În accepțiunea generală, avocatul este un jurist ale cărui funcții tradiționale sunt de a consilia, reprezenta, asista și apăra clienții săi, persoane fizice sau juridice, în instanțele de judecată, prin pledoarie, pentru afirmarea drepturilor acestora. În plus, avocatul poate îndeplini funcții de consultanță, de raportor sau de mandatar al clientului. Avocatul reprezintă și apără clienții în chestiuni diverse precum divorțuri, moșteniri, litigii, aspecte penale sau comerciale, etc. În practică, unii avocați sunt specializați: avocat pledant (de instanță), avocat de afaceri (de consultanță), avocat de dreptul muncii, avocat de dreptul familiei etc. A lucra ca avocat implică aplicarea practică a teoriilor și cunoștințelor juridice abstracte pentru a rezolva probleme specifice individualizate sau pentru a promova interesele celor care angajează avocați pentru a le presta servicii juridice. Rolul avocatului variază foarte mult în funcție de jurisdicți.Geoffrey C. Hazard, Jr. & Angelo Dondi, Legal Ethics: A Comparative Study (Stanford: Stanford University Press, 2004, ), 20–23.John Henry Merryman and Rogelio Pérez-Perdomo, The Civil Law Tradition: An Introduction to the Legal Systems of Europe and Latin America, 3rd ed. (Stanford: Stanford University Press, 2007),102–103. 200px|thumb|Avocat francez de la începutul secolului al XX-lea 200px|thumb|Avocat pledant englez
Terminologie
Fiecare jurisdicție își exercită dreptul de a stabili cine este recunoscut ca avocat. Ca urmare, sensul termenului „avocat” poate varia de la o țară la alta. Unele jurisdicții, sub influența dreptului anglo-saxon, au două tipuri de avocați: avocați pledanți (eng: barristers) și avocați-consilieri (eng: solicitors), în timp ce în alte jurisdicții, sub influența dreptului continental, au un singur tip de avocat, cu competență generală, înscris pe tabloul unei asociații profesionale, denumite barou.
În sistemul anglo-saxon, avocați pledanți (eng: barristers) au competență exclusivă pentru reprezentarea clienților, persoane fizice, în instanțele superioare. Pe de altă parte, avocații-consilieri (eng: solicitors) sunt instruiți să pregătească dosare și să ofere sfaturi cu privire la subiecte juridice și pot reprezenta persoane fizice în instanțele inferioare. Atât avocații pledanți, cât și avocații-consilieri sunt licențiați ai unei facultăți de drept și trebuie să finalizeze pregătirea practică necesară. În unele jurisidicții anglo-saxone, numai avocații pledanți sunt acceptați ca membri ai barourilor respective.
Avocat în România În România, avocatul este persoana licențiată în știinte juridice care, ulterior, este admisă în profesie, în baza unui examen organizat de baroul în care intenționează să profeseze. După admiterea în profesie, avocatul poartă titlul profesional de avocat stagiar, urmând a fi înscris pe Tabloul avocaților stagiari. La înscrierea în barou, avocatul depune un jurământ într-un cadru solemn. După efectuarea stagiului obligatoriu de 2 ani, avocatul stagiar trebuie să susțină un examen de definitivat organizat de barou, în urma căruia avocatul este înscris pe Tabloul avocaților definitivi.
În principal, activitatea avocatului se realizează prin consultații cu caracter juridic și prin asistență sau reprezentare în fața instanțelor judecătorești sau a altor organe de jurisdicție.
În exercitarea profesiei, avocatul este independent și se supune numai legii, statutului profesiei și codului deontologic. El promovează și apără drepturile, libertățile și interesele legitime ale omului.
Deși avocații au o formare juridică generală, complexitatea tot mai mare a aspectelor de drept, generată de evoluția societății, a impus specializarea acestora pe diferite ramuri de drept (drept comercial, drept civil, drept penal, drept fiscal etc) sau pe categorii de activități: avocați de consultanță care acordă consultații cu caracter juridic; avocați pledanți care asistă sau reprezintă persoanele fizice sau juridice în fața instanțelor judecătorești.
Dobândirea calității de avocat Primirea în profesie se obține numai pe baza unui examen organizat de barou. În România sunt înscriși în barouri cca. 21.000 de avocați.
La începutul exercitării profesiei, avocatul efectuează în mod obligatoriu un stagiu de pregătire profesională cu durata de 2 ani, timp în care are calitatea de avocat stagiar. După efectuarea stagiului, avocatul stagiar va susține examenul de definitivare.
Încetarea calității de avocat Calitatea de avocat încetează prin renunțarea scrisă la exercițiul profesiei, prin deces, dacă împotriva avocatului s-a luat măsura excluderii din profesie ca sancțiune disciplinară sau dacă avocatul a fost condamnat definitiv pentru o faptă prevăzută de legea penală și care îl face nedemn de a fi avocat, conform legii.
Nedemnitatea profesională Este nedemn de a fi avocat cel condamnat definitiv prin hotărâre judecătorească la pedeapsa cu închisoare pentru săvârșirea unei infracțiuni intenționate, de natură să aducă atingere prestigiului profesiei, cel care a săvârșit abuzuri prin care au fost încălcate drepturi și libertăți fundamentale ale omului, stabilite prin hotărâre judecătorească, cel căruia i s-a aplicat pedeapsa interdicției de a exercita profesia, pe durata stabilită prin hotărâre judecătorească sau disciplinară și falitul fraudulos, chiar reabilitat.
Incompatibilități și compatibilități Exercitarea profesiei de avocat este incompatibilă cu activitatea salarizată în cadrul altor profesii decât cea de avocat, cu ocupațiile care lezează demnitatea și independența profesiei de avocat sau bunele moravuri și cu exercitarea nemijlocită de fapte materiale de comerț.
Exercitarea profesiei de avocat este compatibilă cu: calitatea de deputat sau senator, consilier în consiliile locale sau județene, cu activități și funcții didactice în învățământul juridic superior, cu activitatea literară și publicistică, cu calitatea de arbitru, mediator, conciliator sau negociator, consilier fiscal, consilier în proprietate intelectuală, consilier în proprietate industrială, traducător autorizat, administrator sau lichidator în cadrul procedurilor de reorganizare și lichidare judiciară, în condițiile legii.
Activitățile avocatului consultații și cereri cu caracter juridic; asistență și reprezentare juridică în fața instanțelor judecătorești, a organelor de urmărire penală, a autorităților cu atribuții jurisdicționale, a notarilor publici și a executorilor judecătorești, a organelor administrației publice și a instituțiilor, precum și a altor persoane juridice; redactarea de acte juridice, atestarea identității părților, a conținutului și a datei actelor prezentate spre autentificare; asistarea și reprezentarea persoanelor fizice sau juridice interesate în fața altor autorități publice cu posibilitatea atestării identității părților, a conținutului și a datei actelor încheiate; apărarea și reprezentarea cu mijloace juridice specifice a drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor fizice și juridice în raporturile acestora cu autoritățile publice, cu instituțiile și cu orice persoană română sau străină; activități de mediere; activități fiduciare constând în primirea în depozit, în numele și pe seama clientului, de fonduri financiare și bunuri, rezultate din valorificarea sau executarea de titluri executorii, după încheierea procedurii succesorale sau a lichidării, precum și plasarea și valorificarea acestora, în numele și pe seama clientului, activități de administrare a fondurilor sau a valorilor în care acestea au fost plasate; stabilirea temporară a sediului pentru societăți comerciale la sediul profesional al avocatului și înregistrarea acestora, în numele și pe seama clientului, a părților de interes, a părților sociale sau a acțiunilor societăților astfel înregistrate;
Onorariul avocatului și modul de stabilire al acestuia Pentru activitatea sa profesională, avocatul are dreptul să perceapă un onorariu.Statutul profesiei de avocat. Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 45 din 13/01/2005. Onorariile se stabilesc liber între avocat și client. Legea română interzice fixarea de onorarii minime, recomandate sau maxime de către organele profesiei, de către formele de exercitare a profesiei de avocat sau de către avocați. Onorariile sunt stabilite în raport de dificultatea, amploarea sau durata cazului. Stabilirea onorariilor avocatului depinde de fiecare dintre următoarele elemente: timpul și volumul de muncă solicitată pentru executarea mandatului primit sau activității solicitate de client; natura, noutatea și dificultatea cazului; importanța intereselor în cauză; împrejurarea că acceptarea mandatului acordat de client îl împiedică pe avocat să accepte un alt mandat, din partea unei alte persoane, dacă această împrejurare poate fi constatată de client fără investigații suplimentare; notorietatea, titlurile, vechimea în muncă, experiența, reputația și specializarea avocatului; conlucrarea cu experți sau alți specialiști impusă de natura, obiectul, complexitatea și dificultatea cazului; avantajele și rezultatele obținute pentru profitul clientului, ca urmare a muncii depuse de avocat; situația financiară a clientului; constrângerile de timp în care avocatul este obligat de împrejurările cauzei să acționeze pentru a asigura servicii legale performante.
Onorariile pot fi stabilite astfel: onorarii orare; onorarii fixe (forfetare); onorarii de succes; onorarii formate din combinarea criteriilor de mai sus;
Onorariul orar este stabilit pe ora de lucru, respectiv o sumă fixă de unități monetare cuvenită avocatului pentru fiecare oră de servicii profesionale pe care o prestează clientului
Onorariul fix (forfetar) constă într-o sumă fixă cuvenită avocatului pentru un serviciu profesional sau pentru categorii de astfel de servicii profesionale pe care îl prestează sau, după caz, le prestează clientului.
Onorariul de succes constă într-o sumă fixă sau variabilă stabilită pentru atingerea de către avocat a unui anumit rezultat. Onorariul de succes poate fi convenit împreună cu onorariul orar sau fix.
Este interzis avocatului să-și fixeze onorariile în baza unui pact "de quota litis". Pactul "de quota litis" este o convenție încheiată între avocat și clientul său, înainte de soluționarea definitivă a unei cauze, convenție care fixează exclusiv totalitatea onorariilor avocatului, în funcție de rezultatul judiciar al cauzei, indiferent dacă aceste onorarii constau într-o sumă de bani, un bun sau orice altă valoare. De asemenea, sunt interzise onorariile reprezentând dobândirea, sub orice formă, a unor "aporturi din afacere" (activitatea juridică realizată de către avocat).
Formele de exercitare a profesiei de avocat Formele de exercitare a profesiei de avocat sunt, la alegere: cabinete individuale ("CI"); cabinete asociate ("CA"); societăți civile profesionale (nu există o practică unitară, folosindu-se următoarele prescurtări: "SCPA" sau "SCA"; de asemenea, este des întâlnită expresia "Societate de Avocați"); societăți civile profesionale cu răspundere limitată ("SCPRL").
În cabinetul individual își poate exercita profesia un avocat definitiv, singur sau împreună cu alți avocați colaboratori.
Cabinetele individuale se pot asocia în scopul exercitării în comun a profesiei; drepturile și obligațiile avocaților titulari ai unor cabinete asociate își păstrează caracterul personal și nu pot fi cedate. În mod corespunzător cabinetele individuale se pot asocia și cu societățile civile profesionale. Cabinetele individuale se pot grupa pentru a-și crea facilități tehnico-economice în vederea exercitării profesiei și își păstrează individualitatea în relațiile cu clienții.