Pădurea spânzuraților este un roman de război și de analiză psihologică scris de Liviu Rebreanu și publicat în 1922 de către Editura Cartea Românească din București. Romanul reia tema nuvelei anterioare „Catastrofa” (1919), completând-o cu evenimente inspirate din tragedia reală a fratelui scriitorului, sublocotenentul Emil Rebreanu, ce fusese condamnat la moarte și executat în mai 1917 prin spânzurare la Ghimeș pentru încercarea de a traversa frontul în scopul de a se alătura Armatei Române.Alexandru Piru, „Cuvînt înainte” la vol. Liviu Rebreanu, Pădurea spînzuraților, Editura Militară, București, 1966.

Pădurea spânzuraților configurează un univers dominat de război și pândit de perspectiva morții prin spânzurare, prezentată chiar din primele scene ale romanului. Acțiunea romanului se petrece în timpul Primului Război Mondial. Romanul prezintă dilema morală a lui Apostol Bologa, un tânăr ofițer român din Armata Austro-Ungară, ce este trimis să lupte pe Frontul Românesc împotriva conaționalilor săi.Tiberiu Moșoiu, „Liviu Rebreanu: «Pădurea spânzuraților»”, în Lamura, anul IV, nr. 5, februarie 1923. Personaj șovăielnic, înclinat spre meditații filozofice și predispus la crize mistice, el suferă o dramă sufletească cauzată de conflictul între datoria sa de ofițer și sentimentul de apartenență la națiunea română.Paul Magheru, „Pădurea spînzuraților”, în vol. Analize literare pentru bacalaureat și admiterea la facultate, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1973. Asistarea la execuția ofițerului ceh Svoboda (nume simbolic ce înseamnă „libertate” în limba cehă) îl face să înțeleagă nedreptatea războiului și să-și pună probleme de conștiință, care vor duce la un final tragic.

Romanul a obținut „Marele premiu al romanului” acordat în 1924 de Societatea Scriitorilor Români și a fost tradus în peste douăzeci de limbi străine.Iacob Naroș, Romanele lui Rebreanu, Editura Tipo Moldova, Iași, 2013. El a stat la baza unui film omonim regizat de Liviu Ciulei după un scenariu scris de Titus Popovici, care a avut premiera la 16 martie 1965.Călin Stănculescu, Cartea și filmul, Editura Biblioteca Bucureștilor, București, 2011. Ecranizarea cinematografică a obținut Premiul pentru regie la Festivalul Internațional de Film de la Cannes (1965).Călin Căliman, Istoria filmului românesc (1897–2000), Editura Fundației Culturale Române, București, 2000.

Rezumat

Apostol Bologa, fiul unui avocat român semnatar al Memorandului (1892), originar din satul Parva din apropiere de Năsăud, dobândește în familie o educație religioasă, dar își pierde credința în Dumnezeu după moartea tatălui său. Deși era student la Facultatea de Filozofie a Universității din Budapesta și nici nu urmase stagiul militar deoarece era fiu de văduvă, el se înrolează în Armata Austro-Ungară la începutul Primului Război MondialLiviu Rebreanu, Pădurea spînzuraților, Editura Eminescu, București, 1983. atât din ambiția juvenilă de a-și dovedi vitejia în fața logodnicei sale, Marta Domșa, ce era fermecată de uniformele militare ale ofițerilor unguri,Ov. S. Crohmălniceanu, Literatura română între cele două războaie mondiale, vol. I, Editura Minerva, București, 1972. cât și dintr-o suprastructură socială pe care o dobândise în școlile ungurești.Vladimir Streinu, „Liviu Rebreanu”, în Revista Fundațiilor Regale, București, anul VII, nr. 5, 1 mai 1940. După ce urmează cursurile școlii de artilerie, este trimis pe front. Luptă vitejește pe fronturile din Italia și Galiția și este rănit de două ori în următorii doi ani, fiind înaintat la gradul de locotenent și decorat de trei ori.

Războiul devine concepția lui de viață,Bologa susține chiar în primul capitol al primei cărți că „Războiul m-a smuls din mijlocul cărților, de la Universitate, unde aproape pierdusem contactul cu viața reală. Dar m-am dezmeticit repede și mi-am dat seama că numai războiul e adevăratul generator de energii!”. Vezi Liviu Rebreanu, Pădurea spînzuraților, Editura Eminescu, București, 1983, p. 12. iar tânărul locotenent se simte un om al datoriei. Este cooptat în tribunalul militar care-l osândește la moarte pe ofițerul ceh Svoboda, surprins în timpul unei tentative de dezertare pe frontul din Galiția. Siguranța morală cu privire la vinovăția cehului este zdruncinată de o discuție de la popotă în care află motivele încercării de dezertare și de evocarea ulterioară de către căpitanul Klapka a unei păduri pline cu oameni spânzurați în urma unor acuzații de trădare. Bologa începe să aibă mustrări de conștiință. Aflând că divizia sa va fi mutată pe frontul românesc, el trece printr-o criză psihologică și distruge un reflector rusesc cu speranța că-l va îndupleca pe generalul Karg să rămână pe frontul galițian sau să fie trimis pe frontul italian. Nu reușește să-l convingă pe general și se hotărăște să dezerteze chiar în acea noapte, dar este grav rănit în urma unui atac neașteptat al rușilor.

După cinci luni de spitalizare, Bologa pleacă pe frontul din Carpații Orientali, iar generalul Karg dispune mutarea sa la coloana de muniții ce se afla în satul Lunca, cu o populație mixtă româno-maghiară. Intenționează să treacă frontiera pentru a se alătura oștirii române, dar cade la pat din cauza epuizării, fiind îngrijit cu devotament de țărăncuța unguroaică Ilona, fiica gazdei sale, groparul Paul Vidor. În cele din urmă, obține un concediu medical de o lună și se întoarce la Parva. Rupe logodna cu Marta, pe care o surprinde conversând încântată în ungurește cu un ofițer de honvezi, ce îi făcea curte, dându-și seama de frivolitatea și de necredința fetei și de faptul că a plecat la război doar pentru a-i îndeplini ei un capriciu. Pentru a‑și salva reputația, Marta susține că ruperea logodnei se datorează faptului că a vorbit ungurește cu ofițerul de honvezi, iar această variantă este răspândită în sat. Notarul Alexandru Pălăgieșu, fostul său prieten și un supus loial al statului dualist, îl acuză de crearea unei tulburări antinaționale și este izgonit cu brutalitate din casa familiei Bologa. În zilele următoare, Apostol își regăsește credința în Dumnezeu și bucuria de a trăi. Concediul îi este suspendat cu trei zile înainte de termen din cauza unui denunț al lui Pălăgieșu, iar ofițerul se întoarce pe front, plin de credință și de iubire.

Revenit la Lunca, Apostol Bologa se logodește cu Ilona, dându-și seama că o iubește. Deoarece este folosit la munca de cancelarie, el consideră că situația sa este încă acceptabilă. În zilele de dinaintea Paștelui, mai mulți ostași români din Armata Austro-Ungară încep să dezerteze, iar comandanții militari dispun arestarea și spânzurarea țăranilor surprinși în apropierea frontului, acuzându-i pe nedrept de spionaj. Bologa este chemat într-o seară la sediul comandamentului de divizie din Făget și numit de generalul Karg în juriul Curții Marțiale care urma să judece a doua zi 12 țărani români, învinuiți de fraternizare cu inamicul.

Refuzând să devină complice la condamnarea unor oameni nevinovați, el se hotărăște să traverseze liniile frontului pentru a ajunge la români, dar se rătăcește și este prins de o patrulă condusă de locotenentul maghiar Varga, vechiul său amic. Cu ocazia percheziției se găsește asupra sa o hartă cu pozițiile trupelor, iar pretorul militar îl acuză de dezertare la inamic și trădare. Bologa refuză cu încăpățânare să se apere în fața Tribunalului Militar, în ciuda insistențelor căpitanului Klapka, și este condamnat la degradare militară și moarte prin spânzurare. El își simte sufletul împăcat, în timp ce inima îi este inundată de iubirea care „îmbrățișează deopotrivă pe oameni și pe Dumnezeu, viața și moartea. (...) Cine n-o simte nu trăiește aievea; cine o simte trăiește în eternitate... Cu iubirea în suflet poți trece pragul morții, căci ea stăpânește și dincolo, pretutindeni, în toate lumile existente și inexistente...”. Moare în zorii zilei, detașat de lumea pământească, „cu ochii însetați de lumina răsăritului” și cu privirile îndreptate „spre strălucirea cerească”.

Structură Romanul Pădurea spânzuraților este împărțit în patru părți (denumite de autor cărți), cu un total de 41 de capitole numerotate cu cifre romane și fără titluri. Gruparea cărților și capitolelor este realizată astfel: Cartea întâi – cu 11 capitole; Cartea a doua – cu 11 capitole; Cartea a treia – cu 11 capitole; Cartea a patra – cu 8 capitole.

Fiecare dintre cele patru părți conține, potrivit caietului de creație, câte o idee dominantă și anume:Valeria Dumitrescu, „Construcția simfonică”, în Liviu Rebreanu, Pădurea spînzuraților, Editura Albatros, București, colecția „Texte comentate”, 1974, pp. XXX–XXXIII. „Partea întâi – Datoria. Partea a doua – Datoria dincolo de hotare. Dragostea de neam. [...] Ura lui moare și în locul ei naște iubirea pentru cei de un sânge cu dânsul. [...] Partea a treia – iubirea pentru toți oamenii. Iubirea lui cuprinde pe tot ce e om în lume. Partea a patra – Iubirea morții. Nu-i bună alcătuirea aceasta care ucide pe om mai rău ca însăși natura, care pune civilizația în slujba măcelului omenesc.”

Personaje Apostol Bologa — locotenent român, originar din Parva. Este fiul avocatului Iosif Bologa (urmaș al unui fruntaș din Răscoala lui Horea ce fusese tras pe roată și care a fost condamnat în procesul Memorandului și a făcut doi ani de închisoare) și al Mariei Hogea (fiică de medic, urmaș al unui subprefect din vremea Revoluției lui Avram Iancu). A urmat studiile primare în satul natal, gimnaziul la Năsăud, devenind apoi student la Facultatea de Filozofie a Universității din Budapesta. După începerea Războiului, se înrolează în armată din ambiția juvenilă de a-și demonstra vitejia în fața logodnicei sale, Marta Domșa. Este avansat ofițer de artilerie și luptă pe fronturile din Italia și Galiția, fiind rănit de două ori și decorat de trei ori. Otto Klapka — căpitan ceh, originar din Znaim, în vârstă de aproape 35 de ani. A urmat școala de ofițeri, dar nu i-a plăcut viața militară, așa că a urmat apoi Facultatea de Drept și a profesat ca avocat. S-a căsătorit cu fata unui profesor și are cinci copii. Intenționează să dezerteze de pe frontul italian, împreună cu alți trei ofițeri cehi, dar renunță dintr-o lașitate pe care și-o recunoaște ulterior („Mă înăbușe lașitatea, Bologa!”). Este transferat pe frontul din Galiția și numit în postul de comandant al divizionului al doilea din Regimentul 50 Artilerie, din care face parte și Apostol Bologa. Este descris de autor ca mijlociu ca statură și cu puțină barbă, „care-i dădea o înfățișare de milițian sedentar”. Varga — locotenent de husari, ofițer activ de etnie maghiară, nepotul profesorului de filozofie de la Budapesta. Este tânăr și îngâmfat și are ambiția să fie socotit un mare cunoscător de cai. Bologa îl considera „gol și fudul”, dar cu „un suflet deschis și leal”. Gross — locotenent evreu, inginer la o fabrică de mașini din Budapesta. Este adept al ideologiei socialiste și al teoriei revoluției mondiale. Comandă o companie de pionieri. Autorul îl descrie ca fiind „uscățiv, slăbit, cu barbișon retezat și cu ochii mici, negri, fulgerători (...). Vorbind, se aprindea repede, iar vocea lui aspră, neplăcută, devenea mlădioasă și cuceritoare”. Cervenco — căpitan rutean, profesor la un liceu din Stanislau. Refuză să poarte armă din considerente religioase și afirmă că „mai bine și-ar tăia mâinile decât să tragă asupra unor bieți oameni ca și dânsul”. Este descris de autor ca un „om voinic, spătos, cu o barbă cafenie care-i acoperea aproape tot pieptul și cu niște ochi în care plângea veșnic o suferință tainică”. Meyer — medic militar german, permanent ursuz din cauza faptului că suferă de insomnie. Insistă pe lângă general ca Bologa să primească o lună de concediu de convalescență.