Declarația de la Balamand este un document adoptat de Comisia Mixtă de Dialog Teologic Catolic-Ortodox pe data de 23 iunie 1993 în Mănăstirea Balamand din Liban. Titlul complet al documentului este „Uniatismul, metodă de unificare ce aparține trecutului, și căutarea deplinei comuniuni în prezent” (orig. fr. L’Uniatisme, méthode d’Union du passé, et la recherche actuelle de la pleine communion). Părțile au căzut pe de o parte de acord că uniația este o metodă revolută pentru realizarea unității Bisericii, iar pe de altă parte au stabilit că bisericile unite cu Roma au dreptul la existență. Prin Declarația de la Balamand bisericile ortodoxe au recunoscut astfel existența bisericilor catolice orientale.
Documentul, alcătuit din 35 de articole, s-a înscris în linia procesului început prin ridicarea excomunicărilor reciproce din 1054, gest realizat în 1965 de către Biserica Romano-Catolică și Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol.
Declarația de la Balamand a fost aprobată sinodal, fără nicio modificare, de către toate Bisericile Ortodoxe participante, inclusiv de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în urma ședinței sinodale dintre 6–8 iulie 1993. Cu acest prilej, s-a hotărât ca, de atunci înainte, toate activitățile ecumenice cu Biserica Catolică să se desfășoare pe baza acestui document.
Cele mai controversate puncte sunt articolele 13 și 14, care marchează un pas decisiv în dialogul catolico-ortodox. În articolul 13 se afirmă că darurile fundamentale încredințate de Hristos Bisericii Sale — credința apostolică, participarea la aceleași taine (în special preoția unică și jertfa euharistică), precum și succesiunea apostolică a episcopilor — nu pot fi revendicate ca proprietate exclusivă de niciuna dintre cele două Biserici. În acest cadru, se precizează clar că orice rebotezare este exclusă, ceea ce echivalează cu o recunoaștere oficială a validității tainelor săvârșite de cealaltă Biserică.
Articolul 14 aprofundează această perspectivă, proclamând că Biserica Ortodoxă și Biserica Catolică se recunosc reciproc ca „Biserici-surori”. S-a căzut de acord că ambele sunt considerate responsabile, împreună, de menținerea Bisericii lui Hristos în credincioșie față de planul divin. Astfel, pentru prima dată într-un document comun de asemenea rang, se afirmă că fiecare dintre cele două Biserici participă în mod real la misterul Bisericii Universale, fiind chemate la o comuniune deplină.
Note
Balamand Categorie:Catolicism și ortodoxie răsăriteană Categorie:1993