Manuc Bei (numele său armenesc fiind cel de Emanuel Martirosi Mârzaian, ) a fost un negustor și diplomat armean, proprietar de han de la începutul secolului XIX.
Biografie
Emanuel (Manuc) Martirosi Mârzaian s-a născut în anul 1769 în orașul Rusciuc (pe atunci în Imperiul Otoman, astăzi orașul Ruse din Bulgaria). Era fiul negustorului de grâne Martiros Mârzaian, originar din satul Karpi din Armenia, regiunea Araratului. Acesta a fost jefuit de averea sa de către persani și a colindat apoi Turcia, așezându-se, pe la jumătatea secolului al XVII-lea, la Burgas și în cele din urmă în cetatea Rusciuc, unde s-a însurat cu fata bogatului negustor armean Hanum-Oglu (nume turcizat).
Manuc a crescut în casa părintească până la vârsta de 12 ani, învățând la școala din orașul natal. Este trimis apoi la Iași, în Moldova, pentru a învăța meserie de la un negustor armean. În anul 1795, este rechemat la Rusciuc, unde se însoară cu Mariam, fata cunoscutului Avet, și, rămas în curând orfan a preluat conducerea afacerilor familiei. Moartea timpurie a tatălui său l-a făcut pe Manuc să ia în propriile mâini afacerile de familie. El a făcut multe drumuri la Constantinopol, reușind să acumuleze o avere considerabilă și se zvonea la timpul său că ar fi cel mai bogat om din Balcani.
Într-o epocă în care Imperiul Otoman era un stat feudal înapoiat, în descompunere, și suferind de frământări interne, guvernator al Rusciucului a ajuns Ismail Tersinicli-Oglu, un fost sacagiu care nu urmărea decât propria îmbogățire. Regiunea administrată de acesta se caracteriza printr-o agricultură aflată într-o stare de decădere, cu o țărănime ruinată, cu negustori și meseriași sărăciți de birurile plătite autorităților. Deși vremurile din oraș nu erau prielnice pentru afaceri, Manuc s-a prezentat personal guvernatorului și i-a oferit o sumă mare de bani, angajându-se să-i fie vistiernic lui Tersenicli-Oglu, în cazul în care i s-ar garanta libertatea schimbului de produse.
Orașul Rusciuc devine astfel cel mai important centru comercial de la sud de Dunăre în drumul de la Constantinopol în Țara Românească și Transilvania, atât guvernatorul, cât și Manuc având mult de câștigat. Guvernatorul Teresenicli-Oglu intră în grațiile guvernului turc, care-l ajută în lupta împotriva lacomului Pasvant-Oglu, guvernatorul din Vidin, și a rebelilor Kirdjalii. Teresenicli-Oglu este numit ca pașă de către sultan, iar sfetnicul său Manuc Mirzaian devine prim negustor și vistiernic al provinciei.
Implicat în mijlocirea relațiilor economice dintre Rusciuc și București A.F.Miller - Mustafa-Pașa-Bai-raktar (Institutul de Istorie al Academiei de Științe din Moscova, 1947), p.20, Manuc primește în anul 1802 rangul boieresc de serdar, iar în anul următor pe cel de paharnic din partea domnitorului Constantin Ipsilanti al Țării Românești (1802-1806).
Încă în primăvara anului 1806, dându-și seama de apropierea unui război ruso-turc și temându-se că acesta i-ar dăuna mult afacerilor, Manuc s-a adresat lui Bolkunov, consulul Rusiei la Iași, prin domnitorul Țării Românești, Constantin Ipsilanti, pentru a obține cetățenia rusească. Consulul a transmis cererea la Sankt Petersburg, prințului Czartoryjski, ministrul afacerilor străine al Rusiei, însoțită de o recomandare din partea lui Ipsilanti care l-a descris ca: „prieten, confident și păstrător al bogățiilor lui Teresenicli-Oglu, - persoană foarte importantă pentru interesele noastre, pentru principat și, îmi permit să spun, pentru interesele maiestății sale imperiale”.
Prințul Czartoryjski a consimțit să-l înscrie pe Manuc în registrele cetățenilor ruși, ca „armean din Astrahan”, cu numele de familie de Martirosian (după prenumele tatălui său) și cu locul nașterii de Erevan conform declarației consulului L. Kiriko, din 20 aprilie 1807. În mai 1806, consulul Bolkunov i-a eliberat pașaportul valabil și pentru Turcia.A.F.Miller - Mustafa-Pașa-Bai-raktar (Institutul de Istorie al Academiei de Științe din Moscova, 1947), p.201Scrisoarea lui Ipsilanti adresată lui Bolkunov, la 20 martie/1 aprilie 1806Răspunsul lui Czartoryjski adresat lui Bolkunov, la 25 aprilie/7 mai 1806Scrisoarea lui Bolkunov, adresată lui Czartoryjski, cu alăturarea copiei pașaportului, la 10/22 mai 1806)
În august 1806, pașa Tersenicli-Oglu a fost asasinat de către trupele lui Pasvant-Oglu, se pare că din ordinul guvernului otoman, și trecând în Țara Românească, amenințau cu aceeași soartă pe domnitorul Constantin Ipsilanti Radu Rosetti - Arhiva Senatorilor, Analele Academiei, 1909, vol. XXXI, p.415. Ca succesor al lui Tersenicli-Oglu, a fost numit pașa Mustafa Baraktar (sau Alemdar), care a stabilit prin intermediul lui Manuc relații prietenești cu Imperiul Rus. După cum raporta consulul Bolkunov în august 1806 către ministrul afacerilor străine din Petersburg: „Cunoscutul Manuc, favoriutl lui Tersenicli-Oglu, întorcându-se la București, zilele acestea a comunicat confidențial consulului Kiriko, că Mustafa-Bairaktar din Rușciuc este tot atât de devotat Rusiei și păstrează față de ea aceeași considerație, ca și predecesorul său, de al cărui exemplu el este călăuzit în toate treburile sale”.Ibidem, p. 202Scrisoarea adresată contelui Budberg, la 29 august/10 septembrie 1806
Manuc în timpul războiului ruso-turc (1806-1812)
right|thumb|350px|Hanul lui Manuc în anul 1841.
În anul 1806, după începerea Războiului ruso-turc din 1806-1812, Manuc ajunge în capitala Țării Românești (după o scurtă perioadă de refugiu în Transilvania), și este silit să se stabilească aici pe termen lung din pricini legate de războiul ruso-turc. În a doua jumătate a aceluiași an începe construcția hanului, ce va fi terminată în 1808. La vremea aceea, arhitectura sa era destul de inovativă, deoarece Manuc dorea ca hanul său să nu aibă alura de fortăreață a celor din secolul al XVIII-lea.
Terenul pe care este construit a aparținut, până la sfârșitul secolului al XVIII-lea, Curții domnești. Odată cu acest teren, Manuc Bei mai cumpără și alte moșii: Dragomireștii din Vale, Dragomireștii din Deal, Curtea Veche, Bolasca, Trămudeasca, Giulești, Popești, Mudurgan, Brobodeț, Hagi-Gheorghe, Cuhnești, și altele, pomenite în testamentul său din 1815.
Mustafa-Bairakdar a ocupat Silistra și a trimis un detașament de 500 de călăreți ca să apere orașul București de bandele lui Pasvant-Oglu, care operau în împrejurime nestingherite de vreo forță armată disciplinată. În iunie 1807 Mustafa-Bairakdar a fost numit pașă și comandant al oștirii turcești. Noul pașă îl însărcinează pe Manuc cu aprovizionarea armatei, plata salariilor, întreținerea cetăților dunărene și continuarea tratativelor cu rușii.Conform rapoartelor agentului francez Meriage publicate în „Documente Hurmuzaki", 1885, vol.II, supl.I, p.505, 517, 536
După cum povestește Luca Kiriko, consulul rus din București, într-o scrisoare din 20 aprilie 1807 Nicolae Iorga - Studii și documente (București, 1906), p.124: Paharnicul Manuc, din Muntenia, în timpul domniei lui Ipsilanti Vodă era întrebuințat cu izbândă de acest domnitor în toate împrejurările critice, ca mijlocitor devotat intereselor acestui principat, ocrotit de înalta curte împărătească a Rusiei, către serhaturile vecine ale Giurgiului, Rușciucului, Nicopolei și Silistrei, în favoarea stipulațiilor întărite și prerogativelor țării. Având, după ordinul special al împăratului, de la consulul rusesc din Iași, un pașaport ca locuitor al Astrahanului, a fost confident tainic al consulului împărătesc la București, mai ales în vremurile furtunoase ale lui Mustafa-Baiakdar și Pasvant-Oglu. Prin creditul și influența sa, au izbutit boierii divanului muntean să așeze hrană și furaj pe toate punctele, unde trebuia să treacă oastea Rusiei; prin înrâurirea lui Manuc asupra lui Ahmet-Efendi (Administratorul moșiilor lui Mustafa-Pașa), comandantul trupelor lui Mustafa-Pașa în Muntenia, boierii acestui divan au putut să se retragă spre granița Transilvaniei, la apropierea oștirii rusești, pe care Turcii voiau să o atace; prin silințele și jertfele lui, orașul București n-a fost ars și prădat. (...) El a știut să păstreze pe Mustafa-Pașa în dispozițiile lui prielnice față de Ruși, față de Țara Românească și de domnitorul ei (Constantin Ipsilanti), părât ca devotat Rusiei; el s-a priceput să oprească râvnă acestui comandant al oștirii de la Rușciuc de a cădea asupra acestei provincii, golite atunci de trupe, și de a prăda țara pentru a duce în robie pe locuitori. El n-a cruțat nimic pentru a elibera pe chezășia sa, pe prizonierii munteni, pe cari Regeb-Aga din Orșova și alți comandanți turci îi trimiteau la Rusciuc.Articol reprodus în 1812 în Frankfurter Zeitung (arhiva din Hîncești)
IPS Dositei Filitti, mitropolitul Țării Românești, a eliberat la 1 iulie 1809 lui Manuc un certificat Nicolae Iorga - Studii și documente, vol. VIII, p. 127, îndreptând fierbinte rugăciuni pentru eliberarea patriei nenorocite, de sub jugul Turcilor, îndrăznind a crede, că mărețul și generosul monah, ilustrul Alexandru, va răsplăti și a apăra pe Manuc- binefăcătorul țării noastre. Manuc s-a ocupat de intervenția cu trupe a pașei din Rusciuc pentru a salva Bucureștiul de trupele lui Pasvant-Oglu și de aprovizionarea cu alimente a oștirilor rusești. El a plătit o datorie de 60.000 lei, pe care țara o avea față de Mustafa-Pașa. El a împrumutat vistieria Țării Românești cu 160.000 taleri, refuzând dobânda de 6.000 de taleri.
Pentru aprovizionarea armatei de sub comanda lui Mustafa Pașa și pentru participarea la acțiuni militare, sultanul Mustafa al IV-lea al Imperiului Otoman (1807-1808) i-a conferit lui Manuc la 24 octombrie 1807 rangul de mare dragoman al Sublimei Porți A.F. Miller op.cit., p.272, subliniind că, pentru prima oară, această funcție s-a încredințat unui nefanariot.
În anul 1808, urcă pe tron sultanul Mahmud al II-lea (1808-1839), care i-a și încredințat lui Mustafa Pașa, la 28 iulie, postul de mare vizir. În vremea noului sultan, ca răsplată pentru repararea cetăților dunărene și aprovizionarea armatei cu pesmeți, i s-a conferit din porunca sultanului titlul de bei (prinț) al Moldovei.
Motivele acordării lui Manuc a titlului de bei sau principe al Moldovei provin din faptul că Scarlat Callimachi, numit la 23 aprilie 1807 domnitor al Moldovei, nu a putut să ajungă la tron, țara fiind ocupată de ruși. El a rămas nominal domnitor până în decembrie 1808, când a sosit în țară noul domnitor. Marele vizir Mustafa-Pașa îl cheamă pe Manuc-Bei la Constantinopol, acesta sosind la 4 octombrie 1808, însoțit de un cortegiu de o sută de armeni, întreaga procesiune îndreptându-se spre Poartă, unde Manuc-Bei și-a luat în primire în mod oficial postul de mare dragoman.A.F. Miller, op.cit., p. 296Scrisoarea unui corespondent secret al consulului Kiriko, din Constantinopol, la 13/25 octombrie 1808
El și-a păstrat atribuțiile de împuternicit în ce privește tratativele de pace cu Rusia, în problema Principatelor Dunărene, din perioada dintre întrevederile ruso-franceze de la Tilsit și Erfurt, la acest din urmă congres hotărându-se cedarea Principatelor Rusiei. Însă marele vizir Mustafa-Pașa a intrat în conflict cu o parte a armatei, izbucninc la 15 decembrie 1808 o răscoală, în urma căreia acesta a fost asasinat.
Fiind prevenit de răscoală, Manuc-Bei părăsește Constantinopolul îmbarcat pe un vas închiriat, navigând spre coasta Mării Marmara, la Vize A.F. Miller, op.cit., p.322. Ajuns la țărm, el își continuă drumul călare, escortat de un detașament de 150 călăreți, trimiși în întâmpinarea lui de Ahmet-Efendi. El se stabilește apoi la București, unde, prevăzător, își învestise mai demult o parte din bogății în moșii din Muntenia. În acest timp, el a cumpărat moșii în Basarabia, lângă Hîncești și Reni, rămânând principalul susținător financiar al domnitorului și împrumutând trezoreria cu 160.000 taleri în total.