miniatura|Harta valorilor Inglehart-Welzel Cultura politică descrie modul în care cultura influențează politica. Fiecare sistem politic este integrat într-o anumită cultură politică. Cultura politică reprezintă ceea ce oamenii, votanții, electoratul cred și fac, bazându-se pe înțelegerea lor asupra sistemului politic în care se află.
Elemente Limitele unei anumite culturi politice se bazează pe identitatea subiectivă. Cea mai comună formă a unei astfel de identități este identitatea națională și statele naționale ce stabilesc limitele tipice ale culturilor politice.
Sistemul socio-cultural dă sens unei culturi politice prin simboluri și ritualuri (cum ar fi ziua independenței naționale) ce reflectă valori comune, uneori transformându-se într-o religie civilă. Valorile create stabilesc limitele participării politice și baza legitimității. Ele sunt transmise prin socializare și modelate de experiențele istorice comune care formează memoria colectivă sau națională. Cultura politică a elitei este considerată mai influentă decât cea a maselor, deoarece intelectualii contribuie la interpretarea și modelarea culturii politice prin discursul politic din sfera publică.
Încrederea este un factor major în cultura politică, deoarece nivelul acesteia determină capacitatea statului de a funcționa. Postmaterialismul este gradul în care cultura politică este preocupată de probleme care nu sunt de interes fizic sau material imediat, cum ar fi drepturile omului și ecologismul. Religia are, de asemenea, un impact asupra culturii politice.
Tipuri de culturi politice
Toate definițiile culturii politice converg spre evidențierea dimensiunii sale subiective, referindu-se explicit la trei dimensiuni psihologice esențiale ale politicului interconectate:
cognitivă (cunoștințe, explicații, interpretări, anticipări legate de evenimentele politice interne și externe) afectivă/emoțională (afecte, disponibilități emoționale, sentimente și pasiuni) evaluativă (judecăți de valoare referitoare la evenimentele și procesele politice în funcție de scara de valori la care individul a aderat).
Interacțiunea lor generează trei stări de spirit fundamentale ale populației față de fenomenul politic: aprobare, apatie și alienare. Bazându-se pe modul în care aceste elemente se combină, G. Almond și Sidney Verba au identificat următoarele tipuri de cultură politică: Cultura politică parohială (locală sau provincială) specifică societăților tradiționale, comunităților izolate, acest tip de cultură se caracterizează prin lipsa de conștientizare și interes față de problemele de interes național sau global. Orientările cognitive, afective și evaluative ale indivizilor sunt concentrate aproape exclusiv pe structurile locale (precum biserica, școala sau primăria) și pe evenimentele din propria comunitate, etnie sau regiune. Cultura politică de subordonare (de supunere) specifică comunități integrate la nivel național, acest tip de cultură se caracterizează prin o conștientizare a existenței sistemului politic național, dar o atitudine predominantă pasivă în ceea ce privește participarea la viața politică și la procesul decizional. Cetățenii cred că sistemul politic le va proteja viața și drepturile individuale fără a fi nevoie să își exprime inițiative sau cerințe active. Există o etică a supunerii, bazată pe convingerea că respectarea regulilor și deciziilor autorităților asigură funcționarea eficientă a sistemului și beneficii pentru toți.
Cultura politică participativă, care corespunde sistemelor democratice, este rezultatul unui proces educațional avansat și al unui grad înalt de organizare socială, ce reflectă experiențele politico-sociale specifice țărilor democratice. Cetățenii posedă atât cunoștințe și abilități subiective, cât și deprinderi practice pentru a influența în mod rațional procesul decizional, desfășurarea evenimentelor politice și reprezentarea intereselor lor, sau pentru a bloca decizii administrative care le-ar putea afecta negativ.
Aceste tipuri de culturi politice coexistă în societățile contemporane, se combină, se influențează reciproc, fuzionează ori se împletesc în rândul indivizilor care formează comunitatea politică a țării respective. Astfel, de pildă, cetățeanul unei societăți politice participative nu este orientat doar spre participarea activă în politică, el este în același timp supus legilor și autorității și este un membru al unui grup cu o cultură parohială. Orientările politice ale unui individ conțin în grade diferite elemente ale culturii parohiale, de supunere și participative. La fel orice cultură politică particulară cuprinde aceleași trei tipuri de elemente combinate în proporții specifice fiecăreia.
Elazar Daniel J. Elazar a identificat trei tipuri de cultură politică:
Cultura individualistă în care politica este o piață între indivizi care caută să-și maximizeze interesul personal, cu o implicare minimă a comunității, opoziție față de guvern și un grad ridicat de clientelism (neopatrimonalism). Cultura moralistă prin care guvernul este văzut ca fiind important și ca o modalitate de a îmbunătății viața oamenilor. Cultura tradiționalistă în care se urmărește pastrarea status quo-ului în care elitele dețin toată puterea și nu se așteaptă participarea cetățenilor.
Huntington Samuel P. Huntington a clasificat culturile politice în funcție de civilizații, pe baza geografiei și istoriei:
Civilizația occidentală Civilizația japoneză Civilizația islamică Civilizația hindusă Civilizația slavo - ortodoxă Civilizația latino-americană Civilizația chineză Civilizația africană
Culturi politice naționale
Rusia Rusia este o societate cu un nivel scăzut de încredere, chiar și cele mai de încredere instituții, precum biserica și armata, având mai mulți cetățeni neîncrezători decât încrezători și cu o participare scăzută la viața societății civile. Aceasta înseamnă că Rusia are o cultură civică și politică slabă. În plus, tradițiile autoritare ale Rusiei înseamnă că există puțin sprijin pentru normele democratice, cum ar fi toleranța față de disidență și pluralismul.
Rusia are o istorie de conducători autoritari, de la Ivan cel Groaznic la Joseph Stalin, care s-au angajat în represiuni masive ale tuturor potențiali competitori politici, de la oprichnina la Marea Epurare.
Statele Unite Cultura politică a Statelor Unite a fost puternic influențată de mediul în care au venit primii imigranți, deoarece este o societate de coloniști. Samuel P. Huntington a identificat politica americană ca având un caracter „Tudor”, cu elemente ale culturii politice engleze din acea perioadă, cum ar fi dreptul comun, instanțele judecătorești puternice, autonomia locală, suveranitatea descentralizată între instituții și dependența de miliții populare (în locul unei armate permanente), importate de primii coloniști.
O altă sursă de cultură politică a fost sosirea americanilor scoțio-irlandezi, proveniți dintr-o regiune violentă a Marii Britanii, care au adus cu ei un sentiment puternic de individualism și susținere pentru dreptul de a purta arme. Acești coloniști au oferit sprijin democrației jacksoniene, care a fost o revoluție a timpului său împotriva elitelor consacrate.
China Cultura politică a Chinei este strâns legată de socializarea politică, deoarece copiii sunt îndoctrinați în perspectiva colectivistă a Partidului Comunist Chinez. Se teoretizează că această indoctrinare explică dezvoltarea întârziată a secularismului în cultura chineză, în special în timpul Revoluției Culturale.
Cultura politică chineză percepe relația dintre guvern și indivizi ca fiind o ierarhie. Din această cauză, există puține opoziții din partea indivizilor în timpul schimbării politicilor și reglementărilor. Tendința împotriva confruntării scade frecvența și cantitatea conflictelor sociale. Ambele calități provin din valorile tradiționale chineze din epoca confucianismului. Când Partidul Comunist Chinez a preluat puterea în 1948, Mao Zedong a încercat fără succes să elimine aceste trăsături din cultură, optând în schimb pentru valori și priorități revoluționare.
India Datorită colonizării Indiei de către Imperiul Britanic, cultura politică contemporană a fost influențată de idei occidentale care nu erau prezente înainte. Aceste influențe includ democrația și sistemele parlamentare, două instituții care se aflau din punct de vedere ideologic în opoziția cu sistemul de caste care dicta societatea anterioară. Totuși, din cauza demografiei multiculturale a Indiei, cultura politică variază în funcție de grup și regiune.
Democratizarea cu succes a Indiei a dus la acordarea puterii atât clasei urbanizate și bine educate, care se concentra pe atractivitatea națională, cât și actorilor politici mai tradiționali, rurali și de clasă inferioară. În epoca modernă, sistemul de clase din India a început să se destrame, iar membrii claselor inferioare ocupă acum poziții politice și economice mai înalte. Acest lucru este valabil mai ales pentru femeile din clasele sociale inferioare, care, din punct de vedere istoric, au fost excluse din astfel de activități.
Elaborarea culturală Cultura este un produs al minții și gândirii umane, și se referă la moștenirea socială alcătuită din modele de gândire, comportament și acțiuni caracteristice unei societăți. Ea este compusă din cultura nonmaterială, care constituie valorile spirituale, ideile, credințele sau obiceiurile, și chiar instituțiile. O altă componentă este cultura materială, care constituie produsele materiale, bunurile, monezile.
După spusele lui Jean-Jacques Rousseau, omul este un animal social, și prin socializare s-au creat valori, modele și obiceiuri care au dus la formare unor procese culturale complexe, iar Samuel P. Huntington afirma că cele mai importante distincții dintre oameni, sunt de natură culturală. Procesele de dominanță rămân principalul obstacol al transformării sociale și este necesară o nouă concepție despre cultură pentru a o contrabalansa. Revolta față de aceste transformări sociale, vine tocmai din partea celor favorizați, care trăiesc în țări dezvoltate, și care nu au o situație atât de gravă iar cei care trăiesc sub neliniștea materială, au încă vie speranța într-o lume mai bună și păstrează adevăratul sens al culturii. În funcție de situațiile materiale, cultura necesită diversificarea valorilor, manifestă interese asupra anumitor lucruri si este obligată să accepte modelele impuse de societate.
În elaborarea culturală se regăsesc structurile sociale, sistemele de putere, procesele psihosociale și se efectuează prin raportul individ-grupuri-societate. Elaborarea culturală pornește de la acțiunile indivizilor, comportamentul și gândirea acestora, care pot fi negative sau pozitive. Din această cauză, apar distanțări fața de cultură, sau formarea ei eronată sau conduc spre înflorirea unei culturi, percepându-se ca o cultură creativă.
În cadrul unei societăți proprii ei, indivizi alcătuiesc cultura, o formează și o definesc după propriul lor comportament, propriile lor valori și credințe, sau după propriile lor modele. În primul rând, sistemele de valori, comportamentul sau credința trebuie sa înceapă de la bază pentru a se forma o cultură-creatoare, pozitivă. Datorită interacțiunii dintre indivizi, transformarea culturii sau ansamblului cultural se reformează și se modifică în mod constant. Interacțiunile individ-grupuri-societate au drept consecința transformarea culturală și se poate vorbi de o naștere de micro culturi ale grupurilor, care mențin totuși legătura cu patrimoniul cultural.
Cultura prezintă, totalitatea valorilor materiale, morale și a normelor create de societăți și comunități, care se rezumă la oameni. În transformarea socială, cultura exprimă tensiunea dintre individ și societate, dintre practici și reprezentări, dintre cunoaștere și creație.