Republica Moldovenească Nistreană

Republica Moldovenească Nistreană (în limba română cu alfabet chirilic Република Молдовеняскэ Нистрянэ, în rusă Приднестровская Молдавская Республика, în ucraineană Придністровська Молдавська Республіка) este un stat separatist fără ieșire la mare din Transnistria. Regiunea este desemnată oficial de către Republica Moldova ca Unitățile Administrativ-Teritoriale din stânga Nistrului. Republica Moldova a pierdut controlul acestei zone în urma intervenției armatei ruse (armata a 14-a) în conflictul din Transnistria.

Statul este o republică semiprezidențială nerecunoscută, dar de facto independentă, cu propriul guvern, parlament, armată, poliție, sistem poștal, monedă și înregistrare a vehiculelor. Autoritățile sale au adoptat o constituție, un drapel, un imn național și o stemă. După un acord din 2005, toate companiile care doresc să exporte bunuri prin granița ucraineană trebuie să fie înregistrate cu autoritățile moldovenești. În afara cetățeniei nerecunoscute, majoritatea locuitorilor au cetățenie moldovenească, rusă, română sau ucraineană.

Transnistria, alături de Abhazia și Osetia de Sud, este o zonă de „conflict înghețat” post-sovietic. Aceste trei state parțial recunoscute sau nerecunoscute care nu sunt membre ONU mențin relații prietenoase între ele și formează Comunitatea pentru Democrație și Drepturile Națiunilor.

În martie 2022, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a adoptat o rezoluție care definește teritoriul ca fiind sub ocupație militară a Rusiei.

Istorie

250px|thumb|left|Harta generală În ultima parte a anilor 1980, peisajul politic al URSS era în plină schimbare datorită politicii de perestroika inițiată de Mihail Gorbaciov, care permitea liberalizarea politică la nivel regional. Democratizarea incompletă a permis naționalismului exclusivist să devină cea mai dinamică doctrină politică. Unele minorități naționale s-au opus schimbărilor de clasă politică din Republica Moldova, clasă dominată în perioada sovietică de etnicii ruși. Oficializarea limbii majorității Termenul de "limbă română" era evitat, fiind preferate sintagme ca limba noastră sau limba majorității (v. articolul "Moldova Noastră" ). În prefața legii privind funcționarea limbilor (septembrie 1989), aflată încă în vigoare , se menționează identitatea lingvistică "realmente existentă" dintre limba română și limba moldovenească (v. legea cu privire la funcționarea limbilor pe teritoriul Republicii Moldova ). și introducerea obligativității alfabetului latin pentru scrierea acesteia a atras proteste din partea vorbitorilor de alte limbi decât cea română.Marandici, Ion. “Multiethnic Parastates and Nation-Building: The Case of the Transnistrian Imagined Community.” Nationalities Papers 48, no. 1 (2020): 61–82. doi:10.1017/nps.2019.69. Problematica limbilor oficiale din Republica Moldova a devenit foarte spinoasă și a fost puternic politizată, întrucât era intrinsec legată de identitatea națională a majorității populației, care la rângul ei a stat la baza anexării de către URSS a acelui teritoriu în 1940 și 1944. Neconcordanța cu noua politică s-a manifestat într-un mod mai vizibil în Transnistria, regiune în care etnicii slavi (ruși sau ucraineni) erau majoritari în zonele urbane. Protestele împotriva guvernului republican erau mai puternice aici. La recensământul din 1989, în Transnistria locuiau 39,9% moldoveni, 28,3% ucraineni, 25,4% ruși și 1,9% bulgari.

La sfârșitul anilor '80, pe fondul mișcării de eliberare națională, Veaceslav Pșenicinikov, secretarul II al CC al PCM, a ținut mai multe discursuri provocatoare în stânga Nistrului, fiind astfel unul dintre instigatorii conflictului transnistrean.

La alegerile locale din 1990, separatiștii au câștigat în orașele Tiraspol, Rîbnița și Tighina, dar au pierdut în raioanele Dubăsari, Grigoriopol și Slobozia. În general, populația rurală, majoritar moldovenească, s-a opus separatismului, dar populația urbană l-a susținut. Printr-o campanie de intimidare și violențe, separatiștii și-au extins treptat controlul asupra întregii regiuni.

Pe 2 septembrie 1990 a fost proclamată „Republica Sovietică Socialistă Moldovenească Transnistreană” (RSSMT), iar la 25 noiembrie 1990, a fost ales prin vot universal Sovietului Suprem al RSSMT. La 25 august 1991 sovietul suprem al RSSMT a adoptat declarația de independență a noii republici sub numele de „Republica Moldovenească Nistreană”. Pe 27 august 1991 Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Declarația de Independență a Republicii Moldova, al cărei teritoriu cuprindea și raioanele din stânga Nistrului. Parlamentul moldovenesc a cerut guvernului URSS "să înceapă negocierile cu guvernul moldovenesc cu privire la ocupația ilegală a Republicii Moldova și retragerea trupelor sovietice de pe teritoriul moldovenesc". Drept moment important pentru consolidarea statalității RMN este considerată ziua de 1 decembrie 1991, când populația Transnistriei și-a ales președintele și s-a pronunțat în cadrul unui referendum pentru existența statului transnistrean independent în număr de 98% din cei 78% de participanți la referendumul dat, conform datelor oficiale tiraspolene.

Conflictul cu autoritățile de la Chișinău

thumb|250px|Statuie a lui Lenin în fața clădirii Guvernului de la Tiraspol După ce Moldova a primit statutul de membru al ONU (2 martie 1992), președintele moldovean Mircea Snegur a autorizat o intervenție militară împotriva forțelor rebele . Rebelii, ajutați de trupele sovietice, și-au consolidat controlul asupra părții majoritare a zonei disputate.

Autoritățile ruse au contribuit din punct de vedere militar și politic la crearea regimului separatist din Transnistria. Forțe ale Armatei a 14-a (care aparține Federației Ruse), staționate în Transnistria, au luptat contra și respectiv de partea forțelor separatiste transnistrene. Armata moldovenească s-a aflat în inferioritate, lucru care a împiedicat Republica Moldova să recâștige controlul asupra Transnistriei. La 21 iulie 1992 a fost semnat un acord de încetare a focului.

RMN a supraviețuit prin sprijinul militar, economic, financiar și politic acordat de Rusia.Ion Marandici & Alexandru Leșanu (2021) The Political Economy of the Post-Soviet De Facto States: A Paired Comparison of Transnistria and the Donetsk People’s Republic, Problems of Post-Communism, 68:4, 339-351, DOI: 10.1080/10758216.2020.1785317 În prezent, în Transnistria se află 500 militari ruși din trupele de menținere a păcii și alți aproximativ 1500 de militari din fosta armată a 14-a a URSS. Prin Acordul de la Istanbul din 1999, Moscova se obliga să-și retragă trupele de menținere a păcii din Transnistria, dar procedura de retragere a fost suspendată până la evacuarea patrimoniului rusesc din regiune, a cărui pază este asigurată, potrivit ministrului apărării al Federației Ruse Serghei Ivanov, de cel puțin jumătate din aceste trupe.

La 4 martie 2022, podul care leagă Transnistria de regiunea Odesa a fost aruncat în aer de armata Ucrainei, în ziua în care administrația separatistă de la Tiraspol a cerut din nou independența Transnistriei față de Republica Moldova.

Geografie 250px|thumb|Harta administrativă a TransnistrieiTeritoriul RMN se poate confunda cu cel al regiunii geografice Transnistria, la care se adaugă orașul Tighina. De asemenea, câteva localități transnistrene din raionul Dubăsari se află sub controlul Chișinăului. Capitala republicii autoproclamate este Tiraspol. Republica Moldovenească Nistreană nu este subiect de drept internațional, fiind considerată parte componentă a Republicii Moldova.

În prezent, pe teritoriul declarat al RMN, aflat în afara teritoriului desemnat pe teritoriul Republicii Moldova, pe malul stâng al Nistrului, se pot distinge următoarele zone:

teritoriile aflate sub controlul RMN comunitatea Magala din Dubăsari. A fost proclamată de autoritățile moldovene ca un sat separat al "Mahaly" din 10 septembrie 1991. A fost controlat de Republica Moldova câteva zile după proclamare. orașul Tighina, satele adiacente Gîsca, Căușeni și Proteagailovca, Tighina. Numai districtul (satul) din Varnitsa, care separă Tighina de microdistrictul Severny. În oraș există un contingent limitat de poliție al Republicii Moldova, prevăzut de acordul privind încetarea focului din 1992. satul Chițcani (inclusiv fostul sat Zahorna), precum și cu Merenești.

teritoriul controlului limitat al RMN (activitate economică) fără prezența autorităților moldovenești în cartierul Dubăsari, la nord-est de autostrada Tiraspol-Kamenka. Începând cu anul 2006, a existat un regim simplificat de trecere a frontierei moldo-transnistrene, legat de prelucrarea agricolă a terenurilor aparținând cetățenilor Republicii Moldova și persoanelor juridice înregistrate în Republica Moldova. ferma de păsări "Piazis" și casele din jur cu ea - controlata de RMN Vasilievca este un sat din apropierea frontierei ucrainene, fost parte a Sovietului, satului Cochieri din districtul Dubăsari al RSS Moldovenească. În 1999, odată cu adoptarea noului sistem administrativ al Republicii Moldova, întregul fost consiliu de la Cocieri, în vechile sale granițe a fost în mod oficial încorporat în județul RM de la Chișinău. De atunci, satul Vasilievca este considerat de autoritățile moldovene separat de alte teritorii transnistrene. La începutul satului exista un contingent de poliție moldovenească, iar administrația moldovenească funcționa, dispersată de poliția transnistreană în 2005 .

Teritorii de control limitat al RMN cu prezența autorităților moldovenești în cartierul Dubăsari, între satul controlat Cocieri și autostrada Tiraspol-Kamenka. La începutul anului 1992, aceste teritorii au fost controlate de Moldova (Podișul Cochieră) și au fost utilizate ca o rampă de lansare pentru ofensiva împotriva lui Dubăsari în martie 1992. Roghi este un sat unde o parte din clasele din clădirea gimnaziului cu limba română de instruire (gimnaziul non-statal Rogov) este ocupată de Primăria Municipiului. Corjova este o comună din Dubăsari, din punctul de vedere al Republicii Moldova - satul Corjova. Liceul le funcționează. Mihai Eminescu și Primăria (ocupă sediul grădiniței). Sub jurisdicția Republicii Moldova este și Centrul Republican de Reabilitare (asistență medicală).

teritorii care nu sunt controlate de RMN Plaiul Coșnița: satul Coșnița, Pîrîta, Pohrebea și Doroțcaia satele Cocieri, Molovata Nouă Satul Varnița

Demografie 300px|thumb|Tablă din Tiraspol cu mesajul „Bine ați venit!” scris în alfabetul chirilic moldovenesc. Alfabetul latin este rar întâlnit în Transnistria.La 14 octombrie 2015 conform datelor recensământului s-au înregistrat 475.665 de persoane care locuiau permanent pe teritoriul republicii (din care circa 14% sunt declarate "temporar absente"), din care populația urbană este de 69,9%; rural - 30,1 %.

Începând cu 1 ianuarie 2014, populația este de 505 153 persoane, inclusiv populația urbană - 349 227 persoane (69,13%), populația rurală - 155 926 persoane (30,87%).

În 1990, populația Transnistriei era de 730 000 de locuitori. Astfel, pierderea naturală a fost de aproximativ -1,58% pe an. Înainte de 1992 a existat o tendință continuă de a crește populația, dar din acest an începe o reducere constantă a numărului de locuitori. Printre populația aptă de corp predomină bărbații.

Orașele cu populație (începând cu 1 ianuarie 2014): Tiraspol - 133 407 de locuitori (cu localități subordonate (inclusiv Dnestrovsc și mediul rural - 145.332 locuitori, dintre care 144.243 orășeni și 1.089 locuitori din mediul rural). Tighina - 91 882 de locuitori (cu așezări rurale subordonate - 98 726 locuitori, dintre care 91 882 cetățeni și 6844 locuitori din mediul rural). Rîbnița - 47 949 de locuitori. Dubăsari - 25.060 de locuitori Slobozia, Moldova - 14 618 de locuitori Dnestrovsc - 10 436 de locuitori Grigoriopol - 9381 de locuitori Camenca - 8871 de locuitori

Natalitate