Gheorghe Demetrescu () a fost un matematician, astronom și seismolog român, director al Observatorului Astronomic al Academiei (1943 - 1963), membru titular al Academiei Române din 1955.

A fost membru corespondent al Academiei de Științe din România începând cu 21 decembrie 1935 și membru titular începând cu 3 iunie 1941.

De asemenea, a fost membru al Uniunii Astronomice Internaționale și al Uniunii Internaționale de Geodezie și Geofizică.

Pentru activitatea sa, a fost distins cu diverse medalii ale RSR.

Biografie A absolvit secția de matematică a Facultății de Științe din București, apoi a fost trimis pentru specializare în astronomie la Paris. După întoarcerea în țară, a participat la instalarea marelui ecuatorial fotografic și ale lunetei meridiane ale Observatorului Astronomic din București.

A fost apoi profesor la Universitatea din Cluj, unde a pus bazele observatorului astronomic de acolo, cu care ulterior a efectuat cercetări de amploare.

De asemenea, s-a ocupat și de domeniul seismologiei și a inițiat înființarea rețelei de stații seismice pe teritoriul țării.

L-a avut ca profesor pe Nicolae Coculescu, iar despre activitatea sa au scris Constantin Drâmbă și Simion Stoilov.

Lucrări Eclipsele și prevederea lor, Colecția societății pentru răspândirea științei și culturii vol. 38, 1952, 28 p. Studii și cercetări de astronomie și seismologie, 1967 Gheorghe Demetrescu, Cornelia Cristescu, Elemente de dinamică stelară, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1967 Galaxii în univers, Editura Științifică, 1967

Distincții Ordinul Muncii clasa I (21 august 1954) „pentru merite deosebite pe tărîmul construcției de stat, economice, sociale și culturale, cu ocazia celei de a zecea aniversări a eliberării patriei noastre”Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne nr. 368 din 21 august 1954 pentru conferirea ordinului „Steaua Republicii Populare Romîne”, „Ordinului Muncii” și a „Medaliei Muncii” unor tovarăși, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul III, nr. 42, 30 august 1954, p. 383. titlul de „Profesor Emerit al Republicii Populare Romîne” (5 noiembrie 1962) „pentru activitatea îndelungată, contribuție în dezvoltarea științei și merite deosebite în dezvoltarea învățămîntului superior”Decretul Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne nr. 833 din 5 noiembrie 1962 pentru conferirea titlului de „Om de Știință Emerit al Republicii Populare Romîne” și de „Profesor Emerit al Republicii Populare Romîne” unor cadre didactice din învățămîntul superior, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul XI, nr. 21, 6 noiembrie 1962, p. 183. Ordinul Muncii clasa a II-a (10 august 1964) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul celei de a XX-a aniversări a eliberării patriei”Decretul Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne nr. 500 din 10 august 1964 pentru conferirea unor ordine și medalii, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul XIII, nr. 18, 9 decembrie 1964, p. 134. Ordinul „Meritul Științific” clasa I (26 septembrie 1966) „pentru merite deosebite în activitatea științifică, cu prilejul Centenarului Academiei Republicii Socialiste România”Decretul Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr. 739 din 26 septembrie 1966 privind conferirea ordinului și medaliei „Meritul Științific”, publicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, anul II, nr. 66, Partea I, 11 octombrie 1966, p. 468.

Onoruri În onoarea lui Gheorghe Demetrescu, un asteroid descoperit de programul EURONEAR, în 2008, a primit numele său: 358894 Demetrescu.

Referințe

Bibliografie Constantin Drâmbă, L' illustre astronome roumain Gheorghe Demetrescu: discours de réception, Editura Academiei Române, 1992 Personalități românești ale științelor naturii și tehnicii - Dicționar, București: Editura Științifică și Enciclopedică, 1982, p 133-134

Legături externe Membrii Academiei Române din 1866 până în prezent – D Date biografice la Universitatea Babeș-Bolyai Biblioteca de Astronomie a Observatorului Cluj

Categorie:Astronomi români din secolul al XX-lea Categorie:Seismologi români Categorie:Membri titulari ai Academiei Române Categorie:Membri ai Academiei de Științe din România Categorie:Nașteri în 1885 Categorie:Decese în 1969 Categorie:Matematicieni români din secolul al XX-lea