind folosit și în prezent. Prima câștigătoare în acest format a fost Ripensia Timișoara, cea care a dominat fotbalul românesc în primii ani, câștigând în total patru titluri de campioană. De atunci, liga a suferit numeroase modificări privind numărul de participante în campionat, de la 14 în primul sezon, până la recordul de 20 în sezonul 1937-1938. În prezent, campionatul este alcătuit din 16 echipe.

Steaua București a câștigat cele mai multe campionate, 28, fiind cea mai prolifică echipă din SuperLigă. Cea de-a doua echipă care a câștigat cele mai multe titluri este Dinamo București cu 18 campionate la activ. Rivalitatea Steaua-Dinamo, cunoscută și sub numele de Eternul derbi, este cea mai mare din campionatul României, cele două echipe câștigând în total 46 de titluri și terminând pe locul al doilea de 40 de ori. A treia cea mai prolifică echipă este CFR Cluj care a câștigat opt titluri. De la prima ediție care s-a desfășurat în 1909, liga a fost câștigată de 25 de echipe reprezentând 14 orașe, aproape două treimi dintre ediții (63 de titluri) fiind câștigate de echipe din București. Chinezul Timișoara a fost pentru mulți ani echipa cu cele mai multe titluri câștigate consecutiv, fiind egalată de Steaua București în anii 1990.

Lista campioanelor pe sezoane Sezon Campioană (nr. de titluri) Vicecampioană Locul 3Ref.Cupe (1909–1921) 1909 (1) 1910–11 (2) (1) 1913 (1) 1914 (2) 1915 1916 (1) 1916–19 Anulat din cauza Primului Război Mondial. 1919–20 (1) 1920–21 (2) Campionatul Național de Fotbal al României (1921–1932) (1) 1922–23 1923–24 (3) 1924–25 (4) 1925–26 (5) 1926–27 (6) 1927–28 (1) 1928–29 (3) 1929–30 (1) 1930–31 (1) 1931–32 (4) Divizia A (1932–2006) (1) 1933–34 (5) 1934–35 (2) 1935–36 (3) 1936–37 (6) 1937–38 (4) 1938–39 (7) 1939–40 (8) 1940–41 (1) 1941–46 Cupa Basarabiei 1941-1942 și două ediții de campionat ('43, '44) neoficiale s-au jucat din cauza celui de-Al Doilea Război Mondial. 1946–47 (1) 1947–48 (2) 1948–49 (1) 1950 (3) 1951 (1) 1952 (2) 1953 (3) 1954 (4) 1955 (1) 1956 (4) 1957–58 (1) 1958–59 (2) 1959–60 (5) 1960–61 (6) 1961–62 (2) 1962–63 (3) 1963–64 (4) 1964–65 (5) 1965–66 (3) 1966–67 (1) 1967–68 (7) 1968–69 (5) 1969–70 (6) 1970–71 (6) 1971–72 (1) 1972–73 (7) 1973–74 (1) 1974–75 (8) 1975–76 (8) 1976–77 (9) 1977–78 (9) 1978–79 (2) 1979–80 1980–81 (3) 1981–82 (10) 1982–83 (11) 1983–84 (12) 1984–85 (10) 1985–86 (11) 1986–87 (12) 1987–88 (13) 1988–89 (14) 1989–90 (13) 1990–91 (4) 1991–92 (14) 1992–93 (15) 1993–94 (16) 1994–95 (17) 1995–96 (18) 1996–97 (19) 1997–98 (20) 1998–99 (2) 1999–00 (15) 2000–01 (21) 2001–02 (16) 2002–03 (3) 2003–04 (17) 2004–05 (22) 2005–06 (23) Liga I (2006–2022) 2006–07 2007–08 (1) 2008–09 (1) 2009–10 (2) 2010–11 (1) 2011–12 (3) 2012–13 (24) 2013–14 (25) 2014–15 (26) 2015–16 (1) 2016–17 (1) 2017–18 (4) 2018-19 (5) 2019–20 (6) 2020–21 (7) 2021–22 (8)SuperLiga (2022–prezent) 2022-23 2023-24 2024-25 2025-26 (1)

Lista campioanelor după numărul de titluri câștigate 25 de cluburi au câștigat titlul de campioană a României. Cel mai recent club care s-a alăturat acestei liste a fost CSU Craiova (2025–26).

Șase echipe au ocupat la un moment dat primul loc sau la comun primul loc în ceea ce privește numărul de titluri câștigate: Olympia București (1909-1924), Colentina București (1914-1924), Venus București (1921-1924, 1937-1977), Chinezul Timișoara (1923-1939), Dinamo București (1975-1987, 1992-1993) și Steaua București (1976-1977, 1987-).

13 echipe au terminat pe locul al doilea fără să fi devenit vreodată campioane: Universitatea Cluj (1932–33, 2025–26), Vagonul Arad (1935–36), Carmen București (1946–47), CFR Timișoara (1947–48), FC Brașov (1959–60), ASA Târgu Mureș (1974–75), Sportul Studențesc (1985–86), FCU Craiova (1993–94, 1994–95), Progresul București (1995–96, 1996–97, 2001–02), Politehnica Timișoara (2008–09, 2010–11), FC Vaslui (2011–12), Pandurii Târgu Jiu (2012–13) și ASA 2013 Târgu Mureș (2014–15). Progresul București a devenit de cele mai multe ori vicecampioană, de trei ori, iar FC Vaslui a fost cea mai aproape de a câștiga campionatul, terminând la doar un punct în spatele campioanei CFR Cluj.

Acolo unde echipele din clasament au același număr de titluri de campionat, acestea sunt ordonate în funcție de data la care au câștigat primul titlu.

Club Titluri Vicecampioană Ani câștigători2820 1951, 1952, 1953, 1956, 1960, 1961, 1968, 1976, 1978, 1985, 1986, 1987, 1988, 1989, 1993, 1994, 1995, 1996, 1997, 1998, 2001, 2005, 2006, 2013, 2014, 2015, 2024, 20251820 1955, 1962, 1963, 1964, 1965, 1971, 1973, 1975, 1977, 1982, 1983, 1984, 1990, 1992, 2000, 2002, 2004, 2007 80 1920, 1921, 1929, 1932, 1934, 1937, 1939, 1940 82 2008, 2010, 2012, 2018, 2019, 2020, 2021, 2022 †60 1922, 1923, 1924, 1925, 1926, 1927 61 1947, 1948, 1950, 1954, 1969, 1970 42 1930, 1958, 1959, 1966 42 1933, 1935, 1936, 1938 †43 1974, 1980, 1981, 1991 314 1967, 1999, 2003†211909, 1911†22 1913, 1914 22 1972, 1979 20 2017, 2023 111912†10 1915 11 1916 11 1928 11 1931†10 1941 11 1949 †11 2009 10 2011 †11 2016 11 2026 Echipă care evoluează și în prezent în SuperLigă. Echipă care evoluează în ligile a II-a și a III-a. Echipă care joacă la nivel județean. † Echipă care a fost desființată.

Lista orașelor după numărul de titluri câștigate

Oraș Titluri Cluburi câștigătoare 33x33px București64 FCSB (28), Dinamo (18), Venus (7), Rapid (3), Colentina (2), Olympia (2), Unirea Tricolor (2), Româno-Americana (1), Juventus (1) 20px Timișoara10 Chinezul (6), Ripensia (4)20px Cluj-Napoca8 CFR (8) 20px Arad6 UTA (6) 20px Ploiești5 Petrolul (3), Prahova (1), United (1) 20px Craiova5 Universitatea Craiova (4), CSU Craiova (1) 20px Pitești2 FC Argeș (2) 20px Constanța2 FCV Farul (2) 20px Brașov1 Colțea (1) 20px Galați1 Oțelul (1) 20px Oradea1 CAO (1) 20px Reșița1 CSM (1) 20px Urziceni1 Unirea (1) 20px Giurgiu1 Astra (1)

Note

Categorie:Liste despre campionatul național de fotbal al României Categorie:Liste despre fotbal